Ceea ce ne face sa abordam o semenea problematica sensibila, legata de recrudenta miscarii revizioniste si iredentiste prin autonomia „ Tinutul Secuiesc”, de facto si nu numai de jure, dintr-o perspectiva pe cat posibil obiectiva, pertinenta si stiintifica, sunt declaratiile amenintatoare ale liderilor maghiari – moderati si radicali, in mod deosebit ale liderului UDMR si vicepremierului Guvernului Romaniei, Marko Bela, care prin autoritatea politica-statala si etnica de care dispune nu face decat sa acrediteze ideea si crezul ca acest tinut revendicat atat de vehement este un drept istoric reversibil si o frustrare etnica, care a atins cote paroxistice in randul etniei maghiare. Fara a-si putea imagina consecintele sociale si economice, ca urmare a acestui demers separationist – revizionist, un asemenea deziderat este mai mult ca un scop in sine irealizabil. Liderii maghiari UDMR si mai ai celorlalte organizatii revizionist-iredentiste, cum ar fi Consiliul National Secuiesc, prin persoana lui Csapo Joszef, presedintele acestui organism, care nu mai suporta „sclavizarea” secuilor si doreste enclavizarea prin autonomia acestui tinut, sau cea a liderului „ Miscarii celor 64 de comitate”, Toroczai Laszlo, care cheama la „ neupunere civica”, revendicand „ Transilvania pierduta”, isi intensifica retorica autonomiei in intentia nedeclarata a cresterii capitalului politic si de imagine, pe de o parte, dar si ca realizare-implinire a unui ideal istoric, acela al castigarii autonomiei teritoriale, declarata in mod explicit, fara echivoc, si a reintregirii Ungariei prin recucerirea celor 64 de comitte-judete ce au apartinut vremelnic statului ungar. La un asemenea ideal revizionist-unionist, caontribuie, pe langa aceasta vointa unanima din partea liderilor etnicilor maghiari de pretutindeni, care au desfasurat un lobby puternic in afara granitelor „ tarii mame” si a acestor tinuturi-comitate apartinatoare , si unele teorii-paradigme geopolitice. Una dintre ele ar fi cea regasita in cartea profesorului american de studii straegice, Samuel P. Huntington, „Ciocnirea civilizatiilor” (titlul in limba engleza fiind „The clash of Civilisation. Remaking of World Order”, avertizand asupra unei noi ordini mondiale), aparuta acum un deceniu in SUA, in care este prezentat un asemenea scenariu privind perspectiva geopolitica a Europei, care avertizeaza asupra ciocnirii culturii apusene, asa cum a fost configurata de catre bisericile romano-catolica si protestanta, cu cea rasariteana, in care, pe langa Islam, include si crestinismul ortodox. Ciocnire ce ae la baza aroganta unei culturi ce se pretinde superioara celeilalte, promovand exclusivismul si toleranta culturala si etnica, considerandu-se amenintata si, ca atare, este nevoie sa-si pregateasca conservarea si „ defensiva”.
Au existat si alte teorii ce sustin „ necesitatea” separarii acestor civilizatii, printre care deosebit de nociva este cea a lui Stjepan G. Mestrovici, in lucrarea „Habits of the Balcan Heart”, publicata in anul 1993, unde ofera o explicatie „plauzibila” a tragediei din fosta Iugoslavie, invocand argumentul cultural si religios – „alteritatea culturala a sarbilor”, aflata in opozitie cu idealurile democratiei liberale occidentale. Aceasta necesita separarea culturii religioase ortodoxe de cultura catolica si reformata occidentala, prin care se urmarea delimitarea Estului de Vest, nu doar sub raport geografic, ci in primul rand din perspectiva criteriului etnic si cultural-religios. Astfel, in scenariul lui Mestrovici, Ungaria (probabil se avea in vedere perspectiva Ungariei Mari), fosta Cehoslovacie, Slovenia si Croatia ar intra in orbita valorilor culturale ale Vestului, in timp ce Romania, Bulgaria, Serbia si Muntenegru, ca si tari in care predomina cultura religioasa ortodoxa, impreuna cu noile tari desprinse din flancurile de est si de sud ale fostei Uniuni Sovietice, ar intra in orbita valorilor culturale ale Estului si in sfera de influenta a Moscovei. De unde posibilul conflict intercultural si interetnic din acest spatiu geopolitic si geocultural care a escaladat spatiul iugoslav, cu precadere in acele tinuturi unde exista un polimorfism etnic si cultural, de limba si religie, in mod deosebit in tinutul Kosovo, unde conflictul si intoleranta etnica au cunoscut cote inimaginare si mai ales inumane. Idei similare au fost dezvoltate si de alti autori partizani ai acestor teorii. Astfel, Kryzstof Pomian vorbeste despre o Europa Bizantina – ortodoxa, din care, in mod discriminator sub raport etnic si cutltural, ar trebui sa faca parte Rusia, Belarus, Ucraina, Romania, Bulgaria, Serbia, Macedonia si Grecia, si o Europa Latina – catolica, din care ar face parte tarile latine asociate Europei Occidentale. Exista si unele modele privind integrarea regionala din Europa de sud-est, desprinzandu-se modelul Micii Europe Centrale – Kleinmitteleuropa, formata din Austria, Fosta Cehoslovacia, Ungaria, Slovenia, Croatia si Bosnia, iar al diolea model ar fi acela al unei confederatii balcanice, Balkania, compusa sin aceleasi „ tari ortodoxe”, cum ar fi Serbia, Romania, Bulgaria, Grecia, Muntenegru si Macedonia. Este usor de dedus ca, atat in Serbia, cat si in Romania, unde exista o asemenea amalgamare etnica-culturala si religioasa, miscarea separatista si segregationista devenea o „necesitate logica” si „legica”, iar conflictul interetnic si intercultural, o solutie in rezolvarea acestui deziderat major. Asadar, autonomia acestor teritorii nu are numai o determinare istorica, pe fondul trecutului, ci vizeaza mai mult viitorul, care, asa cum il putem anticipa, se va caracteriza prin escaladarea intolerantei culturale si religioase, putandu-sse constitui prin divizarea sa intr-o cursa de conflict interetnic si intercultural. Conflictul secesionist din fosta Iugoslavie a aparut datorita acestui polimorfism religios, aceasta zona cunoscand cu certitudine cea mai eterogena structura religioasa de pe tot continentul european. Slovenia, Croatia si parte din voivodina sunt locuite de o populatie etnica maghiara, cu traditii culturale apropiate de cele occidentale, majoriatea fiind reprezentate de credinciosi de religie catolica, pe cand sarbii, macedonienii, muntenegrii si o parte din bosniaci sunt de religie ortodoxa, iar bosniacii musulmani, albanezii kosovari si turcii sunt de religie musulmana, caracterizandu-i o civilizatie de tip occidental-islamica. O asemenea eterogenitate culturala si etnica a condus la escaladarea intolerantei si la cresterea recrudescentei miscarii nationaliste si iredentiste ce poate ameninta si asupra integritatii si suveranitatii statului national unitar roman, ca urmare a extrapoalrii scenariului iugoslav in Romania si a sindromului Kosovo in
Ardeal.
Asemenea teorii discriminatorii, din perspective etnica si religioasa au “legitimate si justificat” razboiul din fostul spatiu iugoslav, prin care se urmarea dezmembrarea acestui stat confederativ, prosper din punct de vedere economic, scenariu care ar putea fi reiterate in Romania prin asemenea declaratii incendiare si revansarde ale liderilor maghiari si ale celor care ii sustin in mod occult in demersul intreprins. In ultima instanta se incearca trecerea de la politica pasilor marunti la politica faptului implinit, fata de care etnicii romani din Transilvania isi aduc aminte prin odiosul Dictat de la Viena, cand Romania a fost dezmembrata, prin pierderea unei mari parti din tinutul sau, si cand romanii din acele teritorii ocupate au fost supusi unui tratament discriminatoriu si umilitor, el putand fi repetat in acest tinut secuiesc, si nu numai, efectul fiind resimtit in intreaga tara. Ne sunt inca proaspete amintirile victimelor din acest tinut, ale celor din Odorhei si Targu Secuiesc, in mod deosebit, care s-ar amplifica printr-o asemenea politica segregationista.
Urmand un asemenea posibil scenario prevazut de autorii citati, extinderea Uniunii Europene si a organismului politic-militar, NATO, s-ar fi realizat in limitele crestinismului occidental – catolicismului – , fiind pusa in valoare paradigma orientala, in conformitate cu care unele “tari ortodoxe”, ar ramane, in continuare, sub zona de influenta a unei puteri ortodoxe, care este Rusia, iar altele sub influenta exclusive a culturii occidentale. Neputandu-se realize acest proiect strategic prin integrarea europeana, s-au urmarit dezmembrarea si enclavizarea unor tinuturi, in caz emblematic reprezentandu-l tinutul Kosovo din Serbia, teritoriu revendicat de etnicii albanezi, dar care a apartinut intotdeauna sarbilor, tinut asemanator din multe puncte de vedere cu tinutul secuiesc, revendicat de etnicii secui, dar care, la fel tinutului sarbesc, a apartinut din punct de vedere istoric romanilor. Este neindoielnic ca acest scenario “jucat” se vrea reiterate si in Transilvania, obtinerea autonomiei tinutului secuiesc nefiind decat o “ mutare” abila in algoritmul federalizarii statului roman. Sindromul patologic din perspective geopolitica si istorica, pe care l-am denumi Sindromul Kosovo. Sa speram ca va triumfa “forta ratiunii” si nu “ratiunea fortei”, intelepciunea si toleranta si nu pasiunea, emotia si intoleranta, in ultima instanta adevarul istoric si nu cel virtual. Se impune, din acest punct de vedere, ca liderii politici maghiari implicati intr-un asemenea joc politic-strategic sa fie mai responsabili si mai maturi in ceea ce intreprind, fara a incita spiritele prin asemenea intentii declarative care imflameaza populatia etnica majoritara romaneasca, aducand-o in pragul insuportabilitatii si intolerantei fata de asemenea presiuni. Tinutul Secuiesc si intregul Ardeal constituie un tinut care nu poate fi negociat politic si cu atat mai putin administrativ-teritorial, crearea unui stat autonom nefiind decat un pas in algoritmul federalist, revisionist-unionist, prin care se doreste nu o autonomie limitata, ci integrarea fostelor comitate in fosta Ungarie Mare. Algoritmul este anacronic cu actuala strategie europeana ce mizeaza pe miscarea integrationista-sociocentrista si nu nationalist-separatista, revizionista si iredentista, in ultima instanta etnocentrista si discriminatorie din punct de vedere etnic-politic si cultural.
Conf.univ.dr. Ioan Jude, sociolog
Adevarul istoric recent (si nu cel virtual) indica faptul ca ciocnirea civilizatiilor politice UDMR versus \”partidele romanesti\” tip PRM PSD PUR etc s-a dus mai mult pe taramul coruptiei organizate si premeditate la nivel de stat si zonal. Aparent, la momentul actual in context european, efectul justitiei (DNA, procuratura) ar putea aduce mai multe lamuriri decat procedura Kosovo (incercata in anii 90) in chestiunile arzatoare din Ardeal, dar si Romania in general.
Intrebare:
Ce se stie despre limba secuiasca? Este limba in care vorbesc, azi, 2007, autodeclaratii secui?
Nedumerire:
Odata obtinuta autonomia unui Tinut Secuiesc, de ce autonomie se vor bucura, in interiorul acestui tinut, tinuturile locuite de alte nationalitati?
Pronostic:
Sa se vada ei autonomi, si nimeni n-o sa mai aiba nevoie de Ungaria Mare, ci de independenta! De ce sa schimbe o tara cu alta, cand pot fi ei insisi o tara? De ce sa stea pe undeva pe la guvernare, cand pot conduce propria tara? Cand liderii pot ajunge pe functii mari: prim-ministru, presedinte de stat, intr-o tara proprie? Cand pot deveni egalii altor sefi de stat? Daca exista Luxemburg, Lichtenstein, Andorra, de ce n-ar exista si Tara Secuilor?