O mînă nevăzută, ne-a vîrît împreună în ac; două fire de viaţă. Ne-a înnodat şi împreună am ţesut pînza vieţii noastre. Ne-am cunoscut în tumultul împunsăturilor. Ne-am format în vîrtejul furtunilor, ne-am cîrpit rupturile în pîrjolul Soarelui. Am întremat pînza atunci cînd viaţa a subţiat-o. Am găsit fibra care să ne reunească cind unul din fire s-a subţiat. Am trecut prin urcuşuri şi coborîşuri julindu-ne şi bălsămîndu-ne. Ne-am contopit, dezţelenind împreună tîlcurile şi filozofia veţii.
Ne-am întregit călătorind pe meandrele mapamondului. Acum, brodînd împreună timpuri senine, ne derulăm amintirile.