caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Dincolo de trancaneala



 

Piersicul din Georgia

de (25-6-2013)

 
In calatoriile mele de intoarcere acasa mi-a placut sa aduc cu mine tot felul de fructe exotice, mirodenii, seminte si chiar mici palmieri ori arbori de avocado mijiti  in eprubete speciale vandute in aeroportul din Miami ca suveniruri.

Intr-un an am adus in geanta de mana cateva piersici albe rodite in statul din Georgia din SUA. Am pus samburii in niste cutii cu muscate.

Unul a prins radacini. Mama l-a scos cu grija si l-a mutat in gradina, intr-un loc mai insorit.

Nimeni nu i-a mai purtat de grija cativa ani. Tata bombanea neincrezator: “ Ba ca nu e altoit, ba ca nu rezista!”

Copacul indaratnic se sfida vorbele tatalui si se inalta langa gardul despartitor dintre gradina si curte chiar deasupra custii cainelui. Tata voia sa-l taie.

– Nu vedeti ca e lemn cainesc ? Nu e bun de nimic .

Mama se impotrivea.

Intr-un an florile roz ale piersicului isi revarsau o mireasma noua.

Tata ca trezit ca intr-un vis da roata arborelui.

– Mai, sa fie sa nu fie ?

Asteptau bietii parinti sa vada si piersicile. S-au prins putin ca niste bobite verzi- vinetii dupa care si-au pierdut suflarea. S-au uscat.

Tata carcotas cu vorbele lui:

– V-am spus eu? Pomii astia americani is lucru prost !

S-a nimerit pe acolo si prietenul lui de o viata Nea Titi.

– Mai taca-ti gura si asculta la mine! Orice pom adus din zone mai calde trebuie stropit, iarna trebuie invelit cu paie si carpe si atatea altele.

Anul urmator acelasi tovaras al tatei a venit cu ceva solutii, l-a stropit a curatat pamantul din jurul pomului.

Florile au revenit in aprilie cu aceeasi mireasma.

Mama si tata se trezeau dis-de-dimneata mereu cu gandul la piersicul cel obraznic. Cainelui ii indiferent  arborele,  cam de aceeasi varsta cu el. Amandoi crescusera impreuna.

La sfarsitul lui septembrie piersicile incepeau sa se aprinda ca niste lampioane rotunde de un alb galben.

Tata nu-si mai desprindea privirea de la ele.

Si totusi e bine ca e deasupra cainelui, gandea tata. Hotii nu ar indrazni sa se apropie de fructele in rod.

A urmat o recolta bogata. Au ramas destule pentru compot, dulceata si pentru vecini.

– Mai, baiete, daca eram mai tanar veneam eu in America asta a ta si le-as arata eu astora din guvernul de aici cum se face agricultura. As cumpara eu niste pomi de acolo si i-as pune eu  pe un deal…

Tata musca din piersicile de Georgia cu pofta,  si cu tristete ca se va stinge fara sa fi apucat sa viziteze si el livezile din America, fermele de acolo.

piersic

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Absurd (ziceri)

Oamenii sunt spălaţi pe creier cu cel mai ordinar şampon. // Unii cu ştiinţa, alţii cu credinţa, îşi dau toată...

Închide
18.226.169.169