Într-o altă viaţă eu am fost cal!
Şi bunica îmi spunea mereu:
“nu mai alerga atâta, mânzule!”
Se pare că o oboseau al naibii, cursele mele
Prin curtea împrejmuită de salcâmi…
Coama în vânturile câmpiei
Şi eu, eu un cal năzdrăvan,
Mai năzdravan decât toţi caii năzdrăvani
De pe lume!
Din păcate,acum sunt doar om.
Calul năzdrăvan din mine a murit de mult!
Nici măcar amintirea lui nu mai e vie…
E ca o poză în sepia, pe care vremea
A făcut-o de nerecunoscut.
Uneori,în oglinda în care mă privesc,
Văd hergheliile de cai sălbatici,
Ieşind din Fluviu
Şi urcând în goană sălbatică,
Dealurile prăfuite ale Mazepei…
Un nechezat uşor îmi răscoleşte amintirile
Şi mă aduce îndărătul oglinzii.
…e ceva extraordinar de nazdravan poemul, chiar daca-i numai nostalgic si reminiscent… imi vine sa chiui de bucurie si sa-l incalec (calul , nu poemul)… In ori ce caz, multumiri si felicitari. La multi ani!