În fiecare organism se produc transformări de-a lungul întregii vieţi. Costică, prieten din tinereţe, muzician de rasă, îmi spune, contrariat, la telefon. „Auzi domne, eu care până acum la 67 de ani, n-am avut nici pe dracu, să-mi găsească mie colesterolul ridicat…!” Bietul Costică, nu-şi mai amintea când fuma două pachete de Kent pe zi şi savura cu lăcomie delicioasele sarmalele pregătite de Mia, înotând în grăsime de porc, dominate de măreţia unei mămăliguţe la tuci.
La o anumită vârstă, funcţiunile corpului slăbesc în intensitate, sângele se îngroaşă şi îşi încetineşte fuga lui zburdalnică din anii primelor tinereţi, strecurându-se printre baricade ridicate de plăcuţele de colesterol, unele mai permeabile, altele mai puţin îngăduitoare. Ansamblul organelor interne, de o interdependenţă nebănuită, acuză cortegiul exceselor nesăbuite, practicate de cei mai mulţi dintre noi până la suflul din urmă. Inima, cu funcţionare autonomă prin excelenţă, este cea mai puţin recompensată pentru laborioasa şi neîntrerupta ei activitate. E drept, ea n-are nevoie de popas, ci numai de o anumită atenţie la care nu ne gândim întotdeauna. Dacă din întâmplare e nevoită să-şi încetinească ritmul sau să-l accelereze din cauza suprasolicitărilor la care o supunem, tot restul angrenajului este pus la încercare. Primul fiind creierul, cel care domneşte şi dă sentinţe. Când nu-şi mai primeşte carburantul, sângele, din cauza pompei defecte , îşi pierde autoritatea, cedând locul haosului general, dacă nu prăbuşirii. Şi atunci intervin cârpăcelile. Iscusiţii magicieni taie de colo, pun dincolo, reconectează firele dezlipite, bagă manşoane, adaugă canalizări suplimentare, ce mai, fac totul ca maşina să nu caleze . Odată repusă pe roate, încep întrebările: ce-am făcut, ce n-am făcut, cum de n-am făcut…?
Printre cele ce nu facem cât trebuie sunt mişcarea, sportul, întreţinerea corpului prin exerciţiu fizic şi, bineînţeles, gimnastica neuronilor ca să nu fim reduşi la o masă muşchiulară. Toţi specialiştii formei fizice se întrec în a repeta: „practicaţi regulat o activitate fizică, este indispensabilă sănătăţii!„. Frază scurtă, simplă, care ne-ar putea scuti de cârpăceala mai sus amintită. Problema este că sportul şi cu noi, fac doi. Chiar dacă suntem conştienţi de necesitatea mişcării – nu aceea de la volan şi nici deplasările în tramvai sau în metrou – ne lipseşte motivarea. E suficient să-ţi asculţi argumentele ca să simţi cât de ezitantă este decizia: Sala de sport? A transpira în mijlocul acestor „muşchiulişti”, mi se pare cel puţin deprimant. La piscină ? Să faci lungimi de bazin în apa, în slip şi cu bonetă de baie ridicolă, trebuie să fii masochist. Jogging ? Să alergi în mijlocul maşinilor umflându-ţi plămânii cu mizeria de CO2, bineînţeles că-i extra pentru sănătate… !
Cu astfel de reflecţii, n-ai cum să urmezi un program de repunere în formă după o zi de trudă, fără să te prăbuşeşti de oboseală? Nici o grijă, există programe la îndemâna oricărui dornic să-şi pună la adăpost sănătatea. Nu rămâne decât să-ţi faci un pic de voinţă şi să-i dai bătaie.
Prima etapă e destinată rezistenţei : Dacă după escaladarea scărilor a mai mult de două etaje, vă daţi sufletul, este urgent să debutaţi exerciţiile în exterior pentru a vă regăsi suflul. Faceţi sport fără să căutaţi pretexte, rumegând dificultăţile. Schimbaţi maşina cu bicicleta sau cu patinele pe rotile, încercaţi un marş accelerat în plină natură sau într-un parc cu denivelări lejere. La început, mărginiţi-vă cu 20 de minute de trei ori pe săptămână, incluzând în itinerariu şi câteva pante mai exigente, ca şi escaladarea scărilor. Apoi, în timp ce urcaţi scările, ridicaţi genunchii cât mai sus, a doua oară sărind treaptă cu treaptă într-un picior şi terminaţi exerciţiul cu ambele picioarele lipite. Oleacă de antrenament şi „muntele” insurmontabil al efortului devine accesibil.
Consolidarea stabilităţii: cu spatele la perete şi genunchii îndoiţi, poziţie numită în dansul clasic „plié”, se reţine respiraţia timp de 45 de secunde. Redresaţi-vă, respiraţi normal 45 de secunde şi reproduceţi operaţia de 4 ori.
Fortificaţi muşchii trunchiului: În magazinele de sport e disponibil un balon, „medicină-bal”, încărcat cu diverse materii şi cântărind între 1 şi 8 kilograme . Cu genunchii îndoiţi, picioarele îndepărtate şi spatele drept, fără să vă mişcaţi, ţineţi balonul cu braţele întinse deasupra capului 20 de secunde, după care daţi-i o mişcare în spaţiu în formă de 8. Refaceţi exerciţiul de 10 ori. După un minut de recuperare, reluaţi exerciţiul de la început. În cele din urmă, puneţi balonul jos şi adoptaţi o poziţie ca pentru flotări, dar, în loc să sprijiniţi mâinile pe podea, plasaţi-le pe balon şi conservaţi atitudinea 15 sec. Frecvenţa exerciţiilor este în funcţie de starea sănătăţii şi de vârstă.
Blindaţi muşchii abdominali : întinşi cu faţa în jos, sprijiniţi-vă pe coate şi pe vârful picioarelor. Menţineţi poziţia un minut fără să cambraţi şalele şi continuaţi cu o mişcare laterală a coapselor dinspre stânga spre dreapta. Exerciţiul are darul de consolida muşchii oblici ai bustului.
Mişcările fluide ( repetarea balansărilor torsului , a şoldurilor…) însoţite de respiraţie şi muzică terapeutică, influenţează stările sufleteşti; fiecare emoţie este legată de un sunet particular ce poate acţiona asupra încărcăturilor emoţionale.
Fireşte că în afara acestor exerciţii simple şi la îndemâna oricui, există metode mult mai complexe cu aparatură specială, care se adresează sportivilor sau persoanelor cu vechime în domeniul întreţinerii fizice, ceea ce presupune o altă abordare.