ACUM.TV

IN MEMORIAM

Teoctist
Ingmar Bergman
Michelangelo Antonioni

TEOCTIST

“Schimbările de atitudine pe care Patriarhul Teoctist le-a avut de-a lungul vieţii sale pot fi considerate ca o reflecţie a momentelor dramatice prin care a trecut România într-un crud secol XX, comentează cotidianul The Times într-un articol-necrolog. […] Rezistenţa şi abilitatea lui Teoctist i-au dezarmat pe unii critici, dar Patriarhul nu a fost în stare să exercite prea multă influenţă la nivel naţional, Biserica stînd deoparte de aprigele dispute politice din furtunoasa tranziţie a României către democraţie. Angajamentul său faţă de ecumenism, aşa cum l-au arătat eforturile persistente de a desfiinţa zidurile cu Biserica Romano-Catolică, a fost probabil cel mai valoros aspect al anilor petrecuţi de Patriarh în slujba religiei, consideră The Times.” (www.9am.ro, 7 august 2007)

“Patriarhul Teoctist a reuşit, pînă la urmă, să dea o puternică dimensiune spirituală funcţiei. El va rămîne ca un om care a deschis poarta Bisericii spre dialog şi a admis că mileniul trei este unul al provocărilor în credinţă. Se poate spune că în cei 17 ani Biserica a reuşit să cîştige un rol tot mai important, rămînînd la graniţa dintre politic şi religie.” (Corina Drăgotescu, Cotidianul, 9 august 2007)

“Reţeta lui? O combinaţie de bun-simţ ţărănesc, smerenie patericală, tandreţe sufletească şi ironie subtilă, de ins care-şi onorează rangul. […] Ce rămîne? Biblia lui Şerban Cantacuzino, reeditată somptuos. Reluarea dialogului cu greco-catolicii. Reuniunea ‘Oameni şi religii’, de la Bucureşti, în conlucrare cu organizaţia catolică Sant Egidio. Vizita lui Ioan Paul al II-lea, cu tot impactul ei panortodox. Mitropolia Basarabiei.” (Teodor Baconsky, Cotidianul, 1 august)

INGMAR BERGMAN

“Cu opera lui Ingmar Bergman abordăm paginile cele mai glorioase ale întregii istorii a cinematografului suedez… Ingmar Bergman îi surclasează, aşa mi se pare, pe cei mai valoroşi dintre confraţii săi, fiind nu numai un pictor şi un poet, ci deopotrivă un psiholog, dotat cu o rară sensibilitate. Este, fără îndoială, împreună cu Cocteau – pentru care nutreşte, de altfel, cea mai vie admiraţie – unul dintre primissimii mari autori compleţi cu care se poate mîndri a şaptea artă.” (Jean Beranger) (Aurul filmului, 1987)

“Temele fundamentale care revin mereu în creaţia bergmaniană pot fi sintetizate astfel: iubirea şi credinţa, speranţa şi disperarea, naşterea şi îmbătrînirea, dragostea de viaţă şi fascinaţia morţii. Cineastul propune permanent dezbateri etice şi meditaţii patetice asupra binelui şi răului, asupra vieţii şi a morţii; e obsedat de întrebări fără răspuns a căror sursă poate fi descoperită în filozofia existenţialistă a lui Kierkegaard; vede o posibilă rezolvare a marilor întrebări existenţiale în bucuria deplină – deşi trecătoare – a dragostei şi în nazuinţa spre comunicarea interumană. Exemple în acest sens rămîn filmele sale O vară cu Monika (1952), Noaptea saltimbancilor (1956), Fragii sălbatici (1958), Tăcerea (1963), în toate acestea fiind descifrabil crezul statornic al regizorului exprimat chiar de el însuşi astfel: „Nu pot să nu gîndesc la faptul că, manipulînd un instrument atît de rafinat cum este cinematograful, ne-ar fi imposibil să nu luminăm cu el sufletul omenesc, să nu aruncăm asupra acestuia o lumină infinit mai vie, să-l dezvăluim mai brutal şi să anexăm cunoaşterii noastre noi teritorii ale realului.’” (Ştefan Oprea) (Convorbiri literare, august 2005)

“Cel care a fost numit Goethe al cinematografului, celebrul regizor Ingmar Bergman este, într-un fel, un răsfăţat al Oscarului: trei dintre filmele sale au fost distinse la categorie ‘cel mai bun film străin’ (‘Izvorul fecioarei’ în 1960, ’Prin oglindă’ în 1961, ‘Fanny şi Alexander’ în 1983), iar el, regizorul, a primit în 1970 un premiu special pentru întreaga activitate. […] Într-o carieră desfăşurată pe o perioadă de o jumătate de secol, Bergman a realizat aproximativ 50 de filme în care a creat un univers specific, o lume uşor recognoscibilă ca fiind bergmaniană. Indiferent dacă este vorba despre regatul imaginar din ‘A şaptea pecete’ sau de mediul domestic şi banal din ‘Scene dintr-o căsnicie’, această lume – observa criticul Michito Kakutani – ‘este locul în care credinţa e simplă, comunicarea evazivă şi autocunoaşterea – iluzorie în cel mai bun caz.” (Stelele Oscarului, vol. 2, 2002)

MICHELANGELO ANTONIONI

“Unul dintre marii artişti ai cinematografului postneorealist, preocupat de universul interior al omului modern. Bun cunoscător al mentalităţilor şi trăirilor burgheziei mijlocii italiene, investighează de predilecţie sufletul feminin care i se pare mai subtil şi mai vulnerabil în contextul bolilor incurabile ale acestui secol: fragilitatea sentimentelor, incomunicabilitatea, alienarea. Din punct de vedere stilistic practică un cinematograf caracterizat prin lentoare, acţiune minimă, deznodămînt de regulă provizoriu. Actriţa sa preferată: Monica Vitti. 1995 – Premiul Oscar pentru întreaga activitate.” (Dicţionar de cinema, 1997)

“Antonioni este interesat nu în – dacă s-ar putea spune astfel – expresivitatea actorului, ci în modul lui de a exista (de a se mişca, de a merge, de a zîmbi). Actorul nu trebuie să se exprime, el este ceva. Adică este el însuşi pus în situaţia pe care o indică rolul. Întîlnirea, coincidenţa dintre modul de a exista al actorului în decor şi existenţa personajului creează acea autenticitate a unei lumi lăuntrice, specifică filmelor lui Antonioni.” (Ion Barna, Lumea filmului)

“Plecaţi în eternitate la distanţă de numai o zi, protestantul Bergman şi ateul Antonioni au fost chinuiţi, în fapt, de aceleaşi întrebări. Poate că răspunsul lăsat drept moştenire de cei doi mari creatori ai secolului trecut este unul singur: să învăţăm să convieţuim cu propriile noastre nelinişti. Într-o alocuţiune rostită în 1980 la Bologna, oraşul în care cineastul italian îşi făcuse studiile, Roland Barthes îl omagia pentru ‘vigilenţă, înţelepciune, fragilitate’.” (Magda Mihăilescu) (Gândul, 1 august 2007)

Reviste electronice

revist@ – grupaj din principalele reviste culturale. “Revista lui Alin este un soi de memorie condensată a efemerului jurnalistic – paginile aurii ale gesturilor noastre recente: eşti în ea, deci exişti!\” (Alex. Leo Şerban).

cinem@ – grupaj cu informaţii şi comentarii despre cele mai bune filme de pe posturile TV . “În societatea de astăzi care cunoaşte o expansiune uriaşă a vizualului în cele mai diverse şi neaşteptate forme, a învăţa să priveşti devine o necesitate practică.” (Mircea Vasilescu)

no comment – un anunţ ciudat, o informaţie care te buimăceşte, o scenă care te lasă gură-cască. “Fiecare manipulat trebuie să aibă cel puţin un minut pe zi de ‘No comment’, într-o ţară ca a noastră unde în fiecare tramvai de mult scrie clar: ‘manipulantul nu stă de vorbă cu pasagerii’.” (Radu Cosaşu)

Pentru abonament gratuit menţionaţi opţiunile într-un mesaj la alincristea@thymos.ro
Pentru renunţare la abonament menţionaţi “sfîrşit” lîngă opţiuni

Cele trei newslettere saptămînale se afişează pe site-ul de puzzle cultural www.thymos.ro

“Trei portaluri culturale de frecventat: Thymos: puzzle cultural, Romania culturala si LiterNet.ro”

(http://doro.weblog.ro/2006-8-1.html)

Acest articol a fost publicat luni, 20 august 2007 la rubrica Jurnal Cultural.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.