În 2012, ca în fiecare an bisect, alegătorii din Statele Unite îşi vor alege preşedintele, în paralel cu Congresul federal, pe care-l aleg din doi în doi ani.
În fapt, pe 6 noiembrie – prima zi de marţi după prima zi de luni în noiembrie (marţi 1 noiembrie nu au loc alegeri, ci doar pe 8 noiembrie), aşa cum prevede Constituţia – cetăţenii cu drept de vot vor alege Colegiul Electoral şi acesta la rândul său va alege preşedintele şi vicepreşedintele pe data de 17 decembrie, voturile fiind numărate pe 6 ianuarie anul viitor, preşedintele ales urmând a-şi prelua funcţia pe 20 ianuarie 2013.
Colegiul Electoral este format din 538 de Mari Electori, aleşi de populaţia din fiecare stat şi din Districtul Federal Columbia – capitala federală – Washington DC.
Numărul de electori din fiecare stat este egal cu numărul de senatori (2) + numărul de reprezentanţi din Congresul Federal la care are dreptul acel stat. Acesta variază de la 55 pentru California, până la 3 pentru Alaska, Idaho, Vermont sau Wyoming. Washington DC are dreptul la trei mari electori.
Un candidat la preşedinţie şi colistierul său, candidat la vice-preşedinţie, vor obţine toţi electorii unui stat, dacă se situează pe primul loc la votul popular, cu două excepţii: în statele Maine şi Nebraska, cu 5, respectiv 4 electori, unde 2 mari electori sunt atribuiţi câştigătorului votului pe ansamblu în acel stat, iar ceilalţi 3, respectiv 2, sunt repartizaţi în funcţie de votul pentru candidaţii prezidenţiali din districtele electorale pentru Camera Reprezentanţilor în care sunt împărţite cele doup state (3, respectiv 2).
Marii Electori (persoane propuse de marile partide, Democrat şi Republican) se reunesc în prima zi de luni după a doua zi de miercuri din decembrie în capitalele statelor lor şi votează pentru preşedinte şi vicepreşedinte.
În unele state (în număr de 24) votul lor este obligatoriu, anume acelaşi cu cel popular, în alte state nu. În general, voturile din Colegiul Electoral coincid exact cu votul popular. Cea mai recentă neconcordanţă a fost în 2004, când un mare elector din Minnesota a votat pentru John Edwards, colistierul candidatului Democrat, John Kerry, învingător fiind George W Bush cu 286 – 251.
Cel mai strâns scrutin prezidenţial din ultimul secol afost în 2000, când George Bush l-a învins pe Al Gore cu 271 – 266, o mare electoare din Washington DC anulându-şi votul (care ar fi trebuit să-i fie dat lui Gore) în semn de protest pentru faptul că oraşul-capitală a Statelor Unite nu are reprezentare congresională. În 2000, ca de altfel şi în 1824, 1876 şi 1888, câştigătorul votului popular nu a fost şi câştigătorului votului în Colegiul Electoral, Bush având cu peste 500000 de voturi mai puţin (0,5%) decât Gore.
Acest sistem face ca rezultatul votului să fie decis de un număr mic de state, circa 10, “the swing states”, unde diferenţa dintre candidaţii celor două mari partide este mică.
În celelalte state, inclusiv în cele mai mari – California, Texas şi New York – competiţia este ca şi inexistentă, deoarece ele votează aproape la fiecare alegeri cu o majoritate confortabilă pentru unul sau altul dintre candidaţi. În ultimele trei alegeri, candidaţii Partidului Democrat au câştigat statele de pe coasta de vest şi cele din nord-est, iar cei ai Partidului Republican pe cele din centru şi sud.
Statele care au înclinat balanţa au fost Florida (29 de voturi în Colegiul Electoral) şi Ohio (18 voturi), de aceea acestea sunt cele mai des vizitate de cei doi candidaţi, preşedintele Barack Obama, candidat al Partidului Democrat şi Mitt Romney, candidat al Partidului Republican, care-şi concentrează şi spoturile electorale în aceste state.
Pentru a fi ales, un candidat trebuie să obţină majoritatea voturilor în Colegiul Electoral – minimum 270. De două ori în istorie, în 1800 şi în 1824, niciun candidat nu a obţinut această majoritate şi atunci alegerea a fost făcută, cum prevede Constituţia, de Camera Reprezentanţilor cu votul statelor, adică fiecare delegaţie a unui stat având un singur vot.
Tot pe 6 noiembrie, alegătorii vor reînnoi mandatele a 33 dintre cei 100 de senatori (aleşi pe 6 ani) şi toate cele 435 de mandate ale Camerei Reprezentanţilor.
Dacă cursa pentru Camera Reprezentanţilor nu prezintă niciun suspens, fiind aproape sigur că Partidul Republican îşi va păstra majoritatea cucerită acum doi ani, în Senat, unde Democraţii aveau în 2010 o majoritate de 53 la 47, situaţia e pe muchie de cuţit, mai ales că partidul preşedintelui are de apărat 23 din cele 33 de mandate supuse realegerii.
Senatul este esenţial în arhitectura puterii de la Washington, aprobând toate numirile la nivel federal făcute de preşedinte, şi în cazul în care Republicanii ar cuceri puterea şi în camera superioară, ar putea bloca practic acţiunea guvernamentală a unui preşedinte Obama reales.
Tot pe 6 noiembrie vor fi alegeri de guvernator în 11 state (opt deţinute de Democraţi şi trei de Republicani) , pentru 86 din cele 99 de legislative ale celor 50 de state (Nebraska are parlament unicameral) şi pentru numeroase alte funcţii elective la nivel de stat şi local.