caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cai Spre Noi Insine



 

Teorema lui Pasolini

de (16-7-2007)
Terence Stamp si Silvana mangano in TeoremaTerence Stamp si Silvana mangano in Teorema

Teorema lui Pasolini a trezit reactii extreme.

The kind of movie that should be seen at least twice, but I’m afraid that a lot of people will have difficulty sitting through it even once (NY Times).

Rosary beads in the hands of an atheist (Kieran F. Johnston, intr-o cronica facuta pe Amazon).

Iar pe de alta parte,

there are only 923 words spoken in Teorema – but it says everything (tagline din pagina filmului de pe imdb).

Nici nu e de mirare. Un film minimalist – naratiunea nu avea cum sa fie redusa mai mult – singurul rol al naratiunii este acela de suport al unor imagini care manipuleaza simboluri. Inainte de a provoca spectatorii un asemenea film este o provocare pentru el insusi.

Filmul a aparut in 1968, odata cu romanul (o cronica a romanului in ziarul Cotidianul). 1968 – Primavara de la Praga, Primavara de la Paris. Un film si un roman definitorii pentru epoca, antiburghez si iconoclast. Dar sa citez cateva randuri din cronica publicata de Cotidianul: Ce urmareste sa demonstreze Teorema? Ca burghezia este o categorie al carei continut a disparut, o eticheta a carei semnificatie s-a golit de sens, ca toata aceasta clasa sociala si-a pierdut identitatea, ramanand o forma fara functie, suspendata din inertie intr-un context istoric. Pier Paolo Pasolini, comunistul exclus din Partidul Comunist: prea independent, prea iconoclast, prea incomod.

Cine vrea sa vada in Teorema numai o demonstratie antiburgheza, se poate opri aici.

Insa filmul poate fi citit in doua planuri. Unul este demonstratia antiburgheza explicata poetic printr-o metafora religioasa (oricum sacrilega). Intr-un al doilea plan, radiografierea conditiei burgheze devine o meditatie asupra conditiei umane. Pentru ca o parabola este universala.

Poate ca Pasolini a dorit intr-adevar sa vorbeasca numai despre burghezie. Poate ca intr-adevar el a crezut ca dimensiunea transcendenta a filmului este o metafora, nimic mai mult. Dar opera de arta, odata ce iese din chinurile facerii isi porneste o viata a ei care nu mai depinde de creator. Iar Pasolini, ateul fascinat de universurile Bibliei, a creat in Teorema o opera a carei viata se desfasoara undeva intre mundan si sacral. Rosary beads in the hands of an atheist? Da, numai ca mataniile odata insirate printre degete isi pornesc un dans al lor care te duce unde vor ele.
Imanent si transcendent. Sunt mai multe feluri de a te apropia de relatie. Pentru Ozu, Bresson, Dreyer (si Sarah Polley in Away from Her), imanentul si transcendentul se confunda. Viata e un miracol. Este de ajuns sa o privesti. E viziunea lui Cehov si a lui Jane Austin. Noi suntem sfintii, noi suntem ingerii, noi pacatosii. Orice tufis arde si poarta in el Glasul Domnului.

Pentru Tarkvosky, pentru von Trier, pentru Zviaghintev (Intoarcerea), pentru Polanski (din Cutitul in apa), pentru Kim Ki-Duk, transcendentul si imanentul sunt separate – doua universuri – iar universul nostru este vizitat din cand in cand de mesageri ciudati. Este cazul Teoremei lui Pasolini. El este obsedat de Biblie, dar in felul lui Kazantzakis din The Last Temptation of Christ.

Cei patruzeci de ani in care poporul lui Dumnezeu a ratacit prin Desert sunt pentru Pasolini povestea fundamentala a devenirii umane – din cand in cand de-a lungul peregrinarii Dumnezeu a mai intrat in contact cu oamenii – imaginea dunelor scuturate de vant reapare ca un leitmotiv – contactul poate fi exprimat cel mai bine prin sex – un tanar (Terence Stamp) apare pe neasteptate intr-o familie burgheza si fiecare membru al familiei este fecundat – experienta sexuala este in mod clar in film o epifanie – imaginea este deodata luminata, fiecare pe rand intelege si urmeaza experienta sexuala – o fraza ciudata din Cartea Exodului este pomenita la un moment dat – mi-a amintit de titlul unei carti de Evdokimov, Iubirea nebuna a lui Dumnezeu – mari mistici (sa-l pomenim aici numai pe Rumi) au inteles ca iubirea lui Dumnezeu este erotica, pentru ca iubirea adevarata este erotica.

Un tanar cu ochi de inger, care te atrag, dar te sperie totodata, pentru ca nu par umani. Este un inger? Este Dumnezeu? Este Diavolul? Eliade pomenea la un moment dat de cativa cercetatori ai religiilor preocupati de ceea ce ei numeau ambiguitatea divinului.
Si apoi tanarul dispare – la fel de brusc si nemotivat cum a aparut – iar nimic nu va mai fi la fel ca inainte. Servitoarea va deveni o sfanta si va zbura prin fata credinciosilor, fata (Anne Wiazemsky) va intra in coma, baiatul va incepe sa picteze ca un nebun, mama (Silvana Mangano) va deveni o curva, tatal (Massimo Girotti) isi va da fabrica muncitorilor si va incepe sa alerge in pielea goala prin desertul Iudeii, desertul nostru existential, urland ca un sacal. Experienta imanentului ne transforma pentru totdeauna.

Ce este Teorema lui Pasolini? Este o meditatie in imagini superbe (felul in care se face aici cadrajul imaginii mi-a amintit de Ozu) – pentru ca filmul se graieste in imagini si nu in vorbe. Se spun doar 932 de cuvinte in acest film. cel mai mult se tace. Vorbesc imaginile. Minimalismul filmului este superb. Filmul acesta fara naratiune are ritmul filmelor lui Griffith si Eisenstein. Ca si acolo, nu ai de fapt timp sa respiri.

Parajanov era fermecat de arta lui Pasolini, dar cred ca el a mers intr-o directie putin diferita, pentru ca Sayat Nova (tot din 1968) este altfel – pentru Parajanov exista numai imanentul, de la inceput pana la sfarsit – iar transcendentul este doar un suport, atat. Inca nu am vazut Umbrele Stramosilor Uitati.

Sa ma intorc insa la Teorema. La imaginea ultima, a tatalui alergand gol prin desert si urland. O metafora a conditiei umane? A omului dupa epifanie? Filmele lui Ozu si Bresson se termina in momentul epifaniei. Momentul cand omul intelege ca exista un rost superior in care se incadreaza si incercarile lui. Pasolini duce meditatia mai departe. Ramanem acolo, in momentul epifaniei? Nu. Ne vom nevoi mai departe in peregrinarea noastra prin desert, dar de acum vom sti ca suntem goi si vom tanji mereu dupa un moment al epifaniei care a trecut tot atat de brusc cum a venit.

Este o meditatie dincolo de sacrilegiu. Dar si sacrilegiul isi are un rost cateodata.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
mâna din cerc

mi-am plecat un colţ de gând peste pervazul destinului rescriind arcul de timp ce mi-a fost scris demult un cerc...

Închide
3.142.195.167