Pe cai! Spre… Olanesti!
Calul e rosu, mandria lu’ fiu-meu, zboara ca vantul si ca gandul, rasa Broscuta, o vechitura modernizata care atrage privirile tuturor.
Imi place sa fac aceasta excursie o data pe an, de obicei vara, dar toamna e chiar mai frumos. Autostrada Bucuresti – Pitesti e in reparatie pana la km. 46. Am remarcat cu placere ca, desi era sambata, se lucra. Cu mici exceptii, s-a circulat destul de usor, fiindca nu se inghesuie multa lume pe acest traseu.
Soare, lanuri de porumb asteaptand culesul, paduri particulare, rauri cam insetate, multe locuri de popas. Artizanat, “artizanat”: cosuri, cosulete, iconite, margele, haine, ulcele etc.
Pitestiul, foarte aglomerat. Siruri de masini ornate cu flori si panglici: multe nunti.
Candva, pe la Bascov, o matusa de-a mea avea o gradina. Mi se parea la capatul pamantului; nu erau decat cateva casute, acum e un cartier cu de toate.
Cotim la stanga spre Draganu. Frumoase locuri: dealuri cu pruni, meri cu mere rosii ca niste globuri de Craciun, mici tarabe in fata portilor; taranii vand miere, rosii, tuica si multi, multi pepeni.
Gratare si miros de mititei. Caini vagabonzi. Turme de oi, de capre, cai si cirezi pascand.
Inainte de podul peste Topolog, un han pe dreapta: La Hans.
Foarte bine! Hans a gasit un loc frumos pentru afacerea lui.
(Toparceanu: ”Cobora pe Topolog / Printre munti, la vale / Si la umbra unui stog / S-a oprit in cale. / In ce vara? In ce an?/ Anii trec ca apa. / El era drumet sarman,/ Muncitor cu sapa.” Singur, sarac, obosit, a murit acolo. Si cati altii…)
Dealul Negru! Am observat ca, de cate ori treci peste Dealul Negru, musai sa intalnesti o multime de camioane. Cred ca special se invart pe-acolo, sa-ti dea fiori la curbe.
Ramnicu Valcea.
Oras in plin avant, cum se zice. Magazine mari, curatenie. Multe cosuri pentru gunoi si pubele speciale pentru sticle albe, sticle maro, hartii, cum nu stiu sa fie atatea prin Bucurestiul iubit.
Plimbare prin parcul Zavoi. La intrare se afla un monument inchinat domnitorului Barbu Stirbei. In 1848, pe locul unde este acum parcul, a fost o mare adunare populara unde s-a cantat “Desteapta-te, romane!”, in prezenta autorului muzicii, Anton Pann.
De fapt, melodia este prelucrarea unui vechi cantec popular “Din sanul maicii mele”. Poezia cu acest titlu, scrisa de Andrei Muresanu, are 11 strofe. Citez una dintre strofele care nu au fost incluse in actualul Imn de Stat:
“N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie
Al carui jug din seculi ca vitele-l purtam;
Acum se-ncearca cruzii, in oarba lor trufie,
Sa ne rapeasca limba, dar morti numai o dam!”
Suna bine! Stramosii erau hotarati, nu umblau cu jumatati de masura.
Un izvor captat in parc si o placa memoriala pusa dupa 1990 marcheaza locul istoricei adunari.
Ce-o mai fi pe la casa unde a locuit “finul Pepelei, cel istet ca un proverb”?
Ce sa fie? Casa stralucitor de alba, sta pe o pajiste, are alaturi o statuie a locatarului ei vestit si nici nu se sfieste de blocurile inalte din preajma, nici de trecatorii cu blugi rupti artistic. Chiar are un fel de semetie. (Ce stiti voi, anonimilor?!)
Fusese amplasata cu 37 de metri mai incolo, dar a fost translatata pentru a se taia strada Stirbei Voda.
Constructie specifica locului: pridvor inalt, beci mare, 4 camere pe un hol, mobilier si lucruri din zona transilvana.
Anton Pann a fost dascal “de muzichie” la scoala de pe langa Episcopia Ramnicului si a locuit in aceasta casa intre anii 1826 – 1828, 1836 – 1840.
Folclorist, muzician, scriitor, Anton Pann nu ar trebui sa fie dat uitarii. E un fel de Rabelais sau Boccacio al nostru. (Povestea vorbii, Nazdravaniile lui Nastratin Hogea, O sezatoare la tara etc.)
N-am stiut ca boierii Radovani si Oteteleseni sunt urmasi de-ai lui Anton Pann…
Oltul curge linistit si albastru.
La benzinarie se vand de-ale gurii si bere. Interesant! Poate de aceea parapetii din mijlocul autostrazii Bucuresti – Pitesti au avut de suferit in multe locuri. Treaba vine asa: soferii beau bere la bufetul de la benzinarie, capata incredere in fortele lor, darama parapetii, platesc amenzi, amenzile intra la stat etc. Un ciclu bine gandit!
Olanesti! (O multime de localitati terminate in “esti”: Costesti, Maldarasti, Pitesti, Calimanesti etc.)
Statiunea e cam adormita. Remarc aparitia unui nou hotel, foarte frumos, vopsit in galben, situat chiar in centru, pe malul rauletului Olanesti.
Multi pensionari la izvoare. Nu stiu cum e la gust apa asta minerala, dar la miros…
Vrem sa “servim masa”. (Ce expresie oribila!) Urcam la terasa stiuta, pe deal, intre brazi.
Pas! Terasa nu mai e! O fi dat faliment, cine stie.
Nu mai avem ce face in micul orasel, asa ca ne intoarcem sa mancam la Ramnicu Valcea.
La “Ariel”, ne place. Curat, mese afara si inauntru, arbori poetici si muzica amestecata venind de la terasele din jur.
Asteptam. O singura chelnerita zambitoare si uituca, dupa mult timp in care am tot baut sucuri, ne aduce platoul “taranesc” – carnati, ficatei, ciuperci, frigarui, cartofi prajiti, muraturi. Ciorba de vacuta a uitat s-o mai aduca. Nu-i bai! Renuntam.
La iesire, hranim stolurile de porumbei care inunda piata fara nici o sfiala fata de trecatori. Stau la panda pe acoperisuri si se reped in picaj cand apare vreun marinimos.
Pe drumul de intoarcere, facem un popas la Manastirea Cotmeana, cel mai vechi lacas monahal din Tara Romaneasca, ctitorit de Radu I si fiii lui, Dan si Mircea cel Batran. Hrisoavele atesta ca acolo a fost un lacas si mai vechi, de pe la 1150. Aici se afla si un clopot din 1385, sau, poate, mai vechi.
Manastirea a fost inchisa timp de 48 de ani si redeschisa in 1990. Candva, aici au fost maicute, dar acum sunt doar cativa calugari.
Manastirea este un monument aflat in patrimonial national. Pictura, avand o mare vechime, este protejata.
O poarta frumoasa de lemn, ziduri de protectie, bisericuta manastirii cu un tei foarte gros si batran inaintea usii, casutele calugarilor, mese si bancute pentru cei ce asteapta sa dea acatiste sau sa se spovedeasca, flori, multe flori; chiar ma minunez cum de sunt asa de frumoase si de proaspete florile de la manastiri…
Multe femei asteptau sa le vina randul la intalnirea cu preotul.
In comuna Cotmeana, fiu-meu a avut un moment de glorie: copiii satului i-au inconjurat Broscuta si au privit-o ca pe o aparitie deosebita in lumea lor mica. Fiu-meu zicea ca aveau tone de admiratie in priviri.
Ce ti-e si cu barbatii! Poti sa le fluturi si-un tramvai; pentru ei, masina e mai presus de toate.
Spre deosebire de cerul limpede al Valcii, Bucurestiul ne-a reprimit in bratele lui (!) cu praful care se vedea de departe, ca o umbrela cenusie si apasatoare…
