Un maldăr uriaş de rufe
creşte ca un aluat
pe străzile pustii ale oraşului.
Îmi vîr mîinile în această cocă,
şi o frămînt cu ochii închişi,
răsucind din ea picioare şi mîini
şi capete de oameni,
pe care le prind apoi în cîrlige,
şi le usuc pe sîrma întinsă
în camera vecină….
Acest articol a fost publicat duminică, 4 noiembrie 2012 la rubrica Poeme, Eseuri, Proza.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.
Văd şi câteva frânturi din gândul tău: Planuri, vise, speranţe. Undeva, prea departe, plutesc regretele noastre.