Am primit o misiva electronica din Germania de la cativa fideli cititori. Editorialul lui Stefan Maier din editia anterioara a starnit nu numai stari nostalgice, emotii la un pahar de aducere aminte a celor ramasi in tara si trecuti in nefiinta, ci si intrebari legate de ruptura dintre lumea diasporei si cea din tara.
Inca in perioada comunismului zeci de familii din Transilvania, plecate in Germania se preocupau de soarta mormintelor parintilor, ale bunicilor trimitand bani in tara pentru ingrijirea locurilor de destinatie finala, iar dupa 1989 revin periodic sa depuna o floare in memoria celor dragi.
Durerea pierderii familiilor se amplifica pentru noi, toti cei plecati din Romania, doare departarea.
Doare ca lucrurile nu se aseaza in ordinea societatii mai izbutite.
Odata am intalnit o batrana de la tara vanzand flori in fata garii din Sibiu. Am intrat in vorba cu ea, i-am cumparat cateva buchete doar in ideea sa-i fac safteaua. Din multele cuvinte, episoade enumerate mi-a ramas impregnata amaraciunea destramarii familiei, a satului nu ca spatiu mioritic-idilic, ci ca un nucleu ancestral tipizat pe increngaturi familiale, traditii si legi nescrise.
– Dragu’ lu tanti, cand mama si tata mor, fratii si surorile nu mai au unde merge impreuna, nimeni nu-i mai uneste. Vor pleca care incotro, si chiar se vor invrajbi… Cei fara parinti nu se vor mai intoarce la casa parinteasca, la strada copilariei.
M-au induiosat randurile celor doi tineri crescuti in Germania, semnatarii scrisorii electronice. Au revenit in tara, invitati la o nunta. Au lasat petrecerea pentru ceva timp. S-au deplasat la mormintele bunicilor sa cinsteasca memoria unor oameni minunati – o fosta profesoara de pian si un fost ofiter in armata regala.
Pentru unii, imbuibati in ignoranta, nepasare ar parea deplasat gestul florii lasate pe piatra funerara, si sarbatorirea celor plecati dintre noi.
Ma intreb daca beizadelele parvenitilor ce in numele idealurilor politice inselate, se opresc intr-un moment de reculegere, de convorbire cu ei insisi cand nu respecta trecerile de pietoni, cand isi petrec noptile prin cluburi, in zaiafeturi. O parte dintre acesti oameni ne acuza pe noi, cei din afara tarii ca uitam de tara, de iarba verde de acasa. Si cand te gandesti ca toti acesti pokemoni se trag si ei din aceleasi prispe cu vedere la plaiul strabun.