Cum? Vă cam derutează titlul acestor rânduri? Dacă veţi avea răbdare să le citiţi până la capăt, veţi găsi în final „dezlegarea enigmei”, dacă astfel i se poate spune.
Săptămâna trecută, mă ocupam mai pe larg de lamentările şi ameninţările cercurilor ultrareligioase (acum în opoziţie, slavă Domnului), care s-au mărginit, cel puţin până la ora când consemnam în scris acele gânduri, să blameze, să acuze şi să se lamenteze cu privire la aprobarea propunerii de Lege a egalităţii îndeplinirii atribuţiilor faţă de Statul Israel. Dar exact în ziua în care acele consideraţii ajungeau sub ochii d-voastră, sfinţii păstori spirituali ultrareligioşi au trecut… la fapte.
În celebrul cartier ultrareligios ierusalimitean Mea Shearim, un soldat care venise să-şi vadă familia (în primul rând bunicul şi bunica) şi să profite de permisie pentru a se dedica studiului Torei, sub îndrumarea unchiului său, a fost atacat de câteva zeci de ultrareligioşi, printre care şi copii care încă nu sunt bar-mitzva [majori, peste 13 ani], nelipsind mult ca tânărul să fie linşat de-a binelea! El a fost insultat şi îmbrâncit, lovit cu bâte şi s-a aruncat în el cu pietre şi cu tot felul de obiecte contondente. Când s-a refugiat, rănit destul de serios, într-o clădire, de unde a izbutit să sune la poliţie, la sosirea poliţiştilor, aceştia au fost atacaţi de aceiaşi viteji apărători ai studiului Torei, incidentul soldându-se cu arestarea a patru persoane, printre care un copil de 12 ani, care de altfel, a fost eliberat în foarte scurt timp.
Chiar de a doua zi, ce spun eu, de la câteva ore de la acest incident nu lipsit de semnificaţie şi gravitate, blamările acestui act de-a dreptul criminal, aş spune, din cartierul evlavioşilor păstrători ai credinţei, au început să se ivească din toate direcţiile, iar presa noastră scrisă şi electronică s-a şi grăbit să le consemneze. Desigur, începând cu sistemul nostru politic. Primul ministru Beniamin Netaniahu a declarat public, cu privire la atacarea soldatului: „vom sancţiona cu mână forte orice încercare de a înspăimânta cetăţenii care-şi onorează datoria faţă de ţară”, explicând faptele grave comise de (totuşi!) cetăţenii statului nostru, în Mea Shearim, prin aceea că în ultimul timp a sporit numărul tinerilor ultrareligioşi care s-au înrolat în armată, chiar şi înaintea propunerii de lege.
Pe acelaşi ton s-a exprimat şi ministrul apărării, Moshe Yaalon, cu privire la această „faptă de batjocură” comisă de „huliganii violenţi” asupra tinerilor recruţi, insistând că această tendinţă „trebuie eradicată, înainte să ia proporţii de fenomen”.
Nu a lipsit nici blamul rabinilor batalionului ultrareligios „Nahal”, care au considerat această agresiune drept „o revoltătoare ruşine”, decretând că a fost o faptă „neevreiască” şi „nereligioasă”, „o adevărată profanare a Numelui Domnului”. Iar iniţiatorul acestei propuneri de lege, ministrul Yakov Peri, a prevenit că „orice încercare de a leza fizic sau moral soldaţii va fi supusă rigorilor legislaţiei statului”, recomandând totodată liderilor comunităţii ultrareligioase să reia frâiele în mâini, înainte să se întâmple vreo nenorocire”. În acelaşi context, ministrul Amir Peretz a prevenit că „ne rostogolim pe o pantă la capătul căreia grave pericole pot pândi societatea israeliană”. El a amintit că apelativul de „haradkim”, însemnând în ebraică „ultrareligioşi inconştienţi, iresponsabili” şi având o rezonanţă sonoră asemănătoare rău cu a cuvântului „haidakim”, care înseamnă „microbi”, riscă să determine ca întreaga conducere a acestei comunităţi să-şi piardă vertiginos susţinătorii.
Aşa cum era de aşteptat, un soldat încercat precum liderul fracţiunii „Kadima”, deputatul Shaul Mofaz, a demonstrat că „este interzis ca soldaţii să devină ţinta unor brutale dispute politice” şi că este necesar ca împotriva agresorilor să se adopte măsuri exemplare, pentru ca aceştia „să fie văzuţi” şi „să vadă ei înşişi că o astfel de comportare nu le este convenabilă”.
Ceva mai puţin emfatic, deputatul Amar Bar-Lev (Partidul Muncii), membru în Comisia pentru Chestiuni Externe şi de Apărare a demonstrat că primul obiectiv al forurilor militare şi poliţieneşti este obţinerea unor mijloace adecvate pentru a se confrunta cu aceste primejdioase atacuri, ce riscă să ia proporţii de primejdios fenomen social.
Aşa cum era de aşteptat, nu au întârziat nici justificările dinspre „cealaltă parte a baricadei”: purtătorul de cuvânt al oponenţilor Legii egalităţii şi-au motivat comportamentul prin aceea că fuseseră convinşi că prezenţa în cartierul – bastion – ultrareligios Mea Shearim a soldatului, care locuieşte în regiunea Hod Hasharon, a avut drept scop de a face propagandă printre tinerii săi congeneri în vederea recrutării în armată sau în serviciile de folos obştesc, ceea ce nu avea cum să fie trecut cu vederea.
Răspunsul l-au primit de la mama soldatului agresat, care a declarat unei agenţii de ştiri că „se ruşinează cu propriul popor şi cu statul în care trăieşte”, care înţelege să-şi „răsplătească” astfel apărătorii. Ea a subliniat cu durere că fiul ei s-a întors relativ de curând la credinţă, simţind o adevărată chemare pentru studiul într-o ieshiva [şcoală religioasă], dar fără a pierde din vedere că pentru el, „recrutarea în armată era ceva de la sine înţeles”.
Cât au ajutat toate aceste „blamări”, „înfierări” şi „avertismente” s-a putut constata chiar după două zile, când un alt soldat ultrareligios, venit acasă în uniformă militară, a fost şi el atacat şi rănit, uşor de astă-dată, dar tot scos din mâinile agresorilor de către poliţişti, tot atacaţi şi înjuraţi de „disperaţii” cărora noua lege ar vrea „să le smulgă Tora din mână”.
Acum cred că a venit vremea să lămuresc ce-i cu „grăuntele meu de nisip”. Este vorba de o expresie populară din limba mea preferată, spaniola, unde „a aduce un grăunte de nisip” înseamnă „a aduce o mică şi modestă contribuţie” la o cauză pozitivă (socială, umanitară, etc.).
„Grăuntele” meu? Iată-l: ajun de Tisha be’Av. În staţia de autobuz – un tânăr, cu o ţinută cam între religios tradiţionalist şi „ultra”, aproape un copilandru, trage cu nesaţ dintr-o ţigară. Ulterior, aveam să aflu că era ultima, dinaintea postului acestei triste sărbători [dărâmarea Templului şi exilul]. La vederea mea, se ridică şi se îndepărtează cu câţiva paşi. Îl previn că nu este nevoie s-o facă, iar el îmi răspunde că trebuie să respecte legea, replica mea este că are dreptate şi scot din poşetă un pachet de Time, din care-mi aprind la rându-mi o ţigară, invitându-l să se aşeze. Foarte amuzat, tânărul se conformează, iar eu îl previn că s-ar cuveni să-l dojenesc – auzi dumneata, aproape un copil, şi pune gura pe ţigară! – el mă „lămureşte” că are totuşi 18 ani împliniţi, iar replica mea este „să fii sănătos, mulţi înainte, gata, te-am dojenit, nu-i aşa, nepoate”? Un râs de copil, uşor intrigat, totuşi: nu e obişnuit să i se vorbească astfel, mai ales de către o persoană la „venerabila” mea vârstă!
Discuţia continuă pe acelaşi ton de glumă şi după ce urcăm în autobuz. Atunci, ajung la ceea ce mi-am propus de la început: asigurându-l de tot respectul meu pentru religiozitatea sa, vorbesc despre incidentul agresării soldatului, incitându-l să-şi spună părerea. „Sigur că nici eu nu sunt de acord cu asta, doamnă, dar ştiţi desigur că noi facem ceea ce ne dictează rabinii noştri”. Îi dau dreptate, dar în acelaşi timp, îl invit să se şi gândească la o dilemă pe care i-o propun: este drept, ultrareligioşii de toate vârstele consideră că prin rugăciunile lor, înduplecă Providenţa să ocrotească poporul lui Israel, asemeni soldaţilor care-l apără cu arma în mână. Numai că, trebuie să ne amintim un mic amănunt: chiar stând şi rugându-se zi şi noapte pentru pacea şi prosperitatea neamului nostru, a murit cineva din asta? Pe când soldaţii…
Băiatul face ochii mari şi mă priveşte cu uimire. „La asta nu m-am gândit niciodată, stimată doamnă”! „Şi promiţi să te gândeşti”? „Da, vă promit şi îmi voi respecta promisiunea”. „Să fii sănătos şi Dumnezeu să te-ajute, nepoate”, mai am timp să-i spun copilandrului, înainte să cobor la staţia mea de destinaţie. Poate că îşi va ţine promisiunea, poate că nu, dar personal, am conştiinţa „micului meu grăunte de nisip” la înţelegerea şi risipirea urii, între fiii… aceluiaşi neam, la urma urmei!
Un articol splendid.
@Rodica Grindea
Am vorbit şi eu cu tânărul pe care l-aţi întâlnit în staţia de autobuz 🙂
Mi-a spus că s-a ţinut de cuvânt şi s-a gândit într-adevăr la dilema propusă de dv. – că rugăciunea, metoda lui de a apăra Israelul, nu implică un risc mortal, în timp ce apărarea Israelului ca militar implică un asemenea risc.
Dar mi-a mai spus şi altceva: că a ajuns la concluzia că argumentul dv. nu este convingător (eu bănuiesc că a cerut ajutor…). Tânărul mi-a spus că nu orice militar are în armată o funcţiune care implică un risc mortal, şi totuşi se consideră că contribuie onorabil la apărarea ţării. Deci, spune el, dacă obiectivul este să contribuie şi el la apărarea Israelului, metoda lui este şi ea foarte onorabilă. Minte de talmudist, ce vreţi… 🙂
L-am întrebat de ce crede că metoda lui este eficace ca a celorlalţi. S-a uitat lung la mine… şi a plecat mâniat. Când îl întâlniţi, vă rog întrebaţi-l dacă s-a gândit la întrebarea mea…
P.S. M-a îngrijorat însă fraza pe care v-a spus-o: „noi facem ceea ce ne dictează rabinii noştri”… Mi-a amintit de ceva… şi de faptul că nu este o scuză…
D-le Alex Leibovici, tânărul pe care „l-ați întâlnit” dvs se referea desigur la unitățile necombatante. Desigur, riscul vieții este mai mic în acest caz, dar și militarii acestor unități contribuie în mod efectiv, și încă cum! la bunele condiții în care combatanții își îndeplinesc misiunile (informează, hrănesc, acordă asistență paramedicală. etc), astfel încât fără ei oiate că riscul vieții combatanților ar fi și mai mare. Deși teoretic cel puțin, nu orice „necombatanți” sunt feriți în proporție de sută la sută de acest risc. Altfel spus, între „nimeni” și „nu oricine” este totuși o mare deosebire, nu-i așa?
Eu nu am putut reda în articol toată discuția (reală, peste măsură de reală, cu tânărul acela), dar printre altele i-am citat un proverb din limba mea natală, că oricât te-ai ruga, D-zeu te-ajută, dar în traistă nu-ți pune, iar el a făcut din nou mutra lui „ca să vezi ce simplu, dar nu m-am gândit”.
Cât despre rabinii din al căror cuvânt nu se iese, desigur că este îngrijorător, dar depinde de fermitatea factorilor în drept și în primul rând de fermitatea cu care guvernul va interveni în observarea legii, și aici, expun lucrurile la un mod pur… teoretic! Asta-i destul de îngrijorătoarea realitate!
Eu următoarele lucruri voiam să le scot în evidenţă cu povestea mea:
1. argumentul dv. că rugăciunea nu implică vreun pericol mortal nu este prea bun, dat fiind că în armată sunt multe posturi importante dar puţin periculoase, deci şi rugatul ar putea fi eventual asimilat cu aşa ceva;
2. că un argument mai bun pentru ca haredimii să facă armata ar fi acela că rugăciunile haredimilor nu contribuie, în mod suficient de substanţial şi demonstrabil, la securitatea Israelului.
La punctul (2): dacă haredimii consideră că rugăciunile lor „pentru liniştea şi pacea poporului lui Israel” sunt eficace, cade în sarcina lor să demonstreze aceasta. Bănuiesc că tânărul acela pe care l-am întâlnit amândoi 😉 s-a întors mâniat cu 180 de grade şi a plecat fără să-şi ia rămas bun tocmai pentru că am pus la îndoială eficacitatea rugăciunilor lor.
Şi apoi: de unde ştim că ei chiar se roagă, şi anume suficient de sincer şi de des? 🙂
Mai este un argument al haredimilor pe care nu l-am atins:
Nu numai haredimii au o „menire” în viaţă: şi ceilalţi au, dacă nu meniri, cel puţin vise despre ce vor să facă din viaţa lor proprie, că una au şi ei, iar serviciul militar şi mobilizările anuale nu sunt neapărat părţi din aceste vise…
1. Faptul ca au manifestat in hainele lor medievale la Bruxelles nu sunt necesar ridicoli.
In SUA exista „secta” care se numeste Amish sau Pennsylvania Dutch. Si ei se imbraca „ridicol”, nu merg cu masini ci cu carute cu cai, femeile se imbraca „ridicol”, etc. Felul de a se imbraca este o observatie minora.
Principalul lucru este ca ortotocsii din Mea Shearim fac parte dintr’o secta, Neturey Carta, care nu recunoaste statul Israel. Asteapta sa vina Messiah.
De curand am intalnit o femeie din Mea Shearim care a venit cu un copil la tratament in SUA. Am intrebat-o cum a intrat in SUA si mi-a spus ca are pasaport israelian, adica a unei tari pe care ei nu o recunosc. Sa nu confudam SHAS cu Neturei Carta.
Sunt sigur ca sunt experti mai mari decat mine care pot explica acest subiect mai bine decat mine.
@Charlie: Vă apreciez bunele intenții, dar regret să vă spun că ceea ce am explicat foarte clar într-unul din aceste două articole pereche, dvs. binevoiți să… încurcați. Nu, membrii sectei Neturei Carta nu sunt „comasați” în cartierul ultrareligios Mea Shearim, ci au mici comunități în toată țara. Aceleași secte antisioniste, în afară de cea principală, Neturei Carta, ca de exemplu „Toldot Abraham” își au comunitatea lor într-un cartier din Beit Shemesh, o localitate cu populație preponderent laică și vai de steaua cui se aventurează în cartierul lor, cu treburi sau în vizită la familie. Dacă este îmbrăcat normal, cu o vestimentație nu indecentă, ci doar adecvată climatului israelian cu vreo opt luni de vară, riscă să iasă din cartierul lor… scărmănat rău!
Cât despre vestimentație – ridicolă sau nu – în funcție de gusturi, acesta este cel mai mic „păcat” al comunității ultrareligioase, și chiar neesențial! Asta, când nu se crează o situație în care, pentru nu mai știu ce mofturi, s-au gândit, la Ierusalim, să apară în uniforme de deținuți din lagărele de concentrare naziste, cu zeghe, bonetă și număr pe piept, și ceea ce este mai revoltător, este că le-au confecționat și copiilor asemenea uniforme. Asta nu mai este ridicol, ci o profanare a memoriei victimelor Holocaustului, dar din nefericire, pt. asta nu există nici o lege care să-i trimită fie și pt. o lună-două la… răcoare, să poarte „pe bune” uniforma de pușcăriași!
Imi pare bine pentru precizari. Nu puteti sa va inchipuiti furia mea cand am vazut aceasta femeie „israeliana” care vorbea cu copiii ei in toata lumea la celular Din cauza ca au casatorii endogame multi dintre copii sunt bolnavi de boli genetice. Unul era la Hadassa Medical Center, altul la un spital in Belgia unde exista multi la Antwerp etc.
Exista o traditie de cateva sute de ani de a trai din HALUKA, o forma de pomana pe scara internationala. Pe de alta parte sunt si israelieni care „scapa” de armata prin tot felul de pretexte. Cand eu am fost in armata in Israel era o rusina sa nu faci stagiul militar. Acum exista unii care se lauda. Cat despre Beit Shemesh, nu exista pe vremea mea dar cunosc povestea din presa israeliana. O tempora, o mores!
Eu nu înțeleg cum cetățenii israelieni se pot plânge de acțiunile acestor ultrareligioși atâta timp cât ei înșiși le girează ultrareligioșilor traiul, modul de viață și ideile prin susținerea financiară oferită sub formă de bani veniți de la stat.
Doriți ca ei să se schimbe? Umblați la robinetul cu bani. Până atunci, ei vor face ce știu, ce vor și ce pot să facă, la adăpostul unei vieți care nu le cere să muncească sau să-și servească țara.
Dl. Cristea, Tot ce pot adauga la comentariul dv este…sint de acord ce spuneti 100%
Dl.Cristea,
Israelul este o democratie si legile si bugetele care sustin aceste legi sunt votate in parlamentul israelian care se numeste kneset. Daca sunt suficienti deputati care voteaza bugetele astea pentru ultrareligiosi asa le catapa. Cum se obtin atatea voturi pare destul de subtil pentru mine, nu stiu, poate altcineva priceput poa sa ne lumineze. Poate se fac negocieri intre parlaamentari, daca tu votezi asta pentru mine votez ailalta pentru tine. Am vzut ca asa se facea cel putin pe vremea lui Lincoln, din filmul cu acelasi nume. In America de atunci, poate si in alte parti si timpuri. Habar nu am. Dar in orice caz cand presedentia Obama a intrat la discutii cu Israelul si la un momendat s-a suparat, lumea de dreapta Americana a zis imediat ca Obama e antisemit, desi poate s-o fi suparat de ce e lumea suparata aici. O fi zis si omul destul e destul.
@Olivia, aveti dreptate in ceea ce ati scris despre legile si bugetele si votul in Kneset.
Am ajuns la ultimul paragraf despre Obama, si nu sint deloc de parerea dv. Obama nu suporta Israelul. Israeli lobbyists si evreii din Statele Unite sunt mai puternici decat partidul democrat si pentru acest motiv Israelul primeste ajutor. Nu pot sa spun ca Obama este antisemit, pt ca daca cineva (chiar presedintele Statelor Unite) nu suporta Israelul, asta nu inseamna anti Semitism. Evreii sunt repede la a pune pe cineva eticheta „anti Semit”.
Sper ca la urmatoarea alegere in Statele Unite, sa avem un presedinte care suporta si incurajeaza Israelul.
Pe vremuri, cand vorbeam despre niste netrebnici care dadeau indicatii si care traiau bine doar „dand din gura” in timp ce noi, ceilalti, munceam pe branci, ii defineam ca fiind „comunisti de profesie”. Comparatia poate fi putin fortata, dar i-as incadra pe parazitii despre care faceti vorbire la categoria „evrei de profesie”. Diferenta fata de cei de atunci este ca acestia din urma sunt vindicativi, aroganti, intoleranti dincolo de limita absurdului.
Desigur, netraind in Israel, nu pot sa am o imagine de ansamblu asupra unei probleme atat de complexe, cum este cea a integrarii castei ultrareligiosilor agresivi in normalitate, dar ma bucura faptul ca macar ceva s-a schimbat in structura administratiei.
E un inceput promitator, si ca sa folosesc o expresie din noua limba de lemn din Romania, daca exista „vointa politica” multe lucruri se pot rezolva. Cred ca este insa necesara o mai eficienta implicare a partii majoritare, sanatoase, a societatii israeliene.
@Dna Wanda Lucaciu- eu nu am observant ca presedintele Obama nu suporta Israelul, nu a reesit chestia asta din nimic atat cat am urmarit. Poate aveti dreptate, da nu a lasat sa se vada atat cat am observant eu. Daca intradevar nu il suporta-poate imi aduceti ceva exemple daca stiti ceva sa sustineti aceasta afirmatie. El este presedintele Americii si apara interesele americane. in Israel America are interese economice. si nu numai. Dar daca nu suporta manifestarile astea de intransigenta ale evreilor suprareligiosi, eu il inteleg, ca nici eu nu sunt prea incantata de ele si parca nici dumneaavoastra, asa cum spuneati. Si parca sugerati ca sa le taie fondurile, paote trebuie sa inceapa de undeva. Ca tot vorbim, nu stiu de ce eu taxpayer Americana ar trebui sa sustin parazitismul pe care nu il abrob. Oare cati bani americani ajung acolo? poate ar trebui sa cerem un desfasurator ceva.
Ma rog, contributia Americana in Israel este doar 5 la suta din bugetul total al Israelului, nu cred ca taxele mele au vreo influenta in orice directive, da doar asa din principiu.
@Olivia: Puteti sa fiti linistita… Bugetul Israelului pe anul 2013 este de peste 100 miliarde de dolari (395 miliarde shekeli). Ajutorul SUA ptr Israel este de 3 milarde de dolari pe an (incepand de anul viitor va fi redus), si este folosit aproape in totalitate (peste 90%) pentru achizitionarea de echipament militar (din SUA bineinteles). Nu cred ca ajunge vreun cent din banii astia la ultrareligiosi…
Ultrareligiosii din Israel primesc insa donatii de la comunitatile religioase evreiesti din intraga lume(inclusiv din SUA)…
@Rufu—„Ultrareligiosii din Israel primesc insa donatii de la comunitatile religioase evreiesti din intraga lume(inclusiv din SUA)”
What has emerged from all this is a picture of a subculture that looks more like “The Sopranos” than like “Fiddler on the Roof” — a world in which a small elite maintains power at the expense of thousands of serfs…..
In other words, the entire edifice of ultra-Orthodox power rests on gaming the system.
Read more: http://forward.com/articles/177405/the-creeping-jewish-fundamentalism-in-our-midst/?p=all#ixzz2bdarAjWs
Read more: http://forward.com/articles/177405/the-creeping-jewish-fundamentalism-in-our-midst/?p=all#ixzz2bdaFDRMB