într-o seară de mai pe la unşpe vorbeam cu el
se uita la mine prin albastrul imuabil al ideilor de epocă
de la care eu am pornit ajungînd la piepul tău
mă ridic
versul acesta se scrie singur şi se repetă de cîte ori îţi vorbesc
mă asigur că nu-ţi este frică şi
nu o să-ţi sară nodul din gît cînd facem sex eu ştiu că
eşti la fel de încordat ca mine atunci cînd scriu despre nimic
şi mă doare capul de-mi vine sa dau cu el de toţi pereţii
inimii tale nu-i pasă
mă ridic
în absenţa ta mă plictiseşte viaţa şi
lumea şi poveştile ei de adormit
la ce-ar servi ştirile în reluare nu-ţi mai spune nimic nou
despre mine şi el mă enervează uneori
liniştea şi lumina suspendate în pana ta cum s-ar spune
mă ridic
de după perdea
o noapte albastră – albastră dă colţul holbîndu-se la noi
