ACUM.TV

Trec din când în când pe lângă Bush House, în centrul Londrei. Clădirea a fost timp de 70 de ani sediul BBC World Service, care la apogeul gloriei sale avea 3000 de angajaţi şi transmitea în 47 de limbi, printre care şi limba română. Am lucrat în serviciul român timp de 38 de ani, până la 1 august 2008, când vocile redactorilor săi din Londra şi Bucureşti s-au auzit pentru ultima oară.

Nu doresc să mai amintesc în detaliu ce a reprezentat serviciul român BBC pentru ascultătorii săi de-a lungul istoriei sale de 69 de ani (1939-2008). Sunt lucruri bine ştiute: ştirile exacte din timpul celui de al doilea război mondial, informaţiile privind abdicarea forţată a regelui Mihai, evoluţia ”democraţiei populare” în ţările ocupate, coborârea Cortinei de Fier în Europa, revoltele de la Berlin (1953), din Polonia şi Ungaria (1956) ridicarea zidului de la Berlin şi aproape 30 de ani mai tîrziu demolarea lui, etc., etc. Mai sunt o mulţime de oameni în România care au ascultat aproape cu religiozitate emisiunile BBC pe unde scurte, deci nu în condiţii prea bune, ca să capete informaţii sigure, nepărtinitoare, într-in limbaj civilizat, fără accente de superioritate faţă de ascultători.

Ce nu ştiu însă mulţi, este cum a funcţionat BBC World Service şi cum continuă să funcţioneze acum cu serviciile care au mai rămas, în noul dău sediu. În primul rând, el este finanţat de Ministerul de Externe, care decide în ce limbi să transmită şi durata emisiunilor zilnice. La atât se limitează rolul guvernului. Ce se transmite, ordinea priorităţilor în cadrul emisiunilor, etc., toate acestea intră în atribuţiile conducerii fiecărei secţii. În şedinţele editoriale zilnice se aleg temele ce urmează să fie tratate şi se împart sarcinice. Redactorul ştie deci ce are de făcut în ziua respectivă. Nu i se spune şi cum. Asta ştie el singur. S-a pus adesea întrebarea ”care este de fapt linia BBC?”. Răspunsul este că BBC nu are nici o ”linie”. Unii spun că ”linia BBC este cea pe care cred ascultătorii că o are”.

Pe la începutul anilor 70, când eram un proaspăt redactor în serviciul român, l-am întrebat pe Anatol Goldberg, unul din fondatorii serviciului în limba rusă şi, pe atunci, comentator şef al serviciilor est europene, dacă BBC face propagandă. ”Bineînţeles Dorian”, mi-a răspuns el. ”Totul în lumea asta este propagandă. Când faci un compliment soţiei tale tot propagandă este, vrei ceva de la ea. Diferenţa constă în genul de propagandă pe care îl faci. BBC face propagandă bună, în favoarea libertăţii, a statului de drept, a drepturilor omului, a păcii. Prin contrast, Moscova, şi nu numai ea, face propagandă proastă, în favoarea unui sistem care a făcut milioane de victime şi care îşi ţine cetăţenii la cheremul arbitrariului, într-o stare de teamă perpetuă, fără drepturi şi fără libertate”.

Deci aceasta se poate spune că a fost şi este în continuare linia BBC. Corporaţia prefera pe vremuri să angajeze oameni care nu avuseseră înainte de-a face cu presa. Dorea să-i formeze ea însăşi, prin numeroasele cursuri de jurnalism la care erau trimişi în primii ani noii angajaţi şi cărora li se întipăreau în minte valorile BBC.

Şi aceste valori s-au dovedit vitale, mai ales după decembrie 1989, când din birourile de la Londra am fost trimişi în România să relatăm pentru prima oară ”de la faţa locului”. Am făcut atunci cunoştinţă cu ziarişti din România, care în trecut fuseseră nevoiţi să scrie numai ce era pe placul partidului. Unii dintre ei s-au adaptat repede dar tot nu ştiau ce înseamnă scrupulozitatea în difuzarea informaţiilor. Apăreau nenumărate reportaje scrise ”după ureche”, erau formulate acuzaţii împotriva unor oameni cărora nu li se acorda ”drept de apel”. La conferinţe de presă vedeai o mulţime de fetişcane ”reportere”, pline de importanţa titlului, care nici nu cunoşteau subiectele ce urmau a fi tratate. (În 1992, chiar înaintea unei conferinţe de presă dată de un reprezentant de seamă al guvernului, un adjunct al acestuia a venit la mine şi m-a rugat în şoaptă să-i pun şefului său o anumită întrebare legată de posibila adreare a României la NATO. ”Întâmplător este exact una din întrebările pe care voiam să le pun”, am răspuns eu. ”Dar ce trebuie să recurgeţi la rugăminţi de genul ăsta?”, ”Pentru că altfel riscăm să nu se pună decât, ca de obicei, tot felul de întrebări triviale”, mi-a răspuns el. Şi avea dreptate. Observasem şi eu acest fenomen la alte conferinţe de presă. Iar radioul şi televiziunea naţională, care aveau totuşi o anumită ţinută, făceau jocul puterii, indiferent care era ea.

Nici nu este de mirare că emisiunile BBC au devenit din ce în ce mai ascultate, mai ales că începuseră să fie retransmie pe FM în toată ţara, de o reţea din ce în ce mai mare de posturi locale. Dar, datorită în parte şi Şcolii de jurnalism BBC, tot mai mulţi ziarişti din România au început să urmeze exemplul redactorilor BBC, şi existau, spre sfârşitul anilor 90, câteva publicaţii serioase, demne de încredere. Dar cam tot pe atunci începuse şi ”cadrilul” achiziţiilor şi vânzărilor de publicaţii. Apăruseră magnaţii presei care prin publicaţiile şi posturile lor de televiziune îşi promovau interesele comerciale sau îşi atacau adversarii. În aceste condiţii era imposibilă menţinerea imparţialităţii jurnalistice. Cine plăteşte cimpoierul îi comandă ce să cânte, spune un vechi proverb scoţian (”He who pays the piper calls the tune”). Or, ca să faci ziaristică astăzi în România, trebuie să alegi pe cine serveşti. Foarte puţini fac ”artă pentru artă”. Majoritatea fac ”artă cu tendinţă”. Şi atunci mă întreb: din acest punct de vedere se deosebeşte jurnalismul de astăzi de cel din timpul lui Ceauşescu? În definitiv s-a schimbat doar tendinţa. Întrebarea mi-a venit în minte acum câteva zile, trecând din nou pe lângă Bush House. Şi m-am gândit, cum ar fi fost dacă BBC ar mai fi transmis şi acum în limba română? Ar mai fi fost ”fereastra deschisă către lume” cum a numit-o un ascultător care ne-a implorat în vara lui 2008 să nu o închidem? Sau atâţia alţii care ne-au scris în acele zile:

Odata cu BBC Romania dispare etalonul dupa care judec profesionalismul restului presei romanesti.
Tiberiu Cristea

BBC nu este numai un post de informare de calitate ci in primul rand un etalon. Din pacate presa romana nu este suficient de matura ca sa te poti lipsi de repere ca BBC. Rigoarea si subtilitatea gandirii anglo-saxone pe care atat de discret dar cu eficacitate ati adaptat-o pe intelesul ascultatorului roman, ne-a ajutat in formarea unui anume discernamant. Ma tem ca generatiile viitoare vor fi private de acest tip de discernamant.
Gheorghe Negulescu, Cluj

Este o pierdere foarte grea pentru noi toti. Practic nu imi pot imagina cum va suna radioul romanesc dupa 1 August. Probabil ca nu vom mai avea repere. Oricum, va multumesc!
Cezar Nicoleanu, Bucuresti

Cu parere de rau trebuie sa spunem ca este singurul post de stiri credibil din Romania. Este inacceptabil ca in Romania de azi sa existe un singur post de stiri care sa difuzeze in mod obiectiv si cu profesionalism stirile. Vom ramane cu posturi care tolereaza mahalaua. Ne cramponam ca nu stiu care, la bautura, ii da altuia cu parul in cap, dar nu vorbim despre lucruri mult mai grave, cum sunt incalcarea drepturilor omului, probleme cu care se confrunta intrega lume si care ne afecteaza si pe noi. BBC este singurul post unde am auzit discutandu-se despre astfel de probleme. Pacat, este ca si cum nimanui nu-i mai pasa de noi, ne lasa cu „stirile noastre de la ora 5”.
Andreea, Bucuresti

Mă întreb însă: unde ar fi fost serviciul român BBC astăzi? Ar fi umplu el, fie şi parţial, golul lăsat de închiderea Radio România cultural? Ar fi putut concura pentru atenţia oamenilor cu Realităţile, Antenele şi altele ca ele? Pentru că noi nu ne exprimam opiniile personale. Reflectam în emisiunile noastre cât mai multe puncte de vedere diverse, invitând ascultătorul să-şi formeze propria opinie. Noi nu spuneam nimănui cu cine să voteze. Intervievam pe toţi candidaţii în alegeri şi rămânea ascultătorului să decidă cu cine va vota. Noi nu boicotam niciun politician acordând altuia timp nelimitat la microfon. Nu eram poate foarte amuzanţi pentru că nu luam pe nimeni ”în bîşcălie”. Să fie cuprinşi oare atâţia români de o formă de lenevie cerebrală încât să se lase aproape hipnotizaţi de publicaţii şi posturi de televiziune care, în cel mai bun caz, trivializează totul, iar în cel mai rău, le înegurează minţile, călăuzindu-i acolo unde vor ele? Am fi pierdut oricum competiţia? Sau, aşa cum s-a exprimat un prieten din Bucureşti, închiderea BBC în limba română a fost, din punctul de vedere al multor români, o ”greşeală amarnică”?

(Ultima emisiune a postului de radio BBC în limba română, ”Adio BBC” , poate fi ascultată aici)

Acest articol a fost publicat duminică, 14 octombrie 2012 la rubrica Istorie si actualitate.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.