Ce dacă frunzele cad?
Nisipul de pe alee
Nu simte nici-un fior pentru ele.
Sunt jos sub tălpile noastre,
Cu durerile lor.
De ce taci când luna se ascunde în spatele norilor
Ca o lampă care se stinge?
Ţi-e frică de noapte?
Uiţi atunci întâmplările vechi,
Şi te simţi singură fără ele?
Ţi-e teamă de tine?
Ţi-e teamă de mine?
Ţi-e frică de noapte?
Dar şi când luna se arată din nou,
Tot noapte e!
Vântul se joacă în pletele tale.
Cavalcada norilor
Aprinde luna şi o stinge iar.
Nimeni nu plânge după frunzele
Căzute pe umerii noştri.
Cât de simplu si cât de frumos !
Am citit aceasta poezie însotita de acest clip:
http://youtu.be/C8cK5vCLI9s
Multumesc pentru trecere, Christina. Nu te-am mai vazut/citit de mult.
Cred ca „spatele ecranelor albastre” s-a albastrit prea tare… 🙂
Click
Nu ești cu mine.
Stai ascunsă în spatele ecranelor albastre.
Am acces la ochii tăi, la fața ta,
Doar prin parole ultrasecrete,
Prin supranume anagramate din poreclele străbunilor uitați.
Strecurați printre ore decalate,
Ne întâlnim doar după miezul nopților scurte.
Te scuzi că n-ai apucat să te aranjezi puțin, să te fardezi.
Chipul tău râde altfel, parcă;
Ecranul te fardează el, cu albastru.
Nu se mai văd sclipirile ochilor;
Ori le-ai pierdut încet, între timp?
„Ochii care nu se văd, se uită” e un proverb mincinos, zici.
Cel care l-a rostit prima dată,
Nu avea acces la Messenger, la Skipe, la Facebook.
Cu tata nu am mai stat de vorbă de atâta timp!
De câte ori îl apelez, îmi răspunde un robot plictisit:
„Încercați degeaba, raiul a fost izolat, s-au deconectat.
Vă rugăm să reveniți când se vor topi zăpezile în Olimp.
Ori, mai bine faceți-i personal o vizită la mormânt.
Click!”
[…]
„Omule, mă tem să dorm în întuneric.
Simt cum toate puterile nopţii
Îmi dau târcoale,
Se ridică împotriva mea
Şi nu pot adormi.”
„Nu fi îngrijorată, dragă!
Este semnul acestui secol stingher
În care ne-am rupt de mama natură
Şi unii de alţii
Şi cotrobăim cu ochi flămânzi
După fantome şi după ziua de mâine
Prin cer.
Dar cine mai doarme-n beznă azi?
Diodele de la telefonul celular,
Semnalizările de la butonul ‚Power On’
De la computer ori de la televizor,
Ceasul electronic de la cuptorul modern
Sau garda detectorului de fum din salon
Licărind roşu ori verde-pal,
Alungă întunericul de prin nopţile noastre
Şi se încaieră printre visele scurte şi agitate,
Val după val,
Ca nişte demoni coborâţi din infern.”
………….
Dan David, Los Angeles, 09-24-2004.