caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Comunicate de presa



 

Teodor Mărieș se află într-o stare extrem de gravă

de (8-3-2010)

Starea sănătăţii lui Teodor Mărieş este extrem de gravă. Greutatea acestuia a ajuns la aproape 56 kg, el având o înălţime de 1,85 cm (!).

Doi dintre membrii de onoare ai Asociaţiei 21 Decembrie 1989, prof. Vladimir Tismăneanu – liderul noului institut de investigare a crimelor comuniste şi neocomuniste, şi jurnalistul Ştefan Niculescu Maier – fost deţinut politic anticomunist, au publicat recent apeluri cutremurătoare pentru salvarea vieţii lui Teodor Mărieş care se află în a 57-a zi de grevă a foamei pentru respectarea de către statul român a deciziei CEDO referitoare la adevărul despre genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990.

În finalul comunicatului, prezentăm integral aceste apeluri.

Menţionăm că Teodor Mărieş a fost în greva foamei şi anul trecut, timp de 74 de zile, între 4 august şi 16 octombrie, reuşind să obţină circa 800.000 de file din dosarul revoluţiei, dar fiind nevoit să reia greva foamei în 12 ianuarie a.c., întrucât în perioada în care nu s-a aflat în greva foamei (17 oct.2009 – 11 ian.2010) autorităţile nu i-au predat nici una din filele restante.

Recent, MApN a desecretizat peste 7.600 de documente, urmând ca la data de 10 martie a.c. să desecretizeze restul de peste 1.000. Dar în urma prinderii în flagrant a procurorilor militari ce ascundeau încă 14 volume, s-ar putea ca ministrul Apărării Naţionale să afle ca are de descretizat probabil în jur de 10.000 de file.

STS a promis de mult că va preda documentele care nu sunt secrete de stat, dar totuşi nu a predat nimic, parcă aşteptând să nu mai aibe cui să predea (în situaţia în care reclamantul ar dispărea).

Dosarul Mineriadei din iunie 1990, conţinând 80.000 de file, încă nu a fost predat.

Constatăm că, spre ruşinea lor, autorităţile „statului de drept” postcomunist consideră că au datoria să respecte „cu ţârâita” dreptul reclamantului garantat de decizia CEDO din toamna anului 2008, numai dacă acesta recurge la protestul extrem, şi numai după peste o lună sau peste două luni de grevă a foamei.

Menţionăm că, recent, peste 40 de organizaţii civice şi sindicale s-au solidarizat din nou cu Teodor Mărieş în lupta lui pentru adevăr şi dreptate. Cităm din comunicatul acestora: „De peste şapte luni de zile,Teodor Mărieş nu-şi mai aparţine. El aparţine dezideratului nostru: o Românie a adevărului şi a dreptăţii. Asemenea unui sfânt, se dăruieşte împlinirii unui ideal al semenilor lui. Să nu-l lăsăm să moară!”

Comunicat redactat de Sorin Ilieşiu – membru de onoare ai Asociaţiei 21 Decembrie 1989

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Revizionism, neo-nazism și negaționism: cazul Ernst Zundel

Recent a avut loc o intamplare care ne-a facut sa ne punem din nou cateva intrebari: eliberarea activistului politic si...

Închide
3.145.78.117