Seara de Seder am petrecut-o, ca mai în toţi anii cînd sîntem în ţară, la una dintre verişoare. Cu anii, comesenii s-au împuţinat; bătrînii ne-au părăsit pentru meleagurile tihnei veşnice, unii dintre tineri s-au căsătorit, seara de Seder petrecînd-o în noua familie, alţii s-au aciuit pe alte meleaguri.
Cu timpul tot protocolul s-a scurtat; nefiind copii, nici „aficoman” nu se mai ascunde, nici „Povestea” nu se mai citeşte, numai cîteva pasaje pentru atmosferă.
Bucatele, şi ele s-au mai împuţinat, căci vîrsta, tabieturile, medicamentele au prioritate; asta nu înseamnă că nu este mîncare ca pentru un regiment înfometat.
Discuţiile se duc mai ales în jurul lui X şi Y care nu sînt de faţă, ce mai este cu sănătatea lui Cutărică, ca în final să se deruleze cu belele şi sănătatea comesenilor.
Apoi totul se stinge într-o ceaşcă de ceai de plante, după care fiecare pleacă în noaptea înstelată acasă, urmînd să ne mai vedem la Passoverul următor.
A doua zi, după festinul nocturn de Seder, l-am petrecut în leneveală, între dormitor şi salon, ca între pat şi şezlongul balansoar să mă mai destind într-un Reiki- Meditatie, şi asta în altă cameră, nu de alta, dar ca să fac puţină mişcare.
Şi a fost şi a III-a zi. De data asta am plecat să ne întîlnim cu prietenii din Nordul Ţării, pe la jumătatea drumului, în Mica Elveţie cum numim noi Munţii Carmel. Am petrecut o plăcută dimineaţă în natură, printre pajişti zmălţate cu flori şi în zumzet discret de gîze. Ne-am depănat ultimele gînduri de viitor, şi noutăţi de familie, apoi a rămas să ne revedem, nu numai să ne auzim telefonic şi să ne corespondăm via Internet.
Probabil că la anu’ Seara de Seder o s-o petrecem pe alte meleaguri.