Mi s-au cuibărit vrăbiile în păr.
Stau înghesuite sub pălăria din paie.
Ce dacă gândul mi-e numai la tine?
Lor le e foame.
Nu înțeleg freamătul verde din jur.
Era gata-gata să mă răstorn din hamac.
În mintea mea e doar ciripitul zburătoarelor flămânde.
De când te-ai cățărat în tren, pe tampoane,
Am intrat în panică, am un gol în stomac.
Nu mai am răbdare până dimineață,
Să alung vrăbiile, să alerg după tine.
Doctorul vine abia la amiază.
Am timp să mă spăl, să mă-mbrac,
Să m- așez liniștit la fereastră,
Să îl aștept.
„Vine doctore, vine!”
… vine doctoru, vine, da nu stiu daca-i bine… parca lipseste ceva, nu stiu exact ce, dar ceva care sa lamureasca daca vrabiile au ciugulit tot ce-au gasit in crestetul incalcit, sau au mai lasat ganduri, idei, simtaminte aciuite printre circovolutiuni ferecat tainuite… nu stiu…