Lumină

Uncategorized

Lumină

 

Lumina adunată

în cutii de conservă

ruginite pe margini

în care a rămas ca un mîl

ca un lest scurs din lucrurile trecute întunericul

amestecat cu pete de ulei

şi resturi de mîncare:

lumină adunată în stive

zăcînd pe marginea trotuarului

în aşteptarea unei ploi

mereu întîrziate

care să cureţe praful

şi murdăria depusă pe lucruri

a unei ploi ce se aude

picurînd peste veacuri

 

lumina adunată în cutii de conservă

prelingîndu-se în tăcere pe margini

şi pe fundul de tablă ruginit

un melc alături de un păianjen de apă

purtînd pe cap o coroană

cu toate însemnele Domnului…

mişcă din corniţe

ca un ceas cu nenumărate ace…

despărţind secundele

de orele scurse şi de cele care ne-au mai rămas…

 

…Crezi tu că va veni

chiar ceasul din urmă?

Atunci de ce numeri clipele?

De ce le înghesui una în alta,

de ce le scazi şi le aduni

înghesuindu-le una în alta

asemenea unor tuburi dintr-un ochean

ce intră unul în interiorul altuia

odată ce la capătul timpului

nu există nici o lentilă care să apropie

sau să îndepărteze

materia împrăştiată în spaţiu

atom cu atom

moleculă cu moleculă,

ca să aduni amintirile

care se risipesc

în vînt odată cu ultimul

zvîcnet, odată cu ultima răsuflare?

 

De ce taci,

de ce te adînceşti în gînduri,

de ce cu mîinile tremurînde

îţi aprinzi o ţigară

şi scuturi scrumul în gol

lipindu-ţi degetul arătător de retină,

ca să poţi vedea mai bine

îngerul orb ce-şi acordează vioara

din raze de lumină ?…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top