Sheila Handof, Mana de batranCu ani in urma, un barulet, undeva pe strada Maria Rosetti, in spatele benzinariei.
Unul din clientii localului era un om deosebit de cumsecade. Bucovinean. Fusese ofiter de marina – facuse scoala militara navala in Germania in timpul razboiului. Fusese trecut in rezerva prin ’47 sau ’48, ca atatia alti ofiteri romani. Era insa tanar, a intrat la Institutul de Arte Plastice si a devenit profesor de liceu de desen, si pictor de icoane.
S-a insurat si a avut un baiat. Nevasta a murit, dupa cativa ani el s-a imprietenit cu niste profesoare, colege cu el, care erau betive si i-au papat toate economiile.
Nevasta fusese mana de fier in casa. El era un nedescurcaret.
S-a invatat sa bea. Dar indiferent cat de multa votca ar fi baut, ramanea acelasi om bland si cumsecade. Cand nu bea, statea ore in sir in barulet cu o carte in mana. Citea foarte mult, in romaneste si in nemteste. Daca il intrebai ce mai face, iti raspundea, „a, il astept pe fiul meu.”
Eram curios sa il cunosc pe fiul lui. Sa fi fost acelasi om bland ca si tatal lui? Ce profesie o fi avut? Chiar asa, cum putea sa arate fiul unui om atat de cumsecade? Uite insa ca nu aparea, cel putin cata vreme eram pe acolo. Dom’Pro’esor nu isi pierdea insa rabdarea.
La un anumit moment imi spunea zambind, „domnule draga, va rog frumos sa comandati dumneavoastra inca cinzeci de votca pentru mine, poftiti banii – dar nu spuneti ca este pentru mine.”
Ma duceam la bar, barmanul imi spunea, „dumneavoastra va dau, dar sa nu fie pentru dom’Pro’esor ca a baut prea mult.”
Dom’Pro’esor nu se supara. Mai incerca dupa vreo jumatate de ora.
Imi amintesc ca odata am intrat intr-o biserica, doua femei m-au vazut si mi-au cerut niste bani, una spunandu-mi ca trebuia sa se intoarca la Suceava si nu avea bani de tren. Cum minte prea multa nu am avut niciodata, i-am dat vreo 80 de lei. Nu prea imi venea sa fac pe durul dupa ce tocmai ma inchinasem pe la niste icoane. A doua a zis, „bine, si eu ce fac, raman in Bucuresti?” I-am zis, „domle, nu -mi place chestia asta,” dar tot i-am dat si ei vreo 80 de lei. Atunci prima a zis, „domle, dar crezi ca de mancare nu am nevoie?” M-am enervat, le-am zis ceva de dulce si am iesit din biserica.
Seara i-am povestut lui Dom’Pro’esor patania. A zambit si a zis, „v-au prins pe picior gresit.”
Locuia intr-o magazie pe Soseaua Viilor, la niste tigani. Platea chirie 60 de lei pe luna, dar dupa ce nu a platit vreo cateva luni, l-au dat afara. Asa ca a inceput sa dorma prin pivnite.
Nu l-am mai vazut in bar. Barmanul mi-a zis, „l-am dat afara, facuse treaba mare pe el.” Dupa cateva zile, in bar a intrat fiul sau, un om de vreo 40 de ani. Avea o afacere cu barmanul, asa ca a inceput prin a-l porcai pe taica-sau.
Pe vremea aceea ma duceam destul de des la o organizatie caritabila, aveam acolo niste prieteni. I-am zis sa vina si el, ca poate ii conving pe prieteni sa il ajute cu niste bani. Omul a venit, si nu mai voia sa iasa din camera, era cald – astia, prietenii, voiau sa plece si sa incuie sediul.
Dupa cateva saptamani, unul din prieteni mi-a zis, „Dragul meu, inteleg ca tu tragi chiulul si vii la noi din an in paste, dar te rog, nu iti mai trimite ambasadorii – iarasi a venit batranul ala, si pute ca naiba.”
A murit pana la urma de frig, prin vremea Craciunului.