ACUM.TV

Singura sansa pentru Dan de a se vindeca de sarcom Ewing, o boala rara, o forma extrem de perfida si agresiva de cancer osos, era sa se opereze intr-una dintre putinele institutii din lume unde asemenea cazuri se rezolva cu sanse mari de vindecare. Situatia noastra era cu atat mai dificila cu cat analizele demonstrasera ca tumora a fost depistata tarziu si iesise din os (femur) invadand tesuturi moi: mai multi muschi si o derivatie importanta a arterei femurale. Am avut sansa ca prestigiosul Institut Ortopedic Rizzoli din Bologna sa raspunda la scrisoarea noastra si sa ne faca o programare.
Tarom ne-a ajutat enorm, oferindu-ne transport gratuit dus-intors Bucuresti-Milano, 2 locuri, pentru copilul bolnav si pentru insotitor.
Am sosit in Italia pe 28 august, la Milano. Drumul cu trenul pana la Bologna, o zi de odihna, de plimbare in oras, internarea pe 29 august, analizele, doua zile de asteptare…Apoi, interventia chirurgicala pe 31 august…
Teama si speranta. Teama de o boala greu de invins si speranta ca exista aici solutia pentru salvarea vietii. La Rizzoli am gasit profesionalism, experienta, oameni cu suflet, grija deosebita pentru pacient. Operatia a fost dificila, dar s-a terminat cu bine. Dupa 4 zile, luni, 4 septembrie, medicii de la Rizzoli ne-au anuntat ca putem pleca spre casa joi, 7 septembrie.
Nimic nu este insa perfect. Agentia Tarom din Milano, la care am apelat pentru intoarcerea acasa, m-a chemat la Milano ca sa rezolv cu Alitalia transportul pe targa al copilului operat si sa platesc diferentele de pret. Pentru ca nu am acceptat sa-mi las singur copilul in spital pentru o zi (daca problema s-ar fi rezolvat intr-o singura zi!) si am solicitat o alta cale de rezolvare (sa platesc in ziua plecarii direct la aeroport, sa platesc in ziua plecarii la o agentie Alitalia din Milano, sa platesc oricand la o banca din Bologna, sau oricum altfel, cum spun ei), m-au sfatuit sa caut prin Bologna o agentie de turism si sa cer ajutorul! Nici asta nu mi s-a parut o solutie! Pana la urma, dupa insistente, s-au deranjat sa caute pe Internet (!) o agentie Alitalia in Bologna si m-au trimis acolo, cu biletele Tarom, pentru rezolvare. Din pacate, romanii nostri nu s-au deranjat nici macar cu un telefon ca sa solicite un sprijin colegial, pentru repatrierea in bune conditii a unui copil roman operat de cancer osos. Alitalia nu a luat in considerare biletele Tarom Milano- Bucuresti (daca ar fi facut-o, am fi cautat o varianta combinata: cu o ambulanta pana la Milano si apoi cu avionul la Bucuresti) si ne-a oferit o alta solutie de a reveni acasa, de la Bologna la Bucuresti, numai cu avionul- o solutie mai rapida, mai putin obositoare pentru copil, dar si mai scumpa: Bologna-Roma, transbordare si apoi Roma-Bucuresti; nu am avut de ales, pentru ca Dan nu putea fi transportat altfel decat pe targa.

…………………………………………………………………

6 septembrie 2006, seara. Totul pare OK. Suntem la Institutul Ortopedic Rizzoli din Bologna si avem bilete de avion pentru a doua zi, 7 septembrie. Dan se operase de cancer osos pe 31 august, 16 cm de femur fusesera inlocuiti cu o proteza complicata, operatia s-a terminat cu bine si maine trebuie sa plecam acasa. Dupa 2 vizite la agentia Alitalia din Milano si cateva zeci de convorbiri telefonice cu Call Center-ul Alitalia care gestioneaza transporturile mai speciale, se rezolvase (nu fara emotii!) problema transportului pe targa Bologna-Roma plus Roma-Bucuresti. E drept, am dat 3369 euro ca sa revenim in tara! Cat costa o masina!

Pare OK, dar nu este. La o ora tarzie, suna telefonul. E un numar de Italia. Cine o fi? Imi cade cerul in cap. Suntem anuntati ca maine e greva la Alitalia si plecarea noastra acasa se amana cu o zi. Pe banii cui? Vocea de la telefon spune ca ei nu platesc. Dar cine sunt ei? Ca persoana in cauza nu s-a recomandat. Incerc sa spun ca daca e o gluma, e una proasta. Nu, nu e o gluma, chiar e greva, le pare rau. S-au dus naibii somnul si linistea! Dimineata, la Secretariatul sectiei unde suntem internati, primesc confirmarea: este greva la Alitalia. Foarte amabili, cei de la Rizzoli se intereseaza la Alitalia ce e de facut cu pacientul care trebuia sa se externeze si sa plece acasa. Alitalia raspunde ca pacientul trebuie sa mai astepte o zi. Pana la urma, intelegem ca nu avem incotro si Secretariatul sectiei se vede obligat sa amane transportul cu ambulanta programat pentru 7 septembrie. Platim inca o zi la spital, 265 euro, bani pe care ar fi trebuit sa-i achite Alitalia, pentru ca nu e problema pasagerului de ce nu se intelege compania cu angajatii. Alitalia mi-a vandut biletul si nu vreun sindicat! Discutiile devin inutile, ne inarmam cu multa rabdare si stam degeaba.

8 septembrie. Din nou, totul pare in regula, dar povestea cu greva avea sa se dovedeasca un fleac fata de ne astepta. Soseste ambulanta de la Croce Verde, deservita de doi romani, George si Cristina. Ne bucuram sa intalnim compatrioti! Ne bucuram si ca are cine sa ne ajute sa ne intelegem cu cei de la aeroport, pentru ca italiana nu stim, iar engleza noastra de balta nu prea ajuta. Dan este mutat din pat pe targa, trebuie tinut perfect drept, pentru a proteja zona protezata. Este targa pe care avea sa ramana inca 8 ore, pana la revenirea la spital!

Ajungem la aeroport, inca nu este ora 9. Teoretic, timp berechet pana la 11:20 cand trebuie sa decoleze avionul de Roma. Dan ramane pe targa, in masina, cu George. Cristina merge cu mine sa rezolvam formalitatile. Se grabesc, ii asteapta un transport cu bolnavi pentru dializa. La check-in, pustiu! Mergem la oficiul Alitalia. Ma intreb de ce Alitalia, care are probabil cele mai multe zboruri de pe acest aeroport, si-a deschis un singur oficiu, la fel ca alte firme ne-italiene. Asteptam, asteptam… Intre timp, copilul meu sta pe o targa in ambulanta… Apare, in trecere, o angajata a aeroportului. Cristina ii explica situatia si o intreaba ce avem de facut. Ne raspunde ca trebuie sa asteptam aici, va veni cineva in cateva minute. Asteptam de ni se acreste, apoi ne intoarcem la check-in. Aceeasi angajata este aici bine mersi, verifica documentele pasagerilor la zborul nostru! O intrebam din nou ce avem de facut. Ne raspunde sa asteptam aici, va veni cineva in cateva minute. Asteptam, din nou, fara sa ne mai bage nimeni in seama, in timp ce restul pasagerilor trec linistiti pe la check-in. Iar o intrebam, iar ne raspunde sa asteptam aici, va veni cineva in cateva minute. Incep sa cred ca si daca ne intalneam in Himalaya, ne raspundea la fel: sa asteptam aici, va veni cineva in cateva minute! Noroc cu Cristina de la Croce Verde, care alearga de la check-in la oficiul Alitalia si invers, reusind in final sa le convinga pe fetele in uniforma sa discute intre ele la telefon despre pacientul roman de pe targa si sa rezolve cumva problema inainte de a pleca avionul…

Pana la urma apare o alta angajata, care se ocupa totusi de actele mele. Le verifica, imi ia in primire bagajul, pleaca, revine, iar mai verifica la acte, iar mai pleaca… M-as duce la oficiul Alitalia, sa ma lamuresc, dar actele mele sunt imprastiate pe birou, iar bagajul e pe banda, nici la mine, nici plecat la imbarcare. In sfarsit, fata revine si dezvaluie marele secret: zborul Bologna-Roma are intarziere, dar ne poate urca in el pentru ca si zborul Roma-Bucuresti are intarziere si o sa-l prindem. Ma bucur ca vom ajunge azi acasa, dar o sun pe Iuliana, consoarta mea, care ne asteapta la Bucuresti, ii spun ca vom intarzia si este necesar sa anunte la Salvarea Puls (aveam programare pentru a-l lua pe Dan de la aeroportul Henri Coanda la ora 17) ca sa trimita ambulanta la aeroport mai tarziu, desi nu stiu inca exact care va fi intarzierea. Una peste alta, ni se verifica final documentele si suntem trimisi la ambulanta Croce Verde, ca sa mergem la avion. Bagajul ramane insa pe banda de la check-in. Insist sa fie pus pe banda rulanta mare, pentru ca dupa plecarea mea, poate oricine sa-l ia de pe banda de la check-in si sa plece cu el! Cu chiu, cu vai, angajata de la check-in catadicseste sa-l plaseze pe banda rulanta mare, cu aerul ca-mi face un favor…

Of, bine ca am facut primul pas! Mergem cu ambulanta Croce Verde pana la intrarea in aeroport, dar aici iar suntem pusi sa asteptam. Ce? Sa vina Croce Rosso, care il va urca pe bolnav in avion! Asteptam echipa de la Croce Rosso de i se face mila paznicului si ne intreaba daca are copilul de pe targa nevoie de un pahar cu apa. Dupa un veac de asteptare apare si Croce Rosso. Mai mergem putin, pana la cladirea Croce Rosso din aeroport, si iar asteptam. Ce? Sa ni se permita urcarea in avion… Dupa ce ne coacem la soare, Dan e dus intr-o camera din cladire unde vine un doctor si se intereseaza daca se simte bine, apoi intreaba cand plecam la Milano. Intru la idei, poate Alitalia greseste avionul si ne trimite in alta parte! In explicam totusi, doctorului, ca noi plecam la Roma si apoi la Bucuresti. Trece timpul, trece ora normala de plecare a avionului, 11:20, trece si ora la care ar fi trebuit sa plece cu intarziere, 12:35, iar noi asteptam, asteptam, asteptam la Croce Rosso… Intre timp, aflam de la unul, de la altul, ceea ce ar fi trebuit sa ni se spuna la check-in: avionul care trebuie sa ne transporte Bologna-Roma este cel care avea de executat mai de dimineata zborul Roma-Bologna. Din cauza ca la Roma a fost ceata si s-au decalat toate zborurile, acest avion soseste cu intarziere si in consecinta zborul Bologna-Roma se va efectua tot cu intarziere. Ce greu era de explicat!?

Pe la ora 13, suna telefonul. E cineva care se recomanda Francesca Spinazzi (asa s-o fi scriind?) de la Alitalia si ma anunta ca intarzierea zborului Bologna-Roma e atat de mare, incat se pierde legatura cu zborul Roma-Bucuresti si trebuie sa asteptam la Bologna pana maine… Mor de viu… Colac peste pupaza, imi propune si varianta de a ma urca intr-un avion de Milano, de parca am venit sa facem turul Italiei cu targa! Ma gandesc sa o intreb totusi pe dna Francesca de unde imi recuperez bagajul. Ceata totala! Ma chestioneaza cu naivitate daca l-am depus la check-in. Incep sa amplific decibeli: normal ca l-am depus, din moment ce mi-au fost verificate documentele si am fost trimisi sa ne imbarcam!!!

Plecam de la Croce Rosso, Dan e pus iar in ambulanta, cum o fi rezistand pe targa aia? Iar parcam la intrarea pasagerilor, iar ne ducem la oficiul Alitalia. Aici e chiar dna Francesca, numai zambet… Vreau sa aflu, ce se intampla? Ii pare rau! Normal, ce altceva sa-i spuna clientului nemultumit? Sigur, calatoria s-a amanat o zi din cauza grevei. S-a mai amanat o zi cin cauza cetii la Roma. Dar maine n-o sa mai fie motive de amanare! Sunt curios, cine garanteaza ca maine n-o sa fie iar ceata la Roma? Sau n-o sa ploua, sau n-o sa bata vantul? Pana cand se amana intoarcerea noastra in tara? Ce garantii avem ca maine n-o sa apara alt motiv? Imi garanteaza ca maine totul va fi bine! Intreb in ce conditii imi pot recupera banii imediat. Nu se poate, s-a inchis! Atunci, sa-mi dea bagajul si un document care sa certifice imposibilitatea de a ma transporta azi, iar eu ma duc la agentie, care e deschisa pana la ora 16:30, ca sa-mi iau banii de acolo! Nu primesc decat regrete si rugamintea de a astepta… Intre timp, imi sun sotia, o informez ca nu mai venim azi cu avionul, ii spun sa anuleze transportul cu Salvarea Puls si o rog sa se intereseze cine din Romania e dispus sa ne ia cu ambulanta de la Bologna. Intreb si echipajul de pe ambulanta Croce Verde daca firma lor ne poate duce acasa si in ce conditii, dar se pare ca la ei exista o problema cu iesirea din UE…

Insist, cer bagajul… Dna Francesca ma intreaba daca e bine sa fie recuperat in dimineata urmatoare. Sigur ca nu-mi convine, il vreau azi! Da multispe telefoane, tot intreaba de bagajul lui Popescu, si in final ma trimite la Astri9 (iar nu mai stiu cum se scrie corect), un etaj mai jos. Ma duc impreuna cu George, sa ma ajute sa ma inteleg cu angajatii aeroportului. Sunam la intrare, ne deschide un paznic, ne verifica de acte, apoi permite sa intre numai o persoana. Sunt dus la o banda rulanta pentru bagaje, unde nu gasesc nimic. Paznicul ne indruma apoi catre Astri3, unde suntem lasati sa asteptam in nestire, ni se permite cu greu sa intram, dar nici aici nu gasim nimic! Ma intreb din ce in ce mai serios: unde mi-e bagajul?

Revenim la oficiul Alitalia. Usa incuiata, inauntru dna Francesca vorbeste de zor la telefon, afara asteapta persoane… Bat cu palma in geam. Imi face semn sa astept. Dupa ce ma satur de asteptat, bat iar, mai tare. Deschide usa, cica „Working for you”! Deja tip! Ii repet de tampit ca fiul meu e operat de cancer osos si asteapta pe o targa in ambulanta! „Working for you”, altceva nu stie! Lumea se uita curioasa la mine, dar ce-mi pasa?

Ne invita in oficiu, cere acte, de parca abia acum am ajuns la aeroport! Dau actele, explic in ce situatie e Dan… Problemele incep sa fie tratate in serie si paralel simultan, coerenta se pierde… Recapitulez, pe capitole…

Dna Francesca se agita de zor sa rezolve pentru a doua zi problema targii din avion. Nu inteleg nimic, daca targa era pregatita pentru 7 septembrie, iar zborul s-a amanat din motiv de greva pentru 8 septembrie, de ce trebuie sa fie cautata din nou pentru 9 septembrie?
Dupa o vreme, dna Francesca ma instiinteaza plina de bucurie ca a rezolvat si cu targa pentru 9 septembrie.
Imi amintesc cate telefoane am dat la Call Center 062222 ca sa programez o targa si sa primesc o confirmare ca exista aceasta targa pentru ruta noastra. Dupa ce am inrosit telefonul sunand la 062222 incepand de luni la pranz, in final mi se spusese sa astept un telefon de confirmare. Am primit un telefon, marti, 5 septembrie, pe la pranz, in care cineva mi-a spus ca am fost sunat pentru completarea procedurii. A doua zi dimineata am rugat la secretariatul sectiei din spital, sa se intereseze cineva, in italiana, ce se intampla cu rezervarea targii. Cica problema era rezolvata de ieri! Atunci am fugit repede la agentia Alitalia din Bologna, sa-mi iau biletele si evident, sa platesc o caruta de bani…
Si ma intreb iar: daca targa era pregatita pentru 7 septembrie, iar zborul s-a amanat din motiv de greva pentru 8 septembrie, de ce trebuie sa fie cautata din nou pentru 9 septembrie?
Si ma mai intreb ceva: daca programarea unei targi e atat de complicata, de unde exista targa disponibila fara cerere pentru zborul Bologna-Milano, in care imi propusese dna Francesca sa ne urce inca de la prima convorbire la ora 13?

Alitalia, prin angajata dna Francesca, imi propune sa ne cazeze la un hotel pana a doua zi, pe cheltuiala companiei. Incerc sa explic, ca singurul loc din lume unde putem ramane inca o zi este spitalul unde a fost operat Dan, adica Rizzoli! Dna Francesca nu intelege, tot repeta varianta cu hotelul. Intr-n tarziu, accepta ca un bolnav operat si protezat de o saptamana nu poate fi dus la hotel!
Dar cauta un spital, isi consulta sefii, ma chestioneaza cat costa sa mai stam o noapte la Rizzoli. Ii arat factura pentru ultima zi, cea datorata amanarii din cauza grevei: 265 euro. Cred ca i se pare prea mult, pentru ca tot da telefoane, spune niste nume de spitale (le recunosc George si Cristina) si inteleg ca vrea sa ne duca in alta parte, poate unde e mai ieftin. Suna si la Croce Rosso, ii atrag atentia de mai multe ori ca trebuie sa stam acolo unde a fost operat si e cunoscut cazul, mai ales ca ziua urmatoare ne asteapta un drum lung cu transbordare dintr-un avion in altul. Surprind la un moment dat o replica in sensul ca „il signore prefera Rizzoli”. Ma bucur ca italiana si romana mai seamana pe ici pe acolo, ceea ce dna Francesca se pare ca nu stie si crede ca nu inteleg chiar nimic din tot ce vorbeste la telefon despre noi. Chestia asta cu preferinta, adunata cu asteptarile, cu copilul pus pe targa inca de dimineata, cu bagajul de care nu se stie nimic, cu absurditatea de a trimite un copil operat de cancer osos pe la nu stiu ce hotel sau naiba stie pe la ce spital unde nimeni habar n-are de cazul lui, ma scoate din pepeni: incep sa strig la ea ca incerc sa raman calm, dar am un copil operat de cancer osos care asteapta de dimineata pe o targa si nu pot sa ma duc cu el decat la spitalul unde i se cunoaste cazul!!! Cica sa ma calmez, ca e spre binele meu! Ma calmez, nu-mi trebuie alte complicatii, dar cred ca in sfarsit a inteles!
Reusesc, dupa nu stiu cate apeluri la Rizzoli la care mi-au raspuns robotul sau cineva care nu stie engleza, sa vorbesc cu unul dintre doctorii care l-au operat pe Dan. E de acord sa venim inapoi la Rizzoli, dar dna Francesca insista sa vorbeasca si ea cu doctorul, sa-i confirme ca asa e… Ce crede, ca refuz hotelul ca sa ma duc sa dorm pe strazi?! Se lamureste… Sper…

Bagajul il regasesc la vreo 3 ore dupa ce am aflat ca ni se refuza imbarcarea. Dar cum?
La insistentele mele, dna Francesca mai da niste telefoane si ma trimite tot la Astri9. Ma ajuta, din nou, George. Nu cred ca pot gasi cuvintele potrivite ca sa le multumesc celor doi compatrioti care ne ajuta din tot sufletul. Acum suntem mai atenti, la Astri9 sunt 2 intrari: in stanga pentru cei din spatiul Schengen, in dreapta pentru restul. In stanga se intra fara restrictii, fara control. In dreapta suni, vine un paznic, verifica documentele, permite intrarea numai a unei persoane. Si daca intram prin stanga, ce? Intram pe usa din stanga si remarcam cu surprindere ca inauntru se merge pe acelasi culoar comun si nimeni habar n-are daca esti din spatiul Schengen sau nu. Intrebam niste paznici de pe traseu despre un bagaj posibil recuperat din avionul de Roma, dar degeaba… Pe la benzile rulante pentru bagaje nu vedem nimic, apoi un paznic ne indruma (multumim frumos!) spre niste mormane de bagaje pierdute. Intr-unul din ele, regasesc geanta mea! Ma bucur, de parca as fi regasit un prieten vechi! O iau, nu ma intreaba nimeni nimic. Plec, trec de toata paza, nimeni habar n-are ca am luat ceva de acolo. Ma intreb ce se intampla daca vine o ceata de manglitori si pleaca de acolo cu vreo 30 de bagaje?

Dupa ce se mai limpezeste situatia, dna Francesca intreaba daca baiatul vrea sa manance sau sa bea ceva, si imi ofera un un fel de bon care permite sa cumperi de la magazinele din aeroport pe cheltuiala Alitalia. N-am chef de nimic, vreau poate apa si poate nici atat, sa ma lase! Dar George, mai calm si intelept, ia bonul si se duce sa-i cumpere ceva copilului. Asa se face ca la plecarea inapoi spre Rizzoli, Dan e ghiftuit si mai are inca pizza, cartofi prajiti, fructe si salata de fructe, racoritoare…

La un moment dat, ii cer dnei Francesca sa mi se returneze integral costul transportului, ca sa caut alta varianta, eventual cu ajutorul autoritatilor romane sau al vreunei organizatii umanitare. Ma tot duce cu vorba si pretexteaza permanent ca nu-mi pot recupera banii decat a doua zi (sambata, 9 septembrie) sau mai bine luni. Vai, cata naivitate, sa nu-si dea seama ca daca astept o zi putem sa plecam tot cu Alitalia, iar luni n-as mai fi in Italia deloc!
Caut alta solutie si cer numai banii pentru zborul Bologna-Roma, ca sa plec a doua zi foarte dimineata spre Roma cu o ambulanta si sa nu mai depind de zborul Bologna-Roma. O solutie mult mai obositoare pentru Dan, dar de preferat unei asteptari nefericite la Bologna… Nici asa nu vrea dna Francesca, imi repeta ca nu-mi pot primi banii azi, 8 septembrie, vineri, din cauza ca s-a inchis nu stiu ce oficiu…
Dar, mai tarziu, cand devine clar ca ramanem la Rizzoli inca o noapte si plecam a doua zi tot cu Alitalia, surpriza! Se pot scoate bani, dar numai pentru ce considera Alitalia! Dna Francesca imi cere documentele financiare si pleaca sa ia sumele care sa-mi compenseze costurile pe care Alitalia e dispusa sa le suporte: 246 euro pentru ambulanta pe 8 septembrie (stationarea la aeroport a costat de vreo 3 ori mai mult decat drumul!), 60 euro pentru ambulanta in ziua urmatoare, 9 septembrie (desi la drept vorbind tot ar trebui sa achit un transport spital- aeroport) si 265 euro pentru inca o zi la Rizzoli (265 euro, in ideea ca ramanerea in spital de pe 8 pe 9 septembrie va costa tot cat ramanerea de pe 7 pe 8 septembrie, bani pe care inca ii pastrez in asteptarea facturii de la Rizzoli). Alitalia nu mi-a compensat insa costurile pentru prima zi suplimentara la Rizzoli (de pe 7 pe 8 septembrie) si pentru nenumaratele telefoane in roaming legate de amanarea revenirii in tara.

Dupa toata tevatura, ne intoarcem la Rizzoli pe la 16:30, pe ploaie cu grindina! Culmea, ne place ploaia asta! Dupa 10 zile de uscaciune, nici nu e de mirare. Ne bucuram de parca am ajunge acasa! Intr-un fel, cam asa si e! Adica Dan a stat 8 ore pe targa, in conditiile in care abia a doua zi avea sa urmeze adevaratul transport acasa! La oboseala inerenta unei asemenea zile, se adauga si nesiguranta, tensiunea psihica…

Dar comedia trebuie jucata pana la capat!
Pe la ora 16, cand inca suntem la aeroport, ma suna Iuliana. Cica aeroportul Henri Coanda a sunat la Salvarea Puls, de ce nu vine sa-si ia pacientul Popescu Dan din avionul care va sosi de la Roma? Iar cei de la Salvarea Puls intreaba foarte serios unde e in realitate pacientul Popescu Dan, nu cumva e in avion? Adica aeroportul Henri Coanda stie ca in zborul Alitalia Roma-Bucuresti se afla pacientul Popescu Dan!!! Adica Alitalia, care mi-a mancat sufletul ca sa-i spun ce ambulanta (numele firmei, telefonul, numarul de inmatriculare al masinii si numele soferului!) va veni sa-l ia pe pacient de la aeroportul din Bucuresti si nu a acceptat rezervarea targii si a locurilor pana nu am dat toate detaliile, nici macar nu s-a deranjat sa anunte la aeroportul de destinatie ca pacientului nu i s-a permis (de catre dansa, Alitalia!) sa se imbarce nici in zborul Bologna-Roma, ce sa mai vorbim de zborul Roma-Bucuresti!!! Comment? No comment!

…………………………………………………………

Pe 9 septembrie, parca Alitalia ne astepta de cand lumea! Numai zambete si dulceata in glasuri si priviri, ne-au transportat cu bine, dar ziua a fost obositoare prin simplul fapt ca eram deja tocati marunt din ziua precedenta. Dar nu pot sa nu numar de cate ori a fost mutat de pe o targa pe alta un copil operat de cancer osos si protezat cu nici 10 zile mai devreme:
-De pe targa ambulantei Croce Verde, pe targa Croce Rosso la aeroportul din Bologna
-De pe targa Croce Rosso, pe targa din avion (o biata targa sprijinita cu picioarele pe scaune, legata ca sa nu se miste si pusa o perdeluta pentru momentele de intimitate ale pacientului) la zborul Bologna-Roma
-De pe targa avionului venit de la Bologna, pe targa Croce Rosso in aeroportul din Roma
-De pe targa Croce Rosso, pe targa avionului pentru zborul Roma-Bucuresti
-De pe targa avionului venit de la Roma, pe targa ambulantei de la Puls
Nu pot, dar chiar nu pot sa inteleg, de ce nu s-a putut aduce bolnavul pana in avion cu targa Croce Verde? Si de ce nu a putut fi preluat de Alitalia pe o targa la sosirea la aeroportul din Bologna si mutat cu aceasta (unica!) targa dintr-un avion in altul, ca sa nu i se puna in pericol operatia si sa nu i se provoace durere?

Au trecut 2 saptamani de la cele de mai sus si pot sa scriu despre ele ceva mai calm decat as fi facut-o atunci.
Acum, la rece, stau si ma intreb de ce, pe 8 septembrie, atunci cand Alitalia s-a lamurit ca vor exista intarzieri ale zborurilor (adica inca de dimineata), nu a prezentat situatia, cu sinceritate, parintelui copilului bolnav, ca sa poata alege: isi protejeaza copilul si revine la Rizzoli pentru inca o zi (caz in care copilul operat nu ar fi asteptat pe targa cat o zi de lucru) pe cheltuiala Alitalia, sau risca si isi tine copilul pe targa inca 4-6-8 ore, pana se clarifica situatia zborurilor si ori pleaca acasa, ori se intoarce la Rizzoli dupa-amiaza. Ar fi existat posibilitatea de a anunta spitalul din timp, s-ar fi evitat stressul, consumul nervos, bagajul de cala ar fi fost pastrat la pasager pana la imbarcare si nu ar mai fi existat riscul de a se pierde, copilul operat nu ar mai fi fost plimbat cu targa de colo-colo …
Imi amintesc de lungile ore consumate la temperatura maxima pe 8 septembrie in aeroportul din Bologna si cred ca trebuie sa multumesc din suflet istoriei, ca si contextului politico-economico-geografic si cultural ca limba romana nu e de circulatie internationala!

Acest articol a fost publicat luni, 25 septembrie 2006 la rubrica Social.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.