Marele invingator al Campionatului Mondial de Fotbal e antrenorul Lippi, care a reusit rarissima performanta de a castiga un titlu mondial cu o echipa de soldati alcatuita din generali. Nici o vedeta nu a umbrit gloria Echipei, Italia a triumfat prin joc colectiv.
Inainte de inceperea turneului final, presa ridica in slavi starurile ce urmau a darui momente de vis, nepieritoare … Ei bine, daca recitim, de cate ori vrem, lista marilor vedete, impresia cu care ramanem este ca nici n-au semnat condica de prezenta in Germania… Totusi, de venit, au venit… Si atunci unde au disparut? Ei bine, au pierdut, pur si simplu, competitia cu jocul de echipa.
Privind ambele finaliste, constatam ca atat Franta, cat si Italia, au avut un parcurs in crescendo, reusind sa atinga forma cea mai buna in fazele superioare ale competitiei. Spre deosebire de Argentina, de exemplu, nu au ars rapid din start, ba in primele meciuri au evoluat chiar modest. Mai mult, si ocupanta locului III, Germania, a excelat prin joc colectiv si angajament total. Ar fi bine sa invatam ceva din asta. De ani buni asteptam un doilea Hagi, care sa joace fabulos. Stam cu ochii larg deschisi ca sa nu ratam aparitia stralucitoare a unei noi generatii de aur, de platina, de diamant! Nesatui cum suntem, asteptam nu numai unul, ci unsprezece jucatori de exceptie care sa ne poarte spre noi si noi succese.
De fiecare data cand trecem pe langa performanta, dam vina pe arbitri, pe antrenor, pe conditiile modeste, pe ghinion, pe jocurile de culise, pe lumina lunii si campul magnetic terestru. Ne place sa facem pe victimele, uitand ca scuzele sunt pentru cei slabi. Ne place sa inventam criterii cu care sa alcatuim clasamente in paralel cu realitatea (asa ne-am declarat pe locul 5 la CM 1994, de parca echipele eliminate in sferturi de finala ar fi jucat intre ele meciuri de departajare!), consolandu-ne cu propria noastra intelegere. Vecinii nostri bulgari au avut o data o echipa mare si au valorificat-o: au jucat finala mica in 1994 si au castigat un titlu de golgeter. Noi plangem si acum ca ne-au tremurat genunchii de frica unei calificari istorice. Sa fim mai moderati si sa ne vedem lungul nasului: uite ca si Australia a jucat sferturi de finala o data in istoria Campionatului Mondial!
Au inceput deja un nou campionat intern si o noua editie a cupelor europene. Sa luam aminte la lectia primita de la echipele de top ale lumii: e vedeta cine are rezultate, nu are rezultate cine e vedeta!!!
Vin noi meciuri de calificare si pentru echipa nationala. Poate antrenorul Piturca va reusi sa construiasca o echipa de soldati capabila de revenirea in top. A mai facut-o, dar atunci a cazut victima jocurilor de culise, fiind poate singurul antrenor din istoria fotbalului dat la o parte dupa ce se califica la un turneu final. Sa nu uitam ca rezultatul cel mai bun din calificari a fost, atunci, victoria in deplasare impotriva Portugaliei (1-0), obtinuta fara a avea in teren marile vedete ale zilei. Sa nu uitam nici ca spre sfarsitul ultimei campanii de calificare, jocul bun al echipei s-a datorat in primul rand acsensiunii jucatorilor din campionatul intern.
aveti perfecta dreptate…