A mai trecut un An. Fiecare an ce trece îmi este mai împovărat de-o cifră. Cu multă francheţe încerc să nu o iau în seamă. Mai iau un pumn de vitamine, mă mişc mai cu grijă şi-mi spun că nimic nu s-a schimbat. Mă duc la Club, mă mişc, nu tot aşa de vioi ca altă dată, dar admirîndu-i pe cei mai în vîrstă mă simt tînăr.
Şi în acest entuziasm de tinereţe fără bătrâneţe mă avînt pe aripile fanteziei, petrecînd în alte lumi energetice, lumi în care spiritul şi sufletul sunt prezente, nu corpu-mi îmbătrânit cu înc-o cifră.
După ce m-am dichisit, mi-am pus cameele energetice în credinţa universalităţii materiei, mi-am început ultima zi a anului cu o meditaţie-reiki, ca apoi să-mi văd de lumile-mi nepământeşti. M-am avântat în neantul necunoscut, lăsînd grijile în anul care în cîteva ore se va termina. Am plecat în Jerusalemul milenar, trezindu-mă în agorai milenară, înconjurat de spirite de pe toate meridianele galactice în aşteptarea primei secunde ale lui Ianuarie.
Coloratura îmbrăcăminţilor, coafurile, parfumurile întrec imaginaţia lui Lucas şi Spielberg; aici timpul terestru este bulversat, amestecat cu cel cosmic, secolele interferindu-se; fiecare aşteaptă clipa unui nou început, căci asta este semnificaţia universală al lui 1 Ianuarie. Şi Eu, cu toţi cei adunaţi în agoră aştept dangătul ce anunţă Clipa.
Schimbarea este în noi, trebuie numai să o înţelegem şi s-o urmăm. Urmează să ne întîlnim în clipa ce a durat O unitate de veşnicie.