Paul lucrează şi locuieşte într-un orăşel, dar mai are o casă într-un sat aflat la 30 km, într-o zonă de dealuri sterpe. Casa respectivă în care a copilărit, este pustie pentru că părinţii lui au murit. Satul se înşiră de-a lungul unei văi înguste. Casa şi curtea sunt pe loc aşezat, dar imediat în spatele casei începe versantul abrupt. Pe un teren cu asemenea pantă e greu să cultivi ceva. Lotul cu o lăţime de 25 m ce se întinde pe versant până la culmea dealului are o suprafaţă de aproximativ jumătate de hectar.
Până la revoluţie îi aparţinea din acest lot doar o bucată foarte mică situată în spatele casei, restul fiind luat în mod abuziv de colectiv. Imediat după revoluţie el, la fel ca şi vecinii, au primit fâşiile respective din spatele casei până la culme. Până la revoluţie, pe acest teren gospodărit de colectiv nu creşteau decât tufe rare de păducel şi măceş şi lăstari de salcâm, care nu apucau să depăşească grosimea degetului pentru că erau tăiaţi de săteni.
În 1990, încă din februarie, pe zăpadă, Paul a venit cu soţia în zilele libere şi a început să defrişeze tufele aflate pe fâşia lui. În martie terminase de defrişat, a scos rădăcinile, a împrejmuit grădina iar în aprilie a plantat pruni şi viţă de vie.
Majoritatea neamurilor, deşi locuiesc în sat nu s-au grăbit să-l imite. În spatele caselor lor cresc în continuare spini.
După ce a terminat de plantat a trecut o perioadă mai lungă, câteva săptămâni, în care Paul nu a mai venit să-şi vadă casa părintească. Când a revenit a constatat că cineva scosese prunii, a luat sârma de împrejmuire, ba chiar a scos şi butaşii de vie care au rămas şi s-au uscat pe loc.
Mi-a povestit păţania şi a spus: „Dacă ar fi lăsat să crească pomii şi via şi mi-ar fi furat apoi prunele şi strugurii, lăsându-mi doar câteva fructe, sau poate nimic, nu mă supăram aşa tare. Oamenii ăştia sunt tâmpiţi, nu gândesc, pentru că dacă gândeau cât de puţin ar fi zis: „dacă-i prost lasă-l să muncească şi noi vom culege când e plecat”. Dar cineva din vecini a considerat că e mai bine să-mi distrugă munca. Ca să nu mă pricopsesc!”
