„14 Iulie” este, prin excelenţă, o sărbătoare naţională franceză de obârşie revoluţionară, deci de stânga, aniversarea Căderii Bastiliei, legată indisolubil de cruda Revoluţie Franceză din 1789. După două luni de la instalarea sa în funcţia de Preşedinte, Nicolas Sarkozy a decis să se rupă de tradiţia franco-franceză şi să transforme această comemorare într-o celebrare a păcii pe continentul european, chiar dacă această gigantescă defilare îşi păstrează caracterul eminamente militar, civilii nebeneficiind decât de rolul de spectatori. Sensul politic paneuropean e clar, rămâne însa ca demonstraţia de forţă militară şi de solidaritate europeană să se concretizeze prin fapte, adică prin adoptarea, cât mai grabnică, a unei constituţii comune celor 27 de ţări componente ale Uniunii Europene. „Vroiam ca Franţa să revină în Europa şi Europa să fie prezentă în Franţa”, declara Nicolas Sarkozy, după parada militară, referindu-se direct la refuzul Franţei, prin stânjenitorul referendum, propus de Jacques Chirac, de adoptare a proiectului de constituţie. „Este un simbol, dar mai mult decât un simbol. Există un sens politic foarte puternic: Europa unită, Europa politică, Europa apărării. Numai împreună vom putea face faţă acestor probleme din era mondializării”, a adăugat Preşedintele francez.
Stranie coincidenţă cu declaraţiile Preşedintelui Putin de a suspenda participarea Rusiei la tratatul de reducere a forţelor militare convenţionale din Europa şi, mai cu seamă, de retragere a armatelor ruseşti din Transnistria (moldovenească).
Uriaşa defilare militară s-a desfăşurat sub semnul Europei, graţie prezenţei detaşamentelor celor 27 de state, membre ale U.E., inclusiv statele neutre cum ar fi Danemarca şi Irlanda, dar, din păcate, cu excepţia Elveţiei, simbol al unei democraţii care, pentru motive bine chibzuite, îşi conservă o autonomie politică totală.
La ora 10 dimineaţa precis, Preşedintele Sarkozy a deschis festivităţile „euro-defilării”, trecând în revistă trupele armate. În picioare pe un „command-car”, şi escortat de 241 de cavalerii ai Gărzii republicane, şeful Statului a întreprins un fapt cu totul neobişnuit: stopând vehiculul în plin Champs Elysées, a coborât şi a strâns mâinile mulţimilor comasate de-a lungul „celui mai frumos bulevard din lume”, lăsându-se copleşit de aplauze şi ovaţii.
La tribuna oficială, ridicată în piaţa Concordiei (simbolul nu poate scăpa), Nicolas Sarkozy s-a alăturat invitaţilor, printre care figurau nume de o mare rezonanţă unională: Primul ministru portughez José Socrates, preşedintele actual al U.E., José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei europene, Hams-Gert Pöttering, preşedintele Parlamentului european, precum şi Înaltul reprezentant al U.E., pentru politica externă, Javier Solana.
Cele 27 contingente europene, purtători ai drapelelor naţionale, printre care, evident, şi cel românesc, alături de cei 4.224 militari francezi se pun în mişcare în cadenţa marşurilor militare şi în ordine alfabetică – pentru a evita susceptibilităţile diplomatice – precedaţi de purtătorii drapelului francez şi ai celui european.
Marsilieza şi Cântecul Partizanilor a fost încredinţate Corului armatei franceze şi a Micilor cântăreţi de la Croix de bois, o superbă şi impresionantă împlinire muzicală. Festivitatea militară s-a încheiat cu o magnifică interpretare a „Odei bucuriei” din Simfonia a IX-a de Beethoven, devenită imnul Uniunii Europene.
Un alt fapt semnificativ a constituit dejunul de la hotelul Marigny, prevăzut pentru membrii guvernului şi a invitaţilor, printre care apare ca revelatoare participarea miniştrilor Apărării şi ai şefilor de stat major din mai multe ţări.
Printre multiplele ceremonii de la garden-party élyséean, la care au participat 5000 de invitaţi, se poate menţiona mişcătorul omagiu public adus de Preşedinte soţiei sale Cecilia: „ Aş vrea să le spun Ceciliei şi Judithei(fica cea mică a Ceciliei) că sunt două făpturi foarte frumoase…”
Seara târziu, în spaţiul „Champ de Mars”, Şeful Statului şi Primul ministru au asistat la un concert popular la care au participat o pleiadă de cântăreţi celebri, printre care Michel Polnareff, revenit în Franţa natală, după un exil californian de 34 de ani. Totul s-a încheiat cu focul tradiţional de artificii, unde pirotehnicienii s-au depăşit pe ei înşişi.
