ACUM.TV

„Nu sunt materialist dar mi-am dorit-o foarte tare” spune un cunoscut, româno-european, pe reţeaua de socializare, lîngă poza noii sale maşini 4×4.

O groază de ani de comunism şi prea mulţi de democraţie originală la asta au dus: să-ţi fie ruşine să-ţi cumperi maşină nouă. De la resemnarea că noi n-o să avem niciodată maşina şomerului din „Dallas” şi dorinţa exprimată zgomotos pentru decesul caprei vecinului am ajuns la a bănui de hoţie pe oricine are curajul să se bucure de roadele muncii sale.

Şi nu e numai o modă românească. Preşedintele american culpabilizează pe cei care au, pentru că „n-au muncit numai ei pentru asta”. Cel francez crede că a rămîne cu un sfert din ce produci este echitabil. Premierului britanic susţine că soluţia la orice este impozitarea suplimentară a celor cu bani.

Parcă echilibrul între cei care produc şi cei care vor pielea ursului din pădure e mai fragilă ca oricînd. Evident că sînt şi hoţi. O mulţime. Şi plătim o groază de bani ca să-i aducem în faţa justiţiei. Dar oamenilor ce-şi cîştiga cu greu pîinea nu le place să fie jupuiţi şi nici stigmatizaţi pentru că au success într-o noua luptă de clasă.

Ştim cu toţii ce se întîmplă cînd „statul” împarte profitul ce ar trebui să revină celor care muncesc şi mi se pare că o să ajungem exact la asta. Ştim pe pielea noastră cine cîştiga şi cine pierdea în socialism, dar istoria se poate repeta. „Problema socialismului este că în cele din urmă banii altora se termină” zicea odată Margaret Thatcher dar şi mai grav este că oamenii nu mai speră, nu mai au visuri.

Mulţi aderă la doctrina marxistă şi susţin că odată ce ai de-ale gurii şi pe ce pune capul ai destul şi trebuie să împarţi restul cu alţii. Poate că ei nu sunt întru totul de acord cu comunismul (la fel ca în cazul religiei) dar susţin că e bine să împarţi necondiţionat cu aproapele tău. La fel ca Marx, nu ţin cont de natura umană. Mulţimea celor care au înţeles că primeşti cele necesare traiului fără să depui nici un efort şi nimic în plus dacă te speteşti muncind îşi votează perpetuu benefiicile pînă cînd volumul de muncă depus de societate în ansamblul ei nu mai este suficient pentru susţinerea traiului.

Oamenii sînt diferiţi. Unii au un talent, alţii sînt mai inteligenţi, alţii sînt întreprinzători, alţii au moştenit averi. Rezultatul este acelaşi: au mai mult ca alţii. Pentru un motiv iraţional, societatea în care trăim consideră că numai primii „merită” bogăţia în timp ce toţi ceilalţi profită de bunăvoinţă societăţii, ca şi sa ai peste doi metri sau o vocea de aur ar fi un merit personal iar ceilalţi sunt numai nişte „norocoşi”.

Religia contribuie şi ea la isterie. 58% din americani spun că religia este cea mai importantă parte a vieţii lor şi 53% dintre ei cred că atleţii sînt ajutaţi de dumnezeu să obţină rezultate sportive bune. Vedeţi dumneavoastră, meritul nu este individual, este „dat” sau „colectiv”, deci aşa ar trebui să fie şi rezultatele muncii „noastre”.

Cu toţii avem nevoie de ‘visul american’ care nu este, aşa cum greşit îşi imaginează unii, să ai casă, maşină şi să mănânci la McDonald’s, ci ca prin efort individual să poţi trece dintr-o categorie socialムîn alta. Că prin forţe proprii poţi să cîştigi cinstit casa şi maşina, că numai delăsarea te poate opri să-ţi realizeze visul. Statisticile aratムcă milioane de oameni ce au pornit modest, fără nici un sprijin sau ajutor, şi au ajuns să fie folositori societăţii, să-şi cumpere din sudoarea muncii lor tot ce îşi doresc. De astfel de exemple personale avem nevoie, nu de milionari de carton cu neveste sezoniere dansînd languros pe manele desumflate… rîzînd grobian la glume nesărate.

E ceva foarte aiurea cu lumea noastră dacă oamenii cred mai degraba ca esti lacom, infumurat sau hoţ decît că muncesti.

Acest articol a fost publicat duminică, 3 februarie 2013 la rubrica Dincolo de trancaneala.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.