caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Coltul Editorului



 

Moartea Echinoxului

de (25-12-2006)

Echinoxul, această adevărată redută a jurnalismului şi literaturii din anii comunismului, revista clujeană care aduna odinioară pe metereze mai toată floarea literară a studenţimii române, care adeseori reuşise, mai bine decât orice altă publicaţie a vremii, să ocolească cenzura, cu subtilitate şi hotărâre, cu avânt tineresc dar şi cu încăpăţânare tipic ardelenească, este pe moarte.
Dispăruse de mult acea emulaţie atât de necesară şi de asemnea, trebuie spus, rolul de antipol al marelui oraş transilvan, cu acel flair uşor occidental, vis a vis de o capitală care însemna nu numai viaţă culturală complementară şi adesea concurentă, ci mai ales statul major al comunismului şi al Securităţii, centralizarea corupţiei şi a minciunii instituţionalizate.
Într-o ţară care suferă şi azi de o centralizare excesivă, Clujul îşi iroseşte de mai multă vreme energiile în dureroase şi inutile puseuri naţionaliste şi conflicte interetnice, pe care nu putem decât să le considerăm, acum, foarte abil controlate şi manipulate de forţe oculte ale extremei stângi sau drepte, dinspre est dar şi dinspre vest (sic!) versate în arta calomniei şi a dezbinării, de nostalgici ai fluturărilor de drapele, de pedesei şi vătrari cu fruntea îngustă şi buzunarele largi, dar nu numai, care au reuşit să reducă la stadiul de caricaturi atâtea şi atâtea gesturi oneste, acţiuni care nu mai puteau să depăşească un cadru demn de Caragiale…
Episodul Caritas a fost deja începutul degradării temeinice a imaginii de vechi oraş cultural multietnic a Clujului şi proiectarea lui în zona afacerismului oneros şi a politicii pigmeilor, a băncilor şi ciorilor vopsite şi a exceselor lingvistice, a balcanizării discursurilor…
Ardelenii, se zice, fac lucrurile temeinic, cu seriozitate şi nu neapărat în grabă; i-ar fi fost însă de preferat, acestei agonii prelungite – cu o simptomatică şi cam penibilă proiectare în Internet, pe care oricine o putea urmări – o moarte mai rapidă şi mult mai demnă…
În toţi aceşti ultimi ani, Bucureştiul, intenţionat sau inconştient, a păstrat cu încăpăţânare tăcerea, toţi foştii echinoxişti, clujenii sau intelectualii ardeleni pe care apa suspect de dulce a Dâmboviţei i-a atras irezistibil, s-au spălat pe mâini de o problemă care nu mai era demult a lor…
Revenind la apusul Echinoxului, rămâne gustul amar al trecerii şi contaminării prin zona bârfelor şi a politicii înguste, care dintotdeuna au fost marii duşmani ai culturii adevărate, dar şi al greşelilor manageriale şi al falsului protecţionism, al unor exagerări puerile care întinează acest adevărat simbol al rezistenţei anticeauşiste şi al emulaţiei studenţeşti, un spirit de care chiar şi un Labiş ar fi fost mândru…
Să-i fie ţărâna (literelor) uşoară…

Dan Dănilă, Germania

Ecouri

  • Nea Marin: (25-12-2006 la 00:00)

    Dane,

    multzam fain pentru acest articol (pe care l-am citit, vad, cu mare intarziere). Vars si eu o picatura de vin rosh in amintirea tineretzii noastre, ce-a fost.

    Al tau,

    Nea Marin



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Radio Ga-Ga ( Vara lui 42)

Într-o zi ai să mă gaseşti cu totul şi cu totul înfipt în podeaua ta raşchetată rădăcinile mele îmbrăţişînd picioarele...

Închide
3.22.68.96