Bunica roşeşte ceaun plin de ouă.
Dimineaţa, pe drumul bisericii,
coşuri pline se aseaza la rând,
turma albă de stregare neîntinate:
străchini de sarmale şi ouă de pomenire
în sângele LUI spun femeile
şi fac largi cruci spre un cer gol.
Azi
Golgota e ferecată-n aur şi argint,
spre ea te strecori în plecăciune,
preoţi cu bărbi şi ochelari
rând îşi dau la tămâieri şi închinări.
Stânca tocită s-a pitit sub altar,
cum străluceşte de atingeri!
şi crucea,
împărţită ca o pâine ruptă în mâini,
în cele patru zări s-a făcut aşchii şi amulete.
Cuiele s-au rostogolit prin lume,
acum dorm în sipete
fără sânge, fără durere.
Uite
drumul Ierusalimului e plin doar de case,
coaste de piatră albă
şi zumzet de viaţă cu plâns de copil,
cu strigat de muezin
cu toacă şi clopot de biserică
cu tropăit de pelerini.
Un soare greu se scurge prin oase
şi toţi poartă în inima stea, lună, cruce.
Pe cerul spoit
mai fâlfăie porumbei…
Un poem minunat si cu accente de pastel fantastic readus dintr-o lume apusa.
Bine ai venit in paginile publicatiei noastre !