Ca şi Dante, Andre Masson (1896 -1987) coboară în Iad şi revine. Grav rănit în primul război mondial, apoi internat pentru răzvrătire şi crize nervoase, putea povesti nenumărate scene marcate de frică, moarte, supravieţuire, toate cu o elocvenţă surprinzătoare.
Doi ani înainte de izbucnirea primului război mondial tânărul Masson se mută de la Bruxelles (unde lucra ca desenator la un atelier de produs broderie) la Paris, acolo studiază pictura la Şcoala de Arte Frumoase. Tip pesimist dar extrem de curios, îşi dedică activitatea în cercetarea naturii şi a destinului uman. Ca pictor, Masson trata figurativul cu mari doze de abstractizare, Cubismul său se îmbină armonios cu metafizicul. Are o creativitate realistă cu care produce entităţi biomorfice.
Masson el însuşi se declară “pictor mediumistic, post-Cubist, pictor în nisip, calligrafist”.
Des, el evada în lumi fantastice dorind să imortalizeze vise şi dorinţe refulate, dar se simţea acasă în desenul figurativ pe care îl întâlnim în “Alegoria Seducţiei”, datată 1940. După încercările de cubism şi suprarealism (aderase la mişcarea lui André Breton în 1924) se desparte (la fel ca şi Georges Hugnet) de acesta, în semn de protest împotriva conducerii despotice a mişcării. Experimentează automatismul, efectele hazardului în artă, dar temele violenţei, tortura psihică şi erotismul rămân dominante. În 1936 pleacă în Spania dar se întoarce rapid în Franţa gonit de războiul civil spaniol. Se refugiază în USA (1941-1945).
Aici Masson leagă surealismul cu expresionismul abstract, pictând pânze de mari dimensiuni dedicate carnagiului la care fusese martor timp de un sfert de secol. Este celebră pictura sa”Lumea nu moare” (1942) în care monştri hidoşi se dezintegrează ca un ecou al sorţii umane în care orice acţiune este întâi ameninţată apoi distrusă şi renăscută. Se întoarce în Franţa şi din 1947 îl găsim la Aix-en-Provence concentrat pe arta peisajului. În 1956 publică un serios studio numit „Metamorfozele artistului”. O recentă expoziţie, organizată la galeria Blain din NY (curator Emmanuel Di Donna), ne prezintă pe Andre Masson ca fiind unul din cei mai de seamă suprarealişti ai secolului XX.
Expoziţia prezintă o cronologică evoluţie a artistului, vom vedea cum primele sale pânze ca de exemplu „Ciorile”(1922) sunt influenţate de şedere sa la Bruxelles unde cunoaşte pe Ensor şi Odilon Redon. O altă pictură, „Visul prizonierului” are o alură cubistă cu puternice influenţe de la italianul DeChirico: statui cubiste înconjurate claustrofobic de obiecte arhitectural geometrice.
Alte exponate ne arată rezultatele şederii artistului în sudul Franţei, lângă mare (1926). Acolo, Masson este atras de ideea de a unifica desenul automat în cerneală, cu pictura în ulei.
Rezultatele sunt colaje ce conţin mixturi de nisip colorat, pene, uleiuri, etc., ca de exemplu „Capete de animale” sau „Cal atacat de un peşte”. Se ştie că prin anii 20 studioul lui Masson din Paris, 45 rue Blomet, era frecventat de alţi artişti marcanţi: Antonine Artaud, Dubuffet, Joan Miró, Georges Bataille, Georges Malkine. Împreună, grupul experimenta diferite stări de inconştienţă folosind cocteiluri de opium sau haşiş amestecat cu vin şi muzică. Se discuta aprins despre Nietzsche, Lautréamont, Sade, Rimbaud. Masson caută să descifreze iraţionalul şi rădăcina psihologică a artelor. Desenator din născare, el foloseşte linii sinuoase, expresive, cu care producea figuri biomorfice plasate într-un peisaj complet abstract.
Spre anii 30 şi 40 pictura lui Masson devine obsedată de scene violente, de erotism şi metamorfoze psihotice. În „Seminţele şi stelele” întâlnim ochi misterioşi care ne urmăresc din întuneric.
Inspirat de indienii americani şi de cultura lor, Masson produce seria numită „Cimitirul Sioux -1942”, în care vom găsi reprezentate diverse stagii ale conştiinţei aşa cum este percepută prin misticismul nativilor americani. Dorinţa erotică este subliniată prin picturi în care insecte, mantise, cai, tauri etc., călăresc sau se bat cu umanii într-o indusă stare de atracţie şi seducţie reciprocă.
