Cineva mi-a dat cîndva o fărîmă de meteorit; astăzi făcînd ordine în sertar am dat de ea. Stînd comod în şezlongul-balansoar privesc piatra neagră căzută din Cer jucînd-o între mîini. O stare de beatitudine mă cuprinde, aruncîndu-mă în vibraţii melodioase. Mă balansez într-o lume liniştită, mîngîiat de adierea înmiresmată a unui vînt răcoros. Simţurile îmi sînt gîdilate de vibraţii plăcute ale unei lumi necunoscute. Mă complac în această lume desprinzîndu-mă din balansoar. Cu paşi uşori plutesc în neantul înmiresmat cu arome suave necunoscute meleagurilor mele. Paşii îmi sunt purtaţi într-un amfiteatru enorm, natural, construit prin prăbuşirea unui meteorit. Roca calcinată cu mii de ani în urmă s-a acoperit cu un covor moale, plăcut. Pe covorul moale stau aşezaţi în poziţii comode făpturi ce se joacă cu fărîme de meteorit. M-am aşezat comod într-o scobitură ce s-a modelat după comoditatea-mi terestră.
Privesc în jur, şi desluşesc AURE în jurul făpturilor ce mă înconjoară. Jerbe de lumini pornesc din deţinătorii fărîmelor de meteorit spre centrul craterului. Percep că şi eu eman jeturi luminoase, nuanţele variind în funcţie de sentminetele pe care simt. Intru într-o reverberaţie generală, AURELE noastre unindu-se într-o cupolă boreală.
Mă simt ca într-un SANCTUAR din mijocul căruia se ridică cîntul tuturor acompaniat de lumini pulsatorii. Simt cum vibraţiile energetice transmise de această orgă colectivă mă cuprinde, mă îmbălsămează, transformîndu-mă în mesagerul unei puteri paşnice. Cu acest sentiment mă regăsesc în salon, balansîndu-mă cu fărîma de necunoscut între mîini.
