Mâncărică în felul lui Florin
Ingrediente:
4 pulpe de curcan spălate bine şi eventual cu lămâie
10 căţei de usturoi
2 cepe mari tăiate foarte fin
1 ardei gras tăiat în cuburi mici
3-4 foi de dafin
30 gr boia dulce
3-4 fire de busuioc proaspăt tăiat foarte fin
1 lingură de pastă de roşii
200 gr de ciuperci (champignons) tăiate în sferturi
sare, piper
50 ml de vin alb
100 ml de cremă dublă (folosită la frişcă)
100 ml de ulei
2-3 crenguţe de rozmarin
300 ml de supă de găină (zeama)
Metoda de preparare:
1.Într-un vas de supă fierbeţi pulpele de curcan 30-40 minute sau chiar o oră împreună cu frunzele de dafin, cu crenguţele de rozmarin.
2. Într-o tigaie încinsă căliţi ceapa, ardeiul gras, ciupercile şi usturoiul cu boiaua de ardei.
3. Puneţi în tigae pulpele de curcan, scurse de lichid, pastă de tomate şi lăsaţi–le să rumenească timp de 10 minute. Puneţi vinul şi lăsaţi 5 minute.
4. Adăugaţi zeamă de supă şi acoperiţi tigaia cu un capac şi lăsaţi pulpele şi amestecul să fiarbă timp de 30 minute.
5. Când lichidul începe să se reducă, adăugaţi sare, piper şi cremă de frişcă. Reduceţi flacăra şi amestecaţi încet sosul până se omogenizează.
6. Presăraţi busuiocul proaspăt şi serviţi mâncărica peste o porţie de mămăligă.
Domnule Predescu, n-am salivat de mult în faţa unei astfel de reţete. A imprimat-o şi, chiar dacă o dau în bară, tot mai încerc. Fiul meu este şef într-un restaurant din Lausanne (dezertor din informatică). Cu permisiunea dvs.,îi trimit savuroasa reţetă, fără a şti dacă n-ar fi cumva nevoie de vreo „licenţă”…?
Florin ar fi in stare sa revolutioneze o intreaga retea de restaurante daca i s-ar da increderea necesara sa creeze retete. El nu este un simplu bucatar, e un poet care transpune frumusetea si dragul de viata in mancare. Nu o data am beneficiat de poezia palatala creata de Florin. Asta ca sa dau moara la apa oricui vrea sa ma invidieze ca-l cunosc personal!
Nu cred ca merit atata onoare, insa dragostea pt bucatarie si retete imi staruie ca o dependenta de nevindecat.
@ S.Ionesco Cunosc Lausanne, a fost un popas pentru mine in urma cu ani de zile. Acolo e scoala cea mai buna din lume- pt bucatarie.Restaurante minunate. E o parte din viata mea, lausanne. Cursurile urmate la Freiburg, in Germania erau tinute de cativa elvetieni francezi.
Daca fiul Dvs, poate coresponda cu mine si chiar mai mult sa publice din experienta Dumnealui in revista ar fi minunat. Multumesc pentru apreciere.
@ Stefan Poezia si bucataria isi dau mana cu gratie. Din pacate ambele vor fi pe cale de disparitie. Am in vedere elemente constituente in mancare, precum cuvintele in poem. Nu ele insele conteaza, ci interactiunea, adica ceea ce isca armonia gustativa, ori lirica.
Ma gandesc cu tristete la Maestrul Auguste Escoffier ce a fost recunoscut in timpul vietii, mai putin decat dupa moarte.Imi propun sa termin daca imi ajuta Dumnezeu si timpul, o carte de retete si de preludii culinare. In viata totul e si sansa.
Ma imbat cu poemul lui Holderlin ce zicea „mai dati-mi o vara, voi, Parcelor…”
Domnule Predescu, fiul meu David, are o formă de instabilitate proprie generaţiei de azi. După ce a făcut o pasiune pentru informatică, parvenind la un stadiu destul de avansat, a realizat că nu aceasta îi era vocaţia. Eu îl vedeam atât de tare în materie, încât faptul că şi-a părăsit jobul m-a întristat mult. Probabil că, pe undeva, „visele” noastre nu coincideau, iar argumentele mele nu aveau suficientă autoritate ca să-i schimbe decizia. După ce a terminat o şcoală de gastronomie în Franţa, la St. Raphaël ( de unde şi până unde gastronomie…?) a fost angajat direct la această şcoală reputată „The Lausanne hotel School” în personalul de la bucătărie. Cu timpul şi cu multă perseverenţă a avansat în grad, astfel încât directorul administrativ al şcolii îmi spunea : „băiatul ăsta o să ajungă departe…” Iar eu, sceptic din fire, gândeam temător: numai de-ar ţine la drum… După doi ani, nu mai ştiu cu ce ocazie, mi-a vorbit îndelung de bucătăria bio şi de perspectivele ce-o pasc. M-am uitat lung la el, fără să scot o vorbă, căci o singură obiecţie ar fi fost de ajuns să-i trezească ambiţia de a mă convinge. Nu ştiu cum s-a aranjat cu direcţia şcolii, ce argumente a învârtit , încât i s-a acceptat demisia. Pentru mine, nimic mai dezolant… După o scurtă perioadă de reflecţie, mă trezesc cu un telefon exuberant : tată şti unde m-am angajat ? De ude să ştiu, băiatul tatii? Ei bine, la „Yogi Booster”, despre care ţi-am vorbit. Şti, e un super restaurant bio unde mă simt în elementul meu. Toţi îmi spun „şef”, iar mie nu-mi vine să cred că m-am adaptat atât de iute.
Mă întreb, domnule Predescu, ce surprize îmi va mai rezerva băiatul ăsta, lipsit de harul statorniciei ?
Mulumesc pentru cuvintele minunate si promit sa revin cu un articol inspirat de acest ecou, un poem al unei relatii minunate tata si fiu.