1. Festivalul de Film Anonimul
2. Dosariada
3. Günter Grass
FESTIVALUL DE FILM ANONIMUL
Tudor Giurgiu: “Sînt foarte plăcut surprins de felul în care a crescut acest festival, în primii săi ani de viaţă. Am mai fost aici, pe fugă, în 2004, la prima ediţie, cînd publicul nu era deloc numeros, lumea de-abia începea să afle despre ce se petrece la Sfântu Gheorghe. Este cu totul altceva decît festivalul TIFF de la Cluj. Selecţia se face pe principii diferite, pe teme diferite, aşa că nu cred că putem vorbi despre ‘concurenţă’, aşa cum spun unii, ci despre un fenomen absolut normal într-o ţară atît de mare ca România, unde, cred eu, ar mai fi încă loc de alte 2-3 festivaluri, cu condiţia ca fiecare să-şi construiască o identitate proprie. […] Cred că în Europa de Est avem acum cea mai buna cinematografie, dacă ne gîndim la talente, la personalităţi, la filmele reuşite în ultimii ani. Lumea a început să vadă România ca pe un spaţiu deosebit pentru film, şi au început să caute şi ei reţeta. Din fericire, noi stăm din ce în ce mai bine şi la nivel legislativ, cinematografia românească începe cu adevărat să fie sprijinită. Mai prost – la coadă, de fapt – stăm cu sălile de cinematograf, care se închid pe capete şi nu mai reuşesc să atragă publicul. La acest capitol vom mai fi, din păcate, în derivă cîţiva ani, timp în care filmele româneşti nu vor putea ajunge pe locul I în box-office. Dar important este că sîntem acolo, că ne exprimam în plan cinematografic, mult mai consistent si mai valoros decît pînă acum.” (Formula AS, Nr. 732, 28 august – 4 septembrie 2006)
Valerian Sava: “În timp ce antecedentele unor prodigioşi constructori de noi studiouri şi de multiplexuri cu săli de proiecţie ultra performante tehnologic, în Bucureşti şi în preajmă, rămîn deocamdată afaceri strict comerciale, cu minime (dacă nu nule sau pervertite) implicaţii în producţia proprie de filme, IIFF Anonimul a urmat drumul deschis de TIFF-ul de la Cluj, angajîndu-se în schimbarea condiţiei existenţiale a cineastului român, într-un punct nevralgic, fundamental viciat de moştenirea ‘epocii de aur’ şi de mediocraţia în funcţie în toate verigile cinematografiei publice actuale: sistemul competitiv şi concurenţial, întins de la concursurile de proiecte de la CNC pînă la modul cum se acordă premiile la UCIN, UARF ş.a.m.d. pînă la mascarada proximei ediţii a unui festival anual ‘al Mării Negre’, organizat la Constanţa-Mamaia de altă oficină din sistem – o fictivă ‘uniune a producătorilor’, aservită mafiei tutelare. […] Ca şi precedentele două, dar mai omogenă în secţiunea competitivă a lungmetrajelor, a treia bătălie din războiul în surdină a IIFF Anonimul cu sistemul local nereformat a fost cîştigată graţie rolului atribuit criticii de specialitate în întocmirea selecţiei de filme pentru concurs, de data asta nu prin echipe de critici, ci printr-un selecţioner unic: Alex. Leo Şerban. Judecînd după modul cum s-a configurat anul acesta secţiunea lungmetrajelor (pe care m-am ambiţionat s-o văd integral, tocmai pentru a mă pronunţa comparativ în cunoştinţă de cauză), soluţia aceasta se vădeşte mult mai bună.” (Observator cultural, Nr. 78 (335), 24-30 august 2006)
Marcel Iureş: “Acest festival se află încă în faza de urzeală, îşi ţese încă identitatea. Cred că am evoluat în bine, faţă de precedentele două ediţii, dar ceea ce ne trebuie în plus este să prindem adîncime. Nu ştiu dacă vom continua cu varianta selecţionerului unic, pe care eu am considerat-o, de altfel, necesară, apreciind că este nevoie de concizie şi de coerenţă în alegerea filmelor care intră in concurs. Faţă de anul trecut, am introdus secţiunea de scurtmetraj de animaţie, foarte puţin cunoscut la noi. De altfel, în competiţie a existat doar un singur film românesc, printre cele 24 selectate. Am vazut că publicul tînăr a răspuns bine la această provocare cinematografică, dar şi aici rămîne de discutat dacă, totuşi, nu ar fi mai potrivit să reintroducem secţiunea de film documentar, foarte apreciată în 2005. Mă bucur că proiectul ‘Generaţia Aşteptată’ a fost atît de bine primit de public. Aceşti admirabili tineri regizori români erau în preajma noastră, dar noi nu prea ştiam de ei. Din fericire, ne-am deşteptat la timp şi i-am adus împreună, şi trebuie să îi preţuim, pentru că ei sînt forţa de tracţiune în filmul românesc la ora actuală. Îmi place că în creaţiile lor există un umor de foarte bună calitate şi că lucrurile sînt spuse pe faţă, cinstit, cu claritate. Aveam atîta nevoie de aşa ceva în România, după ce istoria noastră a fost marcată de atîtea perioade de tăceri false şi de lucruri ascunse. Dacă ar fi să le cer ceva, ar fi încă şi mai mult\ă cruzime în filmele lor, cruzime a adevărului nedisimulat, care merge în adîncime. Per ansamblu, cred că ‘Anonimul’ a avut cîte ceva pe gustul fiecăruia, iar, dincolo de partea strict artistică, a adus un mare beneficiu: a dat oamenilor interesaţi de film şansa de a se cunoaşte între ei.” (Formula AS, Nr. 732, 28 august – 4 septembrie 2006)
DOSARIADA
Armand Goşu: “Dosariada este cel mai recent sport de masă practicat în România. Toată presa, chiar şi trusturile care pînă acum păreau să aibă interdicţie de a se ocupa de acest subiect, participă entuziaste la deconspirarea informatorilor. […] Zilnic în presă sînt deconspiraţi politicieni, mai mici sau mai mari. Alţii, simţind cum se apropia funia de gîtul lor, se grăbesc să se spovedească în public, încercînd să diminueze cît mai mult daunele de imagine. În toată această operaţiune, impostorii şi veleitarii fac casă bună cu oameni de a căror onestitate şi bună-credinţă nu poate nimeni să se îndoiască.” (22, Nr. 859, 22-28 august 2006)
Augustin Buzura: “Dosariada rămîne indiscutabil obsesia acestei veri şi s-ar părea că nu se va domoli sau opri prea curînd, deşi nu-mi amintesc ca în spaţiul nostru spiritual şi geografic să fi fost prea multe lucruri duse la bun sfîrşit. Începem frumos, spectaculos, dar încheiem lamentabil. Deocamdată, însă, orice frecvenţă, lungime de undă, toată presa scrisă ori vorbită, dacă nu cumva – ca în bancul din vremea Răposatului –, chiar şi călcătorul sau reşoul băgate în priză se ocupă febril de dosare, informatori, Securitate. Poate că nu întîmplător e absentă tocmai ‘forţa conducătoare’ şi, cum totul rămîne mereu la nivelul cel mai de jos al vinovaţilor, lipsesc victimele. În dosare figurează numele ofiţerilor urmăritori, dar deocamdată nimeni nu i-a acuzat de ceva concret.” (Cultura, Nr. 37 (89), 31 august 2006)
Robert Turcescu: “Pe Antohi, Muscă, Marchiş şi toţi ai lor nu-i acuz pentru ce-au semnat atunci. Mă ştiu slab şi făcut din carne, muritor, laş, prin urmare. Dacă nu s-ar fi întîmplat să am norocul unei naşteri în anii tîrzii ai dictaturii, aş fi fost, probabil, la rîndul meu, un turnător. N-am, prin urmare, nici un merit şi nu aştept medalia neprihănirii. Dar pe toţi cei care, abia acum, ies public, mărturisindu-şi păcatul trădării îi acuz de crimă cu premeditare. Minţind şi tăinuind, ei au ucis speranţa şi şansele noastre de vindecare rapidă. Ei m-au ucis, luîndu-mi darul de preţ al încrederii în oameni.” (Dilema veche, Nr. 137, 8-14 septembrie 2006)
GÜNTER GRASS
Romulus Căplescu: “Dezvăluirea de către laureatul Premiului Nobel pentru literatură Günter Grass, unanim recunoscut ca fiind cel mai important scriitor în viaţă al Germaniei, a unei taine care îi apăsa conştiinţa timp de mai bine de 60 de ani, a provocat o vie emoţie în rîndurile opiniei publice din ţara care i-a dat lumii pe Goethe, Schiller, Heine şi Thomas Mann. Se ştia pînă acum că în anii războiului, adolescent fiind, s-a numărat printre cei ce au aparţinut aşa-numitei Flakhelfer Generation, tineri care au slujit ca auxiliari în forţele de apărare antiaeriană şi că, spre sfîrşitul conflictului, a fost soldat, petrecînd un timp într-un lagăr american de prizonieri. Acum, într-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung, poate cel mai influent cotidian german, cel considerat, graţie crezului său democratic, reperul etic, vocea morală cea mai autorizată a ţării, mărturiseşte că a făcut parte din temutele Waffen-SS. […] “Destăinuirile tardive ale laureatului Premiului Nobel ar putea duce la o reconsiderare radicală a carierei celui care a devenit celebru pentru afirmaţia că numele Germaniei va fi pentru totdeauna legat de Auschwitz.” (Adevărul literar şi artistic, Nr. 832, 19 august 2006)
Rodica Binder: “Prin mărturisirea sa tîrzie Grass primejduieşte un anumit canon al corectitudinii politice, ‘moştenirea comună’ a intelectualităţii de stînga, care în anii ’60 şi dădea tonul transformînd spaţiul public într-un spaţiu al ‘retoricii’, prin referinţele stereotipe şi insistente la trecutul nazist ca şi cum acesta ar fi putut reizbucni în fiecare clipă a prezentului – dă de înţeles Richard Wagner, într-un eseu publicat în cotidianul DIE WELT. Scriitorul german originar din România face un implacabil rechizitoriu presei care, cedînd ‘bulevardizării discursului mediatic’, preferă să demaşte şi nu să elucideze rătăcirile de tinereţe ale autorului. Arhivele care atestă înrolarea pentru scurtă vreme la finele războiului a autorului în trupele SS există, puteau fi consultate. S-a preferat însă ieşirea la rampă pentru a face şocanta mărturisire. Regretabil este – scrie Richard Wagner avînd întru totul dreptate – că în Germania dezbaterile se succed fără ca autenticele discuţii clarificatoare să mai poată avea loc, iar temele cu adevărat importante cad tot mai frecvent pradă ‘scandalizării’. Într-o atare situaţie, chestiunea vinovăţiei lui Günter Grass nu se mai deosebeşte de întrebarea dacă un model bine cunoscut, pe nume Heidi Klumm, are sau nu voie să pozeze goală…” (România literară, Nr. 34, 25 august 2006)
Florina Pîrjol: “Faptul că Günter Grass a recunoscut că a făcut parte din Waffen-SS a provocat reacţii violente în Polonia. Politicienii din Partidul Lege şi Dreptate, aflat acum la conducere, au cerut ca lui Grass să-i fie retrasă cetăţenia de onoare a oraşului Gdansk, iar fostul preşedinte polon Lech Walesa a spus că, în locul lui Grass, el ar renunţa imediat la cetăţenia de onoare. Redactorul-şef al cotidianului, Adam Michnik, îi dă o replică cererii lui Walesa, afirmînd: ‘În romanele şi eseurile sale, în apariţiile publice şi în interviuri, Günter Grass a criticat mereu cu fermitate şi a demascat crimele naţional-socialismului, inclusiv cele comise în Polonia. Mulţi ani, Grass a fost cel mai generos şi mai loial prieten german al Poloniei, şi a plătit un preţ mare pentru această prietenie. Naziştii germani l-au atacat pentru că a insistat cu încăpăţînare ca Germania să recunoască graniţa Oder-Neizz. Comuniştii l-au atacat pentru că el a susţinut opoziţia democrată polonă chiar de la început. A uita aceste lucruri ar fi absurd şi ingrat. Ar fi păcat să negăm toate acestea din cauza unei greşeli pe care a făcut-o demult, în 1944, cînd era foarte tînăr.’” (Observator cultural, Nr. 79 (336), 31 august – 6 septembrie 2006)
Reviste electronice
revist@ – grupaj din principalele reviste culturale (22, Cultura, Dilema veche, Romania literara, Observator cultural, Adevarul literar si artistic, Ziarul de duminica, Suplimentul de cultura) (100-150 K). “Revista lui Alin este un soi de memorie condensata a efemerului jurnalistic – paginile aurii ale gesturilor noastre recente: esti in ea, deci existi!” (Alex. Leo Serban). Se distribuie la 1.250 de abonati in weekend.
cinem@ – grupaj cu informatii si comentarii despre cele mai bune filme de pe posturile TV (100-150 K). Contribuie la educatia cinematografica, dezvoltarea spiritului critic si vizualfabetizare. “In societatea de astazi care cunoaste o expansiune uriasa a vizualului in cele mai diverse si neasteptate forme, a invata sa privesti devine o necesitate practica.” (Mircea Vasilescu) Se distribuie la 1.050 de abonati in weekend.
no comment – un anunt ciudat, o informatie care te buimaceste, o scena care te lasa gura-casca. (50-100 K) “Fiecare manipulat trebuie sa aiba cel putin un minut pe zi de ‘No comment’, intr-o tara ca a noastra unde in fiecare tramvai de mult scrie clar: ‘manipulantul nu sta de vorba cu pasagerii’.” (Radu Cosasu) Se distribuie la 1.350 de abonati in weekend.
Cele trei reviste se afişează săptămînal pe site-ul de puzzle cultural www.thymos.ro
“Trei portaluri culturale de frecventat: Thymos: puzzle cultural, Romania culturala si LiterNet.ro”
(http://www.blogmania.ro/blog/109.htm)
Pentru abonament gratuit mentionati optiunile intr-un mesaj la alincristea@thymos.ro