Dacă toate întrebările ar avea răspuns
şi iubirea ar câştiga războiul cu sîngele
într-o înserare ce ar putea fi ultima
în fiecare celulă s-ar dizolva pacea
rodnică precum cancerul şi fără scop
deşi ne-am ceruit cu grijă urechile
desi ne-am estompat în cenuşiuri
şi ne-am tatuat curcubeul pe frunte
de abia mai desluşim nuanţele pure
e o antimaterie în noi care dispune
de mişcarea browniană a neuronilor
ni se dictează în somn discursul de mîine
gestul unghiul loviturii retragerea
şi totul devine posibil oriunde oricînd
dacă ferestrele pot fi turnate din oţel
în loc de uşi am putea pune ghilotine
dacă lanţurile ar fi bătute din flori negre
puşcăriile dacă ar mirosi a levănţică
deţinuţii ar citi dylan thomas ivănescu
chomsky dante şi sonetele lui shakespeare
tristele arta iubirii ulysses ramayana
dar noi rămaşi în afară nerăbdători
greu încolţind la umbra prietenilor
din panteonul mort al scriitorilor lumii
am putea folosi spori în loc de cuvinte
polen puful staminelor pe limbă
şi degetele ne-ar îngrăşa pământul
mai lent decît înjumătăţirea uraniului
în timp ce zâmbim cu toate focoasele
sub tălpi şi cutia pandorei iar pletele
meduzei nu mai sperie pe nimeni
noi suntem vandalii cu telefoane mobile
noi ne scriem numele pe piramide
după ce am răstălmăcit tot ce era
nerăstălmăcit după ce am urinat
în vacanţa mare pe sarcofage etrusce
am spart nasul şi urechile lui orfeu
am împuşcat profesorul charismatic
am incendiat tablourile celebre
am lovit fecioara lui michelangelo
am râs de poeţii cu statui sau fără
am bătut ologii şi orbii din plictiseală
am violat şi ne-am bătut joc de viaţa
în toate fazele ei banale şi extraordinare
dacă am crede toate jurămintele false
că politicienii ne-ar spune şi adevărul
de parcă ianus s-ar putea privi în oglindă
dacă ei şi-ar întoarce pe dos buzunarele
s-ar vedea pete poate de sânge închegat
şi fiţuici cifre numere cu socoteli de acasă
cu parole mai tari decât iarba fiarelor
care deschid conturi secrete din insule
dar unde-i belşugul frust al orelor pierdute
după ce în zadar am încercat să exportăm
doina eminescu dorul plaiul ce mai este
neadumbrit nescuipat nepângărit încă
neprins în colbul dosarelor pământii
pe care le disecă mereu oameni cu măşti
inspirînd duhoarea atîtor cadavre
uitate aproape virtuale peste timp
anonime martiri fără cruce pruncime
sau naivi din naştere îndopaţi cu marxism
cu un ochi la făina de opiu şi cu altul
la blidul de linte dar niciodată sătui
iar cînd nu va mai fi nici o pădure
vor arde mocnit biblioteci sub cazane
riscând să îşi piardă cuvintele
dar li se face tot mai mult loc pe lume
mulţi renunţă în fiecare dimineaţă
şi sar cu paraşutele de pe blocuri sau
se scufundă în ocean lacrima peştilor
cei care pleacă pentru o idee cît vîrful
de ac îngroşând rândurile pelerinilor
desţăraţilor globetrotterilor cu o carte
mai veche de răsfoit iarăşi şi iarăşi
în bagajul greu uşor aproape departe
singura moştenire pentru cei de dincolo
care s-au exilat în utopia fără regrete