Minciuni conventionale

Uncategorized

Minciuni conventionale

 De câte ori nu s-a întâmplat să auzim în jurul nostru minciuni convenţionale, complimente fardate, tocite şi în care nu mai crede nimeni, de genul:

– Vai ce bine aţi făcut că aţi venit pe la noi, chiar ne plictiseam să ştiţi, când musafirii deschid pe neanunţate uşa gazdelor.

Sau:  Plăcinta asta de mere a fost nemaipomenită, să-mi daţi şi mie reţeta că mă dau în vânt după aşa ceva, când musafirii observă că gazda valorificase un stoc de mere cu garanţia expirată şi ca să nu le arunce, le-a introdus în malaxorul unei fantezii dezlănţuite, să iasă ce-o ieşi, numai pagubă să nu fie.

Aşa am luat şi eu cunoştinţă de efectele neaşteptate ale unei „bunăvoinţe” colegiale ieşite din comun.

După o viaţă în concubinaj nu prea lungă, dusă în zodia lui lasă-mă să te las, cele două părţi cad de acord să înceteze ostilităţile şi să rupă cât mai diplomatic cu putinţă legăturile lor… nediplomatice.

Zis şi făcut, fiecare îşi ia jucăriile şi se despart cu bezele.

Numai că într-una din zile, când dumnealui don – juanul, pe nume Fane al lui Caţaonu,  se felicita cu aplomb pentru măiestria cu care îşi jucase rolul, iată că poşta îi aduce o „plăcintă” timbrată recomandat şi cu termen de înfăţişare foarte scurt la judecătorie, pentru pensia alimentară a unei odrasle fără nume, (!) pentru bunul motiv că nu se născuse încă!

A stat, s-a scărpinat şi mai sus, şi mai jos, nu i-avenit să creadă că e treaz şi când s-a convins că nu visează, s-a trântit într-un fotoliu moştenit de la bunicul dar care încă mai rezista (fotoliul, nu bunicul!) şi a exclamat cu obidă:

– Asta e cioacă, nu glumă!

Începuse să doarmă ziua şi noaptea se urca pe pereţi că nu mai ştia nici cum îl cheamă.

– Ce ai mă’ de-ţi ninge şi-ţi plouă de parcă ţi s-au înecat corăbiile, îl întrebau colegii?

– Chiar că mi s-au înecat. Şi nu am asigurare. Şi-mi vine şi mie să spun ca vecinul care avea o capră pentru care nu plătea fiscul dar l-a turnat un binevoitor şi când i-a deschis inspectorul uşa să vadă cum stau lucrurile şi l-a întrebat: Unde capra să o văd, el i-a răspuns sec: – Am belit-o dom’le, asta e! Şi i-a arătat ce mai rămăsese din biata capră care în fond nu fusese vinovată cu nimic! Numai că eu n-am capră, asta e diferenţa dintre el şi mine.

Şi după deschide robinetul mărturisirilor, primul dintre prietenii de pahar îi răspunde afectat:

– Te ajut eu Fane că eşti prietenul meu, nu, zise Tică al lui Ouatu.

– Şi ce poţi să faci tu pentru mine?

– Stai un pic să ne gândim. La proces o să spui că nu e nimic adevărat. Nici ce se vede, nici ce se aude, nici ce a fost şi nici ce o să fie.

– Şi când o veni pe lume ăla micu’?

– Stai aşa…faci contestaţie de paternitate şi mă bagi pe mine în faţă.

– Îmi stă mintea în loc nu alta!

– Taci din gură, când o făta a mea, îţi dau şi ţie un pui.

– Şi cu asta ce-am făcut?

– Taci din gură, o mai lălăim, o mai lungim, vedem noi până la urmă. Apoi vorbim cu avocaţii ei să ceară şi ei contraexpertiză şi între timp copilul creşte mare, face armata, tu ieşi la pensie, mai cade un guvern vine altul (!) şi poate rămâne ţuţ!

– Cine să rămână ţuţ mă’, că nu mai înţeleg nimic.

– Toată daravera.

Şi pe scurt, chemat la expertiza medicală, prietenul se duce cu buletinul lui Fane, doctorii nu observă, i se ia o probă de spermă şi toţi se liniştesc.

Asta e fine del primo tempo.

Vine rezultatul de la spital în care se confirmă negru pe alb că numitul Fane… este steril şi nu poate să aibă copii.

Fane îl ia în braţe:

– Tu eşti cu adevărat prietenul meu, spune-mi şi mie cum i-ai convins pe doctori să confirme cu tu eşti steril? Mare bucurie mi-ai făcut. Îţi rămân dator, îţi fac cinste toată viaţa şi ziua şi noaptea.

– Cum adică sunt steril? Eu care am nevastă, am un copil, cum îţi trece prin cap una ca asta?!

Prietenul se duce din nou la spital, află că nu este vorba de nici un fel de eroare şi că el este steril cu litere mari. Punct, a zis doctorul şi i-a închis uşa.

– Domnu’ doctor, stai bre puţin că treaba nu e aşa de simplă. Eu nu sunt Fane, am venit doar cu buletinul lui că dacă a juns la belea, e prietenul meu, trebuia să fac ceva pentru el. Eu sunt căsătorit, am nevastă, am un copil. Cum să fiu steril?

– Întreab-o pe soţie.

– Pe soţia cui?

– Pe soţia dumitale.

Aici a simţit că se învârteşte tot spitalul cu el cu tot şi a leşinat.

Fine del secundo tempo.

 

Buna ziua, Locuiesc in comuna Baneasa, judet Giurgiu. M-a ajutat Dumnezeu si am publicat un numar de carti. Daca este nevoie voi da lista lor, editura, an aparitie. Doresc sa va trimit alaturat un numar de poezii din care poate veti alege ceva. Pot sa mai particip cu poeme haiku, aforisme, povestiri scurte, fragment roman, teatru, articole diverse. Cu deosebita stima, ion untaru Dor Când lacrimile dau pe dinafară toamna, dorul meu se mută în cocori Îndemn Şterge, şterge oglinda până devii transparent Aleargă, aleargă până îţi pierzi greutatea şi începi să zbori Sus, tot mai sus până dai de Dumnezeu! Condamnare la întuneric În fiecare noapte ni s-a furat câte o statuie din oraş Pe urmă, nu s-a mai luminat de ziuă Decadenţă şi grandoare Mângâiată cândva de mâinile reginei harfa zăcea acum sfărâmată de un clovn Predestinare La naşterea fiului lor mama a implorat ursitoarele să aibă parte de un flăcău chipeş care să trăiască ani mulţi şi să cunoască ceea ce ei îi rămăsese străin în viaţă - fericirea Tatăl în schimb îşi dorea un copil voinic înalt şi spătos, bun ca pâinea lui Dumnezeu Ursitoarele însă l-au menit să sufere Psalm Bate-mă Doamne, că mai mult am greşit decât am iertat Ardere Încolăceşte-mă cu drumurile tale din trupurile noastre curge nisip cald Inamicul public Sugrumătorul de piane trăieşte printre noi şi se hrăneşte cu dizarmonia noastră de fiecare zi Scherzo Nebunul satului era singurul dintre noi care poseda un certificat de sănătate Condiţional Numai după ce treci prin triunghiul de aur poţi deveni un substantiv comun Ploaia de lumină căzând diferit pe fiecare dintre noi Daţi-i fiecărui om câte o carte şi toţi vor învăţa să zboare! Condorul Fericit condorul pentru care piscurile munţilor nu sunt niciodată prea înalte Condorul invidiat de toate vieţuitoarele pământului şi care pe noi, oamenii ne vede din ce în ce mai mici Condorul care nu moare decât fulgerat de vânător De vânătorul care nu poate ajunge la el Recompensă Mi-aţi tăiat aripile o dată şi încă o dată şi apoi iarăşi Acum nu vă mai osteniţi: ele mi-au crescut în interior Zbatere în gol Încercând să fugă din calea destinului, omul aleargă în întâmpinarea lui Să nu râdeţi Toată noaptea visa cai verzi pe pereţi Dimineaţa se trezea devreme pentru a şterge urmele copitelor Cercul magic Desenaţi un cerc în jurul meu şi toată viaţa voi încerca să evadez Viciu ascuns Vorbim repede şi ne înţelegm din ce în ce mai puţin Lumea se schimbă pe bancnote din ce în ce mai mici Statuie vorbind Cioplitorule aruncă-ţi dalta Adevărul pe cre îl cauţi nu se află în mine; Eu sunt EROAREA! Domnul Liszt A venit aseară cu-o trăsură L-a adus un înger mai de sus Nu voia să vină dar, supus A bătut tot drumul o măsură Şi trăsura lui era de ceară Dar venind jandarmii cu toptanul Şi mandate pământeşti să-i ceară Acte şi să-i vadă geamantanul, A trecut ca duhul prin pereţi Nu-l simţiţi în suflet cum adie? De aceea nici n-o să-l vedeţi: Domnul Liszt e numai armonie! Miezul nopţii Temerile ies din ascunzişuri Dorm bărbaţii în oraşul mort S-au spânzurat catargele în port Ca nişte spade pline de tăişuri Un ţipăt scurt de buhă plânge Spintecând văzduhurile-n două Prin hornuri coşcovite luna nouă Toarnă raze cu miros de sânge Bacoviană Priveşte iubito cum plouă În munţi, printre brazi, pe poteci Cu boabe şi struguri de rouă Iar mâinile noastre sunt reci De-o mie de ani plouă-ntruna Şi mările nu s-au umplut Iar viforul curge ca runa Prin suflete de împrumut Şi gem cimitire de apă Iar ploaia ne-nchide prin case Să nu vedem noaptea cum sapă Pământul din care ies oase Priveşte iubito cum plouă Ca-n moarte cu somnul de veci Să nu ne mai plângem, că nouă De ploaie, ni-s mâinile reci! xxxxxxxxxxx

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top