Anticariatul de pe Charles Street avea acelasi rafinament straniu pe care il avea tot centrul istoric al Baltimorelui. Imaginea lui Edgar Allan Poe ma urmarea cu privirea de pe unul dintre pereti. Anticariatul (Clayton Fine Books) avea un barulet cu cafele, prajituri si sandvisuri, intrai apoi printre rafturile cu carti si reviste aflate in aceeasi varietate si aceeasi neoranduiala fascinanta pe care o gaseai in orice anticariat american, dar clientii erau cei mai interesanti – cei mai multi erau tineri, pareau studenti – clientii batrani pareau si ei niste eterni studenti, unii din ei usor neglijenti sau poate chiar jerpeliti o idee, altii imbracati o idee bizar. Anticarul era un om cam de varsta mea, care parea o copie usor imbatranita a personajului de pe perete. Eram in universul lui Edgar Allan Poe.
Once upon a midnight dreary, while I pondered weak and weary,
Over many a quaint and curious volume of forgotten lore,
While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,
As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.`
‘Tis some visitor,’ I muttered, `tapping at my chamber door –
Only this, and nothing more.
Si deodata imi veneau in minte versurile asa cum le cunoscusem prima oara, in talmacirea romaneasca,
Intr-un miez de noapte crincen, pe cind – ostenit si linced –
Meditam peste vechi tomuri – o, uitat e tilcul lor! –
Mi-a parut, ca-n vis, ca bate cineva la usa:
„Poate E vreun oaspe ce se-abate pe la mine-ntimplator,
Da, un oaspe care bate-n usa mea, incetisor.”
Mi-am soptit, increzator.
Veneam a nu stiu cata oara in Baltimore, in cautarea universului lui Edgar Allan Poe, pe care ma obisnuisem sa il gasesc in anticariatul de pe Charles Street – si ca de fiecare data gandul la Poe se asocia cu gandul la talmacitorul lui in romana.
Ah, distinctly I remember it was in the bleak December,
And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor.
Eagerly I wished the morrow; – vainly I had sought to borrow
From my books surcease of sorrow – sorrow for the lost Lenore –
For the rare and radiant maiden whom the angels named Lenore –
Nameless here for evermore.
Gindul, vai, ma mai petrece spre acel Dechemvre rece
Cind taciunii pareau stafii alungite pe covor.
Zorii-i asteptam cu sete: nici un tom vreun leac nu-mi dete
Ca sa uit de moartea fetei, careia-i spuneau Lenore
Insisi ingerii – frumoasa, luminoasa mea Lenore,
Dusa-n vecii vecilor!
Se spune de obicei traduttore – traditore, dar Petre Solomon a talmacit in romaneste fara sa tradeze spiritul celor tradusi – a intrat in universul fiecaruia, si i-a retrait pe fiecare dintre ei – si a fost pe rand Mark Twain si Graham Greene, Iuhan Smuul si Walter Scott, Ray Bradbury si Jack London, Herman Melville, Shelley, Rimbaud, Milton, si atatia altii. A fost Ivanhoe al lui Sir Walter Scott, crezandu-se indragostit de domnita Rowena, fara sa stie cat de tare o iubea pe Rebecca, a fost capitanul Ahab, obsedat de Moby Dick, a calatorit impreuna cu Iuhan Smuul pe gheturile Antarcticei, a fost obsedat de Paradisul care l-a obsedat si pe John Milton, si a fost rascolit de amintirea Lenorei, rascolindu-ne si pe noi.
And the silken sad uncertain rustling of each purple curtain
Thrilled me – filled me with fantastic terrors never felt before;
So that now, to still the beating of my heart, I stood repeating`
‘Tis some visitor entreating entrance at my chamber door –
Some late visitor entreating entrance at my chamber door; –
This it is, and nothing more,
Purpuriile perdele, cu fosninde catifele,
Ma faceau, ca niciodata, in adinc sa ma-nfior,
Incit repetam intr-una, pentru-a potoli furtuna
Inimii, zvicnind nebuna: „E vreun oaspe doritor
Sa-l primesc la mine-n casa, – vreun prieten trecator.
De ce-as fi banuitor?”
L-am cunoscut prima oara pe Petre Solomon din traducerea pe care a facut-o unei carti pe care am recitit-o de atatea ori in anii copilariei, Comoara din Insula, a lui Robert Louis Stevenson. Peste ani, cand aveam sa ma apuc sa invat englezeste, am cumparat o editie in engleza. Si am ramas fermecat de comparatia dintre textul original si talmacirea facuta de Petre Solomon.
I remember him as if it were yesterday, as he came plodding to the inn door, his sea-chest following behind him in a hand-barrow – a tall, strong, heavy, nut-brown man, his tarry pigtail falling over his shoulders of his soiled blue coat…
Chiar asa imi placea sa ma gandesc la cel care scrisese cartea, cu cuvintele din talmacirea in romaneste:
Imi amintesc de parca ar fi fost ieri, cum a venit miscandu-se greoi spre poarta hanului, urmat de un baietel care ii cara cufarul marinaresc intr-o roaba. Era un om inalt si voinic, oaches, epoletul murdarit de gudron ii atarna de pe mantaua lui soioasa…
Oare cine era in realitate batranul lup de mare adastat la hanul Amiral Benbow, sa fi fost autorul, Robert Louis Stevenson, sau cel care imi daduse putinta sa citesc cartea in romaneste? Sau poate ca Petre Solomon era dimpotriva, aidoma doctorului Livesey, unul din ceilalti eroi ai cartii?
Am avut ocazia sa il vad peste cativa ani. Eram la Ateneu impreuna cu parintii mei, in pauza cineva ni l-a aratat, el e Petre Solomon. Am tresarit, eram de acum destul de mare si stiam numele celui care tradusese Treasure Island. Puteam sa imi inchipui ca intr-o zi voi rataci prin Baltimore, cautand spiritul lui Edgar Allan Poe si amintindu-mi mereu de cel care-l talmacise in romaneste?
Presently my soul grew stronger; hesitating then no longer,
`Sir,’ said I, `or Madam, truly your forgiveness I implore;
But the fact is I was napping, and so gently you came rapping,
And so faintly you came tapping, tapping at my chamber door,
That I scarce was sure I heard you’
– here I opened wide the door; –
Darkness there, and nothing more.
Cind mi-am mai venit in fire, spus-am fara sovaire:
„Domnule, sau poate Doamna, sa ma ierti, eu te implor:
Somnul imi dadea tircoale, cind bataia dumitale
Se-auzi, atit de moale si atit de-nselator,
C-am crezut ca mi se pare…” Si-am deschis, netemator,
Beznei ce pindea-n pridvor.
Am revenit peste cateva saptamani in Baltimore. Am intrat din nou in anticariatul de pe Charles Street. Am gasit o editie in limba engleza a lui Paul Celan. Am staruit asupra ei, pana la urma nu am cumparat-o, am ales alta carte si mi-am zis ca voi cumpara versurile lui Celan data viitoare. Insa data viitoare aveam sa aflu ca volumul fusese vandut.
Aveam sa il reintalnesc pe Paul Celan, si odata cu acesta pe Petre Solomon, in paginile unei carti care mi-a fost daruita la Bucuresti: cartea Feliciei Antip, Aventuri ale constiintei de sine. Unul din capitole este dedicat lui Paul Celan si lui Petre Solomon. Stiam de prietenia dintre ei, auzisem de filmul documentar facut de Alexandru Solomon (fiul lui Petre), Duo pentru Paoloncel si Petronom – nu am avut ocazia sa il vad – insa capitolul din cartea Feliciei Antip este cu totul altceva – ca si Ryszard Kapuscinski (despre ale carui carti va trebui sa vorbesc cat de curand, inainte de orice despre The Soccer War) – amandoi sunt jurnalisti de mare calitate – amandoi uita cateodata ca sunt jurnalisti si atunci devin scriitori extraordinari. Capitolul consacrat lui Paul Celan si Petre Solomon este un asemenea caz – Felicia i-a recreat pe Celan si Solomon, care au devenit personajele ei si povestea lor este extraordinara. Nu este singurul capitol al cartii in care Felicia uita ca este jurnalista – unii cititori ai ei au fost nedumeriti de amanunte care li s-au parut inexacte ale unor biografii prezentate in carte – numai ca ei uita ca Aventuri ale constiintei de sine este de fapt universul Feliciei, populat de biografii ale eroilor ei, Celan, si Petre Solomon, si Philip Roth, si Henry Roth, devin eroii ei – cartea Feliciei este un univers populat cu autori care scriu la randul lor carti in care nu odata eroii sunt autori la randul lor – Aventuri ale constiintei de sine nu este o colectie de biografii, chiar de biografii pe marginea carora Felicia mediteaza – este altceva – este un univers de visuri recurente.
In cartea Feliciei l-am raintalnit pe Petre Solomon inca odata, cu versiunea romaneasca a Tangoului Mortii a lui Paul Celan – din cartea Feliciei am aflat ca Tangoul Mortii a aparut pentru prima oara in romaneste, inainte ca originalul german sa fie publicat.
Laptele negru din zori il bem cind e seara
il bem la amiaz il bem si la noapte
il bem si il bem
sapam o groapa ‘n vazduh si nu va fi strimta
Un om sta in casa se joaca cu serpii si scrie
el scrie ‘n amurg in Germania,
Aurul parului tau
Margareta
scrie si iese in prag scapara stelele ‘n cer el isi fluiera ciini
evrei-i si-i fluiera el porunca le da ca sa sape o groapa ‘n tarina
porunca ne da sa cintam
pentru dans
Laptele negru din zori te bem cind e noapte
la amiaza te bem te sorbim dimineata si seara
te bem si te bem
Un om sta in casa se joaca cu serpii si scrie
el scrie ‘n amurg in Germania
Aurul parului tau
Margareta
Cenusa parului tau Sulamith
o groapa sapam in
vazduh si nu va fi strimta
El striga sapati mai adinc
iar ceilalti cintati
arma o ‘nsfaca, o flutura,
albastrii i-s ochii
sapati mai adinc
iar ceilalti cintati pentru dans mai
departe
Laptele negru din zori te bem cind e noapte
te bem la amiaza si seara te bem
te bem si te bem
un om sta in casa, aurul parului tau Margareta
cenusa parului tau Sulamith el se joaca cu serpii
El striga cintati mai blajin despre moarte
caci moartea-i un mester german
el striga plimbati un arcus mai cetos pe viori veti creste ca fumul atunci
veti zace ‘ntr’o groapa in nori si nu va fi strimta
Laptele negru din zori te bem cind e noapte
te bem la amiaz e moartea un mester german
te bem dimineata si seara
te bem si te bem
e moartea un mester german albastrii i-s ochii
cu plumbul te improasca din plin
si adinc te loveste
un om sta in casa aurul parului tau Margareta
cinii spre noi si-i asmute ne daruie-o groapa ‘n vazduh
se joaca cu serpii visind
e moartea un mester german
aurul parului tau Margareta
cenusa parului tau Sulamith.