ACUM.TV

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DOMNULUI MARIUS OPREA

Domnule Marius Oprea,

Despre existenţa dumneavoastră am aflat pentru prima oară de la un prieten din Timişoara anul trecut. Acesta vă remarcase cu puţin timp în urmă datorită vizionării unei emisiuni televizate în cadrul căreia aţi făcut ca istoric o serie de afirmaţii pe care prietenul meu le-a considerat pertinente referitor la modul de funcţionare a Securităţii. Pentru că ştia că în scrierile mele tema rolului Securităţii în societatea românească ocupă un rol importantan dar şi pentru că sunteţi braşovean (ştia că eu am avut o serie de „meciuri” cu Securitatea în Braşov pe vremea când am fost student) mi-a recomandat să încerc să port o discuţie cu dumneavoastră.
A doua oară am auzit numele dumneavoastră câteva luni mai târziu în Germania în cadrul unui reportaj transmis de un post de radio bavarez. Prin intermediul reportajului respectiv – care conţinea şi traducerea câtorva afirmaţii de bun simţ făcute de dumneavoastră în cadrul unui interviu – am aflat şi că un membru al familiei dumneavoastră (dacă nu mă înşel era vorba despre fiul dumneavoastră) ar fi fost recent ameninţat că va fi suprimat pentru că aţi îndrăznit să scormoniţi în trecutul Securităţii. Pe mine această pretinsă ameninţare m-a cam dus cu gândul la cazul misteriosului căpitan Soare care în opinia mea nu a fost altceva decât o farsă menită să îi creeze o aură de erou domnului Patapievici pentru a îl implementa ca guru credibil în conştiinţa publică românească, dar admit că este posibil să mă înşel.
Ulterior am citit şi unele referiri la câteva dintre afirmaţiile dumneavoastră referitoare la impactul Securităţii asupra societăţii româneşti. Concluzia mea a fost că ideile enunţate de dumneavoastră sunt corecte dar nu mi s-a părut deloc că aţi fi spus ceva nou sau deosebit – convingerea mea este că orice intelectual inteligent care a trăit în România şi pe care l-a preocupat rolul jucat de Securitate în societate ar fi putut enunţa concluzii similare.
Îmi era de asemenea cunoscut faptul că aţi fost desemnat să conduceţi o comisie naţională care este însărcinată să cerceteze crimele şi abuzurile săvârşite asupra cetăţenilor în timpul comunismului şi să facă public numele celor vinovaţi. Până acum câteva luni nu eram convins că meritaţi să ocupaţi această funcţie dar eram conştient de faptul că îndoiala mea poate fi nejustificată. Un anumit eveniment, care a fost prezentat opiniei publice ca dovadă incontestabilă a faptului că instituţiile statului şi ale societăţii civile abilitate să asaneze moral România au demarat în sfârşit un proces imparţial al comunismului, a demonstrat însă că intuiţia nu m-a înşelat şi m-a determinat vă adresez această scrisoare deschisă.
Săptămânalul electronic „ACUM” în cadrul căruia activez de câteva luni ca redactor a primit pentru publicare şi a publicat recent în foileton o carte intitulată „Caiet documentar procesul comunismului – apărut sub egida Fundaţiei Horia Rusu”. Ultimul capitol al acestei lucrări poartă titlul incitant „Lista Securiştilor” iar în finalul său se specifică următoarele:
“Institutul Roman de Istorie Recenta (IRIR) a realizat, cu sprijinul „Academiei Catavencu” si a fundatiei Gheorghe Ursu, o lista cu cadrele Securitatii din perioada 1949-1989. Cercetatorii care au realizat aceasta lista sint Sorin Cucerai, Armand Gosu si Stejarel Olaru. Coordonatorul acestui proiect este istoricul Marius Oprea, specialist in istoria Securitatii.”
Din fragmentul citat anterior reiese clar faptul că lista girată de un om chipurile foarte competent “istoricul Marius Oprea, specialist in istoria Securitatii” ar divulga publicului nimic mai puţin decât numele tuturor cadrelor Securitatii din perioada 1949-1989. Subliniez că sintagma “o lista cu cadrele Securitatii din perioada 1949-1989” are un cu totul alt înţeles decât sintaga “o lista cu cadre ale Securitatii din perioada 1949-1989” – cea de-a doua variantă ar fi putut scuza fapul că din diferite motive lista este incompletă.
Nu sunt istoric şi nu pretind câtuşi de puţin că aş fi “specialist in istoria Securitatii” dar ca om care a participat activ la istoria reală a României în perioada 1984 – 1990 am avut ocazia să reţin numele câtorva ofiţeri de Securitate. Unii dintre aceştia au supravegheat vizibil în perioada noiembrie 1987 – decembrie 1989 Universitatea din Braşov, ceilalţi au deţinut funcţii importante în Timişoara în ajunul şi în timpul “Revoluţiei”. Fiind de felul meu un om curios, am căutat pe lista alfabetică intitulată pompos „Lista Securiştilor” numele cunoscute de mine şi am constatat că nici unul dintre ele nu se regăseşte acolo.

În perioada noiembrie 1987 – decembrie 1989 am avut ocazia să discut cu şapte ofiţeri de Securitate dar cunosc doar trei nume:
– Căpitanul Borţa – a supravegheat Facultatea de Silvicultură în anul universitar 1987-1988
– Locotenentul major Burci – a supravegheat Facultatea de Silvicultură din toamna anului 1988 până în decembrie 1989
– Maiorul Popescunu – a coordonat supravegerea întregii Universităţi din Braşov pînă la fuga lui Ceauşescu în data de 22 decembrie 1989. După fuga lui Ceauşescu, în dupăamiaza zilei de 22 decembrie când un grup masiv de manifestanţi a asaltat clădirea Securităţii, maiorul Popescu a fost unul dintre persoanele care i-a întâmpinat cu ştirea că Securitatea a trecut de partea poporului, cu zvonul prezentat ca certitudine că atacul teroriştilor este iminent şi cu îndemnul de a lua arme şi muniţie pentru a se putea opune acestora. Datorită diversiunii create şi prin intermediul maiorului Popescu în primele ore ale zilei de 23 decembrie în Braşov au murit împuşcaţi câteva zeci de oameni care veniseră să serbeze sau să apere “Revoluţia”.

În decembrie 1989 comandant al Securităţii în judeţul Timiş era colonelul Sima iar adjunctul său era maiorul Radu Tinu. În cadrul farsei judiciare jucate la începutul anului 1990 pentru a consolida credibilitatea „Revoluţiei“, farsă prezentată de mass-media opiniei publice ca echivalent a procesului de la Nürnberg, au fost scoşi ţapi ispăşitori şi condamnaţi la ani grei de închisoare doar ofiţeri şi subofiţeri de miliţie şi ofiţeri de Securitate – inclusiv colonelul Sima şi maiorul Radu Tinu – deşi se ştia foarte bine că de fapt armata purta responsabilitatea pentru reprimarea revoltei din Timişoara din zilele de 17 şi 18 decembrie 1989. Ulterior însă justiţia a confirmat faptul că cei doi nu au împuşcat şi nici nu au agresat nici un manifestant şi că nici nu au transmis subordonaţilor ordinul de a se implica în acţiunea de reprimare iar cei doi au fost eliberaţi ieşind din închisoare cu o aură de victime. Eliberarea lor, care a fost sărbătorită de mass-media ca triumf al dreptăţii, a fost prezentată societăţii ca dovadă a nevinovăţiei întregii Securităţi – atât în timpul revoluţiei, cât şi înainte de aceasta. Nu ştiu cu ce se ocupă în prezent fostul colonel Sima. Ştiu însă că domnul Radu Tinu este un respectabil om de afaceri şi o persoană foarte curtată de mass-media – la un moment dat a fost chiar patronul cotidianului “Prima oră” din Timişoara.

În cărţile mele “Declaraţie de război” (publicată în anul1993) şi “Procesul tranziţiei” (publicată în anul 1996) am demonstrat că evenimentele sângeroase care s-au desfăşurat din decembrie 1989 după fuga soţilor Ceauşescu – aşa-zisul episod al luptei împotriva teroriştilor – au fost de fapt o diversiune al cărei scop a fost identificarea cuplului Ceauşescu cu comunismul şi a nomenclaturii cu revoluţia.
În decembrie 1999 generalul Dan Voinea, şeful Parchetelor Militare, a confirmat teza mea făcând cunoscut faptul că în curând vor fi finalizate cercetările referitoare la episodul teroriştilor, subliniind că aceasta a fost o diversiune coordonată politic de clica Iliescu – Roman şi militar de generalii de armată Stănculescu şi Chiţac şi de generalul de Securitate Vlad. În mod aparent paradoxal (cu excepţia cotidianului “Prima oră” din Timişoara) mass-media a ignorat această informaţie incendiară – trebuie însă să ţinem cont de faptul că cel puţin dl. Roman deţinea la vremea repectivă un rol important în coaliţia aflată la putere şi că ocupa postul de ministru de externe.
În mod firesc, la foarte scurt timp după ce a recâştigat puterea, guvernul clicii domnului Iliescu l-a schimbat din funcţie pe generalul Voinea şi a ordonat oprirea cercetării penale în dosarul teroriştilor.

Actualul preşedinte al României, Traian Băsescu, fost ministru în primul guvern emanat de “Revoluţie”, afirmă cu nonşalanţă că doreşte să patroneze realizarea unei reale rupturi a României de trecutul comunist. Înfiintarea celor doua Comisii pentru cercetarea totalitarismului comunist sunt prezentate opiniei publice ca dovadă incontestabilă a seriozităţii acestei intenţii.
Problema este că o comisie este prezidată de un fost lector de partid convertit la valorile democraţiei după ce s-a stabilit în Occident (Vladimir Tismăneanu) şi că din ea fac parte o serie de personalităţi lipsitete de credibilitate – inclusiv doi foşti informatori ai Securităţii (Mitropolitul Nicolae şi scriitorul Sorin Antohi).
Domnule Marius Oprea, a doua comisie este prezidată de dumneavoastră, un istoric care este chipurile specialist în istoria Securităţii. Faptul că dumneavoastră aţi girat publicare unei liste „cu cadrele Securitatii din perioada 1949-1989”, listă de pe care lipsesc o serie de ofiţeri care au deţinut funcţii importante în cadrul Securităţii în ajunul şi în timpul „Revoluţiei” mă face să cred că sunteţi ori incompetent ori specialist în falsificarea istoriei Securităţii – remarca este valabilă şi pentru cercetătorii Institutului Român de Istorie Recentă care au întocmit lista.

Gheorghe Cionoiu – fost dizident anticomunist şi martor incomod la lovitura de stat din decembrie 1989

Acest articol a fost publicat luni, 25 septembrie 2006 la rubrica Marturii.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.