Am găsit recent pe internet un text cu o propunere care ar putea fi atractivă la prima vedere:
O abordare care merită promovată si susţinută, chiar dacă efectele se vor lăsa aşteptate si se vor implementa cu chinuri şi victime, din ambele tabere, dar preponderent în cea a reformiştilor care sunt mult mai vulnerabili la presiunile si şantajul cleptocraţiei de partid si de stat.
Cleptocraţia care uneşte sistemic politicul (de toate curentele si orientările) cu administraţia de stat si clientela lor „privată”, nu are nevoie de aşa ceva şi se va lupta din răsputeri sa blocheze orice iniţiativă care subminează actualul status-quo; de parte cealaltă, majoritatea electoratului va prefera mereu promisiunile populiste, patriotarde si demagogice (vezi rezultatele alegerilor din Franţa).
Ca să se schimbe sistemul, trebuie nuanţată ideea de democraţie si schimbată legea electorală astfel încât sa restricţioneze sau chiar sa blocheze accesul analfabeţilor, neinstruiţilor si ignoranţilor. Cum? Simplu: ca să primeşti buletinul de vot, trebuie sa treci un test grilă cu un set minim de întrebări politice si sociale care sa dovedească minime cunoştinţe, interes si înţelegere a problemelor politice, economice şi nevoile comunităţii.
Autorul acestor rânduri este un jurnalist cu experienţă, pe care-l cunosc de peste 20 de ani. Un comentator pe marginea acestui text a dezvoltat ideea:
De când tot împui capul la prieteni pe tema asta. Eu cred cî sistemul poate fi mai complicat, nu doar un simplu test. Un punctaj în funcţie de studii, venit, participare şi poate alte criterii.
Le-am atras atenţia acestor persoane că potrivit Constituţiei României, la art.36 se prevede:
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Cu alte cuvinte, restrângerea dreptului de vot pentru alte motive decât cele prevăzute de Constituţie este neconstituţională şi contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
“Reformatorii” nu s-au descurajat şi au argumentat că, la urma urmei, şi Constituţia poate fi schimbată.
Argumentul de neconstitutionalitate este irelevant. Constituţia se schimbă. Este doar o regulă pe care un grup de oameni asociaţ într-un sistem teritorial şi-o propun şi apoi impun. Chiar şi Convenţia drepturilor omului nu este imuabilă.
Le-am atras atenţia că, tot Constituţiei României, la art. 152, prevede:
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
Am adăugat că restrângerea dreptului de vot în modul propus de aceste persoane ar contraveni şi convenţiile internaţionale privind drepturile omului la care România este parte şi care, în caz de conflict cu dreptul intern, au prioritate.
Vajnicul proponent nu s-a lăsat şi a încercat să mă convingă cu exemple concrete:
Nu este vorba de acordarea unor drepturi speciali pe criterii „meritocratice”, ci invers, restrângerea dreptului celor care nu merită să-l exercite din crasă ignorantă politică sau analfabetism, la fel cum chiar societăţile democratice restrâng legal dreptul de vot celor condamnaţi definitiv, pe care societatea nu-i consideră apţi şi demni să participe la procesul legislativ; la fel se poate face cu alcoolici analfabeţi politic, care la 10 dimineaţa sunt beţi prin crâşmele din România si încă mai cred ca preşedinte e tov. Iliescu, care-i băiat bun. Am întâlnit personal astfel de indivizi care habar n-au pe ce lume trăiesc, dar care au drept de vot egal cu restul oamenilor care chiar vor să schimbe ceva în România, şi care la patru ani sunt cumpăraţi pe rând de toate partidele cu ţuici, mititei si bani de nuntă.
Argumente din aceste am mai auzit. De fapt, aceasta nu este decât reîntoarcerea la un vot cenzitar, practicat în România înainte de 1918. Şi pe atunci se întâlneau critici similare la adresa democraţiei.
Presupunând că o asemenea propunere elucubrantă ar fi pusă în practică, care e garanţia că cei aleşi se vor comporta altfel decât cei de azi, chipurile aleşi de o mare proporţie de analfabeţi şi ignoranţi?
Şi dacă limităm dreptul de a alege a unei categorii de oameni pe criterii subiective, unde ne oprim? De ce ce să nu le interzicem şi liberatatea de exprimare sau să le limităm dreptul de proprietate sau chiar cel de a procrea, pentru că, nu-i aşa, riscă să dea naştere unor degeneraţi.
Cine a mai practicat astfel de politici? Cumva Germania nazistă? Și care a fost rezultatul? N-am învăţat nimic din catastrofa primei jumătăţi a secolului al XIX-lea?
Bunul simţ politic al votantului nu are întotdeauna legătură directă cu nivelul lui de educaţie şi inteligenţă.
Am trăit în România comunistă şi cea post-comunistă, iar acum trăiesc în Occident şi nu voi înceta vreodată să îi dau dreptate lui Winston Churchill care spunea la 11 noiembrie 1947, într-un discurs rostit în Camera Comunelor:
“Many forms of Government have been tried and will be tried in this world of sin and woe. No one pretends that democracy is perfect or all-wise. Indeed, it has been said that democracy is the worst form of government except all those other forms that have been tried from time to time.”
Adică, mai pe scurt, “într-o lume imperfectă, democraţia este cel mai prost sistem de guvernare, cu excepţia tuturor celorlalte care au fost încercate din când în când”.
Se vede însă că, orice s-ar întâmpla, sunt destui care sunt incapabili să înveţe lecţia dată de Churchill acum 65 de ani, deşi îi consideră pe alţii analfabeţi sau ignoranţi.
10+
Voi incerca un exercitiu de avocat al diavolului (cu sau fara ghilimele).
Mai intai o fraza legata de alegerile din Franta. Rezultatul – intr-o mare proportie- nu s-a datorat unor promisiuni ultrapopulare. Analistii politici stiu asta.
Apoi: in articol s-a trecut – la un moment dat- in off topic: proprietatea sau procrearea, de exemplu, au fost aduse in discutie supralicitand subiectul.
Si: nu cumva largirea drepturilor omului a fost o initiativa mai degraba populista decat una necesara?!
O astfel de eroare (cu sau fara ghilimele) NU mai poate fi modificata. Un drept odata castigat nu mai poate fi restrans.
Paranteza. Istoricii, dar nu numai ei, s-au intrebat cum de au disparut unele civilizatii: bunaoara cea incasa sau romana. Nu cumva pentru ca au facut oaresce greseli care au condus la autodistrugere?
Pe la „colturi” si pe soptite se face vorbire ca nu peste multa vreme configuratia populatiilor europene va suferi mutatii semnificative si fara putinta de intoarcere. Semnale sunt destule. Unul s-a petrecut pe „tacute” chiar in preajma Romaniei. Paranteza.
Churchil a avut dreptate. Dar nu a rezolvat problema. Asa cum nici Alexandru cel Mare nu a facut-o cu nodul gordian…
La final: oare un sistem imperfect (chiar!) nu poate fi imbunatatit?!
Am să iau la demontat acest comentariu incoerent, bucată cu bucată:
„Voi incerca un exercitiu de avocat al diavolului (cu sau fara ghilimele).
Mai intai o fraza legata de alegerile din Franta. Rezultatul – intr-o mare proportie- nu s-a datorat unor promisiuni ultrapopulare. Analistii politici stiu asta.”
Nu eu am afirmat asta, ci cei care doresc să restrângă dreptul de vot.
„Apoi: in articol s-a trecut – la un moment dat- in off topic: proprietatea sau procrearea, de exemplu, au fost aduse in discutie supralicitand subiectul.”
Nu e niciun off-topic sau supralicitare, s-a încercat în trecut și, o dată precedentul creat, se mai poate încerca. Așa cum spune titlul, așa începe fascismul.
„Si: nu cumva largirea drepturilor omului a fost o initiativa mai degraba populista decat una necesara?!”
Necesară cui? A dat cineva din traistă sau s-a ajuns pe parcursul a 200 de ani la asta?
„O astfel de eroare (cu sau fara ghilimele) NU mai poate fi modificata. Un drept odata castigat nu mai poate fi restrans.”
Exact asta spuneam eu, deci hotărâți-vă dacă sunteți sau nu de acord cu conținutul articolului.
„Paranteza. Istoricii, dar nu numai ei, s-au intrebat cum de au disparut unele civilizatii: bunaoara cea incasa sau romana. Nu cumva pentru ca au facut oaresce greseli care au condus la autodistrugere?”
Și care-i legătura cu articolul?
„Pe la “colturi” si pe soptite se face vorbire ca nu peste multa vreme configuratia populatiilor europene va suferi mutatii semnificative si fara putinta de intoarcere. Semnale sunt destule. Unul s-a petrecut pe “tacute” chiar in preajma Romaniei. Paranteza.”
Vreți să fiți mai explicit?
„Churchil a avut dreptate. Dar nu a rezolvat problema. Asa cum nici Alexandru cel Mare nu a facut-o cu nodul gordian…”
Churchill n-a vrut să rezolve problema, pentru simplul fapt că știa că nu poate fi rezolvată. A avertizat doar împotriva utopiilor.
„La final: oare un sistem imperfect (chiar!) nu poate fi imbunatatit?!”
Ba da, dar depinde ce înțelegeți prin „îmbunătățit”. La urma urmei și fasciștii și comuniștii sau azi islamiștii vor îmbunătățiri.
Ca ati dorit sa-mi demontati comentariul nu ma deranjeaza. Cu atat mai mult cu cat mi-am asumat un rol ingrat; nu din spirit de carcotas cat pentru a inchega un dialog pe o tema – totusi actuala!!! – lansata de un Churchill care a fost mai putin un personaj politic cat un puternic om de stat la UK la vremuri de razboi.
In schimb resping hotarat ca al meu comentariu este unul incoerent (poate a fost prea comprimat dar, deh!, timpul este limitat). Cel mai probabil v-ati grabit sa dati un raspuns – demolator…- fara a adasta asupra celor scrise.
„La urma urmei și fasciștii și comuniștii sau azi islamiștii vor îmbunătățiri.”
Nu sunt de acord. Cei enumerati, pur si simplu, si-au impus ideologiile pe care le credeau/voiau a fi perfecte; ceea ce e cu totul altceva.
Nu sunt de profesie automatist sau cibernetician pentru a ma putea explica mai bine dar spun doar atat: un sistem incapabil de autoreglare va sfarsi prost.
Restricţionarea sau blocarea accesului la urne al „analfabeţilor, neinstruiţilor şi ignoranţilor” prin „un test grilă cu un set minim de întrebări politice şi sociale care sa dovedească minime cunoştinţe, interes şi înţelegere a problemelor politice, economice şi nevoile comunităţii(??)” este într-adevăr o aiureală, măcar pentru faptul că ar constitui o încălcare a libertăţii de conştiinţă: statul n-are ce să se intereseze de nivelul – de instruire, politic, cultural, etc. – al cetăţenilor. Asta nu înseamnă însă că nu ar exista nici un fel de probleme cu dreptul de vot – fie el universal sau nu.
Argumentul principal pe care îl aduceau adversarii dreptului de vot universal era, de fapt, că cei mai puţin înstăriţi vor vota – perfect democratic – să ia banii celor mai înstăriţi. Nu neapărat direct şi brutal, prin confiscare, ci indirect, de exemplu prin tot felul de scheme de redistribuire. Pericolul – unii l-ar numi avantaj 😉 – era şi este însă foarte real. Votul cenzitar a fost o soluţie larg utilizată, dar este iluzorie, pentru că orice venit ai avea, există alţii cu venit şi mai mare, de la care ai mai putea ciupi câte ceva…
Redistribuirea averilor şi a veniturilor nu este însă singurul efect negativ posibil al votului. Prin vot, o majoritate de 50% plus unu ar avea căderea să suprime şi alte drepturi fundamentale, de exemplu dreptul la viaţă; s-a mai întâmplat – toată lumea ştie că atenienii au votat democratic condamnarea la moarte a lui Socrate (circa 450 î.e.n.) pentru că nu le-a plăcut ce propovăduia acesta. Mai aproape de zilele noastre – avem regimuri genocidare care au ajuns la putere pe cale legală, democratică.
Deci dreptul la vot şi alegerile nu sunt un criteriu esenţial pentru evaluarea unui regim. Valoarea şi semnificaţia alegerilor şi a dreptului la vot în viaţa politică depind de contextul politic. Ele înseamnă ceva pozitiv numai dacă există: libertatea cuvântului, libertatea de asociere (în partide politice, de exemplu), si – extrem de important – un număr de drepturi individule esenţiale inalienabile. Prin inalienabile înţeleg faptul că nici un fel de majoritate electorală nu le poate restrânge sau confisca. Printre acestea enumăr pe cele esenţiale: dreptul la viaţă, libertate şi proprietate.
Cuvântul „democraţie” înseamnă, etimologic, puterea poporului şi este automat asociat cu dreptul de vot: dacă oamenii au drept de vot totul este OK şi nu ne mai putem dori nimic mai mult! Am văzut că o problemă există totuşi. Însă există situaţia când alegeri există, dar sunt pur formale; marea majoritate a statelor din lume – peste 2/3 din statele membre ale ONU – sunt în această situaţie, adică sunt în fapt dictaturi.
Chiar şi în cazul când există alegeri libere, libertatea cuvântului şi de asociere (partide politice), trebuie văzut ce anume poate constitui obiect al votului, adică ce putere are majoritatea asupra minorităţilor, şi în special asupra libertăţilor individului. Dacă poporul are toate puterile, fără limite, societatea respectivă poate aluneca spre dictatură, dictatura majorităţii, care nu este cu nimic mai bună decât cea a unui dictator. Din contră. Dacă asta se va întâmpla sau nu, depinde de mentalitatea dominantă şi de hazardul apariţiei unui demagog „carismatic”.
Doctrina europeană actuală este că limita este stabilită de obligaţia de a proteja minorităţile, iar ideea redistribuirii este înrădăcinată adânc în mentalităţi, cu variaţii de la o ţară la alta (variaţie care este cauza crizei instituţionale actuale a UE). Nu oricine va avea norocul să fie recunoscut ca minoritate, numai cei care sunt mulţi şi/sau gălăgioşi.
Doctrina americană tradiţională este cu totul alta. Autorii Constituţiei americane („Founding Fathers”, „părinţii fondatori”, cum sunt numiţi), oameni foarte cultivaţi şi profunzi, au pornit de la ideea că funcţia statului („government”) este să garanteze cetăţenilor securitate şi convieţuirea paşnică: cetăţenii renunţă să-şi facă singuri dreptate şi delegă statului această funcţie esenţială. Contra celor care îşi fac singuri dreptate, sau exersează violenţa sau fraudează, există Codul Penal. Pentru ca statul însuşi să nu abuzeze de puterea sa, există un document numit Constituţie, care enumeră exact ce are drept sa facă statul, specificând că nu are dreptul să facă nimic altceva („enumerated powers”). Instituţiile statului – legislativul (congresul), executivul (Preşedintele) şi judiciarul – sunt definite în aşa fel încât să se controleze şi să se restrângă reciproc („checks and ballances”).
Pentru a împiedica statul să restrângă libertăţile individuale, Constituţia a fost completată cu o listă a celor mai importante drepturi intangibile („Bill of Rights”, sau Amendments, sau „Declaraţia Drepturilor”). Statul este conceput ca fiind în serviciul cetăţenilor, care îl împuternicesc să exercite în numele lor anumite funcţii bine stabilite.
Primul amendament începe aşa:
iar al nouălea zice:
Deci legislatorului i se interzice să legifereze în domeniul libertăţilor individuale, a căror enumerare nu este limitativă. Interdicţia înseamnă că acele drepturi sunt inalienabile. Deci oamenii au toate drepturile, iar statul este strict limitat. Din contra, tipic pentru Constituţiile statelor europene este enumerarea limitativă a drepturilor, iar enunţurile drepturilor specifică că legi ulterioare vor preciza conţinutul acestor drepturi. Deci: Dumnezeu cu mila! nu există nici o garanţie pentru viitor. În afară de asta, în constituţiile europene se specifică „îndatoriri” ale cetăţenilor, ceea ce pune statul deasupra cetăţenilor.
„Părinţii Fondatori” au gândit sistemul american ca fiind o republică limitată („limited republic”), adică cu atribuţii strict limitate la categoriile amintite mai sus. Varianta unei democraţii a fost explicit respinsă în urma unor intense discuţii între fondatori, pentru motivele schiţate mai sus („Federalist Papers” şi „Anti-Federalist Papers”, colecţii de peste 150 de articole polemice pe teme constituţionale, anul – circa 1787).
În prezent, protecţia cetăţenilor faţă de abuzurile statului a fost mult slăbită. În particular, pe parcursul ultimilor 100-120 de ani, Congresul a început să legifereze în domeniul relaţiilor economice între indivizi, lucru care nu e prevăzut în Constituţie. „Părinţii Fondatori” trebuie să se fi întors în mormintele lor aflând de înfiinţarea Băncii Centrale (Federal Reserve, 1913) şi dreptul acordat politicienilor ca prin acesta să manipuleze moneda pentru a-şi satisface clientela electorală. De exemplu: în perioada 1800-1913: deflaţie 40%, 1913-2011: inflaţie 2’200%. La fel şi cu măsurile de „încurajare” a statului pentru accesul la proprietate în domeniul imobiliar, care au dus la criza din 2008.
Deci chestia cu democraţia este ceva mai subtilă şi mai complicată şi, în funcţie de ce înţelegem prin acest cuvânt, pot fi formulate obiecţii perfect valide contra acestei forme de guvernământ, fără ca autorii lor să se fi făcut neapărat vinovaţi de fascism.
În legătură cu fascismul: Restângerea dreptului de vot în Germania nu a avut un mare rol asupra evoluţiei acesteia: alegerile care au adus nazismul la putere au fost perfect democratice şi fără restricţii. La fel, prevederile din Constituţie care i-a permis lui Hitler să-şi atribuie toate puterile, să suspende Constituţia, partidele şi toate drepturile, au fost votate şi ele în cel mai democratic mod, şi anume încă de pe vremea foarte democraticei Republici de la Weimar.
O categorie de ţări în care dreptul de vot a fost sever restrâns sunt URSS şi ţările comuniste. Constituţiile sovietice din 1918 şi 1924 exclud explicit de la vot: „clasele exploatatoare”, care includ şi pe ţăranii cât de cât înstăriţi, precum şi „indivizi şi grupuri care ar putea („ar putea”!!) folosi dreptul de vot în detrimentul intereselor revoluţiei”. Etnii întregi au fost private în URSS de drept de vot.
Aşa că, din punctul de vedere al limitării dreptului la vot, ţările comuniste sunt un exemplu mult mai pregnant de restrângere masivă a acestuia decât Germania nazistă. De fascismul italian şi spaniol/portughez nu m-am interesat.
Domnule Constantin V.( Constantin al cincilea?), comentariul dumneavoastra nu prea are legatura cu articolul, care se numeste „Uite asa incepe fascismul”. A restrange dreptul de vot pe criterii de inteligenta, grad de educatie, avere in secolul al XXI-lea este o masura care miroase a fascism si ca atare trebuie combatuta fara menajamente. No ifs, no buts.
„…Churchill care a fost mai putin un personaj politic cat un puternic om de stat la UK la vremuri de razboi.” falsitatea acestei afirmatii este data de faptul ca Churchill a fost politicianul prin excelenta – deputat timp de 62 de ani, 1900 – 1922 si 1924 – 1964, prim ministru de doua ori 1940 – 1945 si 1951 – 1955, ocupant al celor mai importante pozitii ministeriale – ministru de finante, ministrul aprarii, ministru de interne, primul lord al amiralitatii, atat pe timp de pace cat si pe timp de razboi. A fost un combatant al totalitarismului, atat a celui comunist (ca ministru de razboi a militat, fara succes, in 1918 – 1919, in favoarea unei interventii militare impotriva regimului bolsevic al lui Lenin, dar s-a opus premierul vremii David Lloyd George) cat si al celui fascist. Ca atare, cred ca atasamentul sau fata de democratie nu poate fi pus la indoiala, iar realismul sau cand a fost confruntat cu diverse utopii politice este remarcabil si azi.
Nu trebuie sa fiti automatist sau cibernetician ca sa va exprimati coerent, trebuie sa nu va abateti de la tema articolului, atata tot.
Cat priveste democratia, parafrazandu-l pe Churchill, a fost singurul sistem care a reusit sa se autoregleze. Ca majoritatea oamenilor nu pot pricepe ca un sistem perfect e o iluzie, asta e intr-adevar o problema si in fapt aici isi au originea sistemele totalitare. Eu unul nu voi accepta niciodata sa cautionez experimente de tipul acelora care au sfarsit cu sute de milioane de victime. Iar restrangerea dreptului de vot pe criteriile sus mentionate e un pas pe care nu sunt dispus sa-l tolerez.
Asta imi aduce aminte de donarea de organe. In tarile in care trebuie sa te inscrii sint foarte putini donatori (Germania 12%). In tarile in care esti considerat donator si poti depune cerere sa fi exclus sint foarte multi (Austria 99.98%, tari cu cultura apropiata).
Oare de ce nu trebuie sa te inscrii la vot?
@ Constantin V. Nu vă mai inflamați inutil pe comentariile, facute de Petru Clej, plus valoristul acestui forum, cum se autointitulează. Obișnuiți-vă cu ideea că ceea ce scrie Petru este totdeauna bun, cinstit și adevărat, nu admite comentarii și trebuie premiat. Într-un cuvînt, linișitiți-vă, dacă v-a luat în tărbacă Petru al nostru, e – în general – de bine.
Domnule Sorin Paliga, sunt in totalitate de acord cu dumneavoastra. Totusi nu inteleg de ce acest om a mai permis asa-numitele „ecouri”, care pe toate celelalte forumuri se numesc pur si simplu comentarii. Insusi acest termen de „ecou” mie imi da impresia ca limiteaza autorul de a da un comentariu rational si subiectiv, ci mai degraba asteapta o opinie de perfecta rezonanta cu textul.
Ei, comentariile/ecourile s-au încheiat de mult, iar dl Clej a tăcut, nu are rost să mai dezgropăm chestiunea.