Asistentul Ungureanu, cu care făceam seminarul de socialism ştiinţific, pretinde că socialismul ştiinţific nu e dogmatic.
— Trebuie să ţinem cont de faptul că socialismul ştiinţific nu e dogmatic şi să discutăm deschis.
Asistentul venea cu probleme foarte interesante. La unul din seminarii a întrebat:
— Poate cineva spune că Mona Lisa e superioară picturilor rupestre din Algeria? Poate afirma cineva că cultura europeană e superioară culturii africane? Ştiţi voi că un vraci din Africa, un sălbatic, cunoaşte 90.000 de plante, mai multe decât oricare botanist din lumea civilizată?…
Domnul Ungureanu căuta prin orice mijloace să ne convingă de faptul că fiecare popor are dreptul să-şi hotărască singur soarta, fără a lua în considerare modelele străine. Era plătit să apere socialismul românesc. Mânca şi el o pâine.
Dar… pentru că socialismul ştiinţific nu e dogmatic, am replicat:
— Dumneavoastră susţineţi că fiecare popor are propriul model de dezvoltare socială, deci nu e corect să se facă export de revoluţie!
— Ce vrei să spui cu asta?
— De exemplu, Angola, Afganistan…
— Nu înţeleg!
— Vreau să spun că dacă nu există un model unic de dezvoltare socială, nu e necesar ca fiecare popor să evolueze conform concepţiei marxist-leniniste, că nu e universal valabilă legea trecerii de la capitalism la socialism şi că nu are nimeni dreptul să declanşeze cu forţa revoluţia socialistă într-o ţară străină şi să impună structuri străine poporului respectiv.
— Explică!!
— Industrializarea forţată…
— Explică!!!
— Nu pot să explic prea bine industrializarea forţată, dar pot vorbi despre colectivizarea forţată care a avut drept scop, printre altele, crearea în mod artificial de forţă de muncă pentru industrie. Colectivizarea s-a făcut cu forţa armată, împotriva voinţei ţăranilor.
— Tu îndrăzneşti să vii aici cu texte de la Europa Liberă, noi vrem binele acestei ţări şi tu vrei răul! Profiţi de faptul că am spus să discutaţi liber şi vrei să faci rău! Vii cu teorii ale reacţionarilor fugiţi din ţară, care vor să ne distrugă! Să-ţi fie ruşine!…
Atunci, câţiva colegi m-au apărat:
— De ce ziceţi că vrea răul? Nimeni nu vrea răul! Atmosfera în clasă era foarte încordată.
L-am întrebat:
— Constituţia garantează libertatea cuvântului, a presei şi a întrunirilor cu condiţia să nu dăuneze cauzei socialismului. Cine e în măsură să spună dacă o anumită afirmaţie dăunează sau nu cauzei socialismului?
— Eu… Eu nu spun că dăunează… Dar Securitatea… Voi, voi nu înţelegeţi…
În societate acţionează teoria sistemelor… Nu există libertate… Trebuie creată doar aparenţa libertăţii… Voi, de ce vă faceţi personalitatea pe seama mea?… Ce v-am făcut?…
S-a aşezat la catedră şi a început să plângă, probabil şi înspăimântat de propriile-i cuvinte.
Asistentul plângea în faţa clasei, cu coatele sprijinite pe catedră şi faţa ascunsă în dosul palmelor.
— Plecaţi… sunteţi liberi…
Asistentul Ungureanu, care discuta lucruri foarte interesante la seminar, era şi redactor la S.C.B. (Studenţimea Comunistă Braşoveană — ziarul Universităţii). Publicist.
La un alt seminar a deschis o nouă discuţie interesantă:
— Sărbătorile religioase aveau în primul rând rolul de redistribuire a veniturilor!
— Asta nu-i adevărat, pentru că fiecare copil din sat, şi cel din familia cea mai săracă şi cel din cea mai bogată, mergeau să colinde prin sat şi veneau acasă cu traista plină de colaci. Şi cea mai săracă familie primea colinda.
— Da, dar sunt sate unde obiceiurile sunt făcute de ţigani.
— Deci, dumneavoastră susţineţi că tradiţiile poporului nostru au fost purtate de-a lungul timpului de către ţigani?
Nu mi-a răspuns la întrebare.
Îl contraziceam la fiecare seminar. Odată mi-a spus:
— Îţi interzic să mai vorbeşti la seminar!
— Dar nu puteţi să-mi interziceţi dacă pretindeţi că discuţia e liberă.
— Dacă nu-ţi place socialismul ştiinţific fă o cerere la decanat să fii scutit de examenul acesta!
— Mie-mi place seminarul şi vreau să particip.
— Dacă nu încetezi, te reclam la decanat!
— Nu am nimic împotrivă.
— Aha, faci pe martirul!…
M-a reclamat la decanat. Profesorul Damian era îndrumătorul meu de grupă. M-a chemat la o discuţie personală.
— Dumneata de ce deranjezi seminarul de socialism ştiinţific?
— Domn’ Profesor, asistentul susţine că socialismul ştiinţific nu e dogmatic, că putem, că trebuie să discutăm deschis. Cu ce am greşit eu?
— Vezi, sunt unele lucruri care între patru ochi se vorbesc într-un fel, iar în public într-un alt fel. Poate că în particular, asistentul ţi-ar da dreptate, dar în public… Te rog să înţelegi lucrul acesta. Nu ai dreptul să-i creezi omului neplăceri.
