După revoluţie valul de beton ce se revărsa asupra cartierelor liniştite ale oraşului s-a oprit, dar s-a ascuţit conflictul din zona de frontieră a celor două lumi — universul de beton şi lumea caselor înconjurate de grădini.
Oamenii ale căror case au fost înghiţite de valul de beton îi urăsc pe cei care au scăpat de demolare. Cei din blocuri privesc cu invidie peste gard la roadele din grădinile scăpate ca prin minune de buldozere, iar proprietarii grădinilor privesc cu groază spre blocurile din care cete de copii, legitimizaţi de exemplul lui Ion Creangă din „Amintiri din copilărie”, dau năvală devastând grădinile. Cei mici ziua, cei mari noaptea.
Nicu Tupeistu’ împreună cu trei prieteni s-au dus la cireşe. Noaptea. Iniţial au vrut să sară gardul, dar unul mai isteţ a observat cheia pe care gazda, după ce încuiase poarta, o lăsase în broască. Doar unul a sărit gardul şi le-a descuiat celorlalţi poarta. Au lăsat poarta larg deschisă şi s-au urcat în cireş. Fiecare îşi adusese câte o pungă, aşa că nu a fost nevoie să bage cireşele în sân. Erau veseli în cireş. Vorbeau tare şi râdeau. La un moment dat s-a aprins becul şi gazda, un bătrân, a ieşit cu un baston în mănă:
— Hoţilor, nu vă e ruşine!
Cei trei, mai paşnici, se pregăteau s-o ia la fugă, când Nicu Tupeistu’ a răspuns din cireş cu o voce convingătoare:
— Omule, dacă ţi-e dragă viaţa, intră în casă!
— Bine, bine, dar măcar nu rupeţi crengile, a spus bătrânul şi s-a retras.
Cei trei şi-au făcut plinul, apoi au plecat liniştiţi pe poartă.
Printre blocuri sunt spaţii mai mici sau mai mari, dar complet neîngrijite, cu aspect de maidan. Aici e locul de joacă al copiilor care locuiesc în blocuri.
Părinţii lor nu s-au preocupat să amenajeze pe aceste terenuri locuri de joacă pentru copii, iar după Revoluţie mulţi locatari de la bloc au început să pună mâna pe câte o bucată din aceste terenuri pentru a-şi face grădini de zarzavat sau garaje. Unii mai întreprinzători au construit pe aceste terenuri boutique-uri. Funcţionează dreptul primului venit. Cel care s-a orientat şi a construit, chiar fără autorizaţie, devine stăpân.
Din grădina bunicii mele a fost luată o parte din spate, valul de beton venind din direcţia aceea. A fost despăgubită cu forţa pe un preţ de nimic. Acum terenul respectiv, plin de buruieni şi gunoaie, se află în ţara nimănui, între gardul ce delimitează restul proprietăţii şi bloc. Doi întreprinzători din bloc au vrut să-şi construiască garaje pe terenul respectiv, care acum e al tuturor şi al nimănui. Bunica le-a spus să renunţe deoarece ea a depus o cerere la primărie prin care solicită să fie repusă în proprietatea terenului respectiv. Cum răspunsul la cerere nu a venit, după câteva luni bunica a hotărât să-şi ia cu de la sine putere înapoi terenul pe care acum creşteau doar buruieni. A făcut rost de materiale şi ajutată de câţiva vecini a ridicat un nou gard pe locul vechiului hotar. Apoi a adunat gunoiul, a săpat şi a semănat. Dar într-o noapte gardul a dispărut. Fără urmă. A doua zi copiii de la blocuri şi-au reluat în stăpânire locul de joacă, loc care şi-a recăpătat aspectul de maidan.
