În mentalitatea multor popoare, mai ales în vremurile trecute, un om gras echivala cu un om frumos. Concepţia continuă să existe în statele africane şi prin alte părţi, foste colonii, unde diverşi şefi de trib sau regi locali se mîndresc cu formele lor supraponderale. Pictorul Augustin Kassi din Coasta de Fildeş ne înfăţişează femei africane masive, planturoase, ca pe nişte modele admirate şi apreciate. Stilul său oarecum naiv este dominat de forme simple şi culori intense, menite să atragă interesul privitorului spre femeile „rubensiene”.
Augustin Kassi
De altfel, celebrul Rubens nu caută să ascundă nici un defect, dimpotrivă, el consideră persoanele rubiconde foarte frumoase. Chiar şi cele trei graţii din celebrul său tablou au coapsele voluminoase şi cu celulita evidenţă.
Rubens
Dar noi ne referim la pictură modernă şi dacă scriem despre oameni graşi nu putem să-l ocolim pe Fernando Botero, renumitul artist columbian. El a creat un stil (numit boterism), cu personaje avînd dimensiuni disproporţionate, cu volum exagerat. Ele sînt pictate şi privite cu simpatie, cu ironie blîndă, umor şi ingenuitate. Figurile grase ale lui Botero sînt întotdeauna bine dispuse şi au chef de viaţă. Nu degeaba se spune că oamenii graşi sînt buni… Scene de familie, maternitate, ocupaţii diverse sînt fixate pe pînză în stil figurativ. Personajele au o identitate sigură, pînă şi animalele se identifica cu ele.
Fernando Botero
Oarecum influenţată de Botero, dar cu o tentă de originalitate britanică se remarcă o populară pictoriţă semi-profesionistă. Beryl Cook, mai puţin cunoscută la noi, este apreciată de public, în ciuda reticenţei cercurilor academice. Este ştiută pentru pictură ei originală cu aparent caracter de instantaneu. Personajele ei sînt rubiconde şi se află în familie, la picknic, la cumpărături, la cafenea, oriunde unde memoria fotografică a pictoriţei le-a surprins. Uşor caricaturizate, dar simpatice, ele dau un aer comic tablourilor.
Beryl Cook
În sfîrşit, iată lucrările lui Lucian Freud, considerat unul din marii artişti moderni ai Europei. Dincolo de atmosfera diferită şi de penetraţia psihologică caracteristice, vom remarcă adesea carnaţia abundenţă, voluminoasă a modelului, prezentată aproape naturalist de pictor.
Lucian Freud
Dr. Dorel Schor
Ar fi fost util ca acest articol sa fi fost publicat înaintea articolului meu: „Greutatea proprie ca… o povară” !
Dvs. ati adăogat şi ..ca artā !!
Din pācate, oricât de veseli sunt graşii, ei mor primii…
@Pincu
As mai adauga ca teoriile si descoperirile au explodat cu privire la mecanismul greutatii ideale (BMI). Pe cit se face de mult in cercetare, pe atit lumea e mai derutata. Chiar daca cele citeva adevaruri de baza nu sunt contestate (rolul aportului de calorii sau al lipsei miscarii) dar in rest e o jungla. Problema ajunge in fata individului in forma unei rulete rusesti. Daca cei supraponderali sunt mai mult raspinditi, atit pentru ei dar si pentru anorectici aproape nu se poate face nimic. Schimbarea comportamentului nu tine numai de „ratiune” asa cum ne place sa credem.
Pe de alta parte, ca sa revenim la articol in arta e singurul loc unde orice BMI e accpetabil si te poate si delecta 🙂
In societatil nehalite. Unde sa manci pe saturate e un vis rareori implinit.