ACUM.TV

In noaptea de 10 spre 11 martie 2010, la Tel Aviv a incetat din viata dramaturgul, publicistul si istoricul literar Alexandru Mirodan.

Nu are rost sa punem intrebarea: cine era disparutul. El este cunoscut publicului cultivat de limba romana. Generatia mea si-l aminteste ca „seful sectorului suflete”. Sau, ca „celebrul 702”, dar nu ca „autorul (care) moare azi”, ci ca autorul care traieste prin scrisul lui, chiar daca acum a coborat in pulbere, a revenit in tarana. Pentru ca si redactorul lui „Minimum”… „e (sau era) om ca toti oamenii”…

Alexandru Mirodan este un reprezentant atipic al generatiei lui. Reprezentatnt atipic, pentru ca pe de o parte a urmat drumul generatiei careia ii apartinea, pe de alta a ales o cale personala, individuala, specifica. De la „realismul socialist” de care probabil ca fusese vrajit, ca toti tinerii generatiei sale, el a ajuns la non-conformism intelectual in Romania comunista si apoi la orientarea nationala evreiasca exprimata in limba romana in Israel, dar redeschizand si mentionand dialogul intelectual intre evrei si romani prin intermediul unei reviste israeliene de limba romana. O revista plina de prospetime, vigoare si…tinerete, desi editorul ei urma sa implineasca varsta de 83 de primaveri in luna iunie. „Minimum”.

Alexandru Mirodan s-a nascut in comuna Budeasa din judetul Arges la 5 iunie 1927, sub numele Alexandru Zissu Saltman. Adolescenta si prima tinerete si le-a petrecut in perioada Holocaustului si a celui de al doilea razboi mondial. A urmat liceul la Bucuresti, iar apoi Facultatea de litere si filozofie in cadrul universitatii din acelasi oras. La sfarsitul anilor 40 debuteaza in publicatiile de tineret ale epocii, precum „Tanarul muncitor”, „Scanteia tineretului” si altele. In anul 1956 debuteaza in dramaturgie cu piesa „Ziaristii”, care se bucura de un succes deosebit, ajungand la 900 reprezentatii si o traducere in limba rusa.

Piesa era scrisa in spiritul timpului, in forma „realist-socialista”, dar totusi prezenta realitatea intr-o forma cenusie. In transmiterea ei la radio, cateva fraze au fost anulate. Dar succesul cu aceasta piesa a atras atentia asupra autorului ei. Alexandru Mirodan devine secretar de redactie la revista „Gazeta literara” si continua sa scrie piese de teatru, precum si proza literara. De asemenea, el colaboreaza la publicatii literare si culturale diferite, iar ulterior devine redactor al revistei „Teatru”. Printre piesele care il fac cunoscut publicului se numara „Celebrul 702, sau Autorul moare azi” (1961), „Seful sectorului suflete” (1963), „Camuflaj” (1969), „Primarul lunii si iubita sa ” (1970), „Tovarasul feudal si fratele sau”. Piesa „Celebrul 702”, care a fost tradusa in limbile spaniola, engleza, franceza, sarba, ceha (iar ulterior, in 1981, in limba ebraica) a fost jucata la prima stagiune a Teatrului de Comedie din Bucuresti, inaugurat de Radu Beligan in calitate de director, la 5 ianuarie 1961, regia fiind semnata de Moni Ghelerter. Dupa aceasta piesa a fost turnat si un film cu acelasi titlu, in regia lui Mihai Jacob, Alexandru Mirodan fiind co-scenarist al filmului.

Ulterior, Mirodan incepe sa se indrepte spre teme partial incomode pentru autoritatile comuniste romanesti. Fara a deveni un dizident fatis, el cauta forme de orientare protestatara. Dificultatea conta in faptul ca, daca uneori anumite idei protestatare se puteau strecura in scris – era cu mult mai greu ca ele sa patrunda in teatru si cu mult mai greu in emisiunile de radio („teatru la microfon”) si televiziune, precum si in cinematografie. Motivul era ca publicul spectator sau auditor era mult mai larg decat publicul cititor. Piesa „Camuflaj”este un exemplu in acest sens. Publicata in anul 1969, ea a putut fi jucata numai la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti, in traducere in limba idis: autoritatile comuniste romanesti au interzis prezentarea ei in limba romana, pe scenele altor teatre din oras. Acest fapt s-a petrecut in perioada „liberalizarii”, care s-a dovedit insa relativa si partiala.

Piesa „Tovarasul feudal si fratele sau” a fost scoasa de pe afis. Piesa „Contract special de inchiriat oameni”, care se opunea antisemitismului, a fost interzisa chiar si publicarii: ea fost publicata de autor mai tarziu, la Tel Aviv, in anul 1983. In Romania ea a fost publicata si difuzata numai dupa prabusirea dictaturii comuniste, in anul 1993.
Alexandru Mirodan si-a adunat piesele de teatru in doua volume, publicate de Editura Eminescu din Bucuresti in anul 1972, sub titlul simplu „Piese de teatru”.

Referitor la perioada romaneasca a lui Alexandru Mirodan, trebuie sa mentionam si proza lui, precum si faptul ca a fost un harnic traducator literar. El a tradus romane politiste de Agatha Christie, dar si piese de teatru de Jean Anouilh, Leonid Andreev si altii. Mai mult decat atat: el a dramatizat romanul „Evreica din Toledo” de Lion Feuchtwanger, realizand o piesa de teatru originala de inspiratie feuchtwangeriana. De asemenea, ca iubitor al operei lui Mihail Sebastian, Alexandru Mirodan a fost co-scenarist al filmului „Steaua fara nume”, bazat pe piesa cu acelasi titlu a acestui dramaturg; regia filmului a fost semnata de Henri Colpi.

Treptat, Alexandru Mirodan a devenit un deceptionat al regimului comunist. Jucarea numai in limba idis a piesei sale „Camuflaj”, precum si respingerea piesei sale „Contract special de inchiriat oameni” l-au indreptat tot mai mult spre comunitatea evreiasca. Dar el nu putea avea forme variate de manifestare in cadrul acesteia: singura publicatie evreiasca din Romania comunista era „Revista Cultului Mozaic”, ea insasi controlata de autoritati. Mirodan se indreapta spre un exil interior, spre izolare partiala treptata. In cele din urma, el decide sa paraseasca Romania si sa se stabileasca in Israel.

Ajuns in Israel, in anul 1977, el colaboreaza la presa de limba romana din Tel Aviv si incepe sa lucreze la Muzeul „Casa Diasporei” („Beith Hatefutzoth”) din acelasi oras. In cele din urma, spiritul lui independent reactioneaza si de data aceasta. El critica modul de acordare a premiilor literare pentru scriitorii de limba romana din Israel si ajunge in conflict cu directorul concernului de ziare „in limbi straine”, Shabtay Himmelfarb, necunoscator al limbii romane si care folosea aceste ziare in interesul propagandei electorale a Partidului Muncii, ascunzand cazuri de coruptie, venalitate si necinste politica. Din acest motiv este nevoit sa inceteze colaborarea la ziarul „Viata noastra” si la saptamanalul „Revista mea”, la care colabora cu articole de istorie literara si note satirice. Dupa o perioada de timp inceteaza si lucrul la „Casa Diasporei”, unde reusise sa adune material documentar bogat pentru realizarea unui „Dictionar neconventional al scriitorilor evrei de limba romana”. In anul 1986 el reuseste sa publice primul volum al acestui dictionar; in anul 1997 – cel de al doilea, iar in anul 2009 – cel de al treilea.

In anul 1987, Alexandru Mirodan editeaza si publica revista lunara „Minimum”. Ea devine cea mai buna publicatie de limba romana din Israel si – contrar tuturor previziunilor – rezista. Ultimul numar – numarul 275 – a aparut la 1 martie 2010. Revista a imbratisat teme diverse: literare, culturale, politice, chiar si gastronomice si „de barfa si mahala”, dar prezentate intr-o forma frumoasa, literara,civilizata, plina de humor si totodata cinica. Mirodan a reusit sa adune colaboratori diferiti, din Israel si din Diaspora evreo-romana si romaneasca, iar dupa 1989 si din Romania. Orientarea revistei era de dreapta, nationala, laica, dar de asa natura incat sa nu jigneasca pe nimeni, fiind acceptate si alte puncte de vedere. Desi dispunea de colaboratori, Alexandru Mirodan scria el insusi cea mai mare parte a revistei. In mod paralel, el a intemeiat si o editura in limba romana, numita tot „Minimum”.

Concluzia finala asupra lui Alexandru Mirodan este ca, in calitate de dramaturg, a creat piese de teatru in care personajele, foarte reale si viabile, ajung in situatii neprevazute, dar posibile. Personajele lui Mirodan sunt oameni ca toti oamenii, care au de infruntat situatii speciale, dificile. Aceste personaje au simtul humorului, precum si o gandire si o filozofie a lor, ca si parintele lor literar. Trebuie sa mentionam ca Alexandru Mirodan si-a manifestat un simt specific al umorului si in proza lui literara, ca si in publicistica lui. Poate ca acesta a fost unul dintre secretele reusitei revistei „Minimum”, care a circulat atat in Israel, cat si in afara acestei tari. Se poate chiar spune ca, asa cum afirma insusi Mirodan, „Minimum e altceva” in cadrul presei israeliene de limba romana. Regretatul ziarist si publicist Simon Schafferman a afirmat inca in 1987 ca „Minimum” este o revista buna, „are nerv”. Dar meritul cel mare al acestei reviste consta in faptul ca a restabilit dialogul intre evrei si romani, dialog care fusese intrerupt, fusese anulat de nationalismele ambelor parti. In Israel, anterior, un asemenea dialog era extrem de redus, politicienii patrunsi in domeniul culturii afirmand ca „noi am fost in exil in Romania, aici suntem acasa”, deci nu avem pentru ce sa colaboram cu „legionari si taranisti din exil” si „nu ne amestecam in problemele interne ale Romaniei”. Dar Mirodan a dovedit tuturor ca acest dialog nu numai ca este posibil, dar este neaparat necesar, pentru intelegerea intre oameni, pentru construirea unor punti culturale, pentru identificare culturala si pentru democratie si prietenie.

Ca o confesiune, mi-a placut piesa „Seful sectorului suflete” atunci cand eram elev. Ca si filmul „Celebrul 702”. Iar in anul 1988, anul centenarului scriitorului ebraic Shmuel Yosef Agnon, laureat al Premiului Nobel, cand am vrut ca centenarul acestui scriitor sa fie celebrat si in presa de limba romana din Israel, am tradus in limba romana o povestire a lui despre evreii din Romania si m-am adresat lui Mirodan, propunandu-i-o pentru publicare. Mirodan a acceptat imediat, desi nu ma cunostea si a publicat-o in „Minimum”. Ii multumesc si pe aceasta cale.

Poate ca ar trebui ca un cercetator literar sa ia asupra lui continuarea „Dictionarului neconventional al scriitorilor evrei de limba romana”. Dictionar care cuprinde nu numai scriitori, ci si editori, anticari, librari, titluri de reviste, curente si cenacluri literare, opere principale, termeni diferiti care trebuie pastrati in istoriografia literara. Acum, cand sufletul „seful sectorului suflete” a urcat in ceruri, sa intelegem ca ceea ce a facut el a fost un minimum necesar si obligatoriu. Si, macar in parte, sa ii continuam opera, bineinteles in functie de necesitatile culturale de astazi, ale noii generatii.

Dumnezeu sa-l odihneasca.

Acest articol a fost publicat duminică, 14 martie 2010 la rubrica Medalion.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.