(Continuare. Prima parte v. aici, a doua parte v. aici)
Reacţiile la primele două părţi m-au determinat să scriu şi o a treia parte. Am abordat subiectul – invadarea Cehoslovaciei din noaptea de 20 spre 21 august 1968 – din mai multe motive. Cumva, viaţa mea a fost marcată de faptul că am fost în Cehoslovacia, apoi în Cehia şi în Slovacia, de multe ori, că vorbesc ceha (zic eu) bine, că – inevitabil – am citit despre august 1968, am şi tradus texte scrie în cehă despre august 1968. Un al motiv a fost şi faptul că m-am aflat în Cehoslovacia, respectiv în Cehia, în luna august în anii 1978, 1979, 1980, 1985, 1990, 2008, 2009 şi, recent, cu ocazia unui simpozion. Aşadar, Cehoslovacia/Cehia, limbile cehă şi slovacă şi luna august sînt oarecum „lipite” de mine. Nu în ultimul rînd, la final de iulie 2013, am urmărit – din pură întîmplare – un episod din seria realizată de Monica Ghiurco şi mi s-a părut de-a dreptul ciudat că, la 23 de ani de la căderea comunismului, TVR 1 să difuzeze un film în care Ceauşescu era lăudat ca mare conducător, e drept nu neapărat expressis verbis, ci implicit. De fapt, dl Florin Constantiniu face asta chiar expressis verbis, iar dl Larry Watts implicit. Acuma eu nu ştiu cîţi waţi are dl Watts în IQ-ul său, dar eu cred că, atunci cînd stai picior peste picior, zîmbeşti, faci pe superiorul, trebuie să te umileşti un pic, măcar pentru faptul că, atunci, în anii ’70 şi ’80, românii chiar au suferit, fizic şi psihic. Încerci să fii măcar nuanţat, dacă nu ferm. Bref, episodul realizat de dna Ghiurco mi s-a părut, pur şi simplu, o laudă la adresa comunismului. Eu ştiu că legile din România interzic în mod expres propaganda în favoarea doctrinelor totalitare. Sau asta nu e valabil şi pentru TVR? Sau în numele libertăţii de expresie putem emite orice?
Asistăm, în ultimii ani, la diverse tentative de reinterpretare a istoriei. Lucrul nu poate surprinde, istoria este – prin definiţie – istoria politicii, fiind şi ştiinţa umanistă cel mai mult influenţată de contextul politic. Ştim foarte bine cum interpretau comuniştii istoria şi ce au păţit unii care, mai ales imediat după război, nu s-au supus: în cel mai fericit caz, au fost şicanaţi, în extrema cealaltă, au murit în închisoare. În 1992, Lucian Boia publica cartea sa despre miturile şi legendele istoriei românilor, propunând abordări noi, în acord cu timpurile pe care le trăim. Reacţiile la carte au fost, iniţial, destul de violent împotrivă, s-au mai calmat ulterior, pentru a asista – în ultimii ani – la o revenire la naţional-comunismul anilor ’70 şi ’80, acum chiar la TVR şi, culmea, cu sprijinul unui „istoric” american. Bag sama că e plictis cultural mare peste ocean dacă s-au apucat şi istoricii americani să laude epoca Ceauşescu. Presupun că au epuizat analiza şi interpretarea istoriei Americilor, acuma au timp de Europa comunistă. Admit că Larry Watts nu e purtător de cuvînt al Casei Albe, dar – dacă reflectă într-adevăr o anume poziţie oficială ori semioficială americană – atunci lucrurile devin îngrijorătoare. Voi încerca să explic de ce.
Efectele post-invazie
Pentru cehi şi pentru slovaci, invazia a condus la traume persistente, la un val de emigrări şi, la extrema politică oficială, la strîngerea şurubului. Noua echipă a lui Gustáv Husák şi Vasil Biľak, prosovietică, şi-a asumat sarcina „normalizării” (ceh normalizace, slovac normalizácia) vieţii sociale. Întîmplător sau nu, ambii erau slovaci, dar slovac era şi reformatorul Dubček. Biľak, în context, era un brejnevist convins şi, ulterior, un adversar al politicii de deschidere a lui Gorbaciov. Cum puteai realiza „normalizarea” vieţii unor popoare traumatizate? Simplu: le oferi un nivel de trai suportabil, dacă se poate chiar bun ori foarte bun. Sigur, comparaţia se putea face cu celelalte ţări ale „lagărului”, nicidecum cu Occidentul, faţă de care decalajul se accentua. Apare, aşadar, „socialismul de consum”, cu magazine pline, cu produse diverse pe care, în anii ’80, românii şi le-ar fi dorit foarte mult.
Totodată, după ce o parte dintre intelectualii cehi rămân în Occident sau emigrează ulterior, se consolidează mişcarea internă de rezistenţă, în jurul Chartei ’77. În ciuda a ceea ce s-ar putea crede, nu a beneficiat de un master plan, nu a fost ceva programat. Fenomenul Charta ’77 este foarte bine descris de Havel. Noul guvern comunist a arestat, la un moment dat, pe membrii unei grup rock numit Plastic People, întîmplător nişte băieţi nu foarte talentaţi, dar promovînd o muzică de protest specifică epocii. Arestarea acelor tineri pletoşi, dar deveniţi simbol al libertăţii, a stîrnit un val de proteste. Intelectualii s-au coalizat, societatea de asemenea. Astfel a apărut Charta ’77 care, ulterior, a avut un rol foarte important în disidenţa cehă şi slovacă. După fondarea Solidarităţii poloneze (Solidarność), membrii cartei strîng legăturile cu colegii polonezi, contribuind la consolidarea rezistenţei anticomuniste.
În România, după extraordinarul discurs al lui Ceauşescu, era discursul oficial de 23 august, lucrurile se precipită în sensul unui entuziasm general. Pe fondul unei deşurubări de după 1964, oamenii chiar au crezut că vin vremuri mai bune. S-au organizat grupuri de voluntari gata să apere România în caz de invazie sovietică. Treptat, entuziasmul se atenuează, oamenii sînt tot mai nedumeriţi, ei interpretaseră discursul la propriu. În clipa în care Conducătorul se opune vehement invadării unui stat „prieten”, nu iei vorbele sale drept o glumă ori drept un clişeu, chiar crezi în acele vorbe, consideri discursul drept programul său politic. Pe măsură ce timpul trecea, nu numai că nu aplicau declaraţiile de atunci, dar brusc, după vizita în China şi în Coreea de Nord din vara lui 1972, Ceauşescu strînge şurubul: începe revoluţia comunistă pe model nord-coreean, muzica pop-rock dispare de la radio, şcolile se militarizează, presiunea ideologică creşte la niveluri tot mai insuportabile. Românii sînt şocaţi: unde sînt promisiunile din august 1968? Departe, departe de tot…
În 1975, şurubul se mai relaxează în ajunul Conferinţei de la Helsinki, pentru ca iarăşi brusc, în 1979, viaţa să se înrăutăţească. În perioada 1978–1980, pe scena politică mondială apar schimbări majore, aparent fără legătură. Pentru România, efectul economic cel mai mare l-a avut revoluţia islamică din Iran (şahul renunţă la funcţie în februarie 1979) care a condus la dezavantaje economice majore pentru România (se spune). În ajunul Revelionului 1979–1980, URSS invadează Afganistanul.
În alt plan, în octombrie 1978 este ales papă polonezul Karol Wojtyła sub numele de Ioan Paul II, lucru care precede cu circa doi ani apariţia Solidarităţii poloneze. În 1979, Margaret Thatcher devine premier în Marea Britanie, iar în 1981 Ronald Reagan devine preşedinte al SUA, cu două mandate. În mai 1980 moare fondatorul Iugoslaviei postbelice Josip Broz Tito, politician de mare ecou în epocă (nu era nicidecum un blînd, dar imaginea sa era foarte bună, şi în interior şi în afara hotarelor), în 1982 moare şi Brejnev, cel care a ordonat invadarea Cehoslovaciei şi a Afganistanului.
Pe acest fond de mari schimbări politice, Ceauşescu continuă să se comporte tiranic, la finalul anilor ’70 poruncind – la propriu – demolarea a circa o cincime din Bucureşti. Consider aceasta cea mai mare şansă a lui, dar care s-a finalizat prin cel mai mare eşec. Bucureştiul avea (şi are!) nevoie de ceea ce numim „sistematizare” sau, dacă termenul vi se pare prea comunist, „modernizare”. Îmi aduc aminte că, student fiind, în anii 1978–1980, la Institutul de Arhitectură Ion Mincu s-au organizat cîteva expoziţii cu proiecte ale studenţilor privind „sistematizarea” Bucureştilor. Vă asigur că nici unul, dar efectiv nici măcar unul, nu viza asemenea demolări masive şi nici blocuri pe model nord-coreean. Erau nişte proiecte frumoase, unele superbe, care ar fi păstrat atmosfera specifică unor cartiere. Ceauşescu a ratat această mare şansă, de a fi ctitorul unui Bucureşti modern, cu artere de circulaţie funcţionale. Toate acele demolări, unele aiurea, paranoice (Spitalul Brîncovenesc, zona Uranus, zonele de case şi de vile din arealul Văcăreşti etc.), demolarea unor biserici istorice (Sf. Vineri) ori mutarea lor cu costuri colosale în spatele unor blocuri (Mihai Vodă, alături de demolarea clădirii istorice a Arhivelor, unde a fost director şi Haşdeu) – fac din tentativa lui N.C. un eşec de proporţii, care a lăsat în urmă răni nevindecate şi cărora arhitecţilor le este teamă acum să le găsească soluţii într-o piaţă imobiliară dominată de şacali fără scrupule, fără gust şi fără viziune.
Au existat în epocă tot soiul de afirmaţii, unele lansate de acoliţii lui, de exemplu „uite, dom’le, Ceauşescu a făcut metro”, ca şi cum numai România ar fi fost unica ţară din lume care ar fi avut metro! În context, metroul Bucureştean este prost proiectat, cu intersecţii mari sub care trece metroul, dar care nu au staţie, „inovaţie” a epocii Ceauşescu şi, din păcate, şi post-Ceauşescu (de exemplu, lipsesc staţii în intersecţii mari precum Dorobanţi-Mihai Bravu, bd. Mărăşeşti-bd. Cantemir, Bd. Ressu-bd. Fizicienilor etc. – vă aduceţi aminte că, iniţial, nu era staţie nici la Piaţa Romană!). Comparaţi metroul bucureştean cu oricare alt metro doriţi, de exemplu cu metrourile din Praga, din Budapesta, din Viena, ca să mă limitez la oraşe de dimensiuni similare Bucureştilor, să nu mai spun de alte oraşe mai mari. Niciunde nu veţi vedea atîta incoerenţă în trasarea staţiilor ori a traseelor. Nu vreau să-i jignesc pe proiectanţi, fac afirmaţii pur tehnice, pe care le pot argumenta oricînd. Ştiu, justificarea este că dădea sfaturi Marele Conducător.
Nu vreau să afirm că, în „epoca de aur”, nu s-ar fi făcut nimic bun, este însă de-a dreptul ridicol să afirmi că acestea se datorează lui Ceauşescu. Una dintre aceste investiţii de admirat este canalul Dunăre-Marea Neagră, proiect pe care l-a aprobat numai după ce i s-a şoptit că are şi rol strategic, ruşii nu mai pot ajunge în Bulgaria prin Dobrogea. Cei 100 de km din autostrada Bucureşti-Piteşti au fost aprobaţi numai după ce, pe la jumate, a fost proiectată şi o pistă pentru avioane, deoarece Marele Conducător vedea mereu atacuri aeriene, el având sarcina să găsească soluţii de salvare. Centrala atomică de la Cernavodă ar fi trebuit să pornească în 1986, apoi în 1987, apoi… S-a amînat deoarece, în vizitele sale de lucru, N.C. dădea mereu indicaţii preţioase, de exemplu că, după părerea lui, sînt prea groşi pereţii reactoarelor, se poate face economie, pot fi mai subţiri. Canadienii care atunci supervizau proiectul au plecat şi pe bună dreptate. Dar discuţia se poate lungi mult.
După invazie, URSS a intrat relativ rapid în colaps. Invazia a produs un amplu val de reacţie negativă. La peste 20 de ani de la terminarea războiului, imensul stat euro-asiatic nu găsea altă soluţie la cererile absolut fireşti, umane ale cehilor şi ale slovacilor decît să intre cu tancurile şi cu automatele. Pe liderii reformatori cehi şi slovaci i-au adus în cătuşe la Moscova şi i-au prezentat la televizor ca pe nişte trădători. Ce putea fi mai hidos decît un asemenea comportament care dorea, evident, să arate forţă, putere. Arăta, de fapt, neputinţa unui sistem bolnav, paranoic, anchilozat. La moartea sa, în 1982, Brejnev lăsa în urma sa un monstru muribund, cu un potenţial imens, care supravieţuia prin exportul de vodcă. Ceva trebuia făcut. Gorbaciov sau oricare altul ca el devenea o necesitate. De fapt, nu a făcut decît să reia, 17 ani mai tîrziu, reformele de tip Dubček din Cehoslovacia invadată. Timpul trecea, China depăşise momentul Mao de mult şi avansa rapid. În august 1989, Kremlinul dă un comunicat absolut incredibil: recunoaşte că invadarea Cehoslovaciei a fost o greşeală. Aşa spunea şi Ceauşescu în august 1968, lăsînd să se înţeleagă faptul că el, ca lider deschis, va urma o cu totul altă cale. S-a văzut în iunie 1971 ce cale a ales: Coreea de Nord.
Moştenirea
Au fost discuţii, inclusiv aici, pe ACUM.tv, după primele două părţi ale acestui text, referitoare la moştenirea comunistă. Discuţii similare se poartă în toată lumea comunistă, desigur. Părerile pot fi împărţite, raţionale ori pătimaşe ori sentimentale… Un lucru e cert: radiografia unui lider politic este radiografia faptelor sale, în cazul unui lider dictator, radiografia ţării pe care aceste a păstorit-o. Să încercăm.
Ce a lăsat în urma sa Tito în 1980? O ţară comunistă relativ bine dezvoltată, cu decalaje economice dintre nordul prosper (Slovenia, Croaţia) şi sudul sărac (Kosovo, Macedonia), dar ca urmare a unei moşteniri de care nu scapi aşa uşor. Lăsa o ţară respectată, cu un nivel de trai mai mult decît suportabil, iar în Slovenia nu departe de nivelul de trai din Italia şi din Austria. De fapt, în perioada postbelică Slovenia a avut cea mai rapidă creştere economică din toată istoria sa. O spun slovenii, nu eu. Faptul că urmaşii săi nu au fost în stare să ducă mai departe o moştenire relativ invidiată în epocă este altă poveste. (Prăbuşirea tuturor federaţiilor comuniste poate fi o altă temă de analiză).
URSS-ul anului 1982, cînd a murit Brejnev era, cum spuneam, un colos muribund, epuizat de un război pe care l-a declanşat fără să aibă un proiect post-conflict.
Albania anului 1985, epuizată de dictatura lui Enver Hoxha, era o ţară întrutotul similară României, deoarece Hoxha şi Ceauşescu aveau multe în comun: erau ambii paranoici şi ambii nu ascultau de ruşi, ci unul de chinezi (Hoxha), al nostru de coreenii din nord. Minunat, să tot fii independent de Moscova, dar să ai idealuri maoiste ori kim-iste. Soarta României a fost ca El să fie kim-ist, iar Ea chimistă. Vi se pare întîmplător?
Cum era România anului 1990? Să vă reamintesc? O fac, nu cumva să uitaţi (distinsa d-nă Ghiurco pare a fi uitat): o ţară sfîşiată de conflicte, o ţară cu oameni disperaţi şi înfometaţi (la propriu), o ţară aflată în pragul colapsului, cu o economie ineficientă, megalomană, cu „mineri” care fac ordine în societate (mai ales la partidele istorice proaspăt înfiinţate) etc. etc. Aceasta a fost moştenirea epocii Ceauşescu. Că în arhivele americane s-au găsit ori nu s-au găsit nu ştiu ce documente spectaculoase, că nu ştiu ce mare securist face dezvăluiri senzaţionale şi alte asemenea bazaconii nu au nicio relevanţă, nu schimbă cu nimic rezultatele. Pe 25 decembrie, moare – în condiţii umilitoare – cel care se dorea un vizionar. Moare nu diferit de cum a murit ulterior Khaddafi, amicul său constant. Cu o diferenţă: pe Khaddafi l-au omorît revoluţionarii, pe Ceauşescu ai lui.
@Paliga Poate puteti sa clarificati mai pe larg care a fost rolul Mineriadei? Oare a fost un gest disperat de a preserva regimul anterior sub un nume nou? Au facut mascarada din revolutie? Ar fi interesant sa o puneti in perspectiva.
@Charlie.
Ca să scriu despre asta ar trebui să am acces la date confidențiale, secrete. Nu am avut, nu am și nu voi avea (probabil) acces la așa ceva. Eu analizez totul pe surse deschise, nu pe surse închise, cum face serialul dnei Ghiurco, D-zeu știe ce credibilitate pot acorda acelor surse, acelor oameni.
Că „revoluția” nu a fost revoluție e clar, nu? Cum D-zeu mor în Piața Palatului sute de oameni, dar NIMENI de la tribună, doar erau cei mai vulnerabili? erau televizați, cu reflectoarele pe ei? Bun, cineva trebuia să vină la putere, nu sînt adeptul că cine a venit primul gata, e șef. Iliescu era vizat să fie urmașul lui Ceaușescu de mult, eu am auzit prima oară de asta în august 1984. Ar fi fost mult mai bine să fie fost șef oricînd înainte de decembrie 1989, dar jocurile au fost făcute altfel.
După părerea mea, Iliescu a avut o soartă nefirească: în 1971 a fost îndepărat de tot mai zbanghiul Ceaușescu pe motiv că era prea reformator, în decembrie 1989 era respins de spiritele democratice deoarece era prea comunist! Soartă… Cert, Iliescu nu putea fi înclinat spre aventurile ideologice kim-iste ale lui N.C., era un tip educabil, totuși, mai degrabă pe modelul Kádár-Tito-Gorbaciov.
Reamintesc faptul că în jurul datei de 1 dec. 1989, Ceaușescu a ținut un discurs la Alba Iulia (din cîte țin minte, a fost ultimul discurs înainte de cel huiduit în decembrie) în care a spus clar (redau din memorie): „tovarăși, comuniștii nu trebuie să renunțe la putere, deoarece alte forțe le vor lua locul”. Comuniștii l-au ascultat.
@Paliga
Carevasazica comunistii era predestinati sa ia puterea. Cum s’ar spune in engleza: come hell and high water.
Charlie
Mineriadele pot (atentie POT) fi considerate si ca o reactie exasperata a provinciei fata de unele … sa zicem pretentii bucurestene. Ca intrebam pe la cozi la ziare „bine dom’le da aia din tara ce parere au” si raspunsul invariabil era „noi aici am facut revolutia, noi decidem!!”
Ma rog, oi fi eu bucurestean, insa zic ca sunt cestiuni in care trebuie sa tin cont si de aia din provincie… Ca nu tine sa ma dau jmecher de Bucuresti si sa imi impun pareile provincialilor (care atunci s-ar putea sa se sucare si nu sa dea cu bata ci sa se tina de cestii mai grave : sa imi taie gazele, curentul electric samd)
@Sorin Paliga
„Cum D-zeu mor în Piața Palatului sute de oameni, dar NIMENI de la tribună, doar erau cei mai vulnerabili? erau televizați, cu reflectoarele pe ei?”
Hm .. nu au murit sute de oameni in piata… S-a zis ca „se trage” s-a tras insa nu se stie numarul victimelor sau cate au fost. Fiindca daca erau sute de victime se lasa cu ceva fuga de acolo…
Ce a fost nu stiu… decat ca a fost bulibaseala… si prea mult „entuzism revolutionar”. Ca am cunoscut un pusti (avea cam 22-23 de ani) care nu stiu cum avea un AKM [Kalasnikov]… si a tras un sector!! (30 de cartuse). IN AER!! „ca la revolutie se trage” (strict autentic).
Victime au fost… dar prin alte parti. Si aici iar zic: bulibaseala si proasta coordonare. Si cum sunt soldat instruit (serviciu militar obligatoriu) am o „vaga” idee care ar fi efectu unei rafale trase de la vreo 200 metri intr-o mare de oameni cam inghesuiti – un glont 7,62 md 43 trece prin 2 insi minim… Si mai stiu ceva – in situatii mai „usoare” insi inarmati trag aiurea (la mine in regiment 2 garzi au tras din prostie… in umbre, tufisuri… ce le-au facut superiorii e nimic fata de batjocura intregului regiment).
Si ar mai fi ceva de zis. Nu sunt de acord cu teoria ca trebuia o regizata o „revolutie” care sa „legitimeze” noua conducere… Ceasca era atat de nepopular ca simpla sa inlocuire „legitma” pe oricine!!!!
Si pentriu ca sunteti om mai citit – cine a zis ca „revolutiile esuate sunt numite rascoale si rascoalele victorioase sunt numite revolutii?” Ca asta a fost – o rascoala (adica huoa si jos!) careia i s-a zis „revolutie”… si deabia dupa succesul ei (inlocuirea lu Ceasca) a aparut intrebarea „si acum ce facem?” Tin sa va amintesc ca o revolutie incepe fiindca unii se intreaba „ce este de facut?” si dupa ce se lamuresc trec la „treaba”. Insa la noi cica cocomnetu progrmatic ar fi Proclamatia de la Timisoara – data la 12 martie 1990. Adica dupa vreo 3 luni au inceput unii sa se intrebe „si acu?!”
Sigur că da, pe fondul acela de entuziasm, cine se pricepe la diversiuni face orice dorește.
Piața Universității: intrăm într-o discuție fără sfîrșit, așa că prefer să nu avansez pe traseul ăsta.
@Sorin Paliga
> Sigur că da, pe fondul acela de entuziasm, cine se pricepe la diversiuni face orice doreşte.
Poate că domnu’ Ghiţă voia să spună că nu trebuie neapărat să fi fost vorba de diversiuni, ci doar de „bulibaseala si proasta coordonare”, proastă coordonare între diverse unităţi militare cunoscute.
A fost o singură bulibășeală care s-a sfîrșit tragic, la aeroport. În rest a fost diversiune, dar nu are rost să intru în detalii, discuția e prea lungă și fără folos.
> În rest a fost diversiune, dar nu are rost să intru în detalii, discuția e prea lungă și fără folos.
Fără folos – numai dacă nu aveţi ceva dovezi…
Dovezi? Adică 23 de ani nimeni nu a reușit să aducă dovezi și vreți să le aduc eu?
Bun. Haideți să vă spun un detaliu: cei care au tras de sus, de pe blocuri, în decembrie ’89 seamănă ca două picături de apă cu cei care, identic, făceau același lucru un an jumate mai tîrziu la Ljubljana, între 20 și 30 iunie 1991, „Războiul de 10 zile”. Asta, pt dv., e vreo dovadă sau nu e?
> Asta, pt dv., e vreo dovadă sau nu e?
Dar pt dv., este sau nu o dovadă? Dacă este, atunci sunteţi primul care, după 23 de ani, a reuşit în sfârşit să aducă dovezi!!
Domnule Leibovici, ați deviat discuția spre o cu totul altă temă sau, mă rog, mult prea diferită, „revoluția” din decembrie. Pornisem discuția de la august 68 și de la ce s-a întîmplat după.
Mi se pare nepotrivită ironia din text, în primul rînd deoarece atunci au murit niște oameni și nu cred că a lua „la mișto” acele evenimente este un mod de lucru. Au fost niște lucruri grave atunci, cărora nu li s-a dat niciun răspuns, decît ceva la modul „ei, asta e, au murit și gata, restul trăim mai departe”.
Resping ferm acest mod al abordării dv.
Dar, repet, nu asta era tema discuției. Nu știam, în context, că sînt așa de mulți cei care știu de similitudinile izbitoare dintre lunetiștii de la București și cei de la Ljubljana. Și, ca să vă liniștiți, nu eu am făcut descoperirea, ci analiștii sloveni.
@Sorin Paliga
Eu am scris doar atât:
Prin asta:
– v-am atras atenţia asupra faptului că o similitudine o daţi drept dovadă şi
– am ironizat asupra unei contradicţii interne din comentariul dv.
În loc să recitiţi ce aţi scris şi să vedeţi dacă nu cumva am dreptate, aţi preferat să treceţi la atac – să transferaţi asupra oameniilor morţi la revoluţie ironia care vă era adresată personal. Este tactica „dacă dai în mine, dai în Partid”.
Nu se poate lega niciun dialog în acest mod.
Am spus clar că NU am discutat și nici nu doresc să discut despre „revoluția română”, iar dv. provocați o discuție pe o temă pe care nu am abordat-o și nu o doresc abordată aici și acum. Poate fi o altă temă de discuție.
Afirmația că „dai în mine dai în partid” este iarăși pusă în afara oricărui context.
Tema discuției era: 1. august 1968, invazia și discursul; 2. evoluția lui N.C. 3. moștenirea sa.
Revoluția este o cu totul altă temă. Felul cum s-a perpetuat puterea comunistă după dec. 1989 este un lucru relativ cunoscut, pritocit de alții etc. etc.
Nu am dorit și nici nu doresc să discut tema asta, e prea jegoasă pentru mine, cu mulți asasini mascați. Mă bucur că nimeni din familia mea nu a fost atunci ucis. A murit ucis de un glonț tras precis în frunte fostul meu partener de bridge. Enigmă de ce. Ce să comentez eu gesturile unor asemena asasini?
@Paliga Dar la Timisoara a fost revolutie? Acum se spun tot felul de lucruri despre Tokes.
@Alexandru Leibovici
In afara de incidentul Otopeni (unde au tras ca PROSTII!! Vina absoluta a comandatilor care nu au condus focul sau care nu si-au tinut firea!) mai este „batalia” de la Brasov… ceva INCALIFICABIL!!! Adica oameni inarmati dispusi fata in fata intr-o piata cam intunecoasa… Un xxxxx a scapat un foc… cei din fata au raspuns…
Nu stiu cate victime au fost dar au tras ca la balamuc!!! Ma rog, cand tii armata la „munci” … (mai amintesc „celebrul” caz de la Bacau.. prin 70. Cel mai grav incident… noapte, nori, vant. La depozitul de munitie un neisparavit a tras in ceva – umbra, tufis, caine, inchipuire, pisica- .. imediat posturile alaturate au tras!! Si toate posturile trag!! Ies la lupta si restu garzilor – ala somn si rezerva. Si vad foc la gura tevii si trag si ei!! Vine si un BTR de la garnizoana si trage numa vreo 70 cartude de 14,5 mm!!! Mare bafta ca nu a fost nici un mort, nici macar un ranit, dar s-a lasat cu 2 trageri de noapte suplimentare)
Asa ca in astfel de daraveli eu iau in considerare si frica si nervozitate si incompetenta… cred ca „reusesc” mai mult decat orice plan tenebros.
Ehe… „sistematizarea” Bucurestiului…
In 73-76 erau proiecte sa se renoveze parti vechi din Bucuresti in stil „retro”. Se zicea despre Calea Calarasi care ar fi urmat sa fie restaurata minutios in stilul 1900… sa devina centru turistic. Se zicea chiar si de tramvai cu cai!!! Manastirea Vacaresti se restaura cu multa munca specializata (fusese puscarie)
Si a fost cutremurul… Si intr-=un discurs – radiodizuzat si televizat – Nae a „denuntat” pe unii „panicarzi” care sugerau sa fie ras orasul si sa fie facut unul nou!! A zis „sa reparam tovarasi tot ce se poate” (insa reparatiile s-au oprit inainte sa fie reabilitat totul!)
Apoi… nu stiu ce s-a intamplat dar au inceput demolarile!!! Uneori bizare, ciudate – cheile Dambovitei, Uranus… De la bizare la scandols – Scoala muzicii militare, cazarma pompierilor lui Zaganescu (intim legata de revolutia de la 1848!), Arhivele … Teatrul de opereta… Ma rog, zona din spatele magazinului Unirea incepusera s-o renoveze. Au pus-o jos, inclusiv judecatoria sector 3 proapsat renovata. Biserica Sf Vineri Aia de langa instoitutul de arhitectura si baia centrala … Institutul Mina Minovici .. Tin minte de un bloc din anii 20. Mare, vreo 6-7 etaje. Trei zile au tras cu tractoarele de stalpii de rezistenta …
Mie mi se pare ciudata aceasta schimbare la 180 grade. Nu prea stiu cum sa verific insa am impresia ca s-a schimbat arhitectul sef si ala nou a avut o „viziune” si l-a convins pe Nae … Ma rog, parerea personala. INSA in 1990 au aparut unii arhitecti cu idei crete : sa demoleze Casa Poporului (cat ar fi costat si cat ar fi blocat Bucrestiul sa scoti molozul… nu conta!), sa demoleze monumentu din parcul Carol si sa construiaca o Catedrala a Neamului!!! Insa peste cativa ani cand s-a dorit amplasarea catedralei pe locu unde este monumentu din Parcul Carol brusc contestarii i-au descoperit „valoarea” si dai si lupta neicusorule…
Adica voi a zice ca lucrurile risca sa fie mai nuantate. Adica o fi fost zbanghiu Nae insa au fost unii care au incercat sa ii dirijeze zbangheala ca sa isi faca dambalele lor (sa proiecteze un palat, o catedrala, o cladire mare). Plus mai sunt diversi „intelctuali” de profesie scartza scarzta pe hartie, cronicari de arta sau literatura care au „idei marete” gen „de la monumentele antichitatii la monumentele sec XVIII si XIX nu s-a facut nimic semnificativ in Europa” (manual universitar din anii 70 al unuia Herdelea) care sunt prea bagati in seama in cultura noastra. Fara sa tina cont ca a construi o cladire, o indisutrie, o economie e ceva mai complicat decat sa fii azi poet „modern” in vers alb si poimaine sa revii la sonet!! Insa cu cladirile e mai complicat.. daca ai inceput in stil bauhaus sa treci in stil neogotic NU SE POATE!!
Nu pricep, dar chiar nu pricep, de ce nu pricepeți că NUUUUU doresc să scriu despre „revoluție”. Punct.
Dle Paliga
oare cine a scris “Cum D-zeu mor în Piața Palatului sute de oameni, dar NIMENI de la tribună, doar erau cei mai vulnerabili? erau televizați, cu reflectoarele pe ei?”. Va dati seama ca suntei singurul care afirma ca in Piata Palatului au murit sute de oameni?! De ce (va mai) mirati?!
Insa se pare ca studiile de ceha si slovaca nu sunt suficiente ca sa convingeti.. A, da, după „curajosul” act din august 1968, discursul Marelui Conducător, românii au fost între puţinii est-europeni care au trăit tot mai rău, tot mai apăsător) (August 1968 şi ascensiunea lui Ceauşescu (II))… In 1971 sdalariul minim a fost de 800 lei, in 1972 de 900. In 73 de 1000. In 1974 a sarit la 1350. Si au crescut si salriile medii. Deci contrar afirmnatilor dvoastra a urmat o perioada de imbunatire a nivelului de trai care a inceput sa schioapete prin 79 (aprovizionarea) ca sa se duca naibii in 1981.
Dar sa lasam… Sustineti ca Ceasca nu avea stofa de democrat. De acord. Insa fapatul ca nu a participat la invazia Cehoslovaciei nu are nimic de-a face cu spirtul democratic. Fiindca fidelitatea pentru doctrina comunista in ce are ea esential (“propietatea intregului popor asupra mijloacelor de productie” ) nu inseamna si “fidelitatea neconditionata fata de URSS” care a fost o adaugire leninst-stalinista in anii 20. Si ca in numele acestei “fidelitati” URSS s-a comportata nu o singura data ca o veritabila metropola – si hai sa recunoastem ca asta nu cadra cu doctrina comunista!!! Si ca impotriva unei astfel de interpretari imperialiste s-a ridicat si Tito si mai tarziu Mao.
Poate nu ati aflat insa ca pe Amur am murit destui oameni in ciocniri de frontiera implicand efective de ordinu unui regiment de fiecare parte!! Azi rusii si chinezii reduc mult cifrele … dar in epoca se vorbeau de pierderi destul de mari!! Despre asta este vorba nu despre democratie!! A da, mai scrieti ca Orice „bun român” este, prin definiţie, antirus. Sa intelegf ca dumnevoastra sunteti filorus? Cam asa reise … ca ati simpatiza cu Balsoi Tankist Brejnev!! Nu aveti nici o ezitare in a crede – da dovezi aveti? Dovezi ca nu era vorba despre geostrategie si dominatie imperiala ci despre „democratie”?
Ca opozitia RSR a fost fara importanta? Sa va aduc aminte ca in anii 60-70 Apusul credea ca URSS ar putea incerca un atac? Si daca e pe asa, daca NATO credea ca Pactul de la Varsovia avea in plan un atac fuminant (eu am vazut niste harti cu „ipoteze” si atacu pleca si din RSC!!!), il mai interesa ca tov Ceasca vrea sa construiasca socialismul dupa capul sau dand cu tifla Moscovei ?
Despre asta este vorba. Nu despre „democratie” pe care se pare ca o confundati cu posibiliatea de a umple carutu la Megaimage… (confuzie comuna in Romania)
Adevarul este ca Romania s-a opus. Ca Cehoslovacia a stat cuminte si ca azi a ajuns Cehia si Slovacia si pentru ca BT Brejnev cu senila tancului a scris o noua contitutie a RSC „ramasa buna” si cu Havel!!
Si nu uiati – puteai sa fi „comunist” si sa nu fi promoscovit. Ciocnirele de pe Amur. Razboiul sino-vietnamez a fost si din cauza ca Beijingul a vrut sa „urecheze” un satelit al Moscovei..
Si nu uitati : azi, cu toata „democratia”, multi traesc in saracie si regreta timpurile lu Ceasca (de fapt mai ales perioada 70-79) si ca 40% din populatia activa a Romaniei este plecata in pribegie. Mare succes democratic …
Bineînțeles că studiile de cehă și de slovacă nu sînt suficiente, cine a spus așa ceva? din contra, mai ales cînd unii au idei preconcepute și știu dinainte totul fără să-i mai intereseze alte păreri, este chiar contraproductiv să mai știi cehă ori slovacă. Strici aranjamentele la TVR.
Da, așa e, în decembrie 89 au murit aproximativ 1.100 de persoane în toată România, iar în Piața Palatului „numai” cîteva zeci, asasinii sînt absolviți, nu?
Îmi aduc amine de o masă rotundă penibilă pe tema pogromului de la Iași, în care cineva spunea că au fost uciși „numai” vreo 1.500 de evrei, nu 4.000, de unde rezultă că un asasin care ucide 100 de oameni este condamndat, cine ucide „numai” 10 e chiar felicitat, putea ucide mult mai mulți, la urma urmelor e chiar un băiat de treabă, s-a abținut de la excese.
Frumoasă logică…
Domnule Paliga
1) daca discutam despre sentimentelele cehilor si slovacilor cand s-au vazut ocupati „frateste” atunci este bine sa stii ceha si slovaca ca sa poti discuta direct cu cei ocupati. Daca dicutam despre motivele ptr care Romania nu a participat la invadarea RSC … nu prea are rost sa mergem in Praga ca sa intrebam oamenii de ce oare Romania… (o! da!! Din presa anului 68 : cica locuitorii dintr-o mica localitate ceha au avut „placerea” sa revaza nemtul care detinuse autoritatea in timpu ocupatiei naziste. Acum nu mai era locotenet ci maior. Nu al Reichului ci al RDG!!!! DE-LI-CIOS!!!)
2) Numaru de morti… are si el importanta lui. „Fanteziile ” exagerate nu prea isi au rostu – a se vedea si povestile PCR despre Lupeni si Grivita : au fost omorati multi muncitori! Cati? Multi!! Da cati au fost multi : 10, 15, 200? Tovarasu, dumneazvotra suntei cumva impotriva PCR? Nu, scuzati, am fost tampit, au fost… MULTI!!! Nu e nevoie sa ma reeducati, promit sa beau mai putin si sa fac mai multa munca voluntara!!!
Deci ati facut o afrimatie. Dovediti-o sau o retrageti. „Morala” este aceiasi si ptr cei care neaga si ptr cei care afirma!!! Apropos, nici azi nu m-am lamurit daca la la Lupeni sute sau doar 4-5 …
Domnule Paliga
1) cam ce fel de dialog se poate purta cand unu poate inchide gura ceiluilat? Academic, da?
2) Daca cifrele nu au nici o importanta – atunci de ce la mai mentionati?
Sunteti la fel cu progadandistii PCR cand ii dadeau cu victimlele de la Lupeni, Grivita samd – „multe”. Daca insistai prea mult sa afli cat insemna acel „multe”, ti se dadea de inteles ca ptr cei cu multe intrebari erau niste tovarasi specializati in intrebari de genu „da pe tine cine te-a pus sa intrebi?” Si de acord ca ajunge si o singura crima (nu am sustinut altfel), dar daca este pe asa, ce rost are sa vanturam cifre marite din burta?
3) daca doresti sa afli ce au simtot cetatenii cehoslocaci in 1968 este obligatoriu sa cunosti limbile ceha si slovaca. Insa parca era vorba despre de ce nu a participat Romania la invazia frateasca … Raspunsurile sunt aici in limba romana!!!
Stimate Ghiță Bizonu. Nu am în general timp să bat apa în piuă, iar în ultimele zile cu atît mai puțin.
Conform datelor oficiale pe care le pot obține de pe net, după 22 dec. în București au murit 515 oameni și au fost răniți peste 1100. Nu știu exact cîți au murit în Piața Revoluției, dar de ce ar fi asta foarte important? Adică dacă ar fi murit, să zicem, 25 e OK, sînt puțini, dacă ar fi murit 255 e mult sau puțin? Puteți reține, dacă tot vă frămîntă exactitatea, că mulți nu și-au declarat morții (de frică, să nu credeți că din alt motiv), așadar este posibil ca numărul real al victimelor să fie sensibil mai mare.
Așadar, fostul meu partener de bridge a fost ucis precis, cu un singur glonț tras pe mijlocul frunții, în timp de închidea fereastra. Nu se știe cine l-a ucis. Nu vă înfioară faptul că asasinul lui trăiește liber printre noi? Că alți asasini sînt de asemenea liberi? Deci vă frămîntă numărul precis al celor uciși, dar nu vă interesează soarta asasinilor! Interesant. După părerea dv., stimate Bizon, dacă un asemenea asasin, să zicem cel al amicului, a ucis un singur om, poate fi iertat? Este de pedepsit cineva numai dacă a ucis 2? sau 5? sau 10? de la ce număr de persoane asasinate în sus considerați că cineva poate fi pedepsit?
Oricum nu a fost pedepsit nimeni, întreb și eu așa, că n-am ce face azi.
@Ghiță Bizonu
Accept să dialogăm dacă, simetric, vă semnați cu numele real. Este deja obositor să conversez cu fantome. Dacă cele scrise de mine vă sugerează programul PCR la orașe și sate, apăi, monșer, stai rău […/Mod.]
Accept, de voie, de nevoie, cenzura moderatorului, deși comentariul distinsului Bizon nu justifică îmbutelierea reacției mele în recipient parfumat. De altfel, pseudonimul ales, Bizon, justifică orice reacție pe măsura unui bizon.
Cu speranța că am pus capăt aici discuției despre „revoluția” din decembrie ’89, adaug un detaliu peste care am sărit din uitare ori din neatenție: de ce oare și-au retras sovieticii trupele de pe teritoriul României?
Răspunsul este pe cît de dureros, pe atît de simplu: deoarece numai aici și în Bulgaria au implantat regimuri obediente, fidele, de adevărați asasini. Nu am făcut, desigur, liste comparate ale asasinatelor, dar puțini comuniști se pot lăuda cu atîtea cruzimi, torturi și asasinate ca cei români.
Nu rezistă analizei serioase afirmația că toate asasinatele au fost comandate de ruși, multe le-au făcut, cu mult entuziasm, românii. Nicio altă țară fostă comunistă nu și-a batjocorit valorile umane, intelectuale și spirituale ca statul român. Recenta beatificare a Monseniorului Vladimir Ghika readuce în atenție soarta unui mare om, a unui mare spirit batjocorit de comuniști deși era la o vîrstă înaintată.
Dacă doriți să intrați în atmosfera acelor ani, vă recomand un extraordinar film bulgăresc (de fapt o coproducție internațională): La marginea lumii (Sled kraja na sveta). Este, cred, cel mai bun film despre omenie, fericire și nefericire, despre pace și război, despre iubire și Dumnezeu. Merită să faceți rost de el.
@Sorin P
„Nicio altă țară fostă comunistă nu și-a batjocorit valorile umane, intelectuale și spirituale ca statul român.”
Ca sa nu se supere nimeni ca a fost omis de pe lista batjocoritilor. As adauga ca nu de la inceput, ci poate cam de prin 1980, batjocorirea s-a extins asupra mediului urban, rural, asupra partilor de infrastructura care in societati civilizate au si functie estetica.
Sa ma explic. Suedezii, de exemplu, au in vedere o lista de cladiri industriale (poate fi o simpla statie de benzina, sau cismea) care sunt clasate pe lista patrimoniului pentru ceeace ele reprezinta istoric dar si pentru ca sunt plasate in afectul unei comunitati. De exemplu, cei care locuiesc in cartierul Djurgården (un fel de Sosea, unde se afla si Skansen-ul) vor dori sa aibe intotdeauna in fata silueta unei macarale portuare dezafectate care a fost transformata in obiect artistic. Sau poate fi vorba de un turn de apa, o fosta fabrica de bere sau moara, din centru Stockholmului. Comunitatea le vrea la locul lor si bine ingrijite. In parte pentru ca acestea stocheaza amintirile multora dintre ei.
Comunitatea româneasca a mers pe drumul dispretului fata de valentele estetice ale spatiului cotidian. A promovat doctrina ca obiectele din spatiul urban, daca nu sunt ,,monumete istorice” (statui de domnitori, catedrale, case memoriale eventual) atunci ele trebuie sa fie ignorate si batjocorite. In masura in care sunt renovate sau se construiec unele noi, se aibe grija sa se ignore orice tenta estetica. Tot ce e utilitar trebuie sa fie urît si de asemenea este OK sa fie degradat. Numai despre simbolurile ,,sfinte” se accepta ca trebuie ingrijite, in acelasi timp insa lamentindu-se ca nu sunt.
Comunitatile românesti au invatat deci cultul uritului, al batjocoririi spatiului public ca mai nimeni altul. Au invatat ce poti trai bine-mersi in mijlocul uriteniei. Aparent pradoxal este ca printre promotorii acestei atitudin (iresponsabile si devastatoare) sunt cei care promoveaza cultul nationalismului si patriotismul ipocrit.
Fie italienii cit or fi de corupti si neglijenti („latini”) in ochii nostri dar la ei nu vei intilni acest tip de batjocorire.
Sper ca am reusit cu acest comentariu cam lung sa completez lista valorilor batjocorite ca nicaieri altundeva cu exceptia Albaniei, Bulgariei.
As mai completa comentariul meu cu afirmatia ca nationalistii si o mare parte din cei care se declara patrioti isi batjocoresc tara pentru ca o … iubesc. Probabil ca asta are la baza acelasi mecanism psihologic ca cel al brutei primitive care isi apara consoarta de concurenta altor masculi, dar nu pierde nicio ocazie sa o cotonogeasca temeinic, doar pentru ca e a lui.
O, da, dar deja intrăm în alt domeniu: autobatjocorirea, disprețul față de propriile valori, miștocăreala valorilor naționale etc. etc. Dau și eu un exemplu, care îmi vine acum în minte.
În 1996 am fost prima oară în Germania, la Düsseldorf, de acolo la Kelsenkirchen, un orășel cu – atunci – grad mare de șomaj, deoarece se închiseseră multe centre industriale. Era zonă minieră și cu multe fabrici și uzine. Am fost duși la două asemenea foste fabrici. Una, care conținea un imens gazometru, ceva ca hotelul Intercontinental, fusese reamenajat ca muzeu de artă modernă cu proiecții de filme pe tavanul imensei construcții. Altă fabrică, un combinat siderurgic, fusese amenajată ca muzeu al tehnicii pentru copii/elevi. Chiar erau acolo mulți elevi, care puteau vedea cum arăta o fabrică de pe la începutul sec. 20. Absolut impresionant, cu simț al istoriei, cu răspundere pentru generațiile tinere.
Îmi poate da cineva un exemplu de fostă fabrică/uzină/combinat siderurgic dezafectat(ă) care a fost reamenajat(ă) ca muzeu/expoziție în România? Din tot ce știu/am văzut toate acestea au fost abandonate/părăsite, se prăbușesc sub ochii noștri. Se prăbușesc centre istorice încă vii, cum este centrul istoric al orașului Constanța, un oraș pe care îl iubesc, un oraș al cărui centru a căzut, an de an, sub primarul actual. Nu am, Doamne ferește, ceva cu el, este un saltimbanc pe genul primarului Capitalei și pe genul Führerului, dar faptul că în mandatele lui această perlă a României, centrul Constanței, a decăzut la nivelul actual nu este de iertat. Sigur, a cîștigat mandatele prin vot direct, al poporului, democratic. Dar cine are răspunderea pt distrugerea patrimoniului național? Nu răspunde nimeni? Pentru distrugerea a circa 1/5 din București a fost executat N.C. pe 25 dec. 1989, dar execuția asta nu a reparat distrugerile.
Cînd vezi și știi toate acestea, iar apoi auzi tot felul de gugumănii despre „epoca de aur”, despre patrimoniul național, despre tot felul de șmecheri care se declară patrioți… să nu înnebunești? NIMENI NICIODATĂ în ultimii 23 de ani nu a deschis discuții serioase despre aceste teme grave, în schimb văd promo la TVR 1 despre serialul doamnei Ghiurco! cu nu știu ce dezvăluiri cu securiști deștepți și cu Watts ăsta care are informații ultrasecrete din arhivele americane.
Spuneți-mi unde greșesc. domnu’ Bizonu’ și alți ca el, sînt pe recepție, scrieți, dați-vă cu părerea din puțul gîndirii profunde pe care o exprimați aici.
@Sorin Paliga
Este o ipoteză interesantă… Dar o fi adevărat? Iată prezenţa trupelor sovietice în Europa de Est:
Iugoslavia: părăsită în 1946
Bulgaria: părăsită în 1947
Cehoslovacia: părăsită în 1947(*)
România: părăsită în 1958
Ungaria: părăsită în 1991
Polonia: părăsită în 1993
RDG / Berlinul de Est: părăsită în 1994
(*) reocupată în aug. 1968
Cf. ipotezei dv. ar însemna că în Bulgaria şi Cehoslovacia regimurile au fost şi mai „obediente, fidele, de adevăraţi asasini” decât cel din România, pentru că au fost evacuate încă din 1947. Tot cf. ipotezei dv. ar însemna că regimul din Ungaria n-a fost „destul” de obedient, etc., deja înainte de 1956. Deci ipoteza dv. nu se lasă aşa de uşor confirmată de fapte… Aşa că, lucrurile – cauzele retragerii trupelor – par să fie mai complexe… Respectiv a rămânerii, de altfel.
Poate că totuşi se pot lăuda. Cei sovietici – în orice caz, şi am toată încrederea şi în cruzimea celor maghiari, cehi, albanezi, poate iugoslavi… Ca să rămânem la cei din Europa, n-am amintit cruzimea, etc. a comuniştilor din Corea, China, Vietnamul, Cambodgia…
@Sorin Paliga
Privitor la filmul bulgăresc „Sled kraja na sveta” -„Dincolo de capătul lumii”, mulţumesc că l-aţi semnalat. L-am găsit pe YouTube, integral, şi, cu subtitluri în altă limbă, am putut să-l văd. Ce să spun?… Sunt alte filme pe teme similare care m-au impresionat mai mult… dar poate pentru că eram mai tânăr.
Altceva. Reamenajarea unei uzine în ceva cultural poate fi foarte scump şi nu oricine îşi poate permite. Nu spun că în România de asta nu s-a făcut…
@Al. Leibovici. Puneți la un loc epoci complet diferite și rațiuni diferite. Păi în 1946, Iugoslavia a fost părăsită din motive legate de Yalta, Bulgaria deoarece acolo simpatia pro-soviete bătea spre 90 % din populație (așa era încă din perioada interbelică, deși procentul e greu de stabilit, oricum foarte mare). Iar după 1990, retragerea rușilor a avut o cu totul altă motivație…
Reocuparea militară a Cehoslovaciei a făcut parte din doctrina dură a lui Brejnev, iar părăsirea României așa cum v-am spus, deoarece sovietizarea a fost așa de profundă, încît se vede pînă azi. Sigur, de acolo de unde stați dv., parcă Elveția, acest lucru nu se vede, nici nu se simte.
Cît despre filmul bulgăresc, evident, pot fi și alte păreri. Mie mi-a plăcut foarte mult.
Și da, și în Cehoslovacia postbelică a fost, inițial, o mare simpatice pt ruși/sovietici, peste 60 % pe rezultate „pe bune” la alegerile reprezentate de stînga. Ulterior, evident, oamenii și-au dat seama și am ajuns la anul 1968, alte vremuri, alte obiceiuri. Ca atare, decizia sovieticilor de a părăsi Cehoslovacia așa repede se baza pe informații foarte clare că au implantat acolo oameni de încredere, loiali. Ce rost avea să cheltuie banii aiurea dacă nu era nevoie? situația era similară, la dublu, în Bulgaria. La noi, nu era vorba de simpatie la nivel de masse, dar teroarea comunistă a funcționat așa de bine, încît nu le-a fost mare teamă că scapă ceva de sub control.
Poate nu știți sau nu ați observat, dar rușii niciodată, dar absolut niciodată, nu lasă din mînă ceea ce au cucerit, decît contra unui alt avantaj, de regulă mai mare, mai substanțial.
Dar deja intrăm într-o zonă complicată…
@A Lebovici
Da, trebuie avut in minte ca reamenajarea unui spatiu industrial dezafectat in ceva cultural costa bani.
Insa trebuie facuta distinctie intre proiectele in sine (care pot fi numeroase) si conceptul ca atare pe care trebuie sa-l aibe specialistii si gospodarii urbani.
Deci, nu poti transforma toate cladirile industriale in cladiri culturale, dar trebuie sa pui macar in discutie asta de la caz la caz. Ca sa pui in discutie trebuie sa ai competenta necesara (sa ai habar) si atitudinea. Nu trebuie sa fii geniu ca sa te inspiri din exemplele care abunda in toata Europa. Sa luam Canary Warf (zona docurilor) in Londra, sau in Stockholm Munchenbrygeriet, Saltsjökvarnen etc etc.
Nimeni nu spune ca trebuie transformate in cladiri culturale (se pot amenaja localuri de cult… glumesc). Dar o cale lucrativa este sa amenajezi apartamente (de lux). Pe asta se merge in Stockholm (si in multe alte parti) unde o ruda apropiata, arhitect, exact asta face la firma la care lucreaza. Au transformat un cinematograf, localul unei poste, au participat la un concurs sa amenajeze fosta instalatie de gaz a orasului. Fiind in tema, stiu ca locuintele respective, in cladiri care pastreaza fatada originala, s-au vindut ca piinea calda. Exact acelasi arhitect de care discut, a propus undeva un România un proiect de reabilitari urbane asupra caruia s-au facut doua comentarii: ,,asa ceva nu se poate executa, nu e legal” (legile se pot si modifica) si ,,asa ceva s-a mai propus” (deci, nu facem nimic).
Cine are rabdare se poate uita pe saitul firmei de care discut sa vada fotografiate proiectele: http://www.oscarproperties.se/
In România, dau un exemplu de perla arhitecturala care nu e nici catedrala, nici palat. Cladirea fostelor uzine Malaxa (apoi Republica) din Bucuresti proiectata de primul arhitect modernist din România, arhitectul Horia Creangă. Pe vremea aceea, in perioada interbelica, arhitectii români stiau ca si un proiect de constructii industrial poate – si trebuie – avea o estetica. De ce? Constructiile cu pricina vor fi frecventate de oameni. Filosoful elvetian Alain de Botton a scris o carte intreaga despre asta ,,Arhitectura fericirii”.
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/a/a9/TeviMalaxa.jpg
In privinta parcului urbanistic de patrimoniu al României, am mai spus-o. Exista si un avantaj, deloc de neglijat. România are monumente de intretinut in proportie de sub 10% fata de Franta, Germania, Italia, Portugalia si Spania. Intr-o localitate puternica cum ar fi Pitesti le numeri pe degete. Nici in Bucuresti nu sunt de fapt asa multe. In afara de Lipscani care a fost ,,restaurata” ar mai fi zona Sf Gheorghe-Mosilor-Armeneasca, Bulevardul cinematografelor linga Cismigiu. Stau sa cada.
In Constanta este centrul istoric de pe peninsula. Sunt citeva strazi. Numai orasul Porto are in centru cam 50 de Lipscani sau de centre istorice constantene. Porto a ales sa nu restaureze totul ci a pornit cu niste zone in care vechile cladiri ale negustorilor bogati, acum abandonate saracimii, au fost restaurate iar interioarele au fost redate (probabil cu chirie) celor care le-au ocupat inainte. Au optat pentru a nu aduce familii instarite, tocmai pentru a pastra un echilibru.
Important e ca cineva are competenta, experienta si gindeste, gaseste solutii. Ar fi mii de exemple, dar din pacate prea putine in România. Dupa 23 de ani scuzele devin tot mai greu de evocat.
@S Paliga,
Si in Stockholm exista un gazometru dezafectat, despre care se discuta cum poate fi introdus in patrimoniu dar in acelasi timp transformat in ceva lucrativ:
http://www.oscarproperties.se/projects/gasklockan_en.html
Interesant ca celor care au facut proiectul le-a ,,dat prin cap” sa angajeze cei mai prestigiosi arhitecti (Elvetia) Herzog & de Meuron care au construit Stadionul Olimpic din Pekin.
Nu se stie daca proiectul va trece sau nu. Este o competitie, si fiecare object imobiliar se lupta pentru un titlu de patrimoniu. Nu toate sunt alese, dar importanta este atitudinea, constientizare. Si daca s-ar recupera 1% care ar fi transformate in proiecte pilot de calitate si tot ar fi ceva: reusitele sunt molipsitoare.
Și la Viena există asemenea gazometre transformate în locuințe prin amenajare. Sigur, costă, dar și abandonul costă, ba încă mai mult. Cel mai mult costă nesimțirea, bătaia de joc… Cît va costa acum readucerea centrului Constanței la un nivel minim de civilizație? Zeci de miliarde de euro, evident, deoarece clădirile lăsate în paragină costă mult mai mult pt a fi reabilitate decît cele întreținute. Aceleași costuri sînt și pt Centrul Istoric al Bucureștilor, abandonat timp de 60 de ani. Sume enorme, dar măcar în București a început să se miște ceva, încet, dar se mișcă, este vizibil, ochiul începe să se simtă bine.
@Sorin Paliga
> Puneți la un loc epoci complet diferite și rațiuni diferite. Puneți la un loc epoci complet diferite și rațiuni diferite […]
Exact ce spuneam: lucrurile sunt mai complicate. Din faptul că ruşii şi-au retras trupele din RO mai devreme sau mai târziu decât din alte ţări socialiste nu puteţi trage concluzii univoce privitor la gradul de obedienţă, fidelitate, sălbăticie, sau a profunzimii sovietizării.
Deci poate că trebuie totuşi recurs la criterii mai directe, cum ar fi „liste comparate ale asasinatelor”… Mai precis la numărul de reprimaţi pe an şi pe mia de locuitori; este România „în frunte”??
> sovietizarea a fost așa de profundă, încît se vede pînă azi (în RO)
Da, asta dacă aruncăm sistematic şi automat toată vina pe sovietici şi comunism. Dar atunci, analizând istoria mentalităţilor, mă tem că va trebui să conchidem că în România sovietizarea a început mult înainte de ocupare şi chiar înainte de Caragiale 😉
> Sigur, de acolo de unde stați dv., parcă Elveția, acest lucru nu se vede, nici nu se simte.
E adevărat, nu se simte, dar cine este interesat să vadă, poate vedea tot ce este necesar
> Poate nu știți sau nu ați observat, dar rușii niciodată, dar absolut niciodată, nu lasă din
> mînă ceea ce au cucerit, decît contra unui alt avantaj, de regulă mai mare, mai substanțial.
Da, da, suntem de acord că sovieticii şi-au retras trupele doar când aveau convingerea că prezenţa acestora nu este necesară. Numai că dv. doreaţi mai mult: să corelaţi gradul relativ de represiune cu data retragerii trupelor pentru a sublinia că comunismul român era mai rău ca al altora. V-am arătat de ce cred că corelaţia nu este simplă. Şi rezulta şi din ce spuneaţi dv.
„Numai că dv. doreaţi mai mult: să corelaţi gradul relativ de represiune cu data retragerii trupelor pentru a sublinia că comunismul român era mai rău ca al altora”
Incorect sau poate m-am exprimat eu neclar. Am dorit să spun că retragerea sovieticilor din România nu a fost nicidecum efectul „patriotismului” comuniștilor români care au reușit să-i convingă pe ruși să plece, ci a făcut parte dintr-un plan de retragere, iar plecarea lor din România nu a îndulcit condițiile de viață ori altfel atmosfera.
„Deci poate că trebuie totuşi recurs la criterii mai directe, cum ar fi “liste comparate ale asasinatelor”… Mai precis la numărul de reprimaţi pe an şi pe mia de locuitori; este România “în frunte”??” Cu alte cuvinte, dacă se va demonstra că în Pogromul de la Iași au murit „numai” (să zicem), 1150 de persoane totul e OK, da? Dacă Hitler ar fi gazat „numai” 2 milioane de evrei, gata, problema a fost rezolvată?! Am tradus ceea ce sugerați, că dacă în România au fost uciși de comuniști x oameni, iar în Polonia y oameni, iar x < y, este perfect, România nu e pe primul loc. Am interpretat corect?
Tragedia acelor ani nu se poate exprima nici în cuvinte, nici în cifre. au pierit în închisori, în urma torturilor și condițiilor oameni din elita politică și intelectuală, foști miniștri, profesori, preoți… la ordinul rușilor uneori, de multe ori din cruzimea și din jegul autohton. Au distrus elite intelectuale, oameni de înaltă valoare morală, au distrus suflete și cariere, au distrus țara. Nu pot fi iertați și nu poate fi iertată moștenirea lor, jegul actual din România de azi. Eu despre asta am vorbit.
Sigur, poate fi o temă de cercetare nr. victimelor comuniștilor din țările satelite Moscovei și, totodată, „calitatea” victimelor, valoarea lor intelectuală. Credeți-mă, mai cruzi și mai jegoși decît comuniștii români cu greu veți găsi. Nici ceilalți nu au fost mult mai buni, dar la jegul alor noștri, să zic așa, e greu să ajungi.
Nu e momentul să fac glume pe asemenea teme, dar reamintesc „mîndria” replicii din „O scrisoare pierdută”: trădare, trădare, dar să știm și noi; … să avem și noi faliții noștri.
Putem fi mîndri, nu, nene Iancule, că bine ziceai! Ce văzuși mata la final de secol 19 nu se compară cu ce văzurăm noi în secolul următor. Să-și fie țărîna ușoară, deși n-ai fost deloc cuminte în timpul vieții.
@George Petrineanu
Foarte corect, așa este, România are, în numere, mult mai puține monumente decît alții, deci efortul financiar nu este insuportabil. Insuportabilă este nesimțirea, jegul autohton… din acel puțin, nenorocitul ăla de Ceaușescu a mai distrus cîteva procente, alții alte cîteva… După aia, vine madame Ghiurco și face un serial despre felul cum nu ne apreciem istoria, alți complexați vin și ne găsesc protocroniști, că sîntem niște deștepți fără noroc.
Sîntem niște nefericiți din cauza lipsei de eficiență, din cauza risipei și din cauza incapacității de a administra ce avem.
@Sorin Paliga
> Incorect sau poate m-am exprimat eu neclar. Am dorit să spun că […]
Am recitit; v-aţi exprimat clar, dar dacă acuma v-aţi răzgândit, este cu atât mai bine.
Aţi scris:
> Cu alte cuvinte, dacă se va demonstra că în Pogromul de la Iași au murit „numai” (să zicem), 1150 de
> persoane totul e OK, da? Dacă Hitler ar fi gazat „numai” 2 milioane de evrei, gata, problema
> a fost rezolvată?! Am tradus ceea ce sugerați, că dacă în România au fost uciși de comuniști x
> oameni, iar în Polonia y oameni, iar x < y, este perfect, România nu e pe primul loc. > Am interpretat corect?
Nu, nu aţi interpretat ci mi-aţi atribuit pur şi simplu.
În particular pentru că posibila relevanţă a criteriului cantitativ pentru stabilirea unei ierarhii aţi sugerat-o anterior chiar dv.:
> Nu am făcut, desigur, liste comparate ale asasinatelor, dar puţini comunişti se pot lăuda cu
>atîtea cruzimi, torturi şi asasinate ca cei români.
Scrieţi:
> Credeţi-mă, mai cruzi şi mai jegoşi decît comuniştii români cu greu veţi găsi
Pe ce bază să vă cred? Pe baza lecturilor mele aş vedea – cum am mai spus – şi alţi posibili pretendenţi la titlul de campioni în cruzime şi jegoşenie.
Domnule Leibovici, nu ar fi nicio rușine să spun „am greșit”, numai că nu văd de ce. Iar dacă apreciați că alți comuniști au fost și mai jegoși decît ai noștri ar trebui cumva să mă bucur, nu? adică alții au fost capabili de un nivel superior al abjecției. Adică e un soi de patriotism, nu? avem abjecții noștri, dar alții au mai mulți și mai buni!
Sînt consolat.
@Sorin Paliga
> Adică e un soi de patriotism, nu? …
Nu, lucrurile sunt mult mai simple: e întotdeauna bine să evităm să facem afirmaţii arbitrare…
„Nu, lucrurile sunt mult mai simple: e întotdeauna bine să evităm să facem afirmaţii arbitrare…”
Adică, de exemplu, dacă eu spun că aceia au fost niște jegoși dv. susțineți că au fost alții mai jegoși etc.? Sau ce era arbitrar acolo? Bun, și dacă ar fi arbitrar, de ce ar trebui să ne abținem? Dezvoltați tema, vă rog…
@Sorin Paliga
> şi dacă ar fi arbitrar, de ce ar trebui să ne abţinem? Dezvoltaţi tema, vă rog…
Afirmaţiile arbitrare sunt cele pentru care nu se aduc nici un fel de argumente valabile. Ele nu sunt nici adevărate, nici false, sunt dincolo de orice realitate. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne abţinem.
Pentru a face o afirmaţie trebuie în prealabil să avem o bază, o justificare în fapte. În lipsa unei justificări, măcar parţiale, asemenea afirmaţii nu sunt nici măcar ipoteze demne de luat în consideraţie.
De altfel, afirmaţiile arbitrare constituie substanţa însăşi a teoriilor conspirative.
Teoriile conspirative nu au nimic de-a face cu arbitrarul, care este manifestarea teoriei probabilității sau a hazardului în diverse împrejurări.
Nu mi-ați spus însă ce este arbitrar în cele ce am scris. Eu doream să port discuția, și așa am pornit la drum, pe tema gargarei din discursul din august 1968 al Flăcăului nostru și am divagat, mai întîi spre revoluția din dec., apoi pe alte teme mai mult sau mai puțin conexe. Mutarea atenției spre alte domenii nu a pornit însă de la mine. Despre „revoluția” din decembrie se poate face însă un serial prin decembrie. Eu nu voi scrie despre asta, eventual voi repeta ce am spus, deși nu are rost.
Aș mai adăuga un detaliu, apropo de retragerea trupelor sovietice de ocupație. Nu trebuie uitat că în țările slave, cu excepția Poloniei, sentimentele proruse erau și sînt pronunțate, cu o perioadă de antipatie și/sau chiar de ură în perioada „„Realkomunismus”. În Bulgaria interbelică, simpatiile proruse/prosovietice erau pronunțate, în Cehoslovacia interbelică, comuniștii erau legali și prezenți în parlament. În asemenea împrejurări și cu asemenea rădăcini bine implantate în sol, ce rost ar fi avut să cheltuie sovieticii sume imense pentru a-și menține trupele? Polonia, deși antirusă/antisovietică, era între Germania de Est, plină pînă la refuz de trupe sovietice și URSS, deși menținerea de trupe acolo ar fi fost un nonsens. Sigur, în anii ’80 situația s-a complicat, dar s-ar fi complicat oricum, cu sau fără trupe sovietice și care, tot oricum, s-ar fi retras după 1990.
Da, știu, problema e de orgoliu, de rușine, pornind din dorința de a nega fapte rușinoase ale trecutului, fapte abjecte, fapte de trădare… Comportamentul multor români în perioade de răstriște a fost rușinos, umilitor de rușinos (în timpul mișcării legionare, al războiului, după război…), iar mulți cred că, „șmecherind istoria”, să zic așa, rezolvă problema, cum face dna Ghiurco în serialul său. Acestea sînt naivități, reflectă însă un anume efort spre disculpare, spre neanalizarea serioasă a trecutului etc.
Observ între intelectualii români, chiar tineri, nu spiritul cărții lui Lucian Boia, ci un amestec de naționalism de tip Păunescu + național-comunism din anii ’70. Cu asemenea abordări, nu vom rezolva nimic, din contra, ne vom afunda mai adînc în c…
@Sorin Paliga
> arbitrarul […] este manifestarea teoriei probabilităţii sau a hazardului în diverse împrejurări.
N-am auzit de un asemenea sens al cuvântului, dar n-ar nici o importanţă, deoarece eu am vorbit în mod specific de „afirmaţii arbitrare” şi am şi specificat ce sens dau acestei sintagme:
Că poate că cuvântul „arbitrar” nu este corect folosit este beside the point.
Înarmat cu aceaste precizări, puteţi uşor înţelege ce vreau să spun când afirm că „mai cruzi şi mai jegoşi decît comuniştii români cu greu veţi găsi” este o afirmaţie arbitrară. Vreau să spun că nu aţi adus în sprijinul ei nici un fel de argumente valabile.
Sper că acuma vă este clar ce este arbitrar în cele ce aţi scris (era întrebarea dv.).
Tot aşa, înarmat cu precizările de mai sus, puteţi constata că teoriile conspirative au totul de-a face cu afirmaţiile arbitrare.
Altceva: la
> tema gargarei din discursul din august 1968 al Flăcăului nostru
poate revin, poate chiar cu un articol – încă unul!
Da, scrieți un articol în care să puneți cap la cap argumentele. Că discursul din august 68 a avut un singur scop, preluarea puterii absolute, este așa de evident, așa de demonstrat de faptele ulterioare (tot vă plac faptele), încît orice discuție devine, pt mine, inutilă. În contextul epocii, a fost o abordare bine făcută (din perspectiva unui dictator în faşă, care dorește toată puterea), cu larg ecou internațional. Românii nu au perceput acel discurs ca o șmecherie însă, l-au considerat o declarație sinceră în spirit democratic, care anunța vremuri mai bune, mai senine.
> Da, scrieți un articol [despre august 68]
Văd că din răspunsul meu aţi remarcat doar o observaţie cu totul secundară, despre partea principală – privitoare la afirmaţia dv. arbitrară – tăceţi chitic!
Nu tac, aștept un comentariu amplu și documentat al dv. ca să am ce comenta.
N-aveţi motiv să aşteptaţi: faptul că nu v-aţi justificat afirmaţia „mai cruzi şi mai jegoşi decît comuniştii români cu greu veţi găsi” n-are mare lucru în comun cu detaliile „Primăverii de la Praga”.
Dar dacă căutaţi doar un pretext, eu vă înţeleg…
Nu are, dar divigațiile de la textul de bază nu le-am inițiat eu. DAr, dacă tot veni vorba, vorbă să fie. Ar fi timpul să argumentați care comuniști europeni au fost mai jegoși decît ai noștri. Sigur, nu discut despre atrocitățile khmerilor roșii sau ale altor asiatici.
@Sorin Paliga
> divigaţiile de la textul de bază nu le-am iniţiat eu
Nimeni nu v-a obligat să faceţi afirmaţiile arbitrare pe care le-aţi făcut. Acum câtăva vreme eraţi încă conştient că afirmaţiile fără argumente n-au nicio valoare. Da, aveţi dreptate, este o diferenţă mare între atunci şi acum : acum este vorba de afirmaţiile dv., pe când atunci era vorba de o terţă persoană.
> Ar fi timpul să argumentați care comuniști europeni au fost mai jegoși decît ai noștri
Nu domnule Paliga, dumneavoastră sunteţi cel care a afirmat că românii (în frunte cu comuniştii români) au fost campionii cruzimi, torturilor, asasinatelor, jegoşeniei, deci eu nu am nimic de argumentat sau de demonstrat.
„Sarcina probei”, ştiţi dumneavoastră…
Păi dacă nu doriți să argumentați că nu aș avea dreptate, nu o faceți, e simplu. eu am afirmat, cu problele știute de toți, că nu a fost chiar uzual să fie uciși prin tortură și prin tratamente inumane valori de vîrf ale culturii naționale, cum au făcut comuniștii români. Nu era vorba numai de politicieni, ci de profesori, de ingineri, de preoți. Mă rog, dacă astea vi se par lucruri minore, le puteți ignora.
Înțeleg că v-a deranjat cumva superlativul relativ „cei mai jegoși”, ați fi preferat superlativul absolut „foarte jegoși”. De acord, îl lăsăm la superlativul absolut.
> Păi dacă nu doriți să argumentați că nu aș avea dreptate, nu o faceți
Iarăşi o daţi din colţ în colţ… Este cum am spus: cel care face afirmaţia, acela trebuie s-o şi argumenteze. Aţi spus-o şi dv., mai demult.
> eu am afirmat… că nu a fost chiar uzual să fie uciși prin tortură și prin tratamente inumane valori de vîrf ale
> culturii naționale, cum au făcut comuniștii români. Nu era vorba numai de politicieni, ci de profesori, de ingineri,
> de preoți.
Asemenea fapte au avut loc şi în alte ţări comuniste: valori de vîrf ale culturii naționale, politicieni, profesori, ingineri, preoți. De aceea afirmaţia dv. că România s-a aflat pe locurile de frunte în această privinţă – necesită argumentare. Că faptele au avut loc – asta NU necestită argumentare, dar că RO este pe locurile de frunte – necesită. Iar cel care trebuie să aducă argumente este cel care a făcut afirmaţia iniţială.
Dle Leibovici, cred că aspirați să scrieți un tratat despre introducere în studiul comparat al jegului comunist. O aștept cu mare interes.
În perioada 16–25 decembrie, diverse canale de televiziune au difuzat numeroase documentare privind revoluția din 1989 ori despre perioada comunistă. Din întîmplare, mai degrabă, am văzut aproape integral un documentar despre Nicolae Ceaușescu la TVR 1, apăreau acolo diverse persoane care l-au cunoscut personal, comentau cîțiva istorici, între aceștia Adrian Cioroianu. Nu a fost un film despre august 1968, deși apărea și acel episod.
După ce am văzut filmul, concluzia mea a fost una singură: cele spuse acolo sprijină fără nicio îndoială cele scrie de mine în vară, portretul lui Ceaușescu era al unui tipic asasin comunist (la propriu, în 1957, în calitate de ministru adjunct al apărării, ordonase să se tragă în țărani, de ex.), așa cum erau mulți, inclusiv Gheorghiu-Dej, al cărui portret se poate afla, între altele, și din volumul absolut remarcabil al lui Robert Levy, Ana Pauker—The Rise and Fall of a Jewish Communist, Univ. of California 2001.
Sigur, toate aceste analize sînt, pentru mulți dintre noi (inclusiv pt mine) dureroase, istoria ne arată toată hidoșenia unei perioade și tot jegul unor asasini ajunși la putere. Ipoteza că acei asasini din anii ’50 s-ar fi metamorfozat așa de mult, încît ar fi ajuns democrați, blînzi este o fantasmagorie. Ceaușescu s-a folosit, așadar, de momentul 1968 exclusiv pt a acapara puterea absolută, în stil absolut comunist și, nu am niciun dubiu, cu acordul tacit, dacă nu cumva cu sprijinul rușilor. În clipa cînd se vor scoate la lumină documentele adevărate ale epocii, se va afla și acest lucru.
@ Sorin Paliga
Le spuneti corect si adevarat.
Imi aduc aminte de acea adunare de comemorare la funeralile lui Dej, transmile la TV.
Ma aflam din intimplare chiar acasa la Kisinevski, care stateau pe Haia Rozelor/Vasington. Erau Liuba cu Ana Toma de fata. adunarea era prezidata de Chivu Stoica care citea din notite „cuvintari” de genul „Declar adunarea deschisa”.
Cind cuvintarea principala a fost adresata de Causescu imi aduc aminte cum amindoua Liuba K. si Ana T. au scos sunete de groaza zicind ceva in genul ” Vai de mine sa sti ca ne-am potcovit cu asta !!”.
Intr-adevar Causescu era considerat de catre restul ca mult mai usor de manipulat, dar incuiat si simplu.Alternativa ar fi fost Apostol, care in ’54 fusese o perioada scurta Prim Secretar PMR.Nu intru in amanunte de ce si cum, se stie ca Apostol a fost mazilit de Ceausescu ca ambasador. Un singur merit imediat al lui Ceusescu a fost concedierea lui Draghici.
Da, de acord Levy a scris o carte perfecta. Apropos, fara ranchiuna, imi aduc aminte si de comentarile facute de Volo Tismaneanu la cartea lui Levy. Pe el il deranja ca Levy s-a bagat pe o chestie care nu era „teritoriul” lui de drept, acuzindu-l ca nici macar nu era roman, ca sa nu zic ca Levy a studiat problema extrem de minutios, ajungind sa o intervieveze tocmai si pe matusa lui Volo, Madamme Boico, fost sefa cabinet Tov. Ana.
Cit despre tratamentul in Romania a celor cazuti in dezavuare in Partid, se pare ca Cehii sint pe locul 1, din tarile „lagarului”. Romania nu a avut ceva de proportile Slanski.
Curatenia politica de virf SI de anvergura, insa, a fos masiva, deca ne referim la „elementele” dusmanoase din afara perimetrului strict comunist. Transhumantele etnice, mai cu seama svabi si sasi, dusi din Timis, Sibiu etc. in nordul baraganului etc., canalul si apoi diversele puscarii umplute de fosti lideri de partide istorice cit si lideri religiosi INCLUSIV rabini, au fost masuri categorice staliniste, considerind si ca la vremea epurarilor respective Stalin inca mai era bine in viata si ca politica respectiva era, in fond si fapt, coordonata de consilierii sovietici.
Aici se mai include si persecutia antisionista, si ea de o cruzime rara.
Chinurile la care au fost supusi incomozii de Partid sint bine cunoscute de cei care ..cunosc istoria respectiva. Asasinate au fost, numai Foris trebuie mentionat,la care SE adaoga asasinarea mamei lui la Oradea. Executia lui Kofler, cazul major Patrascanu, cazul tragic Kalmanovici, anii grei de puscarie a lui Luca si Teohari la care se adaoga mai micii subalterni, Jakab, Eidlitz, toate atesta un regim de o cruzime inspaimintatoare.
Nu mai vorbim de cazul Ioanid……
ba o sa vorbim noi de el odata si odata…..
În sfîrșit, tot în perioada sărbătorilor de iarnă, TVR a mai difuzat un alt documentar extrem de interesant, despre abdicarea regelui Mihai, unde apare ca personaj principal, evident, însuși regele. Apare, ca personaj principal negativ alt mare golan al acelor vremuri, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dacă punem cap la cap, așadar, cele întîmplate imediat după război, în perioada august 1944–iunie 1948, ce s-a întîmplat, la nivel social, atunci și după aceea (șantajul, urmăririle, arestările, torturile etc..), marile eșecuri ale „reformei” în mediul rural, ce au făcut toți acei jegoși golani, cum s-a produs ascensiunea lui N.C., reiese cu claritate că discursul din august 1968 nu a fost altceva decît o mare fentă la glezna istoriei. Cine poate crede că un asasin primitiv, întrutotul conform epocii și mediului său, putea deveni, hocus-pocus, un democrat, un atlet al apropierii de occident, un luptător pt binele poporului său? Eu nu. Niciun document, niciun martor la evenimente, nimeni care l-a cunoscut pe N.C. nu a spus altceva despre el decît ceea ce se vede și fără să-l cunoști personal.
@Sorin Paliga
> cele spuse acolo sprijină fără nicio îndoială cele scrie de mine în vară, portretul lui Ceaușescu
> era al unui tipic asasin comunist
Contestase cineva că Ceauşescu a fost asasin?
Nu știu dacă aici contestase cineva, dar sînt destui care au un soi de apreciere de tip nostalgic, deși pe atunci îl înjurau, că el a făcut metroul, el a făcut Canalul, el în sus, el în jos… ca și cum alții stăteau și se uitau.
Mă rog, important nu asta este, important este că există deja o serie de documentare, de documente în general, care conturează o epocă și care dau un profil exact al actorilor politici ai perioadei.
Discuția pornise, de fapt, de la altceva: de la discursul din 1968 și, așa cum apărea în acel documentar-serial al dnei Ghiurko sau cum o cheamă, cu acel, cică, istoric american, care, clar și fără echivoc, lăudau politica lui Ceaușescu de apropiere de Occident și de SUA. Mie acel „documentar” mi s-a părut o grosolană falsificare a istoriei, interpretările fanteziste sau, în orice caz, incontrolabile. Că SUA au avut interese în zonă, că așa-zisa frondă a lui Ceaușescu le convenea e altceva.
Totul, dar absolut totul, indică o mare falsificare, discursul din august 1968 a fost o mare păcăleală, așa cum reiese clar și din activitatea anterioară a lui Ceaușescu și din cea ulterioară. Executarea lui rușinoasă, de Crăciun, arată cît de fragilă este viața politică românească, atunci, în dec. 1989, și azi, după aproape un sfert de secol.
@Alexandru Leibovici
@ Sorin Paliga
Criminalitatea in termeni ai responsabilitatii conducatorilor de sata este probabil cvel mai vast termen de referinta. Fara nici o indoila Ceausescu conducator de stat a comis numeroase crime, inclusiv crime sociale, crime economice etc.
Acest etc. insa, poate fi analizat si comparativ la epoca imediat premergatoare celei ceausiste. Consensul ramine ca Ceausescu NU si-a tratat inamicii politici din sinul Partidului in aceeasi maniera ca predecesorul sau. In plus, chiar si securitatea incepuse sa fie mult mai”civilizata” in metodica sa de persecutie in masa si in particular. Eu am simtit-o pe pielea mea. De fapt NU am simtit-o deloc pe piele ca atare, dar am simtit-o f. clar.
Sorin Paliga
1968 Praga si pozitia lui Ceausescu a fost un as ENORM in ceea ce priveste politica unui stat di Tratatul de Vrasovia, ca un punct de referinta.
Se stie prea bine de ce s-a facut. Motivul care vine imediat este legat de ruperea llegaturii ombilicale intre Moscova si Bucuresti. Histeric vorbind, sa ne amintim cum a murit Dej, sau mai bine zis cum a fost el lichidat. Nu incape indoiala ca Dej a forst TRATAT de tovarasii sovietici cu o votca buna si alte mezelicuri/zacusca de calitate, dar si o portie buna de raze gama sau, ma rog dintr-alea care te curata pina ai zice „razvaitri”. Ca o paranteze, cine stie stie, ca insotitorul lui Dej a declarat la moartea bosului ” Domn, eu am dormit in aceeasi camera cu el….” Scurt timp „colegul” de dormitor a incasat-o cu acelasi diagnostic ca sefu’.
Moscova dirija in stilul sau traditional politicile satelitilor. Ceusescu si-a protejat pielea, pur si simplu.
Economic vorbind, Romania devenea o sursa ieftina de aporpape orice produs voia muschii lui Ceausescu sa produca si sa exporte catre vestul ala cu paraii.
Strategic vorbind, vestul NU capata o punte concreta la gitlejul URSS, dar propagandistic se simteau foarte comfortabil, mai mult la nivelul de TIFLA .
Nixon a vizitat el Romania, dar la fel si China iar aceste vizite NU au alterat caracterul comunist inveterat al celor doua tari intrate pe ruta de vilegiatura a simbolului lumii libere.Cineva ar trebuii sa scrie cartea ” Caracterul de Sanchi al Shkimbarilor Politce ” relativ la incursiunile vestului in lumea INCHISA a comunismului incrincenat Roamnesc. Fceti legatura intre o America mare pretena a romanului si suferintele de groaza din aceeasi perioada a amaritului de „independent” ideologic care imi statea la cozi interminabile la magazine cu afisul ” A fost si sa termenat !!”. Aici introducem crima economica-sociala.
Deci URSS nu mai avea influenta asupa Romaniei, dar ce influenta au avut americanii !!!
Executia lui Ceusescu comporta cu totul alte conversatii.
Romantismul politic se vede cu ochiu liber, adevarat, dar el e si mai a dracu la el acasa in Rusia unde inca mai avem un partid comunist pe bune. N-o sa ma apuc eu acum sa-l iau la bani marunti si pe ala……
Nu se pune problema să găsim aici răspunsuri finale la probleme complexe. „Deșurubarea” de după 1964 are explicații cît se poate de logice: comuniștii controlau practic tot. După război, arestaseră, torturaseră și uciseseră tot ce însemna adversar politic (real sau inventat, ca exemplu al luptei de clasă), nu se mai temeau că altcineva putea prelua puterea politică. Asta și explică de ce, în aproape toate țările „lagărului” începuse dezghețul (thaw zic englezii, nu?), mai avansat în unele (Cehoslovacia), mai timid în altele (România). Pe acest fond de consolidare și pe linia celor convenite la Yalta, dar apoi „corectate” de evoluția războiului rece în epoca post-Stalin, începuse un dans bezmetic, după părerea mea, est-vest, în care se remarcaseră Tito în Iugoslavia și Ghandhi în India, de exemplu. Pe acest fond și ținînd cont de rusofobia specifică din România și din alte țări din est (preponderent în Polonia, dar și în Ungaria), a avut loc discursul din august 1968. Evident, strict pe joc politic est-vest, a fost o ruptură cu trecutul prosovietic, pe fond a însemnat (așa și trebuia să fie) consolidarea puterii personale a lui N.C.
@ Sorin Paliga
Sa fiu cinstit, Romania pre-rev. a incetat sa fie un subiect de ambitii istorice la aproape orice nivel in Romania si si mai putin in afara ei.
Singurele aluzii sint de genul ” sa sti ca pe vremea impuscatului era mai bine etc”, urmata de alinierea diverselor produse si servicii, preturi si taxe.
Dar daca tot o facem, o mica disciplina….istorica si chiar interpretative se cere, totusi.
1. „dusmanu de clasa” se stia bine ca nu dormea, recte existenta si chiar amploarea activitatii Securitatii. Situatia din Cehia SI Polonia, ca sa nu zic de amintirea proaspata a lui ’56 in Ungaria cereau o vigilenta acuta in toate tarile abuziv comuniste , Iugoislavia fiind una liberal comunista.
2. Dezghetul care ar fi urmat discursul lui Hrusciov ( si aici imi aduc aminte de o scena dintr-un film sovietic post ’56 in care pe ecran apare un adevarat dezghet al unui riu, deci apa, istoria, merge mai departe, dar in alta stare „fizica” ) era bine controlat foarte strict in parametrii si mai incorsetati in ideologia anti-imperialista. Hrisciov schimba tactica prin „competitia pasnica”, vizita in USA, pina cind a aparut de odata de nicaieri……Cuba. Adio tu intoarcere de onoruri de vizite USA in URSSS etc.
Mi-am dat parerea re NC si 1968. Important este faptul ca acel discurs si acea politica de debarasare de URSS cit si mici chichite smecheresti, de exemplu deodata in Bucuresti se putea cumpara si chiar bea in diverse mici localuri „nesuri” si fuma o tzigare buna la 1 leu bucata apar citeva baruri de noapte. Dar cel mai evident rezultat a fost o crester brusc si anormala a popularitatii conducatorului comunist.
Ceausescu era privit ca un conducator acceptat de o masa de oameni ce putin tacit ostili regimului. In FOND nimic nu se schimba.
De aici a pornit aproape imediat ofensiva terorii de tip Ceausist. Prima masura a fost diabolicul „Decret”, TOT in 1968 !!! A nu se ride, pt. ca efectul a fost devastator la nivel foarte intim al amaritului si mai ales amaritelor romani.
O alta masura pozitiva a fost relaxarea competa a imigrarii nationalitatilor conlocuitoare, evrei si germani, bineinteles contra plata. Eu unul stiu ca. by August 1970, plecat am fost. Dar asta nu a rezolvat inrautatirea Romaniei galopant.
Totul ca rezultat al initiativelor cuplului Ceausescu. Relevanta prezentei celor doi, capacitatea lor de a demara o politica atit de draconic personalizata este un fenomen UNIC.
va urma….
@Tzvi Saita
Cred că pot fi de acord cu tot ce spuneți.
Sigur (repet), discursul din august 1968 a fost „citit” de români „pe bune”, chiar au crezut că au de-a face cu un conducător care îi va îndrepta, ușor, rezonabil, spre vest. S-a dovedit că i-a îndreptat cu pași repezi spre modelul nord-coreean.
@Sorin Paliga
@Tzvi Saita
Am recitit în parte această serie de articole şi o parte din comentarii. În multe se vorbeşte despre discursul lui Ceauşescu de după invazia din august 1968, dar în primul rând despre efectul produs şi mai nimic despre conţinutul concret.
Este vreunul din cei doi domni interesat să reproducă aici discursul (cred că era foarte scurt, poate 5 minute) şi să-l comenteze?
Eu la vremea aceea – adică când a apărut acest articol în trei părţi – am stâns ceva informaţii (cred că discursul însuşi şi ceva detalii legate de istoria lui) dar nu m-am învrednicit să scriu ceva. Poate că mai am pe undeva acele notiţe. Îmi amintesc că după 1989 cineva din Biroul Politic a spus că la cuvântare pe Ceauşescu l-a luat gura pe dinainte şi a spus altceva faţă de ce se înţeleseseră ei în gaşcă. Aşa că în zilele care au urmat discursului a trebuit s-o lase mai moale…
Deci este cineva interesat? Eu nu sunt interesat, decât poate numai să încerc să regăsesc notiţele mele şi să le trimit doritorului (doritorilor?) eventual
Discursul atingea foarte oblic evenimentul. Ceausescu era foarte bine pragatit in gargara ideologica, evident, invatata papagaliceste, ca seminalfabet, prin seminare.
Uniunea Sovietica NU apare nicaieri mentionata nominal, din cite imi amintesc.
Dreptul popoarelor din lagarul socialist la hotariri „democratice” in spiritul marxist-leninist este invocat in repetate rinduri.
Dreptul la autodeterminare este tema principala a discursului. In acelsi timp toate principile de baza partinice sint apelate nu numai ca o contrabalansare a afrontului la invazie, care NU este nominal mentionata, dar ca o avertizare clara ca Romania Socialista raminea pe aceleasi baze ideologice. NU se foloseste excesiv expresia de SOLIDARITATE cu poporul ceh, din cite imi amintesc ci este aprofundata repetat notiunea de „NEINTERVENTIE’ in afacerile partidelor fratesti, dreptul fiecarui partid marxist-leninist de a hotari singur linia sa samd.
Tonul, mai mult chiar decit continutul, a constituit caracterul de fronda fata de URSS la acel moment si a accentuat linia intentionala, deja demarata, de fapt, a strategiei politice ceausiste fata de Tratatul de la Varsovia si impozitile sale.
Stimate Dl.Saita,
In contributia Dvs. datata 9.1.2014 la orele 20.11 mentionati catre sfarsit,citez:
„Eu unul stiu ca by August 1970 plecat am fost.Dar asta nu a rezolvat inrautatirea Romaniei galopant’.
Deoarece eu am parasit Romania in 1975, permiteti-mi sa va asigur,usor tardive, ca situatia din Romania s-a imbunatatit simtitor odata cu plecarea dvs. in August 1970.
@ N. Waldmann
deci se nasc intrebarile:
a) de ce ati parasit Romania daca v-a fost asa de bine post ’70 !!??
b) cine a avut inspiratia nefasta sa va aduca tocmai aici unde TOT eu eram si sint !!??
Sper ca prezenta mea sa va strice buna dispozitie….
Stimate Dl.Saita,
Permiteti-mi sa incep raspuinzandu-va,dupa traditia talmudica, la ultima Dvs.fraza:
Fiti linistit:
Nu v-a contrazic.
Banuiala Dvs. ref. ‘prezenta Dvs. aici stricand buna dispozitie’ este foarte bine intemeiata.
Dl.Saita,
In finalul contributiei Dvs. la intrebarea Dl.-luiLeibovici daca isi mai aminteste cineva de continutul cuvantari lui N.Ceausescu de la balconul CC PCR in ziua cu pricina,Dvs. declarati,citez”Tonul mai mult decat continutul..etc.etc.”
Putem,deci,Dl.Saita, sa deducem din aceste randuri finale ca, de fapt, Dvs. fie ca nu v-a aduceti aminte de continutul cuvantari – de altfel subiectul discutiei – fie ca, D-ne fereste, v-ati luat cu vorba,sau mai précis cu vorbele si ati uitat despre ce este vorba.
In legatura cu ziua ‘in cauza’,va rog sa-mi permiteti sa-mi depan amintirele unui martor ocular:
Nu voi iuta nicidata acea zi:
in dimineata cu pricina,August,22,1968,aveam ora la o clinica de specialitate de pe Calea Victoriei.
Indreptandu-ma catre clinica cu pricina, am observant in Piata Victoriei o mare de oameni mergand in aceiasi directive ca mine.
Prima mea impresie a fost ca nu cumva aceste sute de oameni se indrepate catre aceiasi clinica ca si mine,deci voi avea imens de mult de asteptat,dupa care, vazand ca multimea nu a intrat la clinica, m-am mai linistit.
Am urmat,insa multimea si am ajuns,in fine, in fata sediului CC PCR la al carui balcon a aparut intreaga ‘conducere de partid’,in frunte cu nea Nicu.
Fiecare membru al conduceri de partid arata la fatza la fata exact ca Gogu Radulescu: negri rau de tot.
Nu imi mai amintesc continutul cuvantari lui nea Nicu,insa imediat dupa sfarsitul cuvantari m-am indreptat catre ambasada Cehoslovaciei care,cel putin la acea vreme,se afla la cateva case de Biserica Rusa,nu departe de Muzeul Orasului Bucuresti si de fapt la 2 usi de cladirea fosti Banci Ardelene – unde locuiau parinti mei in anul meu de nastere,1947.
Cladirea ambasadei Cehoslovaciei parea parasite,asa ca dupa o scurta vreme, cuprins de emotii foarte puternice,m-am urcat in autobuzul 31 si din cauza acester emotii puternice,am uitat sa iau bilet si pentru prima oara in ani de zile am avut un motiv cat de cat de intemeiat sa fac blatu pe autobuze.
Va multumesc Dnul Waldmann de aceste precizari pretioase. Ce reiese din ele este ca [… / Mod.: Atenţie!!]
Ambasada Ceha si fosta Banca Ardeleana sint pe Str. Ion Ghica, ca sa fim mai exacti.
Ambasada Republicii Cehe moștenește Ambasada Cehoslovaciei (cred că a fost aceeași și înainte de război), exact alături de Biserica Rusă, rebotezată studențească, nu știu de ce, era „moda” de după dec. 89, probabil. Într-adevăr, strada este Ion Ghica, vizavi este acum BCR, alias Erste Bank, parcă îi zice.
Cladirea ambasadei Cehe este de fapt proprietatea statului Ceh, cumparata in anii ’30 de statul Ceh.
Bineînțeles, în general clădirile ambasadelor sînt proprietatea statului respectiv. Superbă este reședința ambasadorului Slovaciei (fostă a ambasadorului Cehoslovaciei), una dintre cele mai frumoase clădiri din București.
Nu e cumva pe Bdul Aviatorilor aproape de cea ucraineana !!??
Nu toate clairile ambasadlor apartin statelor. Cea a Rusiei, evident, cladita tot in anii ’30.
Cea Poloneza de pe Aleea Alexadru nu este, si aia are o istorie bogata, fost sediu SS si fost sediu securitate in curtea careia Pantiusa Pintilie l-a asasinat pe Foris.
Amabasa Siriana de pe Paris colt cu Praga a fost resedinta ambasadorului Cubanez. Fosta ambasada cubaneza de pe Aleeea Alexandru e acum parte din Min. Af Externe. Olanda are vreo SASE cladiri pe Aleea Zoe din care numai UNA ii apartine. Amabasada US si-a mutat o groaza de birouri si nu a avut proprietate a ei. Amabasada Argentinei s-a mutat la sosea din centru. Resedinta ambasadorului argentinian a fost initial pe Londra 39, a devenit ambasada Pakistaneza si acum e Muzeul hartii. Ambasadorul argentinian se mutase la un moment dat in casa lui Auschnit , actualmete palatu Gigi Becali, dar fusese resedinta lui Petru groza apoi a fiicei sale etc. etc. Ambasada Elvetiei de pe Aleea Zoe le apartine, e la doua case de casa Licai Gheorghiu. Ambasada RGF s-a mutat si ea dintr-o cladire pe Rabat care NU ii apartinea. Amabasada Indoneziei de pe Paris nu mai e demult acolo. RP Chineza si-au tras intr-adevar cladirea lor. Ambasada Italiei e cladirea lor. Ambasada Braziliei fusese cindva pe Praga 9, dar a fost deja revendicata de proprietari si eliberata.
Nu am spus că toate clădirile ambasadelor aparțin statelor respective, dar, în general, sînt proprietatea statului respectiv.
La București, și Biserica Italiană este proprietatea statului italian, de exemplu. Vă dați seama că nu am timp să fac acuma lista tuturor sediilor ambasadelor, nu are nicio importanță statului juridic, important este să fie bine întreținute.
Aveti dreptate, m-am inginat, insa, in a imi amintii diverse chestii foarte triviale.
In anii ’30, insa, cind Romania capatase un statut juridic de mult mai mare importnata, considerind noua sa marime, diverse state si-au stabilit reprezentantele cu dreptul de a cumpara proprietati. In acelsi timp, de exemplu Romania a construit la Venetia pavilionul sau privat la Bienale si cumparat sediul ambasadei Romane la Paris etc. Apropos de bine intretinut. Ce arata jalnic in Bucuresti SI in cel mai elegant cartier, este cladirea care apartine Rusiei exact in Pta. Aviatorilor ( sau De Gaulle).
O cladire masiva care flancheaza Calea Dorobanti si Bdul Primaverii, care era resedinta lucratorilor ambasadei. Sta inchisa si neglijata de ani de zile. Cel ptuin stim acum ca nu mai sint la fel de multi preteni de la rasarit sa tot verifice diverse chestii local.
Disputa dintre stimabilii Domni Tzvi Saita şi Nicolae Waldmann este demnă de pana lui Şalom Alehem !! O încântare, o cireaşa dulce pe un tort amar!