caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Ajută-te, dar…!

de (8-1-2007)

“Nu vă mulţumiţi să plutiţi. Încercaţi să înotaţi. Darul de a pluti îl au numai lucrurile uşoare”.
Nu de puţine ori am văzut oameni care se mulţumesc cu puâin. E bine, e rău, nu vom putea afla decât dacă vom discuta cu ei.
Poate le este frică să facă mai mulţi paşi, poate că nu ştiu care sunt următorii, sau pur şi simplu ştiu, dar nu au puterea financiară să o facă. Atunci apar „rechinii”, aşa îi numesc eu pe acei oameni care văd că unii se descurcă, iar la un moment dat, când îi găsesc într-o fază mai delicată, profită de acest lucru şi… atacă!
Nu e un atac brutal, este unul foarte finuţ şi subtil, făcut cu vorbe frumoase, promisiuni, chiar puţin ajutor financiar, pentru ca pe viitor, ca patron de firmă să-ţi dai seama că ai ajuns un simplu „obiect” folosit de cel care ţi-a spus că te va ajuta, iar asta numai pentru avantajele lui.
Poate nu-ţi dai seama, patronule X sau Z de „ţeapa” care îţi este dată, deoarece loviturile fulgerătoare au cusurul de a nu fi întotdeauna observate.
Atunci, te trezeşti undeva rătăcit, dar gândeşte cã şi când te rătăceşti, tot trebuie sã ajungi undeva.
Nu vă lăsaţi duşi de primul val al incertitudinii, undeva acolo în sufletul dumneavoastră există o soluţie, există acel tip de om de afaceri, care nu ştiaţi că vă poate ajuta.
Am întâlnit oameni care nu găseau soluţia, cum să se descurce într-o situaţie sau alta. Au apelat la un „bun sfătuitor” şi au greşit, dar soluţia finală -fiind şi cea mai bună- au găsit-o în ei.
Nu spun că nu trebuie să apelăm la un ajutor, dar cel mai potrivit sfat vi-l poate da un specialist în domeniul respectiv.
Nu e tîrziu să deschideţi ochii, nu e târziu să vedeţi ce se întâmplă în jurul dumneavoastră, de aceea fiţi pregătiţi pentru orice în viaţă, dar mai înainte de toate, nu uitaţi că: „vulcanul nu ştie nimic altceva, decât că trebuie să respire pe undeva!”

Ecouri

  • Nora: (8-1-2007 la 00:00)

    Cei grei cad la fund. Solutia ideala este plutirea cinstita cu inima uşoara. Comparatia e nereusita, trebuie regandita.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Rainer Maria Rilke – Copilărie

traducere din limba germană de Dan Dănilă Curg ale şcolii ore nesfârşite, cu temeri şi-aşteptări învolburate. O, timp ce trece...

Închide
3.135.182.158