Degeaba! Absolut degeaba se straduiesc multimi de filozofi, psihologi, sau cum s-or mai chema, sa descifreze sufletul omului. Poti studia o piatra din Alfa-Centauri, poti analiza firul de par, panza de paianjen, orice, dar nu poti sti cu adevarat ce ascunde sufletul unui om.
Il cataloghezi pe unul ca fiind “de treaba”, dar poate e doar un lenes, un temperament flegmatic, sau un prost. Poti afla intr-o dimineata ca “de treaba” era un criminal sau mai stiu eu ce. Nu degeaba s-a spus ca aparentele inseala.
Aveam o colega cu totul insipida, o mocaita tocilara care statea chiar in banca-ntai, in fata mea, lua tot timpul notite, manca la camin, vorbea putin, intr-un cuvant, nu interesa pe nimeni, nu iesea in evidenta prin nimic.
Ca sa aflu ca turna din greu la Securitate. M-a turnat pe mine, i-a turnat si pe alti colegi, adeverind proverbul ca mata blanda zgarie rau.
Cum, automat mi-a venit in minte si proverbul despre cainele care latra, ma intreb de ce mai pierd unii timpul cu sofisticarii despre om, cand esenta e cuprinsa in cateva proverbe si zicale.
Prin urmare: sufletul omului.
S-o iau mai ordonat:
1: Prietenii
Le faci cafele, te duci cu ei in excursie, le impartasesti secrete, le imprumuti masina sa faca naveta la Pitesti ca masina lor e in reparatie capitala etc.
In fine, dupa ce te codesti un pic, zici sa faci si tu economie (acu’ te-a apucat economia!), ca n-are rost sa cumperi o bormasina pentru un singur cui in peretele de beton; asa ca te adresezi prietenului.
Surpriza!
Prietenul zice ca el nu obisnuieste sa imprumute nici o unealta, ca se strica etc.
Nu-i vorba ca te-a refuzat! Adauga la asta cum te-ai simtit! Ai simtit cat esti de prost, fiindca tu, om subtire, nu-i poti aminti cum ti-a folosit masina timp de o luna, iar cand ti-a inapoiat-o, ceva fluiera ciudat prin ea de te-a costat raparatia cat cinci bormasini. Fiind vorba de un prieten, te-ai jenat sa i-o spui.
Exact asta am patit eu, si chiar in mai multe variante, asa ca ma-ntreb: poti sti cu exactitate pe cine sa numesti prieten si pe cine nu?
2. Rudele
Nu poti fi niciodata sigur ca ceea ce spun ele e chiar ceea ce gandesc. Rudele au un suflet foarte complicat. (Intr-o zi o sa scriu o dizertatie despre matusi).
Una dintre cele mai incantatoare povestiri citite de mine vreodata se intituleaza “Sredni Vashtar” si e scrisa de H.H. Murno-Saki.
E vorba acolo despre un baietel orfan, Corradino, pe care il crestea o ruda, o femeie nesuferita care, aratandu-se foarte atenta fata de copil, reusise sa-l ingradeasca in toate.
Intr-o magazie din curte, intr-o cusca, baiatul ascundea un dihor. Asta era secretul lui cel mare. Primise dihorul de la un om de pe acolo si crease un adevarat cult in jurul acestei vietati. Isi imagina ca e un zeu care-l ocroteste. Daca ar fi stiut, femeia nu i-ar fi permis sa-l aiba; normal, nu? Intr-o zi, femeia, suspicioasa, mai face un control in magazie, ca prea se ducea baiatul pe-acolo. Corradino o urmareste pe fereastra si, cu teama de ce-ar putea pati, murmura intruna imnul creat de el in cinstea idolului Sredni Vashtar, dihorul cel mare.
Protectoarea era cam mioapa. Pesemne ca n-a vazut bine ce se ascundea in cusca… Dupa o asteptare incordata si plina de emotie, baiatul a vazut ca “idolul” iese singur din magazie, avand pete de sange pe bot. Atunci a inceput sa spere. Iar cand servitoarea a descoperit cadavrul si a inceput sa tipe, Corradino s-a simtit eliberat si a inceput sa manance cu mare pofta paine cu unt, cum n-o facea fata de protectoarea lui.
(Unii au nevoie de un tigru in magazie).
3. Copiii
Cate meandre sufletesti!
Acesti ingerasi bucalati, aceste sufletele nevinovate, aceste minunatii ale naturii, in puritatea lor…
Chiar acu’, in clipa de fata, sta langa mine o astfel de minunatie.
Uitati-va la el: blondut, ochi mari, verzi, gene lungi, mititel, sta langa mine si ce face? Ce face dulceata asta, ingerasul asta, minunea lumii?
Ingerasul e cam incruntat si numara cu glas mare. A ajuns la 78 si nu se opreste.
De ce numara ingerasul?
Ingerasul vrea sa stie cat mai am eu de gand sa scriu la calculator si pana la cat ajunge el cu numaratul cand o sa ma ridic eu de pe scaun ca sa se aseze el si sa joace “mini-clip” sau dracu’ stie ce tampenii ingeresti de-ale lui.
Ca degeaba am dat bani pe Nintendo, degeaba am sperat ca intelege si el sa fie mai politicos; ochi verzi, gene lungi, gropite, iar inauntru-i… leopardul.
A ajuns la 127. M-a doborat!
Si cate idei mai aveam!…