Am pregătit cafea cu năut.
Ca atunci demult
Când inimile ne erau tefere, tefere.
„Doamne, cât poţi fi de sinistru!” îmi zici.
Nici măcar nu glumeşti.
O spui din convingere.
Ochii ţi se aprind de aceeaşi revoltă
De altădată.
Zâmbesc trist.
Privim împreună tăcând,
Acelaşi hău în care a căzut timpul.
Cu anii, inimile ni s-au şubrezit.
Dar amintirea arde vie.
Adesea ne întărâtă.
„Şi sinistra lui soţie.” îţi răspund.
Am pregătit cafea cu năut
Ca atunci demult.