caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Alegeri



 

Cum au loc duminică alegerile locale?

de (21-5-2008)
La Bucureşti afişele electorale au dimensiuni mariLa Bucureşti afişele electorale au dimensiuni mari

Pe data de 1 iunie sunt chemaţi la urne cetăţenii români cu drept de vot precum şi cetăţenii statelor Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României.

Cetăţenii români trebuie să facă dovada că şi-au stabilit reşedinţa pe raza circumscripţiei unde votează cu cel puţin trei luni înainte de alegeri.

Electoratul va alege primarii, consiliile locale, consiliile judeţene şi, în premieră, preşedinţii consiliilor judeţene.

Astfel, toţi alegătorii vor trebui să depună în urne patru buletine de vot, cei de la Bucureşti votând ca şi până acum primarul general şi consiliul general, primarul de sector şi consiliul de sector.

Cetăţenii statelor Uniunii Europene cu domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul de a candida şi de a fi aleşi consilieri locali şi judeţeni, potrivit normelor UE aplicate deja la alegerile europene din noiembrie 2007.

Pentru consiliul local şi judeţean este utlizat votul de listă, cu reprezentare proporţională şi prag de 5% pentru partide şi alianţe politice.

Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene sunt aleşi prin scrutin majoritar uninominal.

Este declarat ales din primul tur candidatul care întruneşte majoritatea voturilor valabil exprimate, în caz contrar organizându-se peste două săptămâni un al doilea tur de scrutin între primii doi clasaţi, fiind declarat ales candidatul care obţine cele mai multe voturi.

Alegerile sunt valabile indifferent de procentul participării la vot în circumscripţia respectivă.

Urnele se deschid la ora 7 şi se inched la ora 21, preşedintele secţiei de votare având obligaţia încheierii numărătorii voturilor în termen de 24 de ore de la închiderea urnelor.

Test electoral

Alegerile locale au loc cu numai şase luni înaintea alegerilor parlamentare şi de aceea el pot fi considerate un test în vederea primului scrutin general decuplat de cel prezidenţial.

Ȋn trecut, când votul de la consiliul judeţean era practic identic u cel de la parlamentare – proporţional de listă la nivelul judeţului şi municipiului Bucureşti – totalul pe ţară la acest tip de scrutin era un indicator extrem de relevant.

Acum patru ani, Alianţa DA-PNL-PD a obţinut 33,8%, PSD 32,7%, PRM 9%, PUR 6% şi UDMR 5,5%.

Rezultatul de la parlamentarele din toamnă a fost PSD-PUR 37%, PNL-PD 32%, PRM 13%, UDMR 6%.

Acum, sistemul electoral s-a schimbat, votarea făcându-se la parlamentare în colegii uninominale, dare reprezentarea în parlament rămâne proporţională la nivelul scorului înregistrat de partide pe ansamblul ţării.

Un indicator la alegerile locale ar putea fi totalul pe ţară al voturilor pentru preşedinţii conisiliilor judeţene şi primarului general al Capitalei.

Dar acest indicator nu e prea bun, pentru că scrutinul este majoritar uninominal cu două tururi, în timp ce în toamnă se votează într-un singur tur, iar la locale există o singură circumscripţie – întreg judeţul sau Municipiul Bucureşti, în timp ce în toamnă fiecare judeţ va fi împărţit în cel puţin două colegii pentru Senat şi cel puţin patru pentru Camera Deputaţilor.

Ȋn perioada alegerilor locale la primul tur mă voi afla în România. Cititorii îmi pot pune întrebări cu privire la desfăşurarea campaniei şi a scrutinului pe e-mail, la petru.clej@btinternet.com sau pe Skype la petru.clej.

Ecouri

  • Munteanu Mircea: (21-5-2008 la 00:00)

    Felicitari pentru tema!

    Cum este o lege noua, este important ca electoratul sa cunoasca problemele practice.

    Nu prea am vazut alti ziaristi sa faca acest lucru.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mai puţini est-europeni vin la muncă în Marea Britanie

Autorităţile britanice au acordat în 2007 cetăţenia Regatului Unit unui număr record de 164635 de persoane. Potrivit altor datelor prezentate...

Închide
18.216.104.106