Este la moda ca fostii securisti sau turnatori sa fie obiectul excluderii lor din partidele politice. Nu din alt motiv, decit cel al integrarii in Europa.
Putin probabil ca ei sa dea bir cu fugitii, dupa ce au gustat din placerile puterii si afacerilor finantate din buget. Excluderea se refera doar la pozitia lor vizibila, votabila.
Exista insa un domeniu in care se poate vorbi realmente de securime; securimea culturala, un imperiu al cenzurii absolute. Comunismul a creat cultura oficiala profilactica, trasa pe nevoile sale predominante: suprematia asupra gindirii populatiei. Curios: revolutia a ocolit taman acest focar de cenzori. Mai mult, s-a ajuns ca membrii comunitatii securimii culturale sa devina persoane apreciate, sa beneficieze de toate facilitatile unor genii nationale.
Preocupati de nevoile zilnice, cetatenii au uitat pur si simplu ca undeva, in maruntaiele creierelor lor inca sunt cenzurati, fara tamtamuri si surle. Fostii cenzori, sau artisti de parada, minuitori profesionisti ai opiniei publice in favoarea lor si a sistemului din care fac parte, au luat calea fara intoarcere a maretiei si puterii in cultura.
Tacind si neluind in considerare cele de mai sus, vom ajunge posesorii unei culturi intepenite in principiile cenzurii comuniste. Deja se pare ca adormiti de genialitati impuse, suntem siliti sa ingurgitam intreaga viata personaje si opere artistice nascute pentru a manevra eficient spiritele posibil rebele.
Cine are interes astazi sa mentina cenzura culturala oficiala? Cine altii daca nu fostii angajati in sistemul pseudocultural. Au argumentat, ca au depus mari eforturi si au riscat pentru obtinerea libertatii de expresie. Unde este astazi acea libertate? Libertatea este doar a lor, o libertate de regula sub papucul partidelor politice. Multi dintre asa zisii luptatori de alta data detin posturi cheie in cultura romaneasca. Ori tocmai ei sunt cei care impiedica astazi orice forma de libera expresie cultural-artistica. Majoritatea, colaboratori cunoscuti ai securitatii ceausiste, azi importanti imperatori zonali, sau nationali, scriitori sau plasticieni, pomeniti in toate sistemele de propaganda foste si actuale, sunt singurii beneficiari ai noii vieti sociale.
Noile generatii de artisti sunt straini de mecanismele securiste. Doar progeniturile, amicii actualilor-fosti colaboratori, aciuiati pe linga anumiti lideri bine pozitionati, prospera in imagine, talent subit, pozitie sociala si ierarhica in cultura.
Tot ei au inventat si termenul de subcultura. S-au folosit de citeva tendinte de o calitate indoielnica culturala (ex. Manelele, pictura de gang…) si au infierat toate manifestarile culturale in care ei nu sunt cenzori, apreciati, adulati, sanctificati…
Au mers pina acolo, incit au apreciat ca arta fac doar citeva grupuri de artisti: Uniunile artistice. Tot ce misca in cultura in afara uniunilor ar fi, dupa parerea lor subcultura, deci trebuie distrus. Ori, cine poate deveni membru in Uniunile artistice? Si la urma urmei de cind artistii trebuie sa se inregimenteze? Oare nu pentru a fi mai usor manipulati, influientati, distrusi daca nu colaboreaza?
In Romania de azi, a nu fi membru in astfel de organizatii, este sinonimul sinuciderii artistice.
De ce se refuza Saloanele oficiale cu participare universala? De ce toate marile manifestari plastice … se refera doar la participarea membrilor uniunilor?
La drept vorbind uniunile artistice inghit doar citeva mii de artisti, din care doar 5% sunt efectiv sprijiniti sa salte, primind suturi in poponet de la fostii cenzori, actuali… „personalitati artistice”. Salturile acestora sunt spectaculoase: acordari de premii importante…, actiuni menite unor pozitii sigure in lumea artei.
Totul este manipulare! Cind auziti de un personaj sublim, premiat de n-ori, fiti siguri ca acesta detine cheia securista a succesului.
Ramasi in afara oricarui sistem de reusita, artistii necolaboratori, isi duc tristele vieti cum pot. Arta lor, singura ratiune de existenta, ii duc la mormint singuri, necunoscuti, fara flori si aplauze. Ei sunt subiectul birfelor subculturii.
In asa zisa subcultura, se dezbat marile subiecte sociale: dreptul la expresie artistica, la manifestare oficiala, la posibilitati de existenta si creatie fireasca. Ei bine, astfel de probleme sunt ingropate de actualii-fosti responsabili culturali si artisti recunoscuti, impusi cu meiestuasa maiestrie pe piata de unul din cele mai aberante sisteme sociale.
Securistilor culturii, le vom inghiti vietile si operele marete, incepind cu studiul manualelor, lecturilor obligatorii…
Este oare timpul noptii creatiei? Stim doar ca somnul ratiunii naste monstrii!
