Statuia lui Ștefan cel Mare la Chişinău un simbol al românismului (sau moldovenismului?) pe aceste meleaguri
Un recent sondaj de opinie al Institutului de Marketing şi Sondaje (IMAS) Chişinău relevă un aspect interesant: proporţia în care sunt utilizate limbile în Republica Moldova.
La întrebarea “Care este limba pe care o auziţi cel mai des când…(http://www.facebook.com/photo.php?fbid=10151051618801333&set=a.345393871332.159648.345322991332&type=1&theater), situaţiile fiind: 1) mergeţi la piaţă; 2) mergeţi la magazin; 3) ascultaţi muzică; 4) vă uitaţi la televizor; 5) mergeţi la serviciu, procentul celor care răspund “limba moldovenească” scade de la 60% la prima situaţie la 24% la ultima situaţie, în timp ce limba rusă creşte de la 26% la 40% la categoria 4, excepţie fiind categoria 5, unde răspunsul “nu ştiu/nu răspund” reprezintă 54%. Limba română variază între 9% la 5) şi 17% la 4), fiind depăşită net, la fiecare categorie, de “moldovenească”.
La recensământul populaţiei din 2004, la categoria Populaţia după naţionalităţile de bază, limba maternă şi limba în care vorbeşte de obicei, 60% din cei recenzaţi au declarat “limba moldovenească”, 15% limba română şi 11% limba rusă.
Recensământul din 2004 se referă doar la teritoriul aflat sub controlul autorităţilor de la Chişinău, deci nu include teritoriul autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, unde vorbitorii de limbă rusă sunt majoritari.
Sondajul confirmă faptul că majoritatea cetăţenilor românofoni ai Republicii Moldova consideră că vorbesc limba “moldovenească”. Acest fapt nu înseamnă neapărat că aceeaşi proporţie consideră că e vorba de două limbi diferite.
Mulţi moldoveni, puţini români
Directorul IMAS Chişinău, Doru Petruţi, mi-a spus că în ceea ce priveşte naţionalitatea, în sondaje cei ce se declară “moldoveni” apar cu 78%, iar românii cu 3%, valori relativ constante şi asemănătoare acelor de recensământul 2004 – moldoveni 76%, români 2%.
Doru Petruţi locuieşte din 2005 la Chişinău (http://www.x-pert.md/)
Acelora care s-ar grăbi (în mod pavlovian) să-l acuze pe Doru Petruţi de “trădare” sau că ar fi “agent al Moscovei” şi alte bazaconii de felul acesta, le răspund că el este cetăţean român, stabilit din 2004 la Chişinău, unde conduce filiala locală a IMAS. L-am cunoscut personal şi ştiu că este un om de o integritate fără cusur.
Prima concluzie ar fi că românofonii de la est de Prut care se declară “moldoveni” şi susţin că vorbesc ”limba moldovenească” sunt majoritari. Nu trebuie făcută din asta o tragedie sau un motiv de acuzaţii neîntemeiate: este dovada unei identităţi foarte pronunţate, pe care ultimele două secole de istorie au consolidat-o şi pe care foarte puţini dintre cei din România şi în general din afara Republicii Moldova o înţeleg.
O a doua concluzie este faptul că limba rusă continuă să se bucure de o influenţă foarte importantă în Republica Moldova, mult peste procentul populaţiei care vorbeşte rusa ca limbă maternă. Este şi normal, nu doar datorită faptului că Moldova e o fostă republică sovietică, dar şi pentru că rusa este o limbă de largă circulaţie, mai ales în mass media şi acest lucru e imediat vizibil în sondaj şi mai ales se simte imediat când te afli în Republica Moldova.
Ce-i de făcut? După opinia mea trebuie încetată disputa cu privire la numele limbii: “moldoveneasca” nu e într-o situaţie unică faţă de română. E aceeaşi limbă, aşa cum engleza vorbită în Regatul Unit e aceeaşi cu cea vorbită în Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, etc., sau franceza din Franţa e aceeaşi cu cea vorbită în Belgia, Elveţia, Quebec, etc., sau olandeza e aceeaşi în Olanda ca cea vorbită în Belgia (numită neoficial flamandă), sau spaniola din Spania e aceeaşi cu cea vorbită în America Latină, ş.a.m.d.
Mai serioasă este poziţia dominantă a limbii ruse, care în continuare infectează cu calcuri limba română vorbită în Republica Moldova. Aici nu e mare lucru de făcut, pentru că influenţa Rusiei este covârşitoare, mai ales în mass media, dar cei din România pot ajuta la vorbirea unei limbi mai corecte la est de Prut.
Formarea de profesori în România, trimiterea în Moldova de cărţi în limba română (dar nu de tendinţă naţionalist-păşunistă), o mass media din România mai atentă la situaţia din Republica Moldova şi o înţelegere mai nuanţată de către cei din afara RM a realităţilor de acolo le poate da românofonilor din această ţară sentimentul că nu sunt priviţi ca nişte străini (citeşte ruşi) dacă îndrăznesc să spună că sunt moldoveni şi că vorbesc limba “moldovenească”.
Atitudinea intransigenta, intoleranta, categorica, exclusivista, antagonista, de dictat fata de un nume sinonimic al aceleesi limbi a facut si mai face inca mult rau. Limbile (denumirile de limbi) toate sunt egale, au drept la viata, la DIVERSITATE, la LIBERTATE, ele nu pot fi negate, interzise, defaimate, discreditate, lichidate, discriminate. Principiul „Unitatea – prin diversitate!” speram sa fie constientizat si respectat si in tara UE – Romania.