Un mare numar de cetateni model, remarcati periodic pozitiv in gazetele de perete de la locul de munca si din cartierul de domiciliu, dar si in presa, au facut un si mai mare numar de plangeri referitoare la conditiile grele, neconforme cu etica si echitatea populara, in care se desfasoara transportul in autobuzele care deservesc masele largi de oameni ai muncii. Printre neregulile semnalate:
– persoane odihnite, aflate in drum spre serviciu, ocupa abuziv scaunele extrem de necesare celor mai obositi oameni ai muncii, care revin de la activitate
– indivizi lipsiti de moralitate imping cu coatele pentru a-si face loc in aglomeratie
– nu se respecta sensul de deplasare de la usa din spate catre usa din fata, cu consecinte directe in bulversarea cetatenilor disciplinati
– insi fara respect converseaza pe teme personale, impiedicand concentrarea celorlalti pe subiectele arzatoare specifice activitatii lucrative in care sunt angrenati prin grija permanenta a organelor de Partid si de Stat
– exista contravenienti specializati in a calatori fara permis sau bilet, iar vanzatorii de bilete nu reusesc sa verifice cati cumpara bilet si cati au permis, dintre toti cei care se urca in autobuz
– se transporta bagaje voluminoase, ocupandu-se spatiu pretios si blocandu-se culoarele de trecere
– la urcarea in autobuze nu se respecta ordinea de sosire a calatorilor in statii
– la coborare nu se respecta ordinea de la urcare
– femei obeze pretexteaza graviditatea pentru a ocupa locuri pe scaune, in timp ce adevaratele viitoare mame sunt obligate sa calatoreasca in picioare
– lenesii, sedentarii, in general cei cu aspect fizic lipsit de robustete, se folosesc de infatisare ca sa stea pe scaunele destinate bolnavilor si varstnicilor
Dupa ce, o lunga perioada de timp, aceste reclamatii pe deplin justificate au fost neglijate, a venit momentul sa se faca dreptate! Evenimentele au fost accelerate de blocarea coloanei oficiale a Presedintelui de Partid si de Stat, din cauza accidentului nefericit survenit prin caderea de pe scara unui autobuz a unui batran incarcat cu sacose doldora de produse alimentare achizitionate din alta piata decat cea din propriul cartier. S-au dispus masuri:
– Anchetarea si pedepsirea exemplara a militienilor raspunzatori de blocarea traficului pe traseul coloanei oficiale, blocare ce a afectat intarzierea Presedintelui de Partid si de Stat, la dejun.
– Analiza la sange a circumstantelor ce au condus la deplasarea accidentatului la piata din alt cartier. Daca, asa cum este de presupus, a incercat sa achizitioneze produse de negasit la magazinele din aria de domiciliu, situatia trebuie sa fie reglementata de urgenta: toate produsele in cauza se vor scoate de la vanzare din toate magazinele, astfel disparand cu desavarsire pretextul plimbarilor aiurea-n tramvai cu autobuzele patriei
– Anchetarea si pedepsirea exemplara a responsabililor de traseu, care nu au informat in timp util departamentele de trafic rutier in legatura cu dispozitia Presedintelui de Partid si de Stat de modificare neanuntata a traseului, modificare perfect justificata de intentia de a-si vizita parintii, inainte de a merge la dejun. De remarcat ca dispozitia de modificare neanuntata a traseului a fost data cu mai mult de 5 minute inainte de a se constata blocarea noului traseu, timp suficient pentru calatorii din autobuz ca sa impinga mijlocul de transport pe trotuar, cu sprijinul pietonilor, sub directa indrumarea a organelor de militie, cu conditia ca organele in cauza sa fi manifestat entuziasm si determinare in mobilizarea cetatenilor pentru rezolvarea optima a situatiei neprevazute
– Infiintarea unui departament de controlori de trafic intern pe autobuzele oamenilor muncii. Controlorii vor avea sarcina sa coordoneze deplasarea calatorilor de la urcare pana la coborare inclusiv pe scari, ocuparea/ eliberarea scaunelor, sa verifice folosirea unui limbaj civilizat, atitudinea cetatenilor unii fata de altii, respectul reciproc, compostarea rapida si corecta a biletelor, existenta si valabilitatea permiselor de transport, temele de conversatie si corectitudinea gramaticala a exprimarii, iar in caz de necesitate sa ia masuri de reglementare.
Cu maxima operativitate s-a dispus condamnarea pe viata, prin decret prezidential, a suspectilor, urmand ca ancheta privind circumstantele in care s-a produs blocarea circulatiei sa se desfasoare in timp record, iar sentinta sa confirme intru totul decizia luata prin decret.
Pe canale neoficiale s-a raspandit zvonul ca dispozitia de infiintare a departamentului de controlori trafic intern pe autobuzele oamenilor muncii a fost consecinta intelegerii gresite a unei replici a Presedintelui de Partid si de Stat. In scurt timp a inceput sa circule barfa ca in realitate presedintele a spus doar „Bine, ma, da’ n-a vazut nimeni din tot autobuzu’ ca e un bosorog pe scara? Ia sa controleze careva chestia asta!”. Replica de mai sus ar fi fost auzita intamplator de membrii Colectivului De Redactare Intocmai Si La Timp Acte Normative Cu Caracter De Urgenta, care s-au autosesizat si au elaborat plini de zel patriotic un nou decret, pe care Presedintele l-a semnat necitit, la gramada cu alte 25 de decrete, intr-o banala zi de joi…
Cu toate acestea, s-a observat ca toti controlorii au fost racolati si instruiti surprinzator de rapid si eficient, ca si cum detaliile organizatorice ar fi fost dinainte cunoscute si insusite de toate institutiile implicate. Dupa multi ani, dupa caderea regimului dictatorial, s-a aflat ca motivele reale au fost altele:
– Era foarte greu ca serviciile specializate in recoltarea de informatii sa identifice cu precizie pe defaimatorii regimului in aglomeratie si oricum erau prea multi ca sa fie pedepsiti toti.
– Presedintele a constatat personal ca replicile inregistrate de microfoanele din autobuze depaseau limitele decentei de fiecare data cand venea vorba de conducatorii politici, iar camerele de luat vederi recent instalate nu inregistrau nimic, din motive ce urmeaza a fi expuse mai jos.
– Partea delicata era ca fiul Presedintelui, recent numit SupraMinistru Coordonator al Tuturor Ministerelor Industriale, isi facuse un titlu de glorie din importarea a o suta de mii de camere de luat vederi, pentru care se deplasase de vreo zece ori cate o luna, insotit de delegatii din care faceau parte toti amicii, in mai multe tari producatoare, ca sa evalueze mai bine ofertele. In final se achizitionasera aparate de fotografiat sub denumirea de „aparate de luat vederi instantaneu”, se ordonase montarea lor in pofida rapoartelor tehnice care evidentiau eroarea si in final personalul tehnic fusese sanctionat drastic pe motiv ca nu realizase „adaptarea dinamica a proiectului la conditiile si necesitatile concrete”.
– Existau proceduri eficiente de supraveghere la serviciu (unde se ramanea obligatoriu, chiar si degeaba, 4-5 ore peste program), in locurile publice nu era voie sa se stea in grup, acasa oamenii ajungeau tarziu si nu vorbeau de frica microfoanelor; asa ca de adunat se mai adunau doar la cozi si in mijloacele de transport, unde sentimentul de siguranta dat de amestecarea in multime dezlega limbile, si cum inca…
– Se dorea un mod de descurajare a conversatiilor in autobuz, in ideea ca era mai important sa se bage frica in indivizi, ca sa se cenzureze singuri, decat sa se aplice pedepse unor amarati care si asa mureau de foame.
Organele superioare de Partid si de Stat au decis sa-i intimideze pe oameni prin intermediul unor controlori care sa controleze disciplina in autobuze, avand si atributii legate de supravegherea discutiilor particulare. Propaganda urma sa puna pe primul plan avantajele cresterii climatului de ordine si disciplina pe durata deplasarii la si de la locul de munca, in timp ce pentru organele superioare de Partid si de Stat esentiala era supravegherea calatorilor, depistarea celor exegerat de guralivi, dar mai ales identificarea precisa a indivizilor cu adevarat periculosi si anume cei capabili de remarci inteligente, de substanta, privind politica interna, politica externa si realitatile economice. Judecand astfel lucrurile, istorioara cu intelegerea gresita a unei replici prezidentiale devine o simpla mostra de folclor mosit de serviciile secrete in scopul mascarii adevaratelor motive ale unei actiuni bine puse la punct.
Controlorii au fost instalati in incinte amplasate deasupra scaunelor, de ambele parti ale autobuzului, pe toata lungimea acestuia, avand libertatea de a circula inainte si inapoi. Au fost echipati cu bastoane telescopice de plastic elastic, cu varf metalic dur, pentru atentionarea, dar si pedepsirea calatorilor indisciplinati. Bastoanele au fost echipate si cu circuite de transmisie a impulsurilor electrice de la un generator local. Prima masura luata urma sa fie simpla atentionare prin atingerea cu bastonul, cine nu era ascultator primea o lovitura in cap cu latul varfului otelit, iar in caz extrem, se executa impungerea cu varful ascutit care declansa automat si aplicarea instantanee de socuri electrice.
Desi criticau permanent brutalitatea pedepselor, cu timpul calatorii au ajuns sa agreeze spectacolul oferit. Atunci cand un indisciplinat era avertizat, lumea devenea atenta, iar cei din jur luau o atitudine de delimitare fata de actiunea incriminata. Chiar daca omul incerca sa se linisteasca si sa nu-si creeze probleme, se gasea mereu cineva care sa se lege de el, sa-i reproseze ceva, sa-l enerveze, poate- poate se ajunge la lovitura in cap! De fiecare data cand se aplica o astfel de lovitura, se auzeau rasete, fluieraturi, strigate de aprobare… Cine ar fi privit astfel de scene, ar fi ajuns la concluzia, surprinzatoare dar realista, ca multimea regreta sincer atunci cand indisciplinatul se calma si isi vedea de treaba: individul in cauza devenea brusc antipatic tuturor pentru ca isi privase concetatenii de un moment distractiv.
In cazurile in care controlorul continua pedepsirea pana la capat, aplicarea socurilor electrice simultan cu impungerea brutala in zona gatului sau in cap se transforma intr-un spectacol grotesc si sangeros. Intepat de varful ascutit, pedepsitul se pomenea plin de sange si in plus socurile electrice il zgaltaiau dizgratios si ii provocau strigate de durere. Atunci cand controlorul era amuzat de reactia pedepsitului, sau cand multimea se entuziasma si cerea „inca una, barosaneee!!!”, repeta impungerea, atatat si de efortul victimei de a se feri. Aproape intotdeauna, cei din apropiere il blocau pe cel pedepsit, il incomodau, il impiedicau sa se fereasca, distrandu-se pe seama lui.
Se intampla uneori sa se auda proteste din partea altor calatori, care-i luau apararea pedepsitului. Atunci se nasteau certuri, rezolvate de controlori cu aplicarea directa de socuri electrice, la intamplare calatorilor din zona de conflict, fara sa mai identifice exact pe galagiosi, dar urmarindu-i pe cei care protestasera initial, chiar daca o facusera pe un ton moderat. Cine ar fi urmarit actiunile controlorilor, ar fi constatat ca se comportau cu maximum de brutalitate nu fata de cei mai indisciplinati calatori, ci fata de cei care aveau curajul de a se ridica in apararea altora. Faptul nu era intamplator, ci se datora lectiilor primite in scoala de controlori.
Desi la inceput controlorii mai mult incurcau cu indicatiile lor, cu timpul calatorii au invatat sa-i asculte, mai ales ca pedepsirea ii viza in primul rand pe cei care nu urmau ordinele controlorilor si abia dupa aceea pe hotii de buzunare, pe blatisti, pe cei ce se impingeau in alti calatori, pe cei pusi pe injuraturi si pe amenintari cu bataia dupa coborare.
Lucrurile s-au asezat, iar dupa cativa ani parea un fapt de cand lumea sa fii chemat sa urci pe la o anumita usa, ca imediat dupa urcarea in autobuz sa ti se spuna daca sa inaintezi pe stanga sau pe dreapta, in ce aparat de taxat sa introduci biletul, unde e un scaun liber, cine sa se aseze, cine sa se ridice si cui sa cedeze locul, cine sa se dea la o parte si unde anume, ca sa faca loc altcuiva la coborare, cine si cu ce mana sa se tina de ce bara, pe ce directie sa-si alinieze gravida pantecul incomod, unde sa-si aseze fiecare bagajele voluminoase, s.a.m.d.
Chiar in aceste conditii, controlorii nu aveau randamentul asteptat. Si lor le era greu sa fie atenti la toata lumea, iar de fiecare data cand priveau intr-o directie aparea o problema in alta parte. Desi bugetul nu era nelimitat, s-a gasit totusi o solutie, au fost racolati calatori care sa supravegheze alti calatori. Deoarece nu aveau voie sa se deconspire, s-a elaborat un cod de comunicare cu controlorii prin actiuni ale ochilor, motiv pentru care acestor colaboratori li s-a dat numele de „ochisori”.
Ochisorii, fiindu-le interzis sa comunice in autobuz cu Controlorii, chiar si in soapta, indicau din priviri si clipiri catre presupusii contravenienti. Ulterior, in timpul liber, intocmeau si informari scrise in atentia controlorilor. Lucrurile au inceput sa se miste in directia dorita: comentariile la adresa autoritatilor s-au redus, calatorii au devenit mai ascultatori fata de controlori, ochisorii s-au inmultit suficient de mult ca sa se supravegheze si intre ei, ba chiar sa fie folositi pentru verificarea modului in care controlorii se achita de sarcini.
Daca in cazul controlorilor loialitatea era rasplatita cu salarii generoase corelate cu posibilitatea de a face cumparaturi din magazine speciale unde se gaseau marfuri interzise cetatenilor obisnuiti, ochisorii nu puteau beneficia de asa ceva. Pentru ei s-au inventat alte avantaje. Cel mai la indemana era sa li se ofere mereu locuri pe scaune si gratuitate la transport. Li se oferea lunar cate un permis similar cu al calatorilor platitori de abonament, ba chiar si bilete gratis pentru membrii familiei, in cazul ochisorilor apreciati de controlori. Asa s-a facut ca in general controlorii si ochisorii si-au atras in activitate si membrii familiei, in special copiii, supravegherea calatorilor devenind pentru multi un job de familie.
Existau insa si alti favorizati. Cei care slujeau cu credinta regimul in diferite domenii beneficiau de avantaje diverse, printre ele si unele legate de transport. Primeau lunar un numar de bilete gratuite, iar controlorii erau instruiti sa-i recunoasca pe favorizati si sa le ofere locuri pe scaune ori sa le usureze trecerea prin autobuz dandu-i la o parte pe alti calatori.
Calatorii nici nu se mai intrebau ce au de facut, li se spunea si executau, ba au ajuns chiar sa asculte de simple indicatii facute cu varful bastoanelor: inainte, stanga, dreapta, asteapta, stai jos, ridica-te, cobori la prima… Se intampla ca individul sa fie trimis la coborare inainte de destinatie, dar putini mai comentau, caci comentariile atrageau pedepse. Era mai simplu sa coboare si sa urce inca o data. Se mai intampla sa fie ridicati de pe scaune batranii sau bolnavii si sa fie asezati altii, tineri si sanatosi, dar nici ei nu mai comentau. Obiceiul de a ceda locul a devenit riscant, caci putea fi interpretat ca o critica la adresa controlorului care stabilise deja cine sa se aseze si cine nu.
Blatistii de moment erau pedepsiti exemplar, dar in acelasi timp altii si-au consolidat pozitia, devenind blatisti de traditie, tolerati constant de controlori. Motivul este usor de inteles: blatistul prins putea fi imediat transformat in ochisor, caz in care trebuia sa i se ofere o compensatie, si ce il poate multumi mai usor pe blatist decat sa-l lasi sa faca blatul? In mod similar s-a procedat si cu hotii de buzunare, desi era destul de greu sa i se caute nod in papura victimei, ba ca vorbeste prea tare, ba ca n-a facut reclamatie conform procedurii, ba ca a strans prea tare mana prinsa in buzunar…
Pe masura ce se instaura disciplina, pedepsele nu-si mai gaseau aplicare. Prin urmare, organele de Partid si de Stat au dispus inasprirea sanctiunilor, punand accentul nu pe fapta in sine si pe efectele ei, ci pe interpretarea fiecarui gest in lumina indicatiilor venite „de sus”. Nu mai interesa in primul rand ce a facut individul, ci „in ce scop”, „ce urmareste”, ba chiar „cine l-a pus”, „ce interese slujeste”. Aproape ca nu mai conta fapta, ci numai interpretarea data de controlori, ajungandu-se ca infractori notorii sa-si faca de cap fara pedeapsa pentru ca „regreta sincer” si „nu prezinta pericol politico- ideologic”, in timp ce insi corecti, dar cu curajul opiniei, erau impunsi cu bastoanele de cum urcau in autobuz.
Dar ceea ce a ramas permanent la fel de distractiv pentru multime, a fost spectacolul lovirii calatorilor, culminand cu momentele picante de la aplicarea de socuri electrice. Stiind ce vrea multimea, controlorii aveau grija sa gaseasca mereu cate o victima. Nemultumiti de viata grea, colorata in nuante sumbre de gri, oamenii gustau din plin circul sangeros, fara sa le pese prea mult daca vinovatia pedepsitului era reala sau nu.
Paradoxul era ca antipatia cetatenilor se indrepta mai putin catre controlori si mai mult spre ochisori. Cine incerca sa inteleaga de ce, se putea gandi ca ochisorii erau perceputi ca niste tradatori, in timp ce controlorii erau o cu totul alta tabara. Mai mult chiar, multi ii invidiau pe controlori pentru avantajele si puterea pe care le aveau si isi doreau sa intre in randurile lor.
…………………………………………..
Schimbarea regimului politic, petrecuta in urma unui lant de revolte sangeroase, a zguduit din temelii, printre altele, si institutia controlorului. De la mic la mare, calatorii i-au alungat din autobuze pe controlorii care au mai avut curajul sa se prezinte la lucru. Ochisorii cunoscuti de toata lumea au fugit, mutandu-se in alte orase. Ceilalti, nemultumiti de pierderea avantajelor, au redevenit calatori obisnuiti. Toti insa, fara exceptie, nu au pierdut nici un prilej ca sa critice vehement libertatea si democratia, echivalate desigur cu dezordinea, mizeria, saracia, hotia…
Imediat dupa disparitia controlorilor, calatorii s-au trezit liberi sa decida ce au de facut in autobuze. Au aparut situatii de neimaginat in vremurile de demult, cand se circula normal:
– Unii calatori au ramas ore in sir in statii, pentru ca la oprirea autobuzelor nimeni nu le indica pe la ce usa sa se urce. O parte dintre ei au ales sa circule pe jos si au avut nevoie de mai multe saptamani si de incurajarile si sfaturile prietenilor ca sa aleaga singuri momentul urcarii in autobuz si usa de acces.
– In autobuze, existau mereu cetateni debusolati care se deplasau haotic, impingandu-i agresiv pe ceilalti, nestiind niciodata incotro sa se duca, unde sa se opreasca si cand sa coboare.
– Unele scaune ramaneau libere chiar si in cea mai mare aglomeratie, pentru ca nu i se spunea nimanui daca si unde sa se aseze.
– Fostii favorizati de controlori la asezarea pe scaune continuau sa pretinda, cu tupeu, ca sa li se elibereze orice scaun doreau. De multe ori chiar aveau succes, caci oamenii erau obisnuiti sa li se porunceasca. Refuzurile insa, ii infuriau pe fostii favorizati si ei incepeau sa strige in gura mare ce bine era inainte, ce disciplina era atunci, cata grija fata de om… Era suficient ca sa inceapa si altii sa se planga, pornindu-se o balacareala generala in care se regreta galagios tocmai regimul pe care inainte il criticau toti, dar in soapta.
De altfel, orice nemultumire aparea, era repede pusa pe seama libertatii recent dobandite, uitand ca tocmai libertatea era cea care permitea tuturor sa-si exprime liber punctul de vedere. Unora dintre calatori li se parea ca intre cei mai galagiosi nemultumiti ii recunosc pe vechii controlori, deveniti egali cu tot restul lumii, pe vechii ochisori si pe fostii favorizati, care isi pierdusera si ei micile avantaje si gratuitati.
Ceea ce-l apasa in realitate pe fiecare, era ca odata cu libertatea vin si situatiile in care individul trebuie sa aleaga singur ce are de facut. Vechiul regim politic, dictatorial, oferise multora comoditatea de a fi coordonati de altii, de a nu-si asuma nici o raspundere. Renuntarea la o astfel de comoditate se dovedea a fi mai greu de acceptat decat vechile constrangeri.
Inca de la inceputul revoltelor, controlorii s-au orientat rapid si s-au declarat de partea celor asupriti, ba chiar au incercat sa explice la ce tensiune psihica erau supusi, cum si-au aparat de ani buni compatriotii facandu-se ca nu vad contraventii si cat bine au facut de-a lungul timpului. Totusi, nimeni nu-i credea si au fost obligati sa-si gaseasca alte moduri de a-si castiga existenta. Li s-a spus sa fie multumiti ca oamenii, generosi, nu s-au razbunat. Dar controlorii au incercat prin toate mijloacele sa intre in gratiile noilor Conducatori si in mare parte au si reusit.
Dupa ce apele s-au mai linistit, noii Conducatori ai Statului au inceput o campanie de reabilitare a controlorilor, cu intentia de a-i reactiva, macar partial. Faptul e explicabil, deoarece noii conducatori nu erau altii decat aghiotantii celor vechi. Preluand puterea, initial au condamnat cu fermitate tot ce se practicase inainte, motivandu-si astfel actiunile care au mers pana la eliminarea fizica a adversarilor politici, adica fostii lor sefi. Odata consolidata insa noua lor pozitie, au intins o mana de ajutor institutiilor cu care erau familiarizati, dar pe care le condamnasera din interes de moment. Cand a venit si randul controlorilor sa fie spalati de pacate, s-a declansat o campanie propagandistica sustinuta pana la cel mai inalt nivel.
Situatiile inerente oricarei schimbari majore au fost exploatate de propaganda si puse pe seama lipsei de „control”, cuvant folosit in exces, ca sa ajute la deculpabilizarea controlorilor. S-a vorbit foarte mult despre:
-adevaratii profesionisti din randul controlorilor, care au ajutat la crearea unui climat de legalitate, de civilizatie, garantand ordinea si disciplina in autobuze
-degringolada din transport, ce a urmat renuntarii la controlori
-cresterea pretului la bilete, datorata inmultirii blatistilor pe care nu mai are cine sa-i controleze, caci vanzatorii de bilete nu au atributii de control
-judecarea fiecarui individ in functie de faptele lui si marea greseala care ar fi „vanatoarea de vrajitoare”
-necesitatea de pastra secretul asupra identitatii si actiunilor controlorilor, ca sa se evite revansele violente
-infiintarea unui comitet de analiza a abuzurilor din autobuze, care sa clarifice toate aspectele negative si sa stabileasca exact cine a persecutat calatori si cine a actionat spre binele comun
Cu toate ca oamenii se reobisnuiau cu normalitatea si transportul intra incet, dar sigur, in firesc, au aparut, surprinzator, situatii iesite din comun:
-un grup agresiv de calatori au refuzat sa-si achite calatoria, au agresat vanzatoarea de bilete, s-au certat cu toata lumea si in final au facut scandal ca sa opreasca autobuzul special pentru ei intre statii
-tineri imbracati ostentativ de modern au ridicat cu forta batranii de pe scaune, strigand in gura mare ca asta inseamna libertatea
-niste zdrahoni cat usa s-au luat la bataie in autobuz, lovind mai multe persoane in timpul conflictului; surprinzator a fost ca la final tocmai batausii erau netinsi, in schimb victimele colaterale au avut nevoie de spitalizare
Astfel de situatii s-au repetat de mai multe ori si de fiecare data se gaseau „intamplator” niste reporteri prin preajma si consecinta au fost intens mediatizate. Au existat voci care au sustinut ca totul este o punere in scena, mai ales ca niciodata protagonistii nu au putut fi identificati de organele de cercetare si evident ca nu a fost pedepsit nimeni. Dar, concluzia sustinuta permanent de autoritati a fost necesitatea de a se restabili ordinea si disciplina. Degeaba s-a replicat ca imbunatatirea conditiilor de transport si eventual cresterea numarului de vanzatori de bilete, care sa primeasca din nou atributii de control al documentelor de calatorie, ar fi rezolvari acceptabile. Noua Conducere de Stat a agreat numai si numai solutiile care se bazau pe reinfiintarea, chiar si intr-o forma diluata, a functiei de controlor.
Prin urmare, s-a constituit, prin decret, Comisia de Studiu si Propuneri Constructive Privind Siguranta Democratica in Autobuz, cu sarcina concreta de a rezolva problemele semnalate in transportul in comun.
Si asa s-a inventat „verificatorul”, instalat in locul controlorului, cu atributii mult reduse fata de ale acestuia, dar beneficiind de toate dotarile dinainte si in plus de altele noi, moderne. Pentru inceput, verificatori au fost majoritatea vechilor controlori si chiar unii ochisori, alesi pentru bogata lor experienta. Desi s-au facut angajari, tinerii verificatori au fost alesi si instruiti pe criterii stabilite de vechii conducatori ai controlorilor si sub directa lor indrumare.
Intrarea in activitate a verificatorilor a fost sarbatorita cu mult fast. Prin grija Departamentului Liber Patriotic de Organizare Evenimente Deosebite, s-au luat urmatoarele masuri:
-un autobuz special amenajat, impodobit cu drapele si esarfe, a fost amplasat in Piata Centrala a Revolutiei Democrate (fosta Piata Centrala a Revolutiei Populare)
-un copil imbracat in costum popular a urcat in autobuz, pe cantec de fanfara, simbolizand viitorul fericit al cetetenilor verificati
-principalele institutii ale Statului au depus coroane de flori in amintirea eroilor luptei impotriva controlorilor
-un sobor de preoti a sfintit o foaie de hartie pe care era dactilografiat Statutul Verificatorului
-s-au impartit trecatorilor fluturasi pe care erau scrise obligatiile calatorului in autobuz
-s-au oferit cetatenilor vin fiert in pahare de unica folosinta si cate un pachet cu produse alimentare de baza: ½ paine integrala, 2 buc sarmalute foi varza, 1 buc mititel format mic, fasole fiarta boabe in sos tomat; din motive inca neelucidate au lipsit tacamurile.
In ziua de sarbatoare transportul in comun a fost suspendat.
Pe parcurs, aveau sa fie sporite atributiile verificatorilor, ajungand sa fie chiar mai sporite decat ale controlorilor, dar la ordin „de sus”, verificatorii nu se foloseau de toate parghiile ce le stateau legal la dispozitie, limitandu-se la simpla supraveghere, la controlul documentelor de calatorie si la niste sanctiuni financiare.
S-a renuntat la pedepse, in schimb au fost stabilite amenzi. In fond, amendarea nu e un act de violenta, iar calatorii, obositi de atatea revolte, au acceptat situatia. Verificatorii au inceput sa aplice amenzi pentru orice fleac si cum fiecare amenda aducea bani la bugetul de stat, au fost incurajati sa amendeze pe oricine pentru orice.
S-au instalat camere performante de luat vederi, echipate cu microfoane directive comandate de verificatori. Camerele au fost conectate la un sistem central de stocare a datelor si uite asa supravegherea a devenit practic nelimitata.
Cum era si normal, au venit unele zile deosebite, sarbatori de tot felul, cand s-a remarcat din timp pericolul unor manifestari antisociale, avand ca protagonisti infractori inraiti, specializati in furturi, talharii, acte de violenta. S-a vorbit pe larg despre atentate cu bomba, rapiri de persoane pasnice, crime in serie, riscul de a se provoca panica generalizata. Preintampinarea situatiilor grave a devenit o prioritate nationala. Legat de siguranta autobuzelor, s-au evidentiat, de catre noii Conducatori: timiditatea verificatorilor, indisciplina din autobuze, avalansa de contravenienti, nevoia de fermitate, importanta institutiilor specializate in a asigura ordinea in societate, teama nejustificata de „fantomele trecutului”. S-a vorbit despre ostilitatea calatorilor si despre cat de timorati sunt verificatorii. A fost subliniata necesitatea incurajarii lor, a intaririi colectivului cu specialisti in domeniu pentru a se evita posibile tragedii provocate de teroristi, dar si de indivizii indisciplinati. S-a luat legatura cu controlorii nepatati, experimentati, cu ochisorii recomandati de acestia, si s-a realizat supravegherea profesionista a transportului in comun. Succedarea la intervale extrem de scurte a sarbatorilor (o slabiciune a intregului popor, mereu in cautarea unui prilej de a cere minivacante si de a chefui) a impus cu necesitate ca sa se apeleze tot mai des la serviciile fostilor controlori si ochisori. Nimeni nu mai parut surprins cand o parte dintre ei au fost inrolati ca verificatori, apoi inca o parte si in final cam toate partile…
Pentru sprijinirea verificatorilor s-a aprobat sa se angajeze observatori din randul calatorilor. S-a apelat la ochisorii cunoscuti ca zelosi si devotati, plus multi altii, pe criterii similare cu cele folosite inainte in cazul ochisorilor. Si acum s-au gasit metode de recompensare, in principal tot cele din trecut.
A aparut Academia Superioara de Verificatori, iar cine ar fi avut curiozitatea sa compare listele de profesori cu cele din vechea scoala de controlori, ar fi constatat surprinzatoare asemanari.
S-a infiintat si Comitetul de Analiza a Abuzurilor din Autobuze in Trecutul de Trista Amintire, din care au facut parte specialisti, experti in activitatea controlorilor. Si cine cunoaste aceasta activitate mai bine decat controlorii insisi? Evident, nu cei compromisi, ci altii, racordati la noua ordine, devotati noilor Conducatori! Mai bine decat ochisorii insisi, cu bogata lor experienta? Desigur, nu cei care au facut declaratii false, nu cei care s-au eschivat de la indeplinirea sarcinilor, ci altii, sinceri, plini de merite, realmente folositori in identificarea celor certati cu legea?
Comitetul si-a dovedit cu prisosinta utilitatea. Cu o rapiditate uluitoare, a dezvaluit opiniei publice:
-Numele controlorilor si ochisorilor implicati in abuzuri; din pacate, timpul necrutator judecase deja, toti fiind morti de mult.
-Ce oameni politici au fost angajati ca ochisori; din fericire, in acest mod cariera lor politica s-a incheiat. Gurile rele au remarcat interesanta coincidenta ca toti erau contestatari ai noilor Conducatori…
-Ce oameni politici nu au comis abuzuri, desi exista unele indicii, neconcludente, ca ar fi facut parte dintre controlori si ochisori. Gurile rele au remarcat ca toti cei scosi de sub acuzare fac parte dintre sustinatorii noii puteri, dar asa se intampla mereu: apar invidiosi, vesnic nemultumiti, punatori de talpi, ticalositi, manipulati, golani, derbedei, penibili, nesimtiti, adevarate animale…
Comitetul, in stransa colaborare cu organele in drept, a respectat confidentialitatea informatiilor legate de slujitorii credinciosi ai patriei din toate regimurile politice, de adevaratii profesionisti, de functionarii statului aflati inca in activitate… Gurile rele au avut iarasi ceva de comentat: cica de ce dezvaluirile au pus accentul pe ochisori, adica pe unelte, si nu pe controlori, care le erau superiori ierarhic? Dar asa sunt gurile rele, se prefac ca nu inteleg locul si rolul fiecaruia in sistem si nici prioritatile patriei…
Odata cu trecerea anilor, cetatenii s-au obisnuit cu verificatorii si au inceput sa fie de acord cu importanta muncii lor. Aceiasi vesnic cartitori au continuat sa sustina ca pericolul exista, latent… Ca legea noua e prea asemanatoare cu cea veche si ca noii Conducatori trebuie doar sa vrea si pot reinvia cu usurinta vechile obiceiuri, ca se pot comite atat de usor noi abuzuri… Dar asa sunt unii, mereu nemultumiti…