caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Impresii de calatorie



 

Intalniri neasteptate cu Romani: Olga Tudorache

de (11-12-2006)
Olga TudoracheOlga Tudorache

Olga Tudorache. Am vazut-o acum cateva seri pe scena Nationalului bucurestean, in Regina Mama. O interpretare zguduitoare.

Piesa este scrisa de italianul Manlio Santanelli. A fost tradusa in romaneste de Florian Potra si pusa in scena de Gelu Colceag. Alaturi de Olga Tudorache joaca Marius Bodochi.

A fost greu sa obtinem bilete la spectacol. Aflat in concediu in Bucuresti dupa o absenta de patru ani, imi doream sa vad si un specacol de teatru. Verisoara mea, Gabriela Banu, a reusit sa obtina bilete pentru sambata, 2 decembrie.

Spectacolul era la sala Amfiteatru. Am intrat in foaier, cu peretii decorati de o serie de imagini din Bucurestiul de azi si din totdeauna – am revazut statui pe care le stiusem in copilarie, demolate spre sfarsitul anilor ’50 – statuia lui Lascar Catargiu in Piata Romana, bustul lui Tache Ionescu, aflat aproape de Piata Romana, la intersectia marelui bulevard cu strada care azi se numeste chiar Tache Ionescu. Am vazut statuia marelui rege Carol, pe care nu o apucasem, se afla in fata Palatului Regal. Si cladirea vestita a Teatrului National, de pe Calea Victoriei. Cand plecasem in 2002 acolo se construia un hotel. L-am gasit construit, iar in fata lui a fost recreata intrarea vechiului Teatru National. M-am bucurat ca un copil.

Sala Amfiteatru era plina ochi. Si spectacolul a inceput. O drama cumplita sub forma unei comedii foarte amare. Fiul are cinzeci de ani. Un ratat. Nu a reusit ca ziarist, casatoria i-a fost un esec. Se muta la maica-sa, care isi traieste ultimele zile. Vine ca sa aiba grija de ea, cu gandul ascuns sa isi gaseasca in tragedia stingerii batranei, material pentru o carte cu care in sfarsit sa aiba succes. Numai ca mama se incapataneaza sa traiasca. Fiecare din ei incearca mereu sa constuiasca o relatie normala, insa rautatea fiecaruia este prea puternica si distruge orice incercare.

Ea are o vitalitate diabolica. El are umorul cinic al unui ratat, cu tresariri de isterie cand sarcasmul ei il dezbraca de orice aparente si ii sfichiuieste ratarea.

Si la sfarsit cel care moare este el, iar ea, Regina Mama, striga zguduita, Doamne, nu ma pedepsi asa.

Olga Tudorache, in seara aceasta nu ai fost numai Regina Mama atat de vitala, diabolica si atat de umana, ai fost mult mai mult, ai fost Regina Mama a Teatrului Romanesc.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Raportul Baker-Hamilton

Raportul alcatuit de catre Iraq Study GroupNu exista vreo formula magica pentru rezolvarea problemei irakiene. Asa incepe Raportul ISG (Iraq...

Închide
18.188.161.29